un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Review Asus Zenwatch, un ceas inteligent elegant

16 Nov 2015  ·

TEHNOLOGIE  ·

8 comentarii

asus_zenwatch_19

Încep o perioadă în care testez smartwatch-uri și primul este Asus Zenwatch, luat împrumut de la PC Garage, unde puteți găsi multe modele de smartwatch-uri. Zenwatch a fost printre primele ceasuri cu un aspect elegant, de ceas, nu de jucărie, așa că dacă vă interesează un astfel de dispozitiv ar fi bine să-l puneți și pe acesta pe lista de posibile modele.

Specificații Asus Zenwatch WI500Q:

  • carcasă de inox
  • curea de piele
  • ecran tactil AMOLED 1,63 inchi, 320 x 320 px, protejat cu Gorilla Glass 3
  • compatibil Android Wear, conectivitate Bluetooth 4.0
  • funcții smart: notificări, căutare vocală, integrare carduri tip Google Now, personalizare fețe
  • funcții fitness: monitorizare pași, calorii consumate, durata activității
  • protecție IP55 la apă și praf (detalii în articol)
  • baterie 1,4 Wh
  • greutate 50+25 grame
  • dimensiuni 51 x 39,9 x 9,4 mm

Preț: chiar acum este 649 lei la PC Garage.

AMBALARE ȘI ACCESORII

Nimic special de raportat aici. Cutia este mică, iar în ea am găsit ceasul, un cablu de încărcare pe microUSB (cu adaptor de priză pentru altă țară – Zenwatch nu este vândut oficial la noi-, dar puteți utiliza orice încărcător microUSB pentru el), dockingul în care se încarcă ceasul și ceva manuale de instrucțiuni.

Docking-ul este o bucată de plastic ușor cauciucat în care se pune ceasul. Cablul se conectează la dock pentru încărcare.

CONSTRUCȚIE

Ceasul arată bine, nu-i pot reproșa nimic aici. Carcasa de inox arată bine, iar pe mijlocul ei este o zonă de culoare aurie care se potrivește foarte bine cu culoarea curelei testate de mine. Forma sa este dreptunghiulară, cu colțuri rotunjite, iar culoarea argintie a carcasei face un contur elegant ecranului. Are un singur buton on/off mic, practic pe interior, la care nu ai deloc treabă în utilizarea de zi cu zi.

feat_asus_zenwatch
asus_zenwatch_39

asus_zenwatch_09

Cureaua arată foarte bine și pare de calitate. Are o închidere cu cataramă metalică și petrecere dublă și se poate regla în limita găurilor date deja în curea.
asus_zenwatch_13asus_zenwatch_15

asus_zenwatch_01asus_zenwatch_43

Carcasa beneficiază de protecție IP55, adică rezistă la praf și la jeturi de apă. Nu-i făcută să intri cu ea în apă – ar putea rezista la un duș rapid, dar nu la imersiune completă. Practic, este gândit pentru a fi folosit în ploaie.
asus_zenwatch_14
asus_zenwatch_42

Pe total, ceasul arată bine la mână, dar este foarte mare. Mie mi s-a părut mare chiar și pentru încheietura mea. Cred că dimensiunea de 5 cm face din acest ceas unul exclusiv bărbătesc, pentru o femeie cu siguranță ar fi foarte mare.

UTILIZARE

Aici lucrurile se complică pentru că am avut permanent impresia că ceasul încearcă să facă mai multe decât ai avea nevoie și asta se cunoaște în alte aspecte ale sale. A fost complicat inutil, iar autonomia sau, cam de o zi și jumătate, are deci de suferit.

Trecând un pic prin partea hardware, ecranul este de foarte bună calitate. Culori vii, luminozitate mare, poate prea mare, iar procesorul, un Snapdragon 400 cu 512 MB memorie RAM și 4 GB stocare atașată își face bine treaba. Ar fi culmea să ai un ceas care să meargă greu, nu?
asus_zenwatch_44

În utilizare lucrurile nu stau așa bine cum s-ar fi putut. De exemplu Zenwatch este un ceas în care totul se face pe ecranul tactil, din diverse acțiuni tip swipe, dar acestea nu reușesc întotdeauna. Sistemul de lucru cu ecran tactil este un pic stupid pentru că astupi ecranul cu degetul atunci când îl folosești. De asta ceasurile mai moderne au început să introducă butoane de control pe carcasă sau chiar sisteme mai avansate, precum pe Apple Watch sau Samsung Gear 2.

Zenwatch, însă, se bazează pe atingere și gesturi. La început ai un tutorial de parcurs și nu scapi de mesajele sale până nu-i dai curs, apoi începi să utilizezi ceasul după bunul tău plac.

Un avantaj al sistemului Android Wear este că nu primești doar notificări, ci și informații pe care Google le consideră utile pentru tine, la fel ca-n Google Now de pe telefon. Cum e vremea, ce urmează în calendar, ba chiar dintr-un email de-al meu s-a prins că am dat o comandă la magazin, a detectat produsul menționat în email și mi-a spus că a fost pus la curier.

Asta e partea bună, dar acum partea rea. Două dezavantaje principale ale telefonului: nu vezi textul notificărilor, ci doar aplicația care le-a generat. Asta e destul de dezamăgitor, având în vedere că notificările de pe ceas ar trebui să te scutească de efortul de a scoate telefonul din buzunar sau poșetă atunci când nu are rost să faci asta. Mi se spune că am primit un nou mesaj, dar nu și textul acestuia, un nou email, dar nu și textul acestuia, și cam vreau să știu dacă merită scos telefonul din buzunar pentru a-l citi sau nu.

Când primești o notificare, ai doar două posibilități: să o deschizi direct în telefon sau să blochezi respectiva aplicație, ceea ce nu vrei să faci.

asus_zenwatch_34asus_zenwatch_35

Al doilea dezavantaj este, desigur, autonomia foarte mică: o zi și jumătate am scos în cel mai bun caz. Sunt momente când bateria scădea văzând cu ochii, iar încărcarea ceasului în fiecare zi, chit că durează o oră, este un mic chin. Odată dacă uiți să faci asta și ai rămas fără ceas în acea zi. În plus, faptul că ai nevoie de acel docking mărișor înseamnă că nu-l vei putea încărca la birou sau pe drum pentru că mai mult ca sigur acel docking rămâne mereu acasă. Nu vrei să-l pierzi, nu-i ceva ce poți cumpăra ușor de la noi.

Vă mai spuneam că ceasul încearcă prea multe. Sunt atâtea funcții care au fost programate în el, dar pe care nu cred că le-aș folosi nici măcar de câteva ori pe an, poate deloc. Remote Viewfinder pentru camera telefonului, căutare vocală atunci când vorbești în ceas, motiv pentru care au pus microfon în el și au scris softul necesar. Un pic de pierdere de vreme, aș fi vrut să se concentreze pe ceea ce contează cu adevărat pentru fiecare posesor de smartwatch, adică un sistem foarte bun de notificări pentru a nu mai fi nevoit să scoți telefonul din buzunar de câte ori face un sunet.

Vă spuneam că ecranul colorat este foarte arătos (deși de acolo vine autonomia mică) și foarte luminos, deși aceste lucru poate fi uneori un inconvenient. Mi se tot aprindea la cinematograf cu o lumină de-i deranja și pe cei din jur, iar eu tot încercam să-l ascund sub manșeta cămășii. Mi-ar fi plăcut o opțiune rapidă de a-i controla luminozitatea sau de a-l transforma într-un ecran cu nuanțe de gri, mai discret, ca un fel de Private Mode, dar nu are și este destul de dificil să umbli prin meniuri atunci când degetul tău acoperă ecranul.

Mi-au plăcut fețele disponibile pentru ceas, sigur găsești ceva pe gustul tău. Aici se vede un avantaj al ecranului, un pic de culoare ici și colo schimbă total aspectul unei fețe clasice de ceas cu limbi indicatoare, ba chiar poți apela la fețe de ceasuri electronice, cu cifre mari și culori frumoase pe fundal.

ANDROID WEAR

Compatibilitatea cu Android Wear înseamnă o conectare cu orice telefon Android, după ce instalezi aplicația Android Wear, iar acolo ceasul este recunoscut și configurat. Ai acolo câteva opțiuni de configurare, precum de la ce aplicații să primești notificări, dar nu-i ceva foarte complex.

În practică, aceasta mi s-a părut și neajunsul sistemului Android Wear. Se dorește a fi un utilitar pentru orice gadget sau smartwatch compatibil cu Android Wear, dar asta înseamnă că nu este particularizat pentru vreunul anume. Cam așa se întâmplă și aici, în principal alegi fețele ceasului și cam atât, fără multe alte opțiuni. Android Wear asigură accesul mai degrabă la alte funcții ale telefonului, precum acele cartoane de informații specifice Google Now din care poți afla vremea, ce ai în calendar sau alte informații ajutătoare, nu doar notificările telefonului.

Utilizezi ceasul la putere maximă după ce instalezi aplicația Zenwatch Manager. De aici capeți acces la funcții ceva mai avansate precum Find My Phone sau Unlock Phone (telefonul rămâne deblocat câtă vreme ceasul este în raza sa), poți activa un mod de lanternă și alte câteva șmecherii.

Mai sunt și alte aplicații făcute chiar de Asus pentru acest ceas. Zenwatch Wellness asigură partea de activitate sportivă, Remote Camera funcționează ca un viewfinder pentru camera telefonului tău, există un Face Designer și o aplicație pentru a controla muzica din telefon.

 

CE E BINE

CE E RĂU

  • Aspect elegant, carcasă de calitate.
  • Ecran luminos.
  • Integrare cu carduri tip Google Now.
  • Autonomie mică, doar o zi și jumătate, încărcare cu docking station.
  • Nu arată textul complet sau parțial al notificărilor.
  • Android Wear nu este suficient, ai nevoie și de Zenwatch Manager.

CONCLUZIE

Asus Zenwatch WI500Q este un smartwatch clasic, nu m-a dezamăgit prin ceva neașteptat, dar nici nu m-a impresionat prin ceva nou. Arată bine, este bine construit, are un ecran frumos și integrează acele informații tip Google Now ce sunt un avantaj al sistemului Android Wear. În același timp, are autonomie mică, precum toate ceasurile asemănătoare, și nu vezi textul notificărilor. Prețul, însă, e bun pe total, având în vedere calitatea sa.

Preț: chiar acum este 649 lei la PC Garage.

asus s5507

    8 comentarii

  1. Praf. Mai bine mai pui bani si-ti iei un smartwatch de care sa fii mandru, nu unul care sa te scoata din sarite cu minusurile sale.

      (Citează)

    • Nu-i praf, așa sunt aproape toate smartwatch-urile. Acum vreo doi ani, când au apărut, parcă puteai trece peste astfel de lucruri, că erau gadgeturi inedite. După un timp de folosire, însă, îți erodează încetișor răbdarea.

        (Citează)

  2. Pfff. Daca si asta e elegant…

      (Citează)

  3. Te rog sa nu pui si tu articolul ala cu Zer. Te rog sa nu pui si tu articolul ala cu zer.

    Multumesc!

      (Citează)

  4. Andrei:
    Te rog sa nu pui si tu articolul ala cu Zer. Te rog sa nu pui si tu articolul ala cu zer.

    Multumesc!

    SUBSCRIU! Fara zer!

      (Citează)

  5. Andreas Scotch

    16/11/2015 la 12:40 PM

    Nu vrem Zerrrr!
    Not Like Asus!We stick to Vector!

      (Citează)

  6. Tot astept reviewul tau la Vector, pentru ca toata lumea lauda ceasul. Si cand colo muncesti un review la aceasta jucarie (sa fim seriosi, arata la fel ca jucariile Samsung).
    Chiar vreau sa-mi iau in perioada imediat urmatoare un smartwatch, poate chiar de Black Friday, iar la Vector nu-mi place deloc ecranul care arata f pixelat. In schimb ma atrage f tare Moto 360 2, dar ma enerveaza aceeasi autonomie de 1.5 zile.
    Da-mi un sfat please: Vector vs Moto 360 2 vs mai asteapta.

    Mersi!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus