►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Mă întreb ce-o fi în mintea lui Tăriceanu. Omul pare să trăiască în lumea în care DNA-ul vreau să uzurpe puterea în stat și să instaureze o dictatură judecătorească(?) sau ceva așa. Sună atât de bizar încât cineva ar trebui să-l întrebe “bă, mai exact ce crezi că se va întâmpla?”, pentru că în funcție de răspuns s-ar putea să descoperim că are nevoie de un control la cap.
Mai știți cum, în mijlocul arestărilor pentru corupție, Tăriceanu voia o comisie parlamentară care să verifice stadiul democrației din România, că lui i se părea că nu mai e democrație. Tăriceanu, care a devenit al doilea om în stat doar prin manevre parlamentare, că altfel e un politician terminat și doar faptul că-i aservit PSD-ului îl ține acolo unde este, consideră că Parlamentul nu mai are putere în țară.
Și probabil vă amintiți cum, pe metoda “țara arde și baba se piaptănă”, avea tot felul de probleme existențiale atunci când se dezbăteau chestiuni importante. Era mai pesedist decât Dragnea, mai înverșunat în a susține tâmpenii decât Ponta.
A mai zis niște perle recent:
“imunitatea parlamentară este privilegiul cetățenilor de a-și păstra reprezentantul pe care l-a ales în Parlament, care să nu poată fi – în mod abuziv – eliminat”. Cu alte cuvinte, tu l-ai votat pe unul în Parlament și respectivul se dovedește un hoț, dar nu trebuie eliminat de acolo, că nu vei mai avea privilegiul de a fi reprezentat… de acel hoț. L-ai votat, mori cu el de gât, cetățene!
“Corupția este prezentă în toată societatea. Parlamentul nu este decât copia fidelă a societății românești de astăzi. Corupția afectează Parlamentul, Justiția și alte zone.” – și atunci de ce tot insistă pe imunitatea aia, un mecanism bun ca principiu, dar greșit implementat în momentul când descoperi că majoritatea parlamentarilor sunt corupți? Hai să stabilim prioritățile, menținem un mecanism care ne ferește de o eventuală lovitură de stat, deși suntem o țară UE în care acest lucru devine practic imposibil, sau îl eliminăm pentru că a ajuns să fie folosit abuziv de toți parlamentarii pentru a scăpa de procurori?
“procesul democratic e pus sub un mare semn de întrebare. Cetățenii votează degeaba dacă președintele vine și spune: „Nu mă interesează votul tău, al unui cetățean obișnuit. Pun eu guvernul care cred eu că e bun!” – pentru că cele anterioare, alese “parlamentar”, au fost foarte bune și ferite de corupție, nu? Parcă tocmai ce-a spus că există corupție în Parlament? Nu procesul democratic este pus sub un semn de întrebare, că doar votul decurge în continuare aproape bine (mai puțin când fură Dragnea, dar Tăriceanu uită convenabil asta), ci metoda de nominalizare a candidaților, votul unul nume ce nu-ți spun nimic, făina și uleiul date cadou, faptul că parlamentarii își votează venituri tot mai mari și muncesc tot mai puțin, lipsa din teritoriu, aroganța lor, votul secret în cazuri de corupție șamd. Acestea omoară procesul democratic. Iar parlamentarii al căror șef este dl Tăriceanu distrug procesul democratic.
Tăriceanu reprezintă ce-i mai rău în politica românească. Măcar celorlalți parlamentari n-ai ce să le ceri, sunt niște mitocani care vor whisky “jivăs” și pupitre mai mari, că nu le mai încape burta în ele. Sunt hoți, dar măcar cinstiți în hoția lor, că au dat un tun ca să ajungă în Parlament și acum fură pentru a-și recupera banii. Fac ceea ce te aștepți să facă și devin dubioși abia când se dau cu mir pe frunte, că-s hoți, dar și fricoși.
Tăriceanu este mereu cel care-i apără până în pânzele albe, cel care le ține morțiș partea atunci când orice alt politician ar sesiza reacția uriașă de dezaprobare a cetățenilor sau măcar încrederea mare în acțiunile DNA-ului. Tăriceanu nu-și apără vreun prieten aflat în “necazuri” cu legea, el apără un întreg sistem corupt, ba chiar privind activitatea sa parlamentară nu reușesc să descopăr ce altceva mai face.
sursa declarații: Digi24.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
22 comentarii
08/12/2015 la 10:46 AM
stie ca ii vine si lui randul. lui ii inteleg disperarea.
in schimb ma enerveaza vaca aia de Anghel, care sare ca proasta din baie sa apere fiecare parlamentar acuzat de coruptie. la aia cred ca e servilism fata de Varan si multa multa prostie.
Giovani(Citează)
08/12/2015 la 10:49 AM
“Da’ ce vreți, doamnă? Să vă construim hotel?” Never forget.
Dan Pandrea(Citează)
08/12/2015 la 11:03 AM
Am pus comentariul asta aici doar ca sa ma abonez la comentarii. Astept sa vad ce au de spus zetu si Mircea (primul).
nashu_mare(Citează)
08/12/2015 la 11:59 AM
mie mi se pare forțat articolul. Pentru că pe de altă parte sunt suficiente abuzuri și din partea procurorilor așa cum denunțul nu poate fi o probă.
Vrem justiție, vreau ca la oprescu și consilierul lui: flagrant, bani însemnați și înseriați etc. Nu denunțuri din partea unora și mai penali.
bughy(Citează)
08/12/2015 la 3:41 PM
Care abuzuri? A fost condamnat vreun nevinovat? I-au distrus cuiva cariera și imaginea și la final s-a dovedit că e nevinovat?
nwradu(Citează)
08/12/2015 la 12:15 PM
Cu parere de rau: pishcoturi?
samE(Citează)
08/12/2015 la 12:39 PM
Tariceanu cred ca e singurul care a avut curajul sa ia atitudine la toate abuzurile sistemului care ne conduce, iar acum normal ca trebuie pedepsit si dat exemplu. Partidul lui a fost singurul care nu a votat guvernul acesta sinistru (asa-zisi tehnocrati). Sa afirmi ca DNA-ul nu face jocuri politice dupa atatea exemple clare mi se pare deja ticalosie. Sunt convins ca acest articol prevesteste ceva.
Marius M(Citează)
08/12/2015 la 12:54 PM
deci sa inteleg ca mai toti astia bagati la Beciul domnesc sunt curati, nu? ii persecuta regimul totalitar. pe tine de ce nu te-au luat? sau urmeaza?
Giovani(Citează)
08/12/2015 la 1:00 PM
#Giovani:
ca in orice sistem democratic pe astia ii ia psihiatrul si ii inchide pentru un studiu britanic.
zippo(Citează)
08/12/2015 la 1:12 PM
@Giovani unde am spus eu asta? Ideea e ca articolul e aberant, inca sustine ca procurorii sunt cei care infaptuiesc actul de justitie. Cred ca in ziua de azi stie toata lumea ca parlamentatii au imunitate doar impotriva arestarii preventive, insa daca un judecator ii condamna se duc direct la Beciul Domnesc.
Marius M(Citează)
08/12/2015 la 3:43 PM
Problema este că au o imunitate de care alți oameni nu se pot bucura. Dacă ne-ar investiga pe noi, am sta în arest preventiv. Întrucât sunt parlamentari, nu stau, că au imunitate venită dintr-un sistem gândit ca imunitate la declarații.
nwradu(Citează)
08/12/2015 la 4:36 PM
Nu te supara, dar asta e gandire comunista (daca poate fi considerata gandire). Arestul preventiv este o practica “exceptionala” folosita doar in cazul in care invinuitul prezinta pericol social sau e suspectat ca poate distruge probe pe perioada derularii anchetei. Presupunand prin absurd tu esti principalul suspect in cazul unui accident auto soldat cu victime, este absolut normal ca sa fi lasat in libertate pentru ca nu prezinti nici un fel de pericol social. In cazul in care esti un cretin care omoara un om pe strada fi sigur ca vei fi arestat preventiv, lucru care s-ar intampla oricarui parlamentar prin ridicarea imunitatii. Ce face DNA-ul in parlamentul nostru cu cerere de arestare peste cerere de arestare este o nebunie curata. Nu-i impiedica nimeni sa le faca dosar penal si sa-i trimita in judecata. Totul este un circ, iar imunitatea parlamentara tocmai pentru astfel de situatii a fost creata. Nu cunosc ca noi sa fi ales prin vot procurorii vreodata. Totodata procentul DNA-ului de invinuiti vs condamnati este foarte slab.
Marius M(Citează)
08/12/2015 la 6:38 PM
Diferenta e ca parlamentarii au puterea de a influenta ancheta.
nashu_mare(Citează)
08/12/2015 la 12:56 PM
Inca mai exista botanisti care pun gura pe savarina?
ioni(Citează)
08/12/2015 la 1:00 PM
Mai țineți minte faza cu podul ăla ?? . El săracul nu știe pe ce lume se afla , la cât e de prost.
Aurelian(Citează)
08/12/2015 la 3:43 PM
Prost nu e, cred că-i chiar un politician abil. Doar că se afundă singur în tâmpenii și pare servitorul altora.
nwradu(Citează)
08/12/2015 la 1:05 PM
Deci… Tariceanu asta, imi provoaca cel mai mult dezgust din toata clasa politica cu fiecare aparitie.
Ma gandeam ca scapam de japita asta in momentul cand i-au dat jet din PNL, dar aparent preacurvia te tine acolo unde trebuie.
De fiecare data ma mir ca are nesimtirea sa debiteze asemenea aberatii si ca nu-l pocneste nimeni cu un peste peste fata aia proasta.
Gen http://eelslap.com/
Pyro(Citează)
08/12/2015 la 1:15 PM
CTP (deși nu îl consider de citat) a zis:„În România justiția nu face dreptate ci împarte pedepse…..”
bughy(Citează)
08/12/2015 la 3:47 PM
Pai depinde în ce context a spus-o. Nu cunosc declarația, dar îți pot spune eu un context în care e perfect adevărată: justiția împarte pedepse, dar autoritățile sunt incapabile să recupereze prejudicii, să dea celor nedreptățiți ceea ce era de drept al lor, să repare stricăciunile cauzate de fraudă, corupție și alte fapte pentru care împarte acele pedepse.
Sunt două componente: făcutul “dreptății” și pedepsirea celor vinovați ca să se învețe minte în viitor. La noi prima parte cam lipsește, dar e un semn că mai trebuie făcute progrese. Nu înseamnă că nu avem nevoie de a doua parte.
nwradu(Citează)
08/12/2015 la 9:48 PM
Ar fi interesant un top al nesimtitilor. Dintre politicieni Tariceanu e un mare jeg. Alt nemernic e Victor Ciorbea, avocatul poporului cica. Astia sunt unii din cei care au tras mult in jos tara asta.
gabi(Citează)
09/12/2015 la 7:16 AM
As incita la o linsare publica,Dansul din Imagine si Dansul cu Patrafir,se stiu ei care ce cum…
Asta e cea mai mare sarla,un pigmeu la rang de costum,barem pana si obositul de Crin se duce la vale …anonim a aparut,anonim moare.
Te uiti la Stanga dar din pacate inca…nu vezi Dreapta.
Neam de oi,pana si pastorii lipsesc.
Andreas Scotch(Citează)
14/05/2018 la 4:52 PM
“Suntem disperați să-l compromitem pe Tăriceanu, cu orice preț. ”
“Cronică de Cotroceni”, A. Saftoiu, Polirom, 2015,pagina 237
theSame(Citează)