De ce nu avem un muzeu al Revoluției mare și bine dotat?

26 de ani de la începutul Revoluției în București. La ora 11 Ceaușescu ținea un discurs în fața unor oameni aduși la miting pentru a-l aplauda, în Piața Palatului din centrul orașului. Mitingul a ieșit prost, mulțimea a început să-l huiduie pe Ceaușescu și discursul său de analfabet, iar acel loc se numește acum Piața Revoluției. Știți deja ce-a urmat.

Vă spuneam, ca și în alți ani, că imaginea de mai jos mi se pare uimitoare (nu cunosc sursa, sorry). O scenă cum n-a mai fost văzută de atunci în București și sper nici să nu mai fie văzută. Piața Revoluției este un loc al monumentelor, al turiștilor, al skaterilor, nu al tanchetelor.

Asta mă aduce la un alt subiect important legat de Revoluția din 1989: cum se face că până acum nu avem un muzeu al Revoluției? Unul mare, bine făcut, bine popularizat, unul care să devină un punct de atracție nu doar pentru români, ci pentru turiștii care ne vizitează țara.

Am avea ce pune în el. Fotografii precum cea de mai sus și sute altele de la Revoluție. Fotografii din perioada “de aur” a comunismului, gășiți exemple prin acel link, care acum mi se par atât de amuzante când analizez cum erau îmbrăcați toți oamenii de atunci, cât de puține mașini erau pe stradă, cum se călătorea cu ITB-ul cu ușa deschisă și oameni agățați pe scară.

Niște fotografii cu cozile lungi de la alimentare. Un ou, o pungă de făină și două pâine, expuse acolo pentru a arăta cât era rația săptămânală dată pe cartelă. O astfel de cartelă. Una de benzină. O Dacie din ’89, ca să vedeți la ce nivel era industria auto sub comunism, când în același an străinii aveau de mult aer condiționat, servodirecție, mașini sport și tot restul. Țevi de cornete când alții aveau Nintendo. Televizoare Elcrom și cea mai de preț posesiune secretă, un video player. Obiecte de-ale lui Ceaușescu și apropiaților săi, imagini cu paradele și manifestațiile impresionante din acele vremuri, când mii de studenți sau muncitori erau scoși la aplaudat. Ziarele de atunci.

Să vă dau un exemplu: după Revoluție s-au deschis pentru vizitare casa de vacanță pe care o avea Ceaușescu la Olănești, cred, iar coada a fost uriașă. Se minuna lumea la robinete suflate cu aur și la faianță de calitate și la mobilă de lux. Să nu-mi spuneți că la un astfel de muzeu, cu totul centralizat, nu s-ar sta la coadă.

Apoi poți trece la lucrurile și mai nasoale. Arhivele Securității, dosare cu filajul efectuat de ei. Mărturii ale prizonierilor politici, date despre închisori, despre canalul Dunăre-Marea Neagră. Am făcut screenshoturile de mai jos dintr-o știre Digi de acum câțiva ani. Asemenea lucruri nu trebuie uitate. Chiar este nevoie de un loc unde să-i duci cu forța pe cei care spun, cu nostalgie, despre cum era mai bine pe vremea comuniștilor, să le dai un șut în muzeu și să le spui “hai, arată-mi cum era mai bine atunci”.

Ar fi etaje întregi de umplut. Ar contribui lumea cu fotografii, că mulți sigur au pe acasă unele de atunci de la mare, munte sau din oraș, construind o imagine a societății comuniste. Ar fi, probabil, cel mai vizitat muzeu de către turiștii străini.

26 de ani și încă nu s-a putut face așa ceva, nici măcar nu-i în lucru. E drăguț și monumentul din Piața Revoluției, atunci când niște proști nu mâzgălesc cu spray-ul peste numele celor morți la Revoluție, dar e important întâi să înțelegi pentru ce a fost construit acel monument.