Cum poți măsura dacă galaxia noastră s-a micșorat cu 5 milimetri

Acest clip video explică foarte bine ce sunt undele gravitaționale, cum sunt formate și cum încercăm să le detectăm.

Acum, două observații despre acest lucru.

Prima, că astfel de clipuri pot face minuni pentru educație. Închipuiți-vă acest fenomen explicat de un profesor folosind doar cuvinte, gesturi și cretă pe tablă. Nu că ar fi mult mai greu? Nu că o simplă animație poate transmite mult mai ușor aceste lucruri și poate face mult mai mulți oameni să le înțeleagă?

Și nu-i vorba doar de a le explica mai simplu. Prin astfel de animații (am văzut de-a lungul timpului altele ce explică foarte bine diverse fenomene sau funcționarea diverselor aparate) poți chiar să scazi vârsta la care se predă un anumit subiect, din moment ce-l poți preda într-un mod mai ușor de înțeles.

Din clipul de mai sus am priceput și eu de ce este nevoie de două corpuri foarte masive pentru a genera unde gravitaționale. Știam ce-s acestea, dar îmi scăpa ceea ce le produce. Poate cu un clip similar aș fi înțeles la vremea lui cum funcționează un tranzistor, nu multă vreme mai târziu.

Al doilea lucru mișto de văzut este unde a ajuns tehnologia noastră. Ați văzut ce zice acolo, închipuiți-vă că aveți o bară lungă de un miliard de miliarde de kilometri și vreți să descoperiți dacă s-a micșorat cu 5 milimetri. Lungimea aia înseamnă aproximativ 100.000 de ani-lumină, cât diametrul galaxiei noastre, iar ei vor să sesizeze dacă s-a micșorat cu 5 milimetri. Și nu fac asta măsurând lungimi cu o riglă uriașă, ci măsurând dacă lumina a parcurs într-un timp mai scurt distanța dintr-un tub de 4 kilometri.

Sunt sigur că nu fac asta cu senzori clasici pe care cade lumina la un singur drum, ci probabil o plimbă mult și bine prin acele tuburi de 4 kilometri și după un timp măsoară dacă cele două fascicule mai sunt identice ca oscilație sau alte proprietăți. Chiar și așa, este nevoie de o tehnologie de foarte mare finețe pentru a măsura diferențe infime între două stări ale fasciculului.

Observatoarele LIGO sunt funcționale și la lucru. Se folosesc mai multe, construite la distanță mare unul de altul, astfel încât “undele” gravitaționale să le lovească pe rând și astfel să poată calcula și din ce direcție au venit. Auzisem de posibilitatea unui proiect asemănător în spațiu, cu doi sateliți aflați la distanță mare unul de altul și puși în spațiu astfel încât gravitația planetei să fie eliminată ca sursă de erori.

sursa video: phdcomics.