un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Trei idei de astăzi

6 Nov 2015  ·

GÂNDURI  ·

17 comentarii

Trei lucruri văzute astăzi:

Când Iohannis cheamă oamenii pentru consultări la Cotroceni, unii se întreabă de ce nu vine el în stradă. Da, pentru că discuțiile în rond sunt fezabile și au rezultate bune. Când anunța că va veni în stradă, se zice “ah, abia acum vine…”

Când îi cheamă la Cotroceni de pe o zi pe alta, unii spun că-i prea rapid, că nu e timp de pregătire, că nu e timp de stabilit niște propuneri, niște oameni.

Când anunță Iohannis că discuțiile s-au încheiat și o nouă rundă va începe tocmai marți, se zice că de ce luni, de ce nu mâine, de ce nu astăzi, că-i abia ora 17! Păi, parcă trebuia timp de gândire, de pregătire, de negociere? Se mai întâlnesc și partidele alea, fac o ședință, își fac temele…

Nu v-ați săturat de grabă și decizii luate în pripă? Să vă reamintesc de impozitul pe bacșișuri, introdus de pe o zi pe alta printr-o procedură dezastruoasă, eliminat după două luni? Sau de acciza din combustibil pentru autostrăzi, băgată fără nici un studiu sau simulare? De heirupism inutil?

Or fi vrut partidele amânare, mai ales că n-au făcut nici o propunere de prim ministru. Dacă se ajunge la anticipate, trebuie să discute fiecare pe la partid situația.


Incendiu pe Magheru, în blocul unde se află KFC și Paul. Ceva minor și deja stins.

Lumea se întreabă pe Facebook “ce se întâmplă în țara asta? Când va interveni ISU, când se vor face inspecții?”

Aș vrea să vă reamintesc că, după datele ISU din perioada 2003-2009, în România au loc 12 incendii în fiecare zi, din care 5 în pod/mansardă și 3 în bucătărie, cam 50-50% în rural și urban. Cauzele principale sunt instalații electrice improvizate sau defecte, aparate lăsate în priză, bucătărie nesupravegheată sau încălzire nesupravegheată, iar 41 de copii sub 6 ani mor anual în incendii.

Pare cinic, dar este unul dintre acele incendii ce au loc zilnic prin România. S-a întâmplat acum să fie pe Magheru.


Sanda Nicola este de departe cel mai enervant prezentator TV nu doar de la Digi24, ci din toate posturile TV românești. Capacitatea ei de a întrerupe orice invitat în timp ce acesta vorbește, doar pentru a spune și ea vreo trăznaie inutilă, dar lungă și deseori greșită, întrece orice am văzut până acum.

sanda

asus s5507

    17 comentarii

  1. Nimic despre rezultatele discutiilor de azi cu Iohannis?

    Tocmai am citit interviurile participantilor, si bag de seama ca, asa cum anticipasemnu s-a discutat nimic concret. Degeaba a vuit strada, degeaba a duduit social media. Au dat-o toti in chestii generale, vagi, fara a pune punctul pe i. Nimic MASURABIL.

    Gata, s-a deturnat si “revolutia” asta.

      (Citează)

  2. Leo:
    Nimic despre rezultatele discutiilor de azi cu Iohannis?

    Tocmai am citit interviurile participantilor, si bag de seama ca, asa cum anticipasemnu s-a discutat nimic concret. Degeaba a vuit strada, degeaba a duduit social media. Au dat-o toti in chestii generale, vagi, fara a pune punctul pe i. Nimic MASURABIL.

    Gata, s-a deturnat si “revolutia” asta.

    Dar ce ti-ai fi dorit tu sa iasa sau ce-ti inchipuiai?

    Se cheama consultari si se fac tocmai cu scopul de a comunica! Apoi trebuie lucrurile si rumegate nitel si postul lui Radu era tocmai legat de a nu se face treburi pripite pt ca oricum e f complicat ce e de facut… deci nu stiu ce ai citit tu de fapt sau ai inteles din tot….

      (Citează)

  3. Cristian Baita: Dar ce ti-ai fi dorit tu sa iasa sau ce-ti inchipuiai?

    Se cheama consultari si se fac tocmai cu scopul de a comunica! Apoi trebuie lucrurile si rumegate nitel si postul lui Radu era tocmai legat de a nu se face treburi pripite pt ca oricum e f complicat ce e de facut… deci nu stiu ce ai citit tu de fapt sau ai inteles din tot….

    S-a pornit de la liste cu cerinte concrete si s-a ajuns ca de fata cu Iohannis sa se ceara chestii vagi, neclare, chestii care sunt greu de evaluat daca se indeplinesc sau nu, chestii subiective.

      (Citează)

  4. am ras

    Si nu te lua de Sanda!

      (Citează)

  5. sanda nicola +ca e si antipatica/urata

      (Citează)

  6. Mie mi-a placut cum si-au dat unii in petec ca nu au fost invitati

      (Citează)

  7. Am inceput sa detest bloggerii. De asta am filtrat foarte bine site-urile pe care le citesc. Cei mai multi sunt plini de ipocrizie si se cred Dumnezei absoluti ai cunoasterii adevarului.

    De asta am inceput sa apreciez mai mult nwradu.ro. Pentru ca nu vii sa spui doar “x e prost, va zic eu”, ci pentru ca o faci cu argumente, cu echilibru. Si pentru ca-ti plac burgerii.

    Keep up the good work!

      (Citează)

  8. Suntem inca tineri in cultura civica, au ramas mult in urma revoluția si Piata Universitatii, ceva agitatie la un scrutin sau referendum si cam atat. Acum parca ne-am trezit iar caderea guvernului a amplificat euforia, plus ca suntem un popor care judeca cu inima, deh suntem latini..

    Cred ca acum vrem doar ca presedintele sa nu ne dea țeapă.. Multi l-au votat ca sa nu intre tara pe mana lui Ponta si a PSD-uli dar fara a-si pune baza cineva cu adevărat in Iohannis. Apoi am vazut lista de consilieri, lipsa de reactie la jocul pervers al guvernului… parea dintr-un alt film daca nu e cu ei atunci cu siguranta e mult prea slab ca sa le faca fata,asta-i impresia pe care a lasat-o presedintele pana acum. Pana acum cand in mana lui a ajuns cheia indreptarii tuturor relelor din societatea noastră.

    De asta ne bâlbâim, de asta vrem asigurari.. ne este frica sa nu luam țeapă iar.

      (Citează)

  9. Masoara de zece ori,taie o data.Mai nemteste decat masoara o data,taie de zece ori.Si inca de zece ori pe cei care n-au aceeasi parere cu tine.
    Nu se va obtine o voce coerenta si unitara a strazii,niciodata.Nici la noi nici la altii,In special cand e vorba de doleante mai detaliate.Abordarea cu luciditate si calm are cateva avantaje:
    1.gandesti cu capul-nu cu inima/dosul/alte organe
    2. eviti haosul;daca ar cadea si Cotroceniul,avem exact doua variante:dictatura militara sau anarhie pura-si nu suntem o tara inconjurata doar de prieteni sau macar zone stabile
    3.ai sansa ca macar 10-20% din chestiile importante sa fie puse in practica;nu putem scoate din palarie legislativ si executiv imaculat si echilibrat-dar putem deschide calea unor syrizisme,am vazut ce bine iese asta;sau putem scapa de un numar semnificativ de hahalere-ceea ce e in desfasurare

    Acestea fiind zise,solutiile de guvern tehnocratic/alegeri anticipate sunt ambele rezonabile,cu avantaje si dezavantaje.Cred ca cei mai multi(ma rog,cei ce gandim un pic) vrem deparazitarea si nu eutanasierea statului.Isteriile sunt bune si cool pana cand ajungi sa traiesti undeva unde infrastructura s-a blocat si e legea junglei-ceea ce nu doresc nimanui.
    Ponta s-a dus naibii.Oprea,Piedone la fel.Se vor mai duce si altii.Au inceput controale ISU,se descopera chestii ascunse sub pres.Perfect.Vor fi schimbari si presiunea e buna,mai ales cand clasa politica a batut recordul la nesimtire.Trebuie sa fim atenti si sa avem o atitudine constructiva.Natura are oroare de vid.Si de nihilism.

      (Citează)

  10. Am vazut ce-au zis cei 19. Mi se pare ca au transmis ideile din piata destul de corect, numai Liviu Mihaiu a spus parca ceva de la el.

      (Citează)

  11. Deci societatea civila s-a vazut cu Iohannis in spatele usilor inchise, fara ca vreunul din cei 18 sa-l intrebe pe Iohannis ce-i cu legile Big Brother, si ca mai apoi sa iasa la microfon si sa ne vorbeasca de transparenta. Ar trebui sa schimbam numele tarii din Romania in Impostura.

      (Citează)

  12. Da’ zoso ce-ati facut bre? L-ati trimis la Cotroceni, sau a fost pe tura ieri, la Vel Pitar?

      (Citează)

  13. pe vremea revoluției franceze un cetățean mergea cu mulțimea care striga ”traiască revoluția” și striga și el, din rărunchi: ”menstruație! menstruație”. la care îl trage unul de mâneca: ”nene, vezi ca greșești, revoluție se striga aici”. și omul: ”ce-o fi, numa` sânge să curgă”…
    eu am văzut doar generalități până acum; când platforma politică a unei mișcări – fie ea și de stradă – se bazează pe faimosul principiu ”să fie bine, ca să nu fie rău”…

      (Citează)

  14. 1. Se uita cam usor ca inainte de adoptarea Legii Big Brother, presedintele s-a consultat cu cateva Ong-uri si a promis ca se va tine cont de parerile exprimate de ei. Urmarea? nici macar un cuvant din ce au propus nu s-a regasit in lege.
    2. Acum exact 1 an , Johanis promitea ca nu este de acord cu alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin. Ce s-a intamplat? A promulgat legea ce avantajeaza clar pnl si psd fara sa zica nimic.
    3. Pe la inceputul anului, cand era inca euforic si o tinea doar in vzite oficiale spunea ca Romania si-a recastigat, in sfarsit, prestigiul in politica externa. Trecura 6 luni si ne -am facut de ras cu pozitia fata de griza imigrantilor.
    4. Parca presedintele si parlamentul au mai avut cateva intalniri la Cotroceni si ne-au asigurat ca vor avea alta atitudine, inclusiv in ceea ce priveste imunitatea si am vazut ce s-a ales si de promisiunea lor.
    Totusi a trecut un an si am vazut ca presedintele poate lua decizii rapide( cand Oprea a triplat, prin OG salariile demnitarilor si Klaus a justificat acest lucru cu 2 ore ca generalul sa dea ordonanta), asa ca chestia asta cu e vineri, ne vedem luni sau marti si pana vineri hotaram sa-l numim pe Ciolos premier mi se pare teatru ieftin.

      (Citează)

  15. Nimic despre noul trailer Star Wars de azi?

      (Citează)

  16. Sa știi ca doamna Sanda o fost bolnavă

      (Citează)

  17. <>
    Stati linistiti ca au inceput toti inspectiile acum. Si cand vin.. vin toti simultan, n-au loc unii de altii! In rest, crede cineva ca s-a trecut la o alta paradigma in modul de a-ti face meseria?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus