un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Uscătorul de păr este nociv și cel mai mare neurochirurg se ghidează după știri false de pe net

11 Jan 2016  ·

TEHNOLOGIE  ·

41 comentarii

Uneori simt nevoia să-i mulțumesc lui Dumnezeu că știu să citesc etichetele produselor și înțeleg niște noțiuni de bază despre aparatele din jurul nostru, deși, culmea, aceleași cunoștințe mă împiedică să fiu mare credincios, în cele din urmă.

Dacă n-aș înțelege ce scrie pe o banală etichetă de produs, aș vedea un reportaj ProTV și aș fi convins că voi muri în propria casă, ucis de electrocasnice și de routerul meu. Vă dați seama, însă, câte sute de mii de oameni văd un astfel de reportaj și rămân convinși de ceea ce s-a spus acolo?

Pentru că ProTV a rulat un reportaj intitulat “Expertii avertizeaza: suntem pusi in pericol de tehnologia din propria casa. Care este cel mai periculos obiect din locuinta”, cu interviuri cu un domn Costel Stanciu, șeful APC (Asociația pentru Protecția Consumatorilor – nu o confundați cu ANPC, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, cei cu controalele) și Vlad Ciurea, profesor doctor neurochirurg.

Vă spun, după ce vedeți știrea nu vă veți mai usca niciodată cu foenul. Sigur, asta dacă n-ar fi o tâmpenie totală. Să luăm pe rând frazele, pornind de la principiul fizic că orice aparat electric generează în jurul său un câmp electromagnetic, iar unele aparate, precum cuptorul de microunde sau routerul, îl generează special pentru a-l proiecta la distanță, că de asta le-ai cumpărat. Câmpurile electromagnetice pot face rău celulelor biologice, dar numai când sunt scăpate de sub control. Cam ca orice altceva, nu?

“Expertii Asociatiei pentru Protectia Consumatorului, o organizatie neguvernamentala, sustin ca cel mai daunator aparat pe care il avem in casa ar fi cuptorul cu microunde. Acesta, spun ei, ne radiaza de fiecare data cand il pornim, cu unde electromagnetice. Adica o densitate de putere de 31 de wati pe metru patrat. Si asta in conditiile in care, un ordin al Ministerului Sanatatii arata ca pentru astfel de aparate densitatea de putere NU trebuie sa depaseasca 10 wati/mp.”

Este o femeie în reportaj care nu știu ce măsoară lângă un cuptor cu microunde, dar pe ecran îi apare 31 W. Habar n-am ce-i aia, pe bune. Cuptoarele au o incintă metalică prin care microundele nu pot trece, iar sticla de pe ușă este acoperită cu o plasă metalică ce are ochiurile așa dimensionate încât microundele nu pot trece nici pe acolo. E o fizică simplă pentru unde electromagnetice, la fel cum un elefant nu poate încăpea printr-o ușă de casă, microundele nu pot trece prin acea plasă, că sunt mai “mari”.

protv_masuratori_cuptor

Testul este simplu, puneți un pahar de apă lângă cuptorul cu microunde, puneți un termometru în pahar și porniți cuptorul. Dacă ar scăpa așa multe microunde pe acolo, s-ar încălzi măcar puțin de tot și apa din pahar.

Apoi, articolul vorbește de 31 W/mp lângă cuptor, în timp ce Ministerul Sănătății impune maxim 10 W/mp. Asta înseamnă, in termeni neștiințifici, un fel de “cât de multă radiație cade pe fiecare metru pătrat de suprafață”. Limita o fi de 10 W/mp, dar trebuie precizat la ce distanță de sursa de radiație măsori asta, nu? Articolul de la ProTV nu spune nimic despre standard, iar ceva oficial de la M.S. nu am găsit, că așa e statul român, nu pune nimic online ușor de găsit, iar dacă pune probabil sunt PDF-uri scanate și neindexabile.

Cum determini câtă radiație (i-am zice degeaba densitate de flux electromagnetic, e prea lung) ai pe metru pătrat la o anumită distanță de o sursă? Simplu, iți închipui o sferă în jurul sursei, la distanța respectivă, și calculezi suprafața acelei sfere. Formula este 4 x pi x pătratul razei, că asta e suprafața unei sfere în funcție de raza ei. Consideri că sursa radiază identic în toate direcțiile, așa că împarți puterea radiată la suprafața sferei și afli cât pică pe fiecare metru pătrat.

suprafata_sfera

De exemplu dacă ai un emițător de 80 Watti și vrei să afli radiația pe metru pătrat la o distanță de 3 metri de emițător, o sferă cu raza de 3 metri ar avea suprafața 4*pi*(3 la puterea a doua), adică 4*3,14*9, adică 113 metri pătrați. 80W/113mp ne dă 0,7 W/mp; atâta “pică” pe fiecare metru pătrat al peretelui sferei.

Dacă distanța la care calculăm este de doar un metru, atunci împărțim puterea emițătorului la 12,56 (4*pi) și aflăm cât pică pe fiecare metru pătrat. La 3 metri, împărțim la 113. La 10 metri, împărțim la 1256.

Cuptorul ăla are 31 W lângă el. La un metru distanță, are 2,46 W/mp, la trei metri are 0,27 W/mp, considerând că nu-i nici un perete în drum, care altfel atenuează foarte mult câmpul respectiv.

Personal nu știu ce-i cu acel cuptor de 31 W din reportaj, dar dacă stați la un metru de el vă iradiază la fel de mult ca și un telefon mobil (telefoanele emit cu între 1 și 2 W). Am bănuiala că nu folosiți cuptorul mai mult de un minut pe zi și nici nu-l purtați în buzunarul de la pantaloni, nu? Mie nu mi-e teamă de cuptoare!

“Pheonul, uscatorul pentru par iar este daunator, aparatul de ras electric. Toate aceste aparate electronice care spun producatorii ca ne usureaza viata ne afecteaza pe termen mediu. Pot aparea afectiuni ale sistemului cardiovascular, afectiuni ale sistemului nervos.”

Asta a spus Costel Stanciu, președinte APC.

Cum? Cum ne pune în pericol uscătorul de păr? Sau aparatul de ras electric? Ce îți fac ele, mai exact? Există vreun studiu sau concluziile au fost ghicite de o babă în mațe de bufniță ce băuse cafea? Îndrăznesc chiar să cred că lipsa uscătorului de păr poate face mai rău, că o sinuzită sau o meningită nu-i tocmai ușoară.

“Si in cazul sistemelor wireless Ministerul Sanatatii a stabilit ca limita nepericuloasa e tot de 10 wati pe mp. Ori din masuratori rezulta valori chiar si de doua ori mai mari.”

Și femeia cu aparatul măsoară din nou și obține 5, 7, 9 și chiar și 19 W/mp pe gadgetul ei. Faptul că routerul este pus sub o centrală telefonică și o priză pare să nu conteze pentru măsurători, dar ar trebui.

protv_masuratori_router

10 W/mp dintr-un router? Serios, 10 W/mp?!

Ați văzut deja din calculele anterioare că puterea pe metru pătrat este mult mai mică decât cea a emițătorului. Dacă ai 10 W/mp la un metru de router, atunci acesta ar trebui să emită 125 W în total, în cazul ideal.

Ce putere de emisie are un router? Mulți producători nu dau cifre, dar de exemplu TP-Link Archer C2, unul dintre cele mai vândute de pe piața noastră, are în specificații o putere maximă de 23 dBm în Europa și 30 dBm în SUA. dBm înseamnă decibeli raportați la miliwatt și e doar o altă metodă de a exprima puterea de tranmisie. Transformând în watt, rezultă că routerul are o putere maximă de 200 mW maxim permisă în Europa și de 1 W în SUA. (formula este “puterea în W = 1 mW * 10 la puterea dBm/10, adică 1 mW * 10 la puterea 23/10, în acest caz)

Să tragem o concluzie: routerul tău wireless emite mai slab decât telefonul tău mobil, ceea ce era lesne de ghicit, de altfel, că o rețea wifi duce câteva zeci de metri, dar telefonul bate și la câțiva kilometri. Router care să emită cu 10 sau cu 19 W? Poate în filmele SF!

S-ar putea construi astfel de routere, dar nu are nici un sens să emiți cu putere mare o rețea wireless pentru că dispozitivele care se conectează la ea nu pot emite cu aceeași putere. Degeaba rețeaua ta bate până la Ploiești și este recepționată de orice telefon sau laptop de până acolo, dacă acele dispozitive nu sunt suficient de puternice să trimită înapoi spre router date.

N-are mare sens să construiești routere wifi care să bată la distanțe mai mari decât pot face aparatele cu care dialoghează acestea. Ar fi o risipă de antene și hardware și curent electric.

“Daca vorbim 3 ore exista posibilitatea sa existe incalziri locale care pot fi periculoase. Dar ce se intampla daca vorbim 2 ani 3 ore pe zi la telefon nu poate sa ne spuna nimeni.”

Asta spune Constantin Beiu, cercetător la Institutul National de Cercetare si Dezvoltare pentru Protectia Muncii “Alexandru Darabont” Bucuresti.

Cercetător! S-ar putea presupune că omul citește tot felul de buletine științifice și cercetări ale altora din străinătate, ca să fie la curent cu subiectul. S-ar putea presupune, măcar, că a observat că există de mulți ani oameni ce vorbesc câte 3 ore pe zi, chiar și mai mult, că-n unele meserii așa se întâmplă. Încă n-au murit.

Sigur, nu știe nimeni ce se va întâmpla după 20 de ani de vorbit câte 3 ori pe zi. Sau după 40 de ani de purtat telefonul în buzunar la pantaloni. Dar 2 ani câte 3 ore? Am trecut de mult de asta.

“Asta pentru ca la un simplu apel intensitatea campului electromagnetic poate sa creasca si de 2 mii de ori.”

Da, nu-i nimic în neregulă cu asta. Un telefon în standby comunică din când în când cu turnul un simplu mesaj “da, încă sunt aici” și turnul îi răspunde înapoi cu un “îhîm”. Când începe un apel, normal că avem de-a face cu câmpuri și semnale mult mai puternice, că sunt multe de transferat în ambele direcții. Vă sperie cifra 2000? Pare un număr mare? N-ar trebui, așa stau lucrurile în această tehnologie, ba chiar bine că în standby emite așa slab, că în standby stă majoritatea zilei telefonul.

Telefoanele sunt limitate ca emisie. Probabil ați mai auzit de SAR, rata specifică de absorbție, un indicator despre cât de supus este corpul nostru “radiației”. Se măsoară în W/kg, maxim este 1,6 în SUA și 2 în Europa, iar telefoanele actuale sunt în jurul valorii de 1 W/kg.

Și acum piesa de rezistență.

“S-a dovedit ca intre doua telefoane mobile s-a pus un ou pana cand acesta a fiert. Asa e si celula nervoasa, daca il punem intre doua telefoane mobile va suferi pur si simplu ca intr-un aparat electromagnetic”

Unu la mână, de ce ți-ai pune capul între două telefoane? Vorbești la două deodată?

Doi la mână, nu poți găti un ou între două telefoane. E imposibil. Știrea inițială care anunța așa ceva, prin 2006, a fost o glumă, iar inițiatorul ei a recunoscut asta. S-au făcut diverse experimente, că doar nu-i greu să pui un ou între două telefoane și să faci un apel și nici măcar nu s-a încălzit cu un grad, darămite să-l gătească.

Nu-i greu de ghicit că oul nu va fi afectat de telefoane. Un telefon emite 1-2 watti. Un ou de cât timp ar avea nevoie ca să se facă, vreo 4 minute în apă care fierbe? Un cuptor de microunde de 1000 de W n-ar putea face asta decât tot în câteva minute. Un telefon de o mie de ori mai slab n-ar putea să o facă nici într-un an, că oul acela se răcește mai repede decât îl încălzește câmpul electromagnetic în care se află.

Știți cine a zis aia cu oul pentru ProTV? Vlad Ciurea, profesor doctor neurochirurg! La un profesor doctor neurochirurg te duci ca la sfântul graal al medicinei creierului, ar trebui să fie omul care prin experiența, cercetările conduse și inteligența sa este o somitate în domeniul afecțiunilor sistemului nervos.

Ziarul Cotidianul îl numește pe acest om:

un geniu al neurochirurgiei, care şlefuieşte, cu ştiinţă şi artă, creierul uman, atinge substanţa cenuşie. Îşi iubeşte profesia cu pasiune. Cu patimă. A trudit ani în şir, a deschis porţi noi. A înfiinţat Departamentul de Cercetare în Neuroştiinţe al Spitalului Clinic “Bagdasar-Arseni”, a condus şi a fost implicat în aproape 20 proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale. A făcut-o cu acea curiozitate a exploratorului.

Faceți parte din „editorial board” al „Surgical Neurology”, SUA, „Springer Verlag”, Germania şi Viena, „Journal of Neurosurgical Sciences”, Italia, „Asian Journal of Neurosurgery”, Japonia, pentru a nu aminti decât câteva dintre ele. Sunteţi posesorul unor brevete de invenţii, autor a 23 de cărţi. Recent aţi lansat un excelent „Tratat de neurochirurgie” (volumul I), coordonat de dumneavoastră, în care amintiţi despre revoluţia totală din ultimii 30 de ani din domeniul diagnosticării leziunilor intracraniene şi intrarahidiene, despre noile metode de investigaţie neuroimagistice, despre actualităţi şi perspective.

Este cel mai bun neurochirurg al țării, un nume de seamă național și internațional. Și s-a dus la ProTV și a spus că un ou fierbe între două telefoane mobile! Că “S-A DOVEDIT!”. Cel mai bun neurochirurg al țării a văzut o glumă pe net, n-a știut că-i glumă și acum le spune altora că acest lucru “s-a dovedit”. Astfel de oameni sunt vedetele sistemului nostru medical.

Poate că acum vă spuneți “băi, la ce renume are ăla, o fi adevărat, poate chiar îți fierbe creierul!”. Luați un om, puneți-l între două telefoane și faceți un apel între ele. Lăsați-le o săptămână! Puteți contrazice apoi oricând cel mai bun profesor doctor neurochirurg al României.

Iată clipul video și articolul ProTV.

Două telefoane pot fierbe un ou, de fapt. Se poate face asta dacă, de exemplu, oul este într-un ibric cu apă care fierbe, iar telefoanele sunt puse pe lângă ibric. Sau în ibric, alături de ou, pe foc. Se poate.

asus s5507

    41 comentarii

  1. Neurochirurgul și razele, jurnalista și măsurătorile, baba și mitraliera.

    Serios, nu iti mai aduci aminte de doctorul căzut cu avionul care nu știa sa își trimita locația exacta salvatorilor, având smart phone ul cu GPS în mână?

      (Citează)

  2. Altfel, sa nu uit: Corupția ucide, bine că și-a dat Ponta demisia.

      (Citează)

  3. Aia cu telefoanele a incercat o Hammond la Brainiacs.
    Cu 100 de telefoane, acum vreo cativa ani. Guess what :-D

    Oul a ramas crud.

      (Citează)

  4. Goana după senzațional ( prezentă până si pe blogul tău :) ) și neștiința la cote cât mai mari… De ce m-as uita la protv sau altă televiziune din RO? E plină blogosfera, presa, radio-ul și tv-ul de titluri care de care mai idioate și click-bait.

      (Citează)

  5. Eu consider cuptorul cel mai nociv dar nu de la radiatii (saracii au lipsit de la fizica si nu stiu de cusca Faraday) ci pt ca altereaza mancarea si asa alterata de foc. Uscatorul nu stiu daca e neaparat rau dar lipsa lui sigur nu este, eu nu-l mai folosesc de 10 ani.

      (Citează)

  6. ii recomand domnului presedinte de asociatie de dezinformare sa isi scoata firele electrice din casa ca doar ele produc cele mai multe radiatii evm.

      (Citează)

  7. “S-a dovedit” ca altereaza mancarea, nu?

      (Citează)

  8. daca iti iei toata informatia de la posturi ca protv, o cam meriti.

      (Citează)

  9. Pentru că telefoanele mobile comunică direct – se știe că vorbind mai de aproape, plătești mai puțin.

    Tipul de la APC e un șarlatan, dar medicul de scuză are?

      (Citează)

  10. Aceşti “experţi” genial de super exagerat de deştepţi de la tot felu de instituţii suferă la rîndul lor de o mare afecţiune mentală, cel al lipsei de a fi băgaţi în sama. Să explicitez, deci pentru ca să-şi facă şi ei statistica necesară pentru a-şi justifica într-un fel merituoasel poziţii înalte care le-or ocupat, implicit şi a salariilor, se văd nevoiţi obligaţi de împrejurări să inventeze, să născocească, tot felu de inepţii la care proştii să poată să pună botu, şi atuncea să-l poată ridica deci în slăvi că cît de mare geniu necunoscut este. Aşa s-o inventat o droaie de parametrii nocivi, bazaţi pe ideea de radiaţii, începînd cu radiaţiile solare (care provoacă cancer), cu radiaţiile de la antenele de GSM (care la fel provoacă mutaţii genetice), la radiaţiile de la becurile economice CFL, radiaţii de routere wireless, radiaţii de la cuptorul cu microunde, şi mai nou radiaţii de la uscătorul de păr. Cum, nu ştiaţi că fionu produce radiaţii electromagnetice ?! Cum să nu, păi are în componenţa lui un motor electric care produce cîmp electro-magnetic, e chestie de fizică de clasa X-a. Păi si aparatul de tăiat păru din nas sau din urechi sau inghinal sau de unde mai vreţi, şi cela are un motoraş electric. Mdea, păi acuma cu radiaţiile astea e jale mare, e o problemă de interes naţional strategic, trebuie să luptăm împotriva radiaţiilor, să luăm măsuri împotriva radiaţiilor şi împotriva celor care generează radiaţii. Mare problemă mare.
    Gata, v-am radiat destul. Haidaţi să vă zic şi una bună:
    Acum o luna am citit că fumatul poate ucide.
    A doua zi m-am lăsat de fumat.
    Acum două săptămâni am citit despre carne că poate ucide.
    A doua zi am devenit vegetarian.
    Săptămâna trecută am citit că alcoolu poate ucide.
    De a două zi am renunţat la băutură.
    Ieri am citit că sexul poate ucide…
    începând de azi dimineaţă am renunţat la citit !

      (Citează)

    • @Sorin
      “cu radiaţiile de la antenele de GSM (care la fel provoacă mutaţii genetice),”
      Nu stiu daca provoaca neaparat mutatii genetice, insa cancerul sigur il provoaca pe termen mediu-lung. Cele de pe blocuri.
      Lumea nu realizeaza mizeria asta decit cind e prea tirziu. Cu toate masuratorile de doi lei care arata intervale acceptate de legislatie.
      Cind traiesti intr-un bloc cu astfel de antene deasupra si vezi ca vecinii incep sa moara de cancer dintr-o data parca ar trebui sa iti pui niste intrebari. Si da, exemplul este real. Intr-un astfel de bloc doar vreo 5 persoane au prins o varianta de cancer intr-o perioada foarte scurta.
      Si cred ca realizezi ca daca stai in raza de circa 5m sa spunem de o antena GSM incepi sa iti prajesti organele interne.
      Cei care reparau antenele de pe Empire State Building spuneau ca daca nu le opresc si se duc linga ele in circa 5 minute corpul lor devine marmelada la propriu in interior. Asta ca exemplu.
      Restul listei tale e ok. Doar observatia asta voiam sa o fac.

      ps: te provoc sa-mi arati un medic radiolog care are peste 50 de ani. Ca idee.

        (Citează)

    • jules, stiu eu un radiolog de 70 de ani care e sanatos tun. Treci la nani

        (Citează)

  11. M.:
    si de ce nu mai folosesti uscatorul de par? sa nu consumi curent? si de ce lipsa lui nu e rea? ca faci economie in portofel?

    Atunci a ramas fara par. Nu mai invarti si tu cutitul in rana.

      (Citează)

  12. Trist. Referitor la “s-a dovedit”:
    Am observat fenomenul asta la mai multe persoane de o anumita varsta, perfect calificate si capabile si inteligente in rest, care cad prada oricaror comunicari de genul: farse pe youtube, pdf-uri alarmiste pe mail si alte asemenea.
    Taica-miu, criptolog si matematician de meserie, imi prezina cu regularitate scenarii ca cele de mai sus drept litera de lege. Incerc sa ii explic, dar e ca si cum as vorbi la pereti.
    Teoria conspiratiei si “stim noi mai bine, poporul” decat legile, normativele internationale sau studiile stiintifice primeaza.

      (Citează)

    • “s-a dovedit” e o eroare logica folosita atunci cand nu mai ai argumente. Pe langa asta, cel putin la noi se mai folisesc zeci de astfel de erori, de aia avem multe discutii sterile, fara nici un rezultat.

        (Citează)

  13. stiri facute de prosti, pentru prosti.

      (Citează)

  14. Sa nu uitam ca si masinile au alternator care pe langa curent electric produc si camp electromagnetic. Sa se interzica. TOATE.
    Si de asemenea jos cu sarmele electrica.
    Inapoi in evul mediu. acolo sanatate curata.

      (Citează)

  15. Au ratat cei ce produc/vand “torser” – mergea o plasare de produs in acea stire sau macar o reclama dupa buletinul de stiri.

      (Citează)

  16. jules:
    @Sorin
    “cu radiaţiile de la antenele de GSM (care la fel provoacă mutaţii genetice),”
    Nu stiu daca provoaca neaparat mutatii genetice, insa cancerul sigur il provoaca pe termen mediu-lung. Cele de pe blocuri.
    Lumea nu realizeaza mizeria asta decit cind e prea tirziu. Cu toate masuratorile de doi lei care arata intervale acceptate de legislatie.
    Cind traiesti intr-un bloc cu astfel de antene deasupra si vezi ca vecinii incep sa moara de cancer dintr-o data parca ar trebui sa iti pui niste intrebari. Si da, exemplul este real. Intr-un astfel de bloc doar vreo 5 persoane au prins o varianta de cancer intr-o perioada foarte scurta.
    Si cred ca realizezi ca daca stai in raza de circa 5m sa spunem de o antena GSM incepi sa iti prajesti organele interne.
    Cei care reparau antenele de pe Empire State Building spuneau ca daca nu le opresc si se duc linga ele in circa 5 minute corpul lor devine marmelada la propriu in interior. Asta ca exemplu.
    Restul listei tale e ok. Doar observatia asta voiam sa o fac.

    ps: te provoc sa-mi arati un medic radiolog care are peste 50 de ani. Ca idee.

    PS. Te provoc să ne spui blocul în care s-au îmbolnăvit oamenii aia de cancer :)

      (Citează)

  17. Abia aștept părerea adevărată reala dovedita oficial a cunoscătorilor ce se împiedică prin mass media românească despre Tesla și toate sistemele mașinii

    Stai sa vezi atunci drame!

      (Citează)

  18. jules:
    ps: te provoc sa-mi arati un medic radiolog care are peste 50 de ani. Ca idee.

    Deci tu chiar esti convins ca radiologii mor pe capete, si nu prind varsta de 50 ani. Toti “oamenii destepti” si-au dat seama de treaba asta, numai radiologii (cica specialisti) nu realizeaza ca colegii lor de munca (aia cu care se intalnesc in fiecare zi) mor pe capete an de an, si nu inteleg ce riscuri presupune un aparat care emite radiatii.

      (Citează)

  19. jules:

    ps: te provoc sa-mi arati un medic radiolog care are peste 50 de ani. Ca idee.

    Anul trecut am fost de mai multe ori la radiologie, in doua locuri diferite, un spital si o policlinica, in ambele si doctorii si asistentele de la radiologie aveau varste peste 50, muult peste 50. Poate vestele alea de plumb ajuta la ceva.

      (Citează)

  20. nashu_mare:
    Serios, nu iti mai aduci aminte de doctorul căzut cu avionul care nu știa sa își trimita locația exacta salvatorilor, având smart phone ul cu GPS în mână?

    stai, stai. imi aduc aminte din “tragedia din apuseni” ca doctorul si-a trimis coordonatele din telefon, doar ca acestea nu au fost interpretate ( nu le-au luat in seama ) corect de autoritati. am trait intr-o minciuna in tot acest timp?

      (Citează)

    • Doctorul nu știa sa își afle poziția cu ajutorul telefonului mobil și a trebuit sa i se dea instrucțiuni. Dacă, ulterior, interpretarea a fost făcută corect de catre receptor/autorități e altă discuție.

        (Citează)

    • nashu_mare, nu, nu e alta discutie. in primul comentariu ai zis, citez: ” Serios, nu iti mai aduci aminte de doctorul căzut cu avionul care nu știa sa își trimita locația exacta salvatorilor, având smart phone ul cu GPS în mână? “.
      daca ai deschis subiectul, okeyyyyy- omului s-au dat instructiuni. de ce e interpretarea datelor furnizate alta discutie? pt. ‘aia’ care au cerut x,y,z, ce e asa greu sa interpreteze datele. din ce am mai citit si, subliniat in comentariul tau, inteleg ca omul era doctor degeaba si prost facut gramada. a trebuit indrumat sa foloseasca telefonul, smartphone-ul, ce drac o fi avut la el. iti dai seama, omul nu stia ca telefonul e mai destept ca el..
      bun, avea smartphone si nu stia sa foloseasca anumite functii. ok, hai sa-l spanzuram.
      ups, pardon, a murit. asta e, salvam pe altul si sa vezi atunci…
      revenim. il indrumam, ne da ce ii zicem noi sa ne dea. noi interpretam, facem dregem, avem timp. interpretam, nu interpretam, e alta discutie pentru ca omu avea smartphone degeaba.. …. zice nashu_mare
      omul moare. aia e.
      stii ce zic “aia” ?
      #cebine ca nu stia sa foloseasca smarfonu`. am scapat. mortu` e de vina.
      eu zic
      sa traiasca… cine vrei tu
      aia de au murit sunt numa` buni sa-ti bati pla de ei. noi traim. ei au murit. ce prosti au fost aia..

        (Citează)

    • 1.Doctorul nu a murit.
      2.Nu am zis ca e prost.
      3.Dacă e doctor (nu doar MD) nu înseamnă că e vreun priceput în alte domenii.

      Dar tu pari 1/3

        (Citează)

  21. mama, da pe fix esti.
    1. my bad.
    2. nu ai zis. da` se poate intelege din ce ai zis nu e tot una cu ce ai gandit tu ca se intelege.
    adica, ma intelegi, si eu am privire inteligenta..
    3. pai eu ce ziceam?!?

    3.4
    avea telefon cu gps si nu stia sa isi transmita locatia exacta salvatorilor…

    tu ce ziceai?

      (Citează)

  22. S-a dovedit ca e mai ieftin sa faci popocorn cu 3-4 telefoane , dovada in video https://www.youtube.com/watch?v=pqIZDIxJgXw

      (Citează)

  23. @jules: faci confuzii grave. Emițătoarele de radio și TV de pe clădirile înalte cum ar fi Empire State Building emit cu puteri foarte mari (peste 1KW) pentru că sînt destinate să fie recepționate la distanțe foarte mari. De aceea, da, nu se lucrează niciodată chiar lîngă antene cînd acestea funcționează. Ele sînt emițătoare unidirecționale, ai un emițător și nenumărate radiouri sau TV-uri care doar îl ascultă.

    Emițătoarele GSM de pe blocuri, pe de altă parte, emit cu puteri mult mai mici (de ordinul W), din același motiv pe care-l zice NwRadu la wifi: nu are sens să emiți de la emițător la telefon cu o putere f. mare, cînd telefonul emite cu maxim 2W (ăsta e un maxim absolut în cazuri speciale, cînd e la distanță maximă de emițător, de obicei emite cu mai puțin). E ca și cînd sîntem la 10m distanță, tu strigi la mine și eu doar șoptesc – degeaba strigi tu mai tare, tot nu putem comunica.

    Deci nu se compară cele două cazuri. Este elementar, este sub nivelul fizicii de liceu.

    Un alt argument simplu este că puterea scade cu pătratul distanței, deci una e să fii chiar călare pe catargul de antene și alta e să ai antena la cîțiva metri (sau zeci de metri) de tine.

      (Citează)

  24. @H

    Nu stiu daca [antenele de GSM] provoaca neaparat mutatii genetice, insa cancerul sigur il provoaca pe termen mediu-lung. Cele de pe blocuri.

    Uite un pic de inginerie: Asa cum telefonul “aude” antena GSM de pe bloc la fel “aude” si antena de pe bloc semnaul telefonului. Oricum intensitatea semnalului e comparabila.
    Iar intensitatea semanlului variaza cu patratul distantei. Daca stai tu telefonul la ureche in poti presupune ca sunt 10 cm intre telefon si celula afectata. ( e chiar mai putin dar zic 10 cm ca antenele nu-s directionale. In schimb antena de pe bloc care emite de la 100 de metri. Asta inseama da antena de pe bloc te iradiaza de 1 milion de ori mai putin decat propriul tau telefon. Daca presupui ca vorbeste tot cartierul prin antena aia, insemana ca te iradiaza de o mie de ori mai putin decat propriul telefon.
    Calcului nu-i exact, insa intelegi ordinul de marime.

    Cind traiesti intr-un bloc cu astfel de antene deasupra…

    esti mai putin iradiat decat atunci cand antna e in blocul de vis-a-vis.
    Culmea, semnalul la telefonul tau e reflectat din geamul sau capatana iradiata a vecinului ca altfel n-ai avea senmal la telefon cu antena GSM pe bloc.
    Mai mult, o densitate mare de antete, ca-n oras insemna semnal mai mic la GSM si implicit radiatie mai putina, Cei care stau la tara intr-o vagauna si vorbesc la telefon sunt mult mai iradiati GSM decat in mijlocul Bucurestiului.

    Cei care reparau antenele de pe Empire State Building spuneau ca daca nu le opresc si se duc linga ele in circa 5 minute corpul lor devine marmelada la propriu in interior. Asta ca exemplu.

    Am stat la o coada de 3 ore ca sa ma urc langa antenele alea. Erau niste pipitze care plateau vreo 50 de dolari sa stea la coada “fast” de 30 de minute.
    Realizezi cata marmelada fac aia?

    Acum, daca citesti comentariul asta si poti trece peste sarcasm, realizezi ca e bine sa nu dai semnalul la router la maxim (ca n-ai nevoie chiar de toata banda in tot apartamentul), ca poti sa opresti wifi-ul la tableta si telefonulul care doarme peste noapte pe noptiera, ca e bine sa apesi butonul de stop la cuptorul cu micorunde inaide de a deschide usa, ca tre sa schimbi becul “economic” daca bazaie sau flickere si altele asemenea

      (Citează)

  25. Este incredibilă tendința omului modern să creadă orice prostie, orice zvon negativ, orice “teorie a conspirației”, spusă de indivizi oarecare, pe care nu-i cunoaște, pe care nu-i verifică… automat dacă cineva, absolut oricine, oricît de nespecialist în domeniul respectiv, vine cu o teorie cum că guvernul/ corporațiile / americanii / rușii / etc ne omoară, ne fură, ne otrăvesc, ne radiază, ne influențează mințile, ne aia și ailaltă, se găsesc nenumărați care să creadă INSTANT. Fără cea mai mică verificare. Crede și spune mai departe la toți vecinii și colegii.

    Deci dacă se face un studiu sistematic, pe termen lung, cu mulți subiecți, în multe zone, cu rezultatele publicate în detaliu, cu metodologia și toate alea publice, pe sute de pagini, de către o organizație recunoscută, cu membri cu CV-uri și lucrări publice, și concluzia studiului este că “NU S-AU OBȚINUT REZULTATE CONCLUDENTE care să dovedească în mod CORELAT că X face rău sănătății, X fiind telefonul mobil, cuptorul, etc etc – omul de rînd nu-l crede.

    Dacă însă scrie în Click că “cercetătorii japonezi” (care cercetători, că nu se dă nici un link nimic ?) au dovedit că telefonul te îmbolnăvește de cancer – imediat omul de rînd îl crede !

      (Citează)

  26. Esti amabil sa citesti cateva secunde documentul de mai jos? cu finalul de interes la pg.18
    Se vede sursa, ok?… adica nu e “…de pe net”
    https://www.google.ro/url?sa=t&source=web&rct=j&url=http://biofizica-umfcd.ro/people/ap/lp_ro/radiatii.pdf&ved=0ahUKEwjOqd-y993KAhXF6CwKHfDHAeoQFggZMAA&usg=AFQjCNF_jtukfoWORutUHIEXMHf6lFShXg&sig2=pZDEsuqZJsgd8oNH215y5Q

      (Citează)

  27. In primul rand felicitari pentru articol.

    DOAMNE ! Toti se cred oameni de stiinta! Toate tutele reinventeaza roata cu echipamente pe care nu le inteleg. Ce este si mai trist este ca si mai multi oameni cred tot ce vad pe net/facebook/stiri. Nimeni nu mai sta 2 sec sa analizeze macar din punct de vedere logic stirea. O iau de buna ca atare!
    Routerul home pt. banda de 2.4G putere maxima admisa <20 dbm adica maxim 100 miliwati, pt. banda de 5G putere maxima <23 dbm adica 200mili (folosesc antene omni). Numai pentru transmisii punct la punct (antene directive – partea transport) in banda de 5g se poate merge pana la 1W.
    Sa vorbim si despre campuri electromagnetice.
    Harta oficiala a singurei autoritati care face astfel de masuratori:
    http://www.ancom.org.ro/masuratori-efectuate-de-ancom_5075
    Nu mai credeti toate balivernele!!!
    Cu siguranta o sa fie si carcotasi. CLAR cand s-au facut aceste masuratori a fost anuntata populatia (din sectorul respectiv) atat prin presa scrisa cat si prin intermediul retelelor de socializare si prin intermediul televiziunilor ca in timpul masuratorilor sa nu foloseasca telefoanele, uscatorul de par si cuptorul cu microunde ca o sa dea naspa la masuratori.
    In teorie zonele in care ar trebui sa vedeti un camp electromagnetic mai mare (dar tot cu mult sub 1W) este in aproprierea emitatoarelor radio AM (pe care le poti numara pe degete caci nu mai sunt multe in tara).
    Televiziunile din romania fac reclama senzationalului fara ca ele sa-si exprime clar punctul lor de vedere.

      (Citează)

  28. Ce-i interesati ar putea citi si despre marcajul CE. De ce este importat sa cumparati produse care sunt insotite de marcajul CE – certifica faptul ca produsul este conform cu legislatia UE si este sigur pentru sanatatea si siguranta publica
    http://ppi.ulbsibiu.ro/obj/documente/marcajul-ce.pdf
    Daca nu ai marcaj CE pe uscatorul de par sau pe cuptorul cu microunde atunci ar putea fi o problema.

      (Citează)

  29. Ce gluma proasta – dupa cine se ia PRO TV
    http://www.apc-romania.ro/
    A nu se confunda cu http://www.anpc.gov.ro/.
    Desi cu siguranta si-au pus numele tocmai ca omul de rand sa faca aceasta confuzie.
    Printre ultimele stiri ale celor de la APC-Romania — “Cardul de credit te poate duce la sapă de lemn!”.
    Dragi romani renuntati acum la cardul de credit.
    O organizatie NONguvenamentala penala !!!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus