un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Lotul stricat de autostradă? 2017 și mai vorbim…

4 Feb 2016  ·

AUTO  ·

10 comentarii

Ar trebui să mă fac oracol. Mai știți când CNADNR susținea că doar pe vreo 200 de metri din autostrada Săliște-Cunța sunt probleme, iar reparațiile vor fi gata în decembrie 2015, ba pardon, iunie 2016, totul pe banii constructorului care a furat la cântar? Iar eu vă spuneam că, dacă sunt probleme acolo, probabil sunt probleme pe întreg lotul, iar reparații vor dura ani întregi?

Ei bine, aveam dreptate. Crăpăturile în astfalt au apărut pe alți 300 de metri dincolo de zona unde a fost decopertată șoseaua pentru investigații și analize. Încet-încet probabil vor apărea peste tot. Rețineți că pe acolo nu se mai circulă de luni bune, iar șoseaua tot s-a crăpat. Dacă ar fi trecut zilnic camioane peste ea, probabil era deja pulbere.

Noul termen de deschidere a lotului? 2017… să sperăm.

Vă readuc aminte cum s-a ajuns aici. Prin septembrie au apărut crăpături pentru că aluneca terenul; investigații ulterioare au dovedit că nu se turnase bine fundația, deși banii s-au luat pentru asta. CNADNR a rezolvat-o din pix, zicând că totul va fi corectat pe banii constructorului până în decembrie 2015, de parcă i-ar fi putut forța să facă asta. Ulterior termenul a devenit iunie 2016, iar constructorul a zis “ba pardon, iată aici un act care spune că vă asumați întreaga răspundere pentru orice defect, întrucât Ponta și Rus ne-au grăbit să o terminăm până în alegeri”, lotul fiind inaugurat între cele două tururi. Asta înseamnă să ai un as în mânecă.

În retrospectivă, alegerile ar fi putut fi câștigate de Ponta dacă deschidea mai multe secții de votare prin străinătate, nu autostrăzi fără fundație.

Bun, deci statul român le-a plătit italienilor care au construit prost 134 de milioane de euro și a semnat acte prin care ia toată răspunderea asupra lotului. Probabil întreg segmentul lucrat de aceștia trebuie refăcut de la zero, ceea ce va costa mai mult decât inițial, că întâi trebuie demolată lucrarea proastă. 2017 este un termen optimist. Nimeni nu a fost încă tras la răspundere, Ponta își face fundații și râde pe la televizor. Dacă n-a făcut fundație la autostradă, măcar din alea la televizor să facă.

Singur, nu-s vreun oracol. Să pariezi pe incompetență este un joc foarte sigur în România; deși, se poate spune că vei câștiga pariul, dar vei pierde pe multe alte părți.

succes_shutterstock_165529670

asus s5507

    10 comentarii

  1. Eu am incercat sa ii citesc pe unii care par ca se pricep. Din ce zice ei: problema e ca solutia aleasa initial era complet gresita, nu tine neaparat de implementare. Autostrada e bagata intre niste dealuri care aluneca pe niste straturi de argila. Fundatia autostrazii e practic inundata in continuu cu apa care se scurge subteran de pe dealuri si evident ca incepe sa se miste. Au incercat niste drenaje subterane, dar nu merge nici solutia asta.

    Fie trebuia schimbat traseul, fie trebuia aleasa o solutie in care se turnau jdemilioane de vagoane de beton (un tunel complet sau macar niste versanti uriasi de protectie din beton).

    Ideea cu “mai sapam si mai turnam si iar mai sapam si iar mai turnam” nu duce niciunde. 2017 e un termen optimist.

      (Citează)

    • Corect. Partea mai nasoala e ca asta se stia in cercurile ingineresti ale celor care se ocupa cu drumuri de mult timp, unii au tras ceva semnale de alarma dar majoritatea a ales sa taca din gura si sa isi vada de treaba. Practic drumul pluteste pe un strat de 10-15m (in unele puncte ajunge la 40m) de noroi moale format din argile imbibate cu apa, care se misca si are variatii permanente de volum (ploi, inghet etc). Costurile pentru a stabiliza asa lucrare sunt uriase, implica introducerea a sute de piloti forati din beton la adancimi de zeci de metri. Italienii au propus solutii ca sa fie acoperiti, CNADNR le-a refuzat pentru ca se grabeau sa fie gata pana in alegeri si probabil nu aveau nici banii suplimentari, asa ca ramas ca in proiectul initial, toata lumea stiind foarte bine ca lucrarea se va descompune repede.

        (Citează)

  2. “nu se turnase bine” – de fapt nu s-a asezat, ca nu se toarna nimic la autostrazile astea ale noastre, pun pamant, niste pietre, ceva nisip si asfalt.

      (Citează)

  3. Eu aș vrea să văd așa (cel puțin):
    1. studiul de fezabilitate – ce scrie în el privitor la terenul de fundare
    2. studiile geotehnice – pentru tot lotul
    3. proiectul tehnic – vezi pct. 1
    4. referatul/memoriul comisiei de avizare a proiectului tehnic
    5. ce documentație s-a depus pentru obținerea AC și ce scrie în AC
    6. referatele, procesele verbale, dispozițiile de șantier date de diriginte/consultant
    7. notificările emise de constructor în momentul în care a sesizat că nu se poate executa așa cum a fost proiectat inițial (cândva chiar aveau de gând să facă un tunel – era adus și un utilaj specializat pe șantier; din păcate n-a fost folosit)

    Și ce-i cel mai important – cine a semnat toate cele de mai sus din partea beneficiarului, Pe constructor nu-l suspectez de nimic… îi acord prezumția de vinovăție.

    P.S. – compania italienească nu mai există, deci prinde orbu’, scoate-i ochii. Acum îi zice altfel și lucrează bine-mersi pe unul din loturile tronsonului Lugoj-Deva. Cam cu aceleași metehne.

      (Citează)

  4. Nenorocit Ponta asta. Si dupa ce nu mai e tot avem de tras de pe urma lui. Ne trebuia noua autostrada terminata mai repede….

      (Citează)

    • Al naibii Ceausescu, si dupa ce nu mai e tot suferim din cauza lui :))=)). A nu se intelege ca il simpatizez pe Ponta.

        (Citează)

    • Nici eu, am fost rautacios pentru lipsa totala de impartialitate. In tara asta in care toate lucrarile sunt facute cu viteza melcului mi se pare culmea ca sa-l acuzi pe unu ca a grabit lucrarile. Eu unul nu stiam ca ponta a facut presiuni ca sa se finalizele mai repede, insa involuntar acum mi s-a adus acest lucru la cunostinta. Afara se construieste la foc continuu fara a neglija calitatea, deci sigur se poate.

        (Citează)

  5. Și treaba asta cu răspunderea este îmbîrligată; în Ro nu există o “cultură a răspunderii”, unii oameni semnează prea ușor, alții prea greu (atîtea exemple de funcționari care caută nod în papură atunci cînd de fapt cetățeanul/firma nu are nici o vină). Plus toate numirile astea politice, presiunea politică… apoi vin alții la putere și zic că cei dinaintea lor au făcut și au dres, după care ei fac exact la fel…

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus