un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Cum funcționează sistemul modular de la LG și cât de ușor se înlocuiesc accesoriile sau bateria

24 Feb 2016  ·

TEHNOLOGIE  ·

8 comentarii

Am trecut pe la standul LG pentru a filma în detaliu sistemul modular de pe noul G5 (citește în link articolul inițial de la conferința de lansare), deoarece cred că acesta nu poate fi bine explicat decât pe video. Așa că am filmat cum se desface capacul, cum se desface bateria din acesta și cum poți monta rapid grip-ul foto LG Cam Plus sau player-ul Hi-Fi Plus.

Pe scurt, se întâmplă totul în doi timpi și trei mișcări. Sistemul pare destul de robust, clemele de prindere sunt mărișoare, dar cum rezistă în timp îmi este imposibil să estimez și asta se va vedea doar după lansarea pe piață. Singurul inconvenient este că se oprește telefonul atunci când rămâne fără alimentare, dar repornește în vreo 20 de secunde.

Vedeți în clip și diferența între camera normală și cea wide, că LG G5 are două camere pe spate, din care una de 135 de grade unghi de cuprindere. Prin linkul de mai sus puteți vedea fotografii comparative făcute de mine.

(atenție la sonor, pornește la volum destul de puternic, era gălăgie acolo)

Player-ul Hi-Fi Plus ar putea fi lăsat permanent pe telefon, nu-i mai gros decât acesta, iar de lungit îi adaugă doar câțiva milimetri în plus, deci nu-i un mare inconvenient.

Grip-ul Cam Plus nu-i ceva ce să ții mereu pe telefon, ci mai degrabă se adresează doar situațiilor speciale. Eu, de exemplu, mă bazez mult pe telefon și au fost destule situații când am făcut sute de fotografii doar cu telefonul. Am mers în Londra fără alt aparat foto, am mers să vizitez o fabrică, am mers la conferințe sau lansări doar cu telefonul mobil șamd. În astfel de situații, grip-ul respectiv ar fi binevenit, mai ales că urcă în total bateria telefonului de la 2800 la 4000 mAh.

ROLLING BOT

Am condus un pic un Rolling Bot, jucăria sferică de la LG, ocazie cu care am fotografiat și interfața de control. Rolling Bot are aproximativ 15 cm diametru, o baterie de 5000 mAh, are slot de card microSD, cameră video, difuzor de 2 W, laser cu care să faci animalele să-l urmărească și o viteză de deplasare maximă de 50 cm/secundă.

Am văzut acum că include și un emițător IR cu care poți să controlezi diverse aparate din casă. Le poți înrola în sistemul său și apoi robotul le emulează, astfel încât dacă ai uitat televizorul deschis în cealaltă cameră și ți-e lene să te duci să-l închizi, poți pune mâna pe telefon și trimiți Rolling Bot-ul să-l închidă. Îl urmărești pe ecran, filmat de camera de pe el, cum ajunge în fața televizorului și acolo emiți semnalul IR.

Cum controlul se face prin wireless, nu Bluetooth, nici măcar nu trebuie să fii acasă ca să controlezi jucăria. O poți folosi și din concediu pentru a da o tură prin casă sau poți conduce în secret robotul pentru a vedea ce face nevastă-ta când e singură acasă. Probabil că nu-ți va fi tocmai bine la întoarcere dacă va descoperi că o spionezi astfel, dar posibilitatea tehnologică există.

Chestia asta mă face să mă întreb dacă în viitor nu vom putea avea astfel de paznici robotici. Sunt multe domenii simple unde paznici umani patrulează toată noaptea o anumită zonă, de exemplu prin hale, complexuri de clădiri/depozite, parcuri șamd. În loc să patruleze omul, acesta ar putea sta în dispecerat, la căldurică, și să conducă din telecomandă un Rolling Bot de patrulare. Sau i-ar putea da un traseu de patrulare și paznicul uman doar ar privi fluxul video, intervenind personal atunci când este nevoie sau apare o alertă.

lg_rolling_bot_interfata_29

SMART COVER

Am văzut și o husă inteligentă pentru LG G5. Este o îmbinare între vechile huse LG cu decupaj pentru ecran și cele de la HTC cu găurele prin care erau afișate mesaje de la ecran.

asus s5507

    8 comentarii

  1. LG-ul ăsta devine din ce în ce mai interesant… Acuma să vedem ce preÈ›uri au È™i “prietenii” lui…

      (Citează)

  2. Bila cu camera + pisica! Review! ACUM!

      (Citează)

  3. roboÈ›elu’ plimbător poate deveni È™i o jucărie foaaarte eficace în cazul în care ai pisică sau cățel prin casă.
    de fapt, o să poți vedea live ce bestie ai lăsat să hălăduiască liber prin camere.
    -cum îi dă atacul peștișorului de aur din acvariu.
    – cum sare să prindă bărzăuni pe perdeaua aia nouă.
    – cum își ascute gheruÈ›ele de marginea fotoliului/canapelei
    – cum îți roade mocheta/covorul
    – cum ae pișă în colÈ›ul cel mai greu de accesat al camerei
    – mai zic?
    aham…

      (Citează)

  4. LG G5, chiar mi se pare cea mai bună revoluție din ultimii ani, în materie de telefoane inteligente.
    Toți au adus ecrane mai mari, viteze mai mari, telefoane mai mari, mai multă putere de calcul, mai puțină baterie, dar atât.
    În schimb, faptul că e modular într-o oarecare măsură și poți adăuga diferite accesorii, fără a-i afecta ergonimia, chiar mi se pare tare.
    Sper să vedem genul ăsta de inovații și pe viitor.
    Revenind la telefoane, mi-am comandat, ca săracii, un Oneplus 2. :))

      (Citează)

  5. Ar fi fost misto sa fi avut o mica baterie de back-up, astfel incat sa poti schimba bateria fara sa opresti telefonul.

    Da, stiu ca e lipsa de spatiu, bla bla, dar ar fi fost un detaliu dragut. In rest chiar imi face cu ochiul, eu fiind mare fan Xperia Z.

      (Citează)

  6. Sper sa pot ajunge si eu la MWC 2017 :)

      (Citează)

  7. Drăguțel. Însă nu se pitea face totul din telefon? Cu vreo 2-3 mm în plus la grosime se puteau îngloba accesoriile (grip foto si sistem de sunet performant) direct în telefon.
    Îmi place că nu are neapărat ecranul masiv (cei 5,7 de la Note 3 îmi sunt prea mari la folosirea cu o singură mână), fiind la fix pentru a-l uzita single-handed.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus