Ce este, de fapt, poluarea și cât de poluat este Bucureștiul

V-am spus destul de des că Bucureștiul este un oraș foarte poluat, dar ce înseamnă asta, mai exact? Ei bine, există tot felul de metode și măsurători ce pot exprima nivelul de poluare în valori precise și există numeroase studii privind riscurile de sănătate asociate cu trăitul într-un oraș poluat.

Poluarea înseamnă, de fapt, particule ce se găsesc în aer, formate din diverse substanțe ce sunt nocive corpului odată ce sunt inhalate în timp ce respirăm. Particulele sunt suficient de mici încât să ajungă în interiorul corpului.

Mai exact, vorbim de vreo trei tipuri de particule:

• PM10 – particulate matter cu dimensiune mai mică de 10 microni
• PM2.5 – particule cu o dimensiune mai mică de 2,5 microni, dar mai mari de 0,1 microni
• PM0.1 – particule ultrafine, mai mici de 0,1 microni (adică mai mici de 100 nanometri)

La așa dimensiuni (PM10 sunt de zece ori mai mici decât diametrul unui fir de păr), aceste particule ajung în plămâni și altele sunt suficient de mici pentru a fi transferate în sânge și purtate prin corp, inclusiv depuse în țesuturi și organe. Acolo acestea produc efecte nasoale: particule precum cele de mai sus sunt catalogate drept carcinogeni din grupa 1, cea mai rea.

Pe lângă particule mai avem și alte substanțe toxice incluse în “poluare”. Dioxidul de azot (NO2) este unul dintre ele. Majoritatea hărților de poluare se fac calculând nivelul de PM10 și de NO2.

CUM SUNT PRODUSE ACESTE PARTICULE

PM10: spori de mucegai, praf suficient de greu pentru a se depune, cenușă, bacterii.

PM2.5: cele de mai sus, doar că formate din atomii altor materiale sau în dimensiuni mai mici, dar și smog, fum de țigară, praf ce rămâne suspendat în aer, fum de la arderea combustibililor.

PM0.1: sunt produse de motoare diesel, țigări, smog, praf în aer.

Cele de mai sus sunt extrem de vagi, nu? Știați deja că fumul face rău, dar important de reținut este că “fumul” este un termen general ce descrie o masă de particule suficient de mici pentru a-ți intra în sânge, suficient de ușoare încât să fie purtate prin aer timp de zile sau săptămâni înainte de a se depune gravitațional (o ploaie ajută), și formată din compuși foarte toxici a căror acțiune asupra organismului devine semnificativă atunci le ești expus zile, luni, chiar ani la rând. Trăim toată viața în oraș, în astfel de particule PM10 și mai mici.

Fumul produs de arderea din motoarele diesel conține compuși de antimoniu, beriliu, crom, cobalt, mangan, cadmiu, mercur, plumb, azot, seleniu și sulf, plus cianuri și dioxine. Lista exactă a substanțelor găsite în fumul generat de arderea motorinei are 32 de poziții și include nume “mari” precum arsenic, benzen, cadmiu și formaldehidă, toate cancerigene de grupa 1.

Fumul de țigară conține acid cianhidric, formaldehidă, benzen, arsenic, nichel, crom, cadmiu, plumb, chiar și poloniu, care-i uneori apare natural în astfel de reacții și este extrem de toxic. Lista de substanțe are 41 de poziții, iar doar pentru 4 nu sunt dovezi suficiente că ar fi cancerigene.

Acestea sunt doar exemple la îndemână. Foarte multe lucruri din jurul nostru produc particule PM10 sau mai mici: șantierele care generează praf, motoarele, fabricile, imprimantele, frânele mașinilor și metrourilor, cauciucurile avioanelor atunci când iau contact cu pista, un grătar bun prin arderea lemnului și a cărbunelui șamd. Nu trebuie să fie “fum”, nu trebuie să fie vizibil sau să aibă un miros puternic de ceva, ci vorbim de diverse particule ce plutesc prin aer și-ți intră în plămâni.

CUM SE MĂSOARĂ POLUAREA

În cazul particulelor, se măsoară în ug/mc, adică micrograme pe metru cub (acel u simbolizează “micro”, trebuia să fie litera miu din greacă). De exemplu se poate spune despre particulele nocive că au o concentrație de 25 micrograme pe metru cub de aer.

Cantitățile sunt infime. Un metru cub de aer cântărește 1,225 kg în condiții uzuale. Dacă 25 de micrograme din acest volum de aer sunt înlocuite cu particule PM10 sau mai mici, asta înseamnă 0,000000025 kilograme din acel 1,225 kg, adică 0,00000204% concentrație de particule.

25 de micrograme/mc este limita de emisii impusă de Uniunea Europeană pentru PM2.5. Pentru particule PM10, limita este de 40 ug/mc. De asta spuneam că poluarea nu-i musai vizibilă, nu-i un “fum”, nu are o culoare anume. Fumul este un aer foarte concentrat în particule nanometrice, dar chiar și aerul cu 0,00000204% particule este nociv.

Dioxidul de azot este un produs al arderii aerului în motoare cu combustie, este toxic pentru oameni și trăind într-un mediu cu 40-100 ug/mc riști boli respiratorii.

CARE SUNT EFECTELE POLUĂRII

Mori mai repede. Cancer, boli de inimă, de plămâni șamd. Bănuiesc că v-ați așteptat deja la acest răspuns.

Bolile sunt, practic, nelimitate. Astm, boli cardiovasculare, boli de plămâni, nașteri premature, defecte la naștere șamd. Depunerile de particule prin artere pot duce la diverse boli, mergând până la atac de cord. Numărul de cancere ce pot fi produse este destul de mare, de la cele mai ușor de intuit, precum cel de plămâni, până la cancer la diverse organe după ce ai fost expus acestor particule timp de 10, 20 sau 40 de ani.

Nu mori la 25 de ani, aia e clar. Dar poate că faci infarct la 55 de ani, pe când dacă ai fi trăit în același stil, dar într-un aer mai puțin poluat, poate l-ai fi făcut la 60 de ani. Locuiești cu vedere la un bulevard foarte circulat sau la o termocentrală? Poate că vei trăi până la 82 de ani, dar dacă ai fi trăit în vreun sat din munți (sau poate chiar pe partea cealaltă a blocului, unde nu ajunge la fel de mult gaz de eșapament) ai fi apucat tot 82, dar fără tuse cronică sau probleme cu inima începând cu vârsta de 62.

Cine poate ști? Oamenii reacționează atât de diferit chiar și la toxine puternice, dovadă că unii oameni au murit la scurt timp după ce-au primit doze de radiații la Hiroshima sau la Cernobîl, iar alții de lângă ei au ajuns la 90 de ani. Corpul uman este ciudat, uneori.

Din acest motiv, astfel de studii se fac statistic. Statistic vorbind, majoritatea oamenilor afectați de radiație la Hiroshima s-au îmbolnăvit și au murit mai repede decât alții. Statistic vorbind, un studiu din 2011 spune că gazele de eșapament sunt vinovate pentru 7,4% din decesele cauzate de atac de cord. În Europa, un studiu din 2005 a găsit că 370.000 de oameni mor anual înainte de a le fi “ceasul” tocmai pentru că stau în mediu poluat. La nivel global, cifra este de câteva milioane pe an.

Și mai rău este că nu există o valoare inofensivă a poluării. Nu există un prag sub care să fii în siguranță; orice nivel al poluării mai mare de zero îți degradează constant sănătatea.

Cel mai are studiu s-a făcut în Europa, se numește ESCAPE și a urmărit 312.944 oameni din 9 țări și 17 tipuri de medii, pe o perioadă de mai mulți ani, observând evoluția lor. Concluziile au fost:

• o creștere a poluării PM2.5 cu doar 5 ug/mc duce la o creștere cu 13% a riscului de atac de cord. Asta e chiar nasol, că stilul nostru de viață ne expune oricum la un risc ridicat de infarct.
• cu fiecare creștere de 10 ug/mc de particule PM10, riscul de cancer la plămâni crește cu 22%. Nu-i un risc foarte mare, dar dacă trăiți într-un mediu cu 40 ug/mc poluare PM10, tocmai l-ați dublat față de cineva care trăiește într-un mediu mai puțin poluat. În fond, încă nu v-am spus cât e poluarea în București.
• cu fiecare creștere de 10 ug/mc de particule PM2.5, riscul de cancer la plămâni crește cu 36%. Nasol, nu?

În concluzie, poluarea te degradează. Încet, dar sigur, îți distruge corpul și sănătatea. Mai rău, poluarea este invizibilă, este generată de foarte mulți factori și trebuie bine ținută sub control, că particulele alea sunt suficient de mici încât să intre peste tot.

CÂT DE POLUAT ESTE BUCUREȘTIUL

Foarte poluat, comparat cu alte orașe. Poate că intuiți asta deja. Este orașul șantierelor mult întârziate ce generează praf de ciment, al mașinile parcate pe spațiul verde din jurul blocurilor, pe care astfel îl distrug, iar pământul lipsit de verdeață generează mult mai mult praf. Orașul rablelor aduse second-hand din afară și înmatriculate pe Bulgaria. Orașul cu foarte puțin spațiu verde pe cap de locuitor. Orașul construcțiilor părăsite și al copacilor morți, orașul în care în parcuri se construiesc blocuri.

Poluarea se măsoară în micrograme pe metru cub. Uniunea Europeană recomandă o limită de 40 ug/mc ca medie anuală, iar Organizația Mondială a Sănătății recomandă o limită de 20 ug/mc, impunându-se și un număr limitat de depășiri ale unor valori critice în timpul anului. În București, în 2005, poluarea era de minim 65 ug/mc.

“PM10 in Europe” by EEA (European Environment Agency) – Spatial assessment of PM10 and ozone concentrations in Europe (2005). Licensed under Attribution via Commons.

Uitați-vă la hartă, doar Ungaria, Polonia și Slovacia sunt la același nivel “mov” cu capitalele lor, iar nordul Italiei pare să aibă probleme mari.

2011: o altă măsurătoare în 25 de orașe din 12 țări membre UE găsește Bucureștiul cu 38,2 ug/mc, urmat de Budapeste cu 33,7 și Barcelona cu 27. Suntem cel mai poluat oraș din cele 25 în care au fost făcute măsurători.

2012: peste 25 ug/mc poluare PM2.5

View post on imgur.com

Un studiu la nivel european pentru poluarea PM10 găsește în 2012 că Bucureștiul este a doua cea mai poluată capitală europeană, după Sofia, și înregistrează 92 de zile peste norma admisă, pe când maximul de depășiri permise este de 35.

2013: Bucureștiul are 34 ug/mc, dar studiul Agenției pentru Protecția Mediului este contestat deoarece stațiile de măsurare au funcționat doar parțial. De exemplu cea de la Cercul Militar (acum înțelegeți de ce-i acel container vizavi de Cercul Militar, la blocul Romarta) a funcționat 55% din cele 365 de zile pentru măsurarea PM10, iar măsurarea de dioxid de azot nu a fost făcută.

2014: iată o hartă referitoare la dioxidul de azot, NO2. V-am spus că trăind la peste 40 ug/mc îți degradezi sănătatea. După cum se vede din studiul făcut în București, trăim în 40-86 ug/mc.

sursa: OPTAR.

Situația este suficient de gravă încât în 25 septembrie 2014 Uniunea Europeană a deschis o procedură de infringement împotriva României pentru poluarea excesivă din București, Iași și Brașov. După diverse avertismente, România n-a reușit să reducă nivelul poluării până sub limitele impuse pentru media anuală și numărul maxim de depășiri, așa că UE bate din picior.

Citez de pe site-ul oficial:

România nu își protejează cetățenii de poluarea cu particule fine (PM10). Aceste particule fine provin din emisiile generate de industrie, trafic și încălzirea locuințelor și pot cauza astm, afecțiuni cardiovasculare, cancer pulmonar și deces prematur. În conformitate cu legislația UE, statele membre au obligația de a limita expunerea cetățenilor la particulele de acest tip. Cetățenii din anumite zone din București, Brașov și Iași au fost expuși în mod aproape continuu unor niveluri nesănătoase de PM10 încă din 2007, potrivit ultimelor rapoarte din 2012. Comisia consideră că România nu a întreprins acțiunile necesare încă din 2007 pentru protejarea sănătății cetățenilor și solicită României să ia măsuri de perspectivă rapide și eficiente pentru ca perioada de neconformitate să fie cât mai scurtă posibil. Acțiunea de azi, care este din punct de vedere tehnic un aviz motivat suplimentar, urmează unei scrisori de punere în întârziere suplimentare transmisă în februarie 2013. Dacă România nu acționează, Comisia poate sesiza cazul Curții de Justiție a UE.

E doar un alt lucru pe care autoritățile nu l-au făcut, Oprescu fiind un pic ocupat să ia șpagă, Ministerul Mediului un pic ocupat să bea cafeaua.

MĂSURI

Cam asta e poluarea. Nu-i un termen abstract, ci se bazează pe măsurători, definiții și limite, iar măsurătorile spun că Bucureștiul este un oraș foarte poluat față de restul Europei. Nu o ziceam eu din burtă.

Mai știți când prin București s-au instalat niște panouri electronice pe care scria nivelul de poluare, dar care apoi n-au mai funcționat? Acum am fi știut și cum să le citim.

Situația este un pic mai rea: cele mai nocive particule din aer sunt cele PM0.1, cele mai fine și care-ți intră până în măduva oaselor, ca să zic așa. Fix pentru acestea încă nu există niște limite și legi, totul concentrându-se până acum pe PM2.5 și PM10. De asta nu vedeți PM0.1 menționat pe undeva.

S-ar putea lua oricând măsuri rapide:

• covoare ude la ieșirea din șantiere, ca să nu ducă mașinile praf pe roți.
• amenzi pentru întârzieri în construcții și șantiere deschise.
• mai mulți copaci, mai mult gazon. Dați o tură printr-un parc și veți vedea că s-a rărit iarba, e cu smocuri și pământ gol între ele, ar merge o replantare. Copacii de pe bulevarde sunt toți pe moarte.
• în loc de beton, se poate planta iarbă acoperită cu plăci găurite de beton. Aveam la bloc două zone de pământ ce generau mult praf, în special când era vânt. A venit primăria și le-a betonat, a făcut parcări cu plată, nu mai e praf, dar nu-i nici nimic verde. Putea fi pusă iarbă și grilaj de beton peste ea, că stă mașina bine și așa.
• interzicerea rablelor înmatriculate pe Bulgaria.
• nu degeaba alte orașe insistă pe transport în comun și biciclete, iar mai nou încep să limiteze mașinile sau să încurajeze mașinile electrice. Probabil au descoperit că degeaba stai blocat în trafic ca un boss, cu mașina ta scumpă, dacă trăiești cu 3 ani mai puțin.

Chestii simple, nu zic să montăm filtre scumpe pe la fabrici sau să casăm autobuzele poluante, că nu ne permitem asta.

Iată un supermarket din Viena, aflat undeva între blocuri. Era o construcție simplă gen “hală”, cum și Mega Image a făcut câteva printre blocuri, doar că vienezii l-au astupat apoi cu pământ și au plantat gazon pe el, ca să poți sta inclusiv tolănit acolo, pe acoperișul supermarketului. Mișto ideea, nu?

N-au ferestre la supermarket, dar oricum acestea ar fi fost acoperite de rafturi sau afișe promoționale, așa că nu-i vreo pierdere. Au, în schimb, spațiu verde.

La noi, însă, spațiul verde de pe cel mai mare bulevard arată cam așa:

Putea fi și mai rău. Mai știți reportajele din ultimele săptămâni despre poluarea excesivă din Shanghai și Beijing, cu cod roșu de smog și școli închise pentru a nu expune copiii la mediul exterior? În acele zile, poluarea în orașe ajunsese spre 300 ug/mc. Codul roșu a fost anulat când valoarea a scăzut spre 200 ug/mc, deși o limită rezonabilă ar fi 40 ug/mc, ca-n Europa.