un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Momentul când Mark Zuckerberg a apărut în fața a mii de oameni și nu l-a văzut nimeni

22 Feb 2016  ·

TEHNOLOGIE  ·

15 comentarii

Poate cea mai inedită fotografie făcută de mine la #mwc2016 este cea de mai jos, imaginea a mii de oameni conectați simultan la realitate virtuală.
lansare_samsung_unpacked_2016

S-a întâmplat la lansarea Galaxy S7 și S7 Edge de ieri și cu siguranță este vreun record mondial pentru numărul simultan de VR-iști (o specie nouă de ziariști :P). Gândiți-vă un pic ce înseamnă ca infrastructură asta: toți cei din sală, vorbi de mii de locuri, au avut pe scaun câte o cască Samsung Gear VR conectată la date și la priză, iar totul a funcționat ireproșabil.

Au fost două momente VR în timpul lansării: primul pe la început, o animație de aproximativ un minut cu “unpacking” (numele evenimentului), și apoi una spre final cu ceva demonstrații filmate cu camera Gear 360, precum un joc de fotbal prin Barcelona.

Arată ciudat. Pare a fi armata zombie, pare a fi echivalentul vizual al unui silent disco, unde toți par a se distra, dar nu știe nimeni din afară de ce. Nu comentez avantajele și dezavantajele VR-ului, Samsung, LG, Facebook, HTC și alții mizează puternic pe asta (pe lângă Samsung, și LG a anunțat ieri o cameră de buzunar ce filmează și fotografiază 360, LG 360 CAM) și rămâne de văzut dacă va fi un succes sau o bulă precum televizoarele 3D.

Privindu-i pe cei din sală m-am gândit la Matrix.

Vreau să mai zic un singur lucru amuzant: în timp ce aveam cu toții căștile pe ochi, a doua oară, Mark Zuckerberg a trecut printre noi și nu l-a văzut nimeni. Când le-am dat jos, vocea prezentatorului l-a anunțat și omul era deja pe scenă, o surpriză foarte mișto făcută de Samsung.

zuckerberg_samsung_gear_vr

Zuckerberg a venit aici deoarece Gear VR și Gear 360 folosesc tehnologie Oculus, companie deținută de Facebook, și a vorbit despre cum visa la VR de când era mic și cum crede că va fi viitorul interfețelor și experiențelor digitale.

Am rămas plăcut surprins să văd ce admirat este Zuckerberg. Când a apărut pe scenă și lumea și-a dat seama că-i real și este acolo, la Barcelona, a fost un “rush” ca-n starcraft, sute de persoane au fugit la scenă ca să-l fotografieze de aproape. La un moment dat nici nu-l mai vedeam.

Probabil este admirat deoarece reprezintă imaginea tânărului care a avut o idee bună, a muncit enorm pentru ea și a transformat-o într-o companie de miliarde (averea lui este estimată pe la 40 de miliarde de dolari acum), nu orice companie, ci una utilizată de toți cei de acolo și, de altfel, de un miliard de oameni în fiecare zi. Cu bune și rele, cu idei bine implementate, dar și eșecuri, Zuckerberg-omul este în mod evident foarte admirat. O fi și de la tricourile acelea gri simple…

samsung_gear_vr

sursa foto: Mark Zuckerberg.

asus s5507

    15 comentarii

  1. Deci cum? Un zeu a coborât printre muritori?! #așaceva!?

      (Citează)

  2. Hey, Radu :) Intru frecvent pe blogul tau si ma bucur sa vad ca te-ai tinut de el si ca scrii in continuare (si) despre lucruri/subiecte care tin de tehnologie.

    Mult succes in continuare, ma bucur sa vad ca lucrurile merg bine. Spor!

      (Citează)

  3. Cam spooky imaginea cu Vr-urile, dar bine gandita “as i walk through the valley of the shadow of death, I fear no evil.”

      (Citează)

  4. Minunata lume noua. Autismul in forma pura.

      (Citează)

  5. Exact ca o armată zombi arată lumea din poza cu Zuckerberg !

      (Citează)

  6. Acum c-ai incercat VR-ul, cum ti se pare? Chiar e wow, sau e mai degraba meh?

      (Citează)

  7. A doua fotografie este tot a ta? Pe pagina principala de la hotnews este un articol cu o imagine in format mic (imaginea #2 din articolul tau) si mai jos au “Foto: Hotnews”
    Link img: http://media.hotnews.ro/media_server1/image-2016-02-22-20813936-47-mark-zuckerberg-barcelona-fata-unei-sali-pline-jurnalisti-care-purtau-casti-realitate-virtuala.jpg

      (Citează)

  8. S-au dat și pișcotu… ăsta… cheeseca… ăsta… cum îi zice… ”refreshments” pe-acolo? Sau au fost doar pișcoturi virtuale? Nah, că mi-a scăpat!

      (Citează)

  9. Practic asta e o confirmare oficiala a confiscarii VR de catre advertiseri, chestiune preconizata atunci cand Facebook a cumparat Oculus.

    VR nu ar fi trebuit sa ajunga la stadiul in care Zuckerberg sa-si bage nasul cu tracking si reclame invazive prin el. As evita din principiu kit-ul VR de la Samsung. Dar prea multa lume pare sa fie batuta in cap si sa-l vada pe patronul Facebook pe post de Mesia. Fuck this!

      (Citează)

  10. Off-topic: nu știu dacă ai fost plătit să mergi până la Barcelona pentru acest eveniment, dar e foarte fain că avem în România bloggeri care investesc bani pentru a aduce informații noi, insights și alte chestii în „timp real” pentru publicul lor. Nu știu câți apreciază treaba asta, dar e foarte fain.

      (Citează)

  11. VR probabil de folosit doar când ești singur acasă. Altfel nu văd plăcut să pună mâna unu pe tine în timp ce tu ești afundat în experiența virtuală.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus