un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

După o lună #doarcucardul MasterCard: așa este normal

22 Dec 2015  ·

TEHNOLOGIE  ·

18 comentarii

S-a terminat luna în care plătesc #doarcucardul MasterCard. A fost o experiență foarte frumoasă și foarte educativă pentru mine, arătându-mi că viața doar cu cardul este mult mai simplă și mai comodă.

Serios, după o astfel de lună, când plătești totul cu cardul, sigur te vei întreba de ce nu facem cu toții acest lucru. Visez la un moment din viitor când nu vom mai avea cash prin buzunare și vom prezenta sau vom atinge cardul de un POS pentru orice tranzacție, eliminând astfel căutarea prin portofel și buzunar, întrebările de “nu aveți 5 lei ca să vă dau 2?” și sunetul monedelor. Nu-i vreo fantezie, chiar suntem aproape de acel moment și mai trebuie doar un pic de efort și. mai ales, de conștientizare a acestei posibilități pe care o avem cu toții.

Să vă dau câteva exemple de plăți ce pot fi făcute cu cardul. Majoritatea oamenilor asociază plata cu cardul cu “operațiunile mari” precum plata la hipermarket sau la benzină, dar iată pe unde am mai plătit cu cardul:

  • la înlocuit anvelope și îndreptat jenți, o activitate ce înainte era complet nefiscalizată. Acum am stat într-o sală de așteptare frumoasă, răsfoind cataloage, privind printr-un geam cum se face toată operațiunea. Și n-am fost în vreun loc simandicos pentru asta, că 50 de lei pentru o înlocuire de anvelope cu echilibrare cu tot mi se pare un preț rezonabil.
  • pizza la livrare. Majoritatea lanțurilor mari din domeniu pot veni cu POS portabil, trebuie doar să le soliciți asta atunci când dai comanda. Anterior depindeam de măruntul nostru și de restul pe care-l avea livratorul la el.
  • magazine de cartier: o măcelărie, o cofetărie șamd. Sumele sunt mici, 12,5 lei o dată, 16,6 lei altădată, dar sunt exact genul de exemplu pentru care prefer să întind cardul în loc să caut mărunt sau să primesc restul în bancnote mici și monede multe.
  • toate restaurantele pe unde am fost în această lună: de la cafenele la burgeri, de la o supă vietnameză la comandă din mașină la McDrive, am plătit totul cu cardul și nu văd nici un motiv pentru a plăti cash așa ceva.
  • bilete la Star Wars. Pentru primul weekend biletele nu se puteau rezerva online, ci doar cumpăra direct, evident doar cu cardul.

Mai multe avantaje apar imediat când iei în considerare achizițiile din străinătate, fie ele și digitale, sau servicii online:

  • am profitat de o ofertă foarte bună pe Amazon Germania pentru un SSD de 480 GB. Dacă magazinele românești livrează și cu plata ramburs sau ridicare personală, pe Amazon te joci doar dacă ai card.
  • jocuri de pe Steam. La fel, plată cu cardul (chiar cu cardul înrolay în PayPal, ca să dau un singur click) și Wolfenstein: The New Order a ajuns în contul meu la un preț foarte bun. Playstation Network: Rocket League e distracția noastră de câteva săptămâni.
  • rezervări de hoteluri sau bilete de avion sau închirieri de mașini. Apar des oferte bune pentru zboruri în destinații turistice, iar uneori hotelurile bune se dau, la propriu, văzând cu ochii. Am făcut de-a lungul timpului mai multe rezervări cu cardul MasterCard pe Booking și, pe lângă faptul că n-am avut niciodată probleme cu plata la destinație, mi-a plăcut de fapt un alt avantaj al serviciului: faptul că puteam anula rezervarea până cu o zi înainte. Pentru o călătorie am rezervat trei camere în trei hoteluri diferite, la prețuri foarte bune, iar a treia zi le-am analizat mai bine cu Matilda, am păstrat una dintre ele și am anulat alte două, fără nici un inconvenient sau comision suplimentar.
  • tricouri de pe Teepublic, de Black Friday. Ca și cele de pe Threadless, modelele sunt foarte mișto, iar ofertele de BF au fost imbatabile.

(Apropo, am acest card MasterCard de vreo 5-6 ani și niciodată nu a fost refuzat la plată în străinătate sau online.)

În total, privind extrasele de cont, am făcut 75 de plăți cu cardul în ultima lună și doar 4 cash: două cartele de metrou, ceva de mâncare în târgul de Crăciun din Piața Universității (n-am putut rezista unui ceaun uriaș de fasole cu costiță – nu sunt suficient de puternic pentru așa ceva; acolo e cumva de înțeles că nu au POS) și întreținerea la bloc. Am mai lăsat bacșiș pe la câteva localuri, dar asta e altă treabă.

plati_mastercard

Doar 5% plăți cu cardul! Ca valoare, sub 3% din total! Este mai mult decât mă așteptam atunci când am pornit totul, pe 23 noiembrie, și asta s-a datorat faptului că am început să cer POS-ul prin magazine. “Cu cardul, vă rog!” a devenit o vorbă spusă mai des de mine și întotdeauna răspunsul a fost “sigur că da” și POS-ul a apărut la vedere. Trebuie doar să-l cereți. Au fost vreo două zile când am umblat fără cash la mine prin oraș și n-am întâmpinat nici o problemă (până și la metrou poți plăti o singură călătorie cu cardul, dar trebuie să ai MasterCard contactless). A fost vreo săptămână când am avut cash la mine și nu l-am folosit deloc, că n-am avut de ce. Pe total, am acum în buzunar aproximativ aceleași bancnote cu care am început luna.

Știu ce veți spune, plățile la piață se fac doar cash. Exceptând situațiile în care vă aprovizionați cu legume/fructe din Lidl sau Mega Image sau hipermarketuri, da, la piață momentan ești dependent de cash. Momentan. Pe 11 decembrie, MasterCard a instalat un POS la un comerciant din Piața Hala Traian. Omul are de toate la tarabă, așa că poți cumpăra cam tot ce-ți trebuie de la el plătind cu cardul. Sigur, este o demonstrație că se poate, dar funcționează, omul vinde în continuare cu POS-ul său și sper să-i urmeze și alții exemplul în perioada următoare.

mastercard_piata_traianr

Analizând situația pentru acest articol de final, am sesizat și mai multe avantaje ale plății cu cardul:

  • e mai rapid. Serios, o plată contactless durează 5 secunde. Una normală cu cardul încă niște secunde în plus, dar tot e mai rapid decât căutatul prin portofelul, potrivit suma, primit restul, aranjat restul în portofel. M-am găsit de câteva ori la Mega Image dorindu-mi ca toată lumea să aibă carduri contactless.
  • majoritatea oamenilor au deja card. Mai e vreun salariu care nu se dă pe card? Chiar și pensionarii primesc pensia pe card, așa că de ce să nu-l folosești, având în vedere toate cele de mai sus și faptul că mai scapi și de nevoie de a trece pe la bancomate (ceea ce te costă și timp, nu doar un comisioanele de retragere).
  • evidența clară a plăților. Nu mi-am notat undeva cheltuielile, ci am scos raportul de tranzacție din online banking pentru aceste articole.
  • siguranță. Întâi pentru că, dacă ți se fură portofelul, pierzi un plastic ce poate fi înlocuit, nu banii adevărați. Apoi, dacă te temi de fraude bancare, majoritatea băncilor îți pot trimite mesaje SMS sau notificări push de câte ori se face o plată cu cardul tău, așa că poți sesiza rapid orice plată neautorizată, o poți bloca și primești banii înapoi. Partea de siguranță nici n-ar mai trebui discutată, procentul celor care au astfel de probleme la plata cu cardul este atât de mic încât n-ar încăpea pe grafice. Probabil este mult mai mare riscul să ți se fure banii din buzunar sau poșeta de pe umăr.

De plata facturilor direct cu cardul nici nu mai zic. Probabil pierdeți în total vreo 15-20 de minute per factură dacă o plătiți la bancă sau la vreun punct de lucru, cu tot cu drumul până acolo și așteptat la coadă. Știu cum este, am plătit până anul trecut telefonul fix așa, cu numărul de ordine în mână, așteptând să-mi vină rândul la ghișeu. 4-5 facturi pe luna înmulțit cu 12 luni cam cât dă în timp câștigat?


 

Trăgând linie, concluzia cea mai importantă pentru mine a fost că poți plăti cu cardul aproape peste tot, chiar și în locurile unde de obicei nu te-ai gândi la asta, precum pizza la livrare sau carne la galantar în alimentară. Trebuie doar să fii conștient de posibilitatea plății cu cardul și să ceri POS-ul, că majoritatea comercianților au unul.

Este rapid, este modern, avem deja carduri, este posibil să eliminăm bancnotele în favoarea unor tehnologii digitale, așa cum, de exemplu, și scrisorile sau actele au fost înlocuite de email și documente digitale. Suntem foarte aproape de acest pas, avem deja și tehnologia și infrastructura pentru asta, trebuie doar conștientizat acest lucru și spus “ah chiar, ia să folosesc cardul mai mult”. E ceva normal.

Închei prin a vă reaminti de un concurs foarte bun care mai ține până pe 27 decembrie: cumpărați orice produs din gama Deluxe din magazinele Lidl, plățiți cu un card MasterCard și Maestro și sunteți automat înscriși în tragerea la sorți pentru 10 telefoane Galaxy S6 Edge, 5 televizoare mari cu ecran curbat și marele premiu, un Audi A6. Nu trebuie să faceți nimic special dincolo de a plăti cu cardul MasterCard sau Maestro, vă anunță ei în colaborare cu banca emitentă dacă ați câștigat. Detalii sunt pe site-ul Lidl, iar dacă vă întrebați ce puteți face din produse Deluxe, iată un exemplu la Teo’s Kitchen. Urmăriți pagina de Facebook MasterCard pentru alte asemenea concursuri sau promoții.

lidl_mastercard_audi

asus s5507

    18 comentarii

  1. Ce comisioane plătește vânzătorul in piață pentru 2 legături de ceapă vândute?

      (Citează)

    • LOL! Cele negociate cu banca în momentul încheierii contractului. De regulă sunt publice și afișate pe site-urile băncilor. De ex: 0,95%+0,28 lei/tranzacție, asta pentru persoane fizice și ”comision de administrare” pentru terminal GPRS fix cam 40lei/lună.

        (Citează)

  2. Ma doare capul de la articol, in piata cu cardul ? =)) La buticul din colt cu cardul ?

      (Citează)

  3. 1) vînzătorul de la piață are desenată pe el reclama la card :-)

    2) din plățile fără card efectuate, este ridicol și tipic românesc că fix la metrou au fost făcute… adică singurul lor care nu are nici o justificare, absolut nici o justificare să nu aibă automate de toate felurile. Dar ce să le pretinzi, cînd ei au desființat acele validatoare comune cu RATB-ul ?

      (Citează)

  4. Eu sunt doar cu cardul de 2 ani… Nu in România desigur!

      (Citează)

  5. Bacșișul la restaurant și la pizza boy l-ai plătit tot cu cardul?

    Nu fac mișto, în tarile cu apa mai calda ai rubrica de “tips” pe care o completezi singur. La noi trebuie mereu sa scoți niște cash pentru situații de genul asta.

      (Citează)

  6. validatoarele le-au desfiintat pentru ca RATB nu le-a dat banii pe calatoriile vandute

      (Citează)

  7. Mie mi se pare bizar ca nu se poate plati cu cardul in locuri in care face de obicei tranzanctii de valoare mare. De exemplu am avut supriza sa nu pot plati cu cardul asigurarile pentru masina. Interesant e ca asta se intampla la unul din dealerii auto mari, unde poti plati cu cardul orice, mai putin asigurarile (care se ridicau la ~3000 de lei). Aceeasi poveste la un showroom de canapele. Cea mai ieftina chestie pe care o vindeau costa in jur de 1200 de lei, dar n-aveau POS, asa ca m-au trimis la ATM.

      (Citează)

  8. Partea misto pe care am observat-o e ca vanzatoarele au inceput sa ia cardul si sa-l puna pe terminalul contactless ele singure. Si daca suma e sub milion, pa si la revedere.

    De obicei e ciudat ca tre sa ii zici “imi porniti si mie POS-ul, sa pun portofelul pe el?”…

      (Citează)

  9. Dan:
    Din cate am observat, exista destule localuri in Bucuresti unde poti da si tips cu cardul.

    Mai exact? Si cum e asta legal?

      (Citează)

  10. Si eu cam 80% din produse cu Card-ul platesc.
    Dar cu VISA Classic

    Mastercard nu mi-a fost niciodata simpatic

      (Citează)

  11. Oare sunt singurul caruia i se pare ca plata cash este mult mai rapida la supermarket? De obicei stiu cam de cat cumpar, si scot banii din portofel cat sunt la coada, ca am suficient timp atunci. Asa ca nu dureaza mai mult de 10s.
    Cu cardul, tranzactia decurge cam asa:
    – dat cardul vanzatoarei si asteptarea conexiunii cu banca: 10s
    – introdus pin : 5s
    – asteptat conexiune cu banca, confirmarea tranzactiei si tiparit chitanta: 10s
    Total 25s. Asta daca nu e vreo eroare de conexiune si trebuie sa mai repetam odata pasii.
    As vedea mai util (si mai rapid) cardul in cazul caselor self service, dar nu cred ca exista asa ceva in supermarketurile romanesti.

      (Citează)

  12. HeavyD:
    Daca ai card contactless se rezolva si porovlema cu timpul!

    Ba nu trebuie sa astepti pana tipareste bonul.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus