Visează, orice e posibil (P)

Scrie despre cum visele au devenit posibile datorită tehnologiei. Chestia asta s-a dovedit mai greu de pus în practică decât am crezut dintr-un motiv simplu: este greu să exprimi în cuvinte o trăire, un sentiment de uimire și admirație pentru o schimbare uriașă ce te lasă perplex atunci când o conștientizezi. Este genul de lucru pe care îl știi în interiorul tău, dar este greu de transmis și altora.

În plus, n-am avut vreun vis mare și secret pe care tehnologia mi l-a îndeplinit. Nu pot da nici un exemplu care se detașează dintre restul momentelor plăcute ale vieții precum un zgârie-nori într-un cartier de case (sau, inginerește vorbind, ca un impuls Dirac într-un semnal normal*), ci mai degrabă o listă lungă de lucruri mărunte, dar plăcute.

Foarte greu de pus în cuvinte, însă.

Despre ce să vă spun? Bucuria de a deschide Skype pe laptop sau telefon la miezul nopții într-un hotel impersonal, după o zi obositoare la 2.000 de kilometri distanță de casă, și de a vorbi cu Matilda în imagini de calitate și sunet perfect, cu gesturi și fețe și zâmbete, fără nici un pic de alt efort, ba chiar să vezi și o pisică ridicată în fața camerei și să ți se spună “uite, și pisicii îi este dor de tine”? Mai ales când țin minte vremurile când se vorbea din bip-uri, iar Internetul însemna un text și un gif animat?

Sau poate despre cum am știut că Matilda a aterizat cu bine în SUA înainte ca ea să apuce să deschidă telefonul și să-mi spună asta. Am folosit Flightradar24, am selectat zborul ei și l-am văzut decolând, trecând peste Scoția și Irlanda și îndreptându-se spre ocean, iar dimineață, când m-am trezit, primul lucru pe care l-am făcut a fost să iau telefonul de pe noptieră și să văd că avionul este peste Nova Scotia și se apropie de New York? Stalker level 99, da, dar știți ce mișto este să-l vezi pe hartă ieșind de pe pistă după aterizare și îndreptându-se spre terminal, semn că a aterizat cu bine, și să vezi asta în timp real, înainte de orice sms cu “gata, am ajuns”?

Vă dați seama: să fii în România și să vezi în timp real nu doar un avion, ci aproape toate avioanele din lume, inclusiv viteza, altitudinea și direcția celui care te interesează pe tine, aflat în partea cealaltă a lumii! Ați visat acum 10 ani că veți putea face așa ceva?

Îmi aduc aminte prima mea călătorie în străinătate, cu autocarul spre Roma. Știți când am reușit să vorbesc acasă? La vreo 3 zile după plecare, atunci când am găsit de cumpărat o cartelă de telefon public și altcineva mi-a zis “da, am reușit să vorbesc în România, sună cu 0040 în față”, iar vocea de la capătul celălalt al firului se auzea atât de slab de zici că vorbeam printr-o țeavă cu apă. De acolo am plecat, aici am ajuns.

Alt exemplu: anul acesta, când am fost în Londra, m-a rugat mama să-i cumpăr o cană frumoasă de porțelan. Și ce poți face când ajungi într-un magazin cu multe căni și vrei să o iei pe cea mai bună? Am scos telefonul din buzunar, am fotografiat vreo 5 modele și i le-am trimis pe email, ca să-și aleagă.

Știți ce m-a deranjat? Că nu folosește WhatsApp sau FB Messenger, astfel încât să-i trimit fotografiile instant și să discutăm pe chat despre ce să cumpăr. Le-am trimis pe email, ceea ce a însemnat vreun minut upload-ul și încă vreo 2 minute transferul prin servere și descărcarea și deschiderea lor în computerul ei de acasă.

Stăteam acolo în magazin, în aceste 3 minute, și mă gândeam “băi cât durează prin metodele astea vechi cu email…”. Trei minute. Apoi m-am gândit de unde am plecat, de la modem de 33,6 kbps cu bip-bip-țiu-țiu la telefon, cu telefoane mobile butucănoase și WAP bazat pe text, prima formă de acces la net de pe mobil, iar mie mi se părea lent că 20 MB de fotografii trec Europa în “doar” trei minute, direct din telefon în laptop. M-a sunat, a zis “aia albastră”, am cumpărat.

Obișnuiam să citim ziarele pentru știri sau să așteptăm jurnalul de seară. Acum, dacă apare ceva nou, intru pe Twitter ca să văd în direct ce informații vin. În vremea canalelor de știri non-stop și a site-urilor actualizate la minut, există ceva actualizat la secundă și mi se pare absolut normal acest lucru. Nu-mi mai pot imagina cum trăiam pe vremea ziarelor sau a corespondenței prin Poștă sau a magazinelor offline.

Ah, așteptați următorul pas, live streaming video de la cei din preajma unui eveniment ce devine știre, doar cu telefonul din buzunar, către milioane de oameni.

Primul calculator văzut de mine folosea casete audio pentru a încărca programe de câțiva kB, dura mult și dădea deseori erori. Apoi am văzut unul care folosea floppy-disk-uri pentru asta și mi s-a părut cel mai rapid lucru cu putință, o minune a tehnicii. Primul meu calculator rula la 100 MHz și avea un hard-disk de 325 MB, dacă țin bine minte.

Mă aștept ca în viitor telefonul să devină un întreg PC. Să am în el toate fișierele și programele necesare, mereu în buzunar, iar când ajung la birou să-l pun pe masă, să-l conectez la alimentare și la un monitor extern și la o tastatură bluetooth și să-l folosesc ca pe un desktop. Sună a glumă, dar a fost o vreme când încărcam programe de pe casete audio cu șurubelnița ținută în ele și mi se părea că o dischetă este supremul vitezei, așa că nu mai exclud nimic.

Am ascultat muzică de pe casete audio la care pierdeam mai mult timp derulându-le la melodia căutată. Încăpeau vreo 16 melodii pe una, nu? Acum mă supără mp3-urile codate la doar 128 kbps, iar zilele trecute am ridicat ușor din sprâncene pentru că a durat 2 secunde să înceapă streaming-ul la o melodie pe net, pe care am trimis-o apoi prin bluetooth către o boxă portabilă pusă pe frigider. Două secunde întregi!

Am visat cândva să trec de la casete audio la așa ceva? Poate că am visat, chiar nu mai știu.

Cert este, însă, că nu sunt un visător. Toate lucrurile de mai sus au fost făcute de oameni care au visat cu adevărat și apoi și-au pus mintea la contribuție și au realizat ceea ce-și imaginaseră. Eu sunt, mai degrabă, unul care-și aduce aminte, care conștientizează de unde a plecat și unde a ajuns. Eu văd trecutul și până în prezent, îmi dau seama ce-a fost și unde am ajuns. Îi admir pe cei care privesc prezentul și visează unde am putea ajunge, iar apoi se pun la treabă pentru a și ajunge acolo.

Este cum a zis Henry Ford cândva, oamenii-și doreau cai mai rapizi, noroc că au fost unii suficient de visători încât să oferte altceva nou și, când privești cu suficient delta t în urmă, miraculos. “Orice tehnologie suficient de avansată este imposibil de distins de magie“, cum spunea Arthur C. Clarke, unul dintre cei mai mari visători ai ultimului secol.

Articolul acesta este sponsorizat de Huawei P8, un telefon de top. Aruncați un ochi pe site-ul special P8, veți găsi articole bune, informații și review-uri. E un model remarcabil cu ecran Full HD de 5,2 inchi, 3 GB RAM și un chipset octa-core, cameră de 13 megapixeli cu stabilizare, grosime de doar 6,4 mm și design plăcut. Există și o versiune Lite.

Huawei a început recent o campanie globală de comunicare alături de Robert Lewandowski, care este ambasador al brandului. Spre deosebire de alții, Lewandowski a știut de mic care-i visul său, să devină fotbalist celebru, și l-a urmat trecând peste toate dificultățile din carieră, ajungând acum unul dintre cei mai buni jucători din lume.

Apropo de tehnologie, știți ce poate face alt telefon produs de Huawei? Cântărește obiecte mici pe ecranul său sensibil la atingere. Un alt lucru pe care nu l-aș fi visat niciodată că-l va face un telefon mobil.

*impulsul Dirac este un semnal ca mai jos, când pentru un moment infim creșterea este infinită. Dacă țin bine minte, o scânteie are reprezentarea unui impuls Dirac în spectrul de frecvențe, dacă mai țin bine minte din școală, dar să mă scuzați dacă nu este așa.

“Dirac distribution PDF” by Original SVG by Omegatron
Original PNG version by PAR
This version adapted by Qef – Manually edited version of Image:Dirac_distribution_CDF.svg
Edited to match PNG original Image:Dirac_distribution_PDF.png. Licensed under CC BY-SA 3.0 via Commons.