►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
La standul Orange de la MWC Barcelona am găsit și 4G Cam, o cameră de acțiune/sport ce se află deja și în oferta din România. Ce o face interesantă? Are conectivitate 4G, iar prețul include și un ceas cu care o poți controla. Să le luăm pe rând.
Iată camera. Are un mic afișaj pe care poți vedea modul de funcționare, starea bateriei a memoriei șamd. Nu-i chiar mică, estimez că ar fi de două ori mai groasă decât un GoPro, dar are ceva mai multă electronică la bord (comunicație 4G, poți face streaming direct pe Internet), o baterie mai mare și este, evident, și mai ieftină.
4G Cam înregistrează 1080p pe card microSD sau face streaming direct pe YouTube la 720p. Are, desigur, și moduri foto (13 megapixeli are senzorul), timelapse sau rafală. Bateria are 2260 mAh, integrează și wifi și cântărește 128 de grame.
Primești în pachet, pe lângă cameră, două carcase de plastic: una rezistentă la apă până la 60 de metri adâncime și alta decupată, ca să înregistrezi cu sunet de calitate mai bună în timp ce protejeze camera totuși de lovituri. Mai primești și un adaptor “în T” asemănător cu prinderile de GoPro; n-am putut verifica, dar omul de la stand se jura că prinderea respectivă este compatibilă cu accesoriile de GoPro.
Ceasul-telecomandă este inclus și el în pachetul 4G Cam. Are un mic ecran color, butoane mari de Record și control de bază și, desigur, poate afișa și ora :P Ceasul este un gadget foarte util în special în sporturi extreme, nu doar că vezi cum ai reglat camera, dar o pornești și o oprești foarte rapid, ceea ce cu siguranță îi va ajuta pe schiori, parașutiști, scufundători, surferi, cei ce montează camera sus pe mașină sau în alt loc unde nu pot umbla prea rapid la ea șamd.
Evident, ca și la GoPro și cam orice altă cameră sport, o poți controla și din aplicația dedicată de telefon, dar în anumite situații nu poți scoate telefonul pentru a face asta.
Costă 286 de euro la Orange România și poate fi cumpărată și cu diverse pachete de date.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
5 comentarii
24/02/2016 la 2:45 PM
Daca functioneaza bine si in conditii de lumina reduca ar fi numai buna pe bordul masinii :)
Mihai(Citează)
24/02/2016 la 3:02 PM
Îmi seama cu gama de produse Qilive, probabil fiind rebranded.
razorsbk(Citează)
24/02/2016 la 6:44 PM
Asta-mi amintste de ceasurile Casio cu melodii. Smecherie cu ghivent.
ipo(Citează)
25/02/2016 la 5:29 PM
De 286 de euro poti gasi cel putin cateva sute de alternative mai ieftine si mai bune pentru dash-cam movies
Paul(Citează)
25/02/2016 la 7:04 PM
de banii de care spui tu iei direct gopro, nu prostii.
mormaila(Citează)