Vocea celor 12.000 de oameni de la un marș al tăcerii

Am ajuns la Universitate pe la 13:20. Nu păreau mulți oameni, poate vreo 300-400. Am fost chiar un pic dezamăgit.

Au tot apărut oameni cunoscuți. Ne-am strâns un grupușor al nostru, ne-am salutat fără zâmbete; nimeni nu dorea să fie acolo. În mod sigur vineri nimeni nu credea, la început de weekend, că va petrece așa o zi minunată de duminică într-un astfel de mod.

Am fost anunțați că vom pleca în jur de 14:30, nu 14, ca să fie gata cordonul de securitate. Era multă poliție prezentă, jandarmerie, multe televiziuni. Credeam că va fi un marș gândit spontan și fără vreo organizare specială, un drum făcut în tăcere de la Universitate la adresa clubului Colectiv.

La 14:30 Poliția a blocat circulația pe toate cele trei benzi de la Universitate și ne-a chemat în stradă, în interiorul cordonului. Ne-am pus în mișcare către Unirii.

Abia când am cotit spre Unirii, în continuare ocupând un întreg sens de deplasare al bulevardului, am văzut amploarea marșului. Erau oameni în față cât vedeam cu ochii, de la Universitate și până aproape la Unirii, iar când am întors capul să mă uit în urmă am văzut că sunt aproape la fel de mulți și în spate. Nu știu de unde au apărut toți, probabil doar n-am mai fost eu atent în ultimele minute când a venit grosul, dar a fost cea mai lungă coloană de oameni văzută de mine de mulți ani și am mers, cu toții și în tăcere, spre Unirii, pe Splai și de acolo spre strada unde se afla Colectiv.

Eram atât de mulți încât la destinație n-am avut loc cu toții. Grupul nostru a pus florile, fotografiile și ce mai adusese fiecare în memoria lui Claudiu Petre la baza unui copac de pe colțul pieței respective, acolo unde prietenii său prezenți, am înțeles eu, l-au văzut ultima oară înainte de a-l lua ambulanța.

Cineva i-a lipit fotografia de copac. S-a umplut de flori și lumânări la baza lui. Au plâns mulți, s-au îmbrățișat și susținut între ei, înainte de a se decide să plecăm spre capela unde este depus.

Mă voi gândi mereu la acel copac ca fiind copacul lui Claudiu, un om pe care nu l-am văzut niciodată să fie altfel decât zâmbitor și relaxat. A ieșit din club, a intrat la loc ca să mai scoată o fată și a adus-o afară, apoi a intrat după altcineva și n-a mai ieșit pe picioarele lui. Sper ca, printr-o minune, fotografia aceea să rămână mereu lipită de copac, rezistând fenomenelor meteo și oamenilor, reamintindu-le cum a murit.

La știri am auzit chiar și de 12.000 de oameni prezenți astăzi la marș. Sunt sigur că mulți au fost acolo pentru prietenii lor răniți sau decedați, dar cred că și mai mulți au venit astăzi pentru că erau conștienți că ceea ce s-a întâmplat în Colectiv s-ar fi putut întâmpla oricăruia dintre noi. Iubitor de concerte sau nu, clubber sau nu, la un moment dat tot ai fost într-un astfel de loc și-ți dai seama că ceea ce s-a întâmplat la Colectiv ți s-ar fi putut întâmpla ție.

Cred că 12.000 de oameni au fost acolo pentru a spune, deși a fost un marș în tăcere, că astfel de lucruri nu trebuie să se mai întâmple niciodată dacă vrem să ne considerăm o țară modernă, dezvoltată, europeană. Că o dată este suficient, că trebuie să învățăm toate lecțiile posibile de aici, să refuzăm lăcomia, nepăsarea, neglijența, corupția și tot ce-a dus la situația de acum și să inițiem schimbarea aceasta profundă către normalitate în întreaga societate, nu doar în domeniul protecției la incendiu, altfel ne vom revedea și la alte marșuri pentru tot felul de alte tragedii ce-ar putea avea loc în România din aceleași motive.

Marșul de astăzi, făcut fără nici măcar o scandare sau pancartă împotriva cuiva, ar trebui să fie un semnal puternic de alarmă, altfel toți acești oameni au murit chiar degeaba.

Dacă aveți impresia că într-un caz similar v-ați descurca, ați scăpa, v-ați strecura, ați supraviețuit, urmăriți clipul de mai jos de la The Station din SUA, 2003. Nu este cel mai tragic incendiu într-un club, au fost, culmea, altele și mai și decât cei 100 de morți din The Station, dar a fost filmat integral. Uitați-vă care e situația după un minut și după două.