O echipă românească a câștigat maratonul de programare 24H-CodING

Am fost vineri și sâmbătă la 24H-CodING, maratonul de programare organizat de ING în capitală. A fost extraordinar. Am intrat acolo și am rămas uimit de amploarea hackathonului și de atenția la detalii ce țin de organizarea lui. Este, fără îndoială, cel mai mare maraton de programare organizat vreodată în țara noastră și cel mai scump.

Explicația e simplă, a fost un maraton internațional. Primele două ediții 24H-CodING au avut loc în Olanda, țara de origine a ING Bank, iar a treia în România. E un semn bun că prima ediție din afara țării mamă a avut loc aici la noi, un semn al renumelui comunității de programatori din România. Pe lângă români, însă, între cei 314 persoane înscrise au fost și mulți străini, echipe venite special aici din Austria, Belgia, Olanda, Turcia și chiar și Singapore. Cam două treimi erau străini.

Asta doare un pic. Pentru că am văzut comentarii de la români care spun că ei nu-și arată ideile așa, la un maraton, pe gratis, ci doar în fața unor investitori serioși. Un fel de “intâi să-mi bată cineva la ușă cu banii și apoi muncesc”, de parcă experiența în a-ți prezenta ideile în fața unui juriu sau posibilitatea de a întâlni noi oameni cu care să le dezvolți va veni pe Facebook. Și în timp ce la noi se dezbat astfel de lucruri, echipe inclusiv din Singapore au zburat până aici pentru a concura. Mi-a trecut supărarea după ce maratonul a fost câștigat de români.

VIDEO

Iată cum arată lucrurile într-un scurt clip făcut de mine:

ORGANIZARE

O hală mare, în zona Pipera, a fost scena acestui hackathon. Echipele au avut la dispoziție tot ce-și puteau dori dpdv infrastructură și condiții de muncă.

M-am oprit din numărătoare când am ajuns pe la 50 de routere și access pointuri ce atârnau deasupra noastră în hală, inclusiv în zonele de relaxare și somn. Este primul maraton unde nu sunt probleme de conectare la Internet, cu trei fibre (plus una de backup) asigurând o conexiune de mare viteză pentru toți participanții. Iar dacă nu voiai wireless, fiecare masă avea pe ea un switch Cisco de 24 de porturi, plus cabluri Ethernet.

Fiecare echipă a primit, de asemenea, tot ce-a avut nevoie pentru a gândi, planifica și implementa ideea lor, o aplicație de banking care să aducă noi beneficii clienților băncii prin intermediul acestor noi tehnologii. Flipchart-uri, post-it-uri, cabluri, tot ce aveau nevoie era acolo sau se rezolva.

Apoi, a existat o zonă uriașă pentru dormit, o cameră ca de tabără. Când am văzut-o, mi-am spus că e prea mare, că oamenii vor munci non-stop 24 de ore, ținându-se cu cafea și energizante, dar pe la 4 dimineața toate paturile erau ocupate. Se pare că posibilitatea de a trage un pui de somn i-a convins pe mulți să facă asta, iar apoi au fost treziți dimineață cu muzică și gimnastică asigurată de antrenori de fitness.

Am zis de cafea? Erau acolo Steam și M60, două cafenele bune din oraș, și cred că au preparat mii de cafele în cele două zile. Băuturile erau la liber (apă, suc, bere, energizante), mâncare la ore fixe (mai bine așa, îi forța pe toți să ia o pauză de prânz sau cină), cu diverse chestii de ronțăit în restul timpului, inclusiv popcorn dacă voiai.

Pe scenă au avut loc diverse momente pentru relaxarea competitorilor. Eu am prins, de exemplu, o trupă care a venit cântând la tobe, dansând și făcând acrobații gen “street dance”. Poate părea deranjant, dar uneori este nevoie să te forțeze alții să iei o pauză de 10 minute de la munca ta, că poate ești chiar și mai productiv după aceea.

Mai multe posibilități de distracție erau asigurate de un carusel plasat acolo, de o platformă de schi interior și de un tobogan pe care te dădeai cu un colac imens, ca într-un parc acvatic, dar fără apă, plus un perete de cățărare. Exista personal care să te instruiască în utilizarea lor și să te supravegheze și ajute.

Un DJ întreținea atmosfera. Existau maseuri care mergeau prin mulțime și-ți făceau un masaj relaxant, că e nevoie după atâtea ore de stat pe scaun. Mi-a plăcut și că, deși era disponibilă bere, s-a băut mult mai multă cafea, apă sau suc proaspăt stors de portocale, semn că oamenii veniseră acolo puși pe treabă.

Pe total, au funcționat toate. Am văzut numai oameni zâmbitori, echipe ținând “ședințe” despre proiectele lor, veselie și aplauze în toate momentele respective. Nu era nimeni nervos, nu se plângea nimeni, ba chiar cele 24 de ore s-au terminat cu aplauze și apoi cu un scurt dans pe muzică de club, dovadă a energiei pe care o aveau cu toții.

Cele 24 de ore s-au terminat, acum juriul ascultă pitchurile și ne pregătim de finala mare #24hcoding

A video posted by Radu Dumitru (@nwradu) on Nov 21, 2015 at 3:51am PST

TEHNOLOGIE VECHE ȘI TEHNOLOGIE NOUĂ

Practic, era ca la un festival de muzică unde nu contează doar ce se întâmplă pe scenă, ci și cum te poți distra în afara ei. Iar două locuri care mi-au plăcut mult au fost muzeul tehnologiei, cu “vechituri”, și spațiul de relaxare, unde cei de la Lab 501 au adus niște computere ultra-performante.

În acest muzeu am tehnologiei am văzut niște echipamente de istorie. A fost uimitor să văd de unde au pornit niște companii sau produse pe care le utilizăm astăzi și de la care cerem atât de multe.

Acesta este Apple IIe, adică modelul 2 enhanced. Uitați-vă în primul rând la ecran, este unul de rezoluție 80 x 24, adică poate afișa caractere pe 80 de coloane și 24 de linii. probabil este unul monocrom sau de maxim 15 culori, nu știu. Uitați-vă la ce produce acum Apple, primii care au creat un ecran retina pe telefon, cei care fabrică tablete de 8 inchi, subțiri de 6 mm și cu rezoluția 2048 x 1536 pixeli.

Procesorul funcționa la 1 MHz. Unul! Avea kB memorie RAM și nu cred că avea stocare integrată, probabil sistemul de operare rula de pe o dischetă, iar programele care te interesau de pe cealaltă dischetă. Așa erau computerele. Iar acesta nici măcar nu era unul dintre primele computere apărute pe piață.

Am văzut multe alte chestii mișto acolo. Am văzut un Nintendo Gameboy. Am văzut o mănușă Nintendo Powerglove, un controller lansat în 1989 și care nu a avut succes pe piață, dar Nintendo nu a abandonat ideea, a continuat să investească în ea și, în 2006, lansa Nintendo Wii, o consolă ce urma să aibă un succes enorm.

Iată o cameră video Sony Betamovie BMC-200, prima cameră video pentru public, genul de camcorder cu care oamenii filmau aniversări și momente importante.

Iată un CIP-03, o clonă românească după popularul ZX Spectrum, cu tot cu casetofonul și caseta de pe care încărca programe. Sunt sigur că sunt printre voi oameni care-și aduc aminte de acestea casetofoane “plate”, de șurubelnița folosită la reglare și de minutele petrecute întrebându-te dacă programul va fi citit sau nu corect de pe casetă. Credeți că sunteți bătrân pentru că vă amintiți modemurile telefonice și MyX? Nu sunteți, încercați cu un computer care încărca programe de pe casete audio.

Un Commodore 64 stătea la intrare. Este mai bătrân decât mine.

Și apoi am mers în partea cealaltă, în zona de relaxare, unde Lab 501 adusese trei PC-uri performante de gaming. Unul era un Acer Predator, nou lansat pe piața noastră, cu un hardware performant și o carcasă arătoasă din care, dacă voiai, ieșea un fel de suport de căști.

Celelalte două PC-uri erau făcute în întregime de ei și arătau extraordinar. Mie mi-a plăcut cel mic, cu o carcasă tip roll-cage, făcut pe componente de dimensiune mini-ITX. Ar fi încăput și într-o carcasă de două ori mai mică, dar n-ar mai fi fost atât de spectaculos.

Al doilea PC era un uriaș cu buclă dublă de răcire cu apă, construit tot într-o carcasă făcută pe comandă. Sistemul de răcire, inclusiv toată tubulatura, fusese tăiată, îndoită și montată de cei de la Lab 501. Este construit, dacă am reținut bine, pe o platformă Gigabyte Z170X și rulează la rezoluție Ultra HD toate jocurile moderne. Avea și lumini interioare, controlabile cu o telecomandă, și inclusiv porturile din spate erau iluminate în portocaliu, culoarea dominantă a întregului sistem (cablurile și radiatoarele memoriilor erau portocalii și ele, iar apa de răcire fusese colorată în aceeași culoare)

Te uiți de unde s-a pornit, unde s-a ajuns, dai din cap și treci mai departe.

COMPETIȚIE ȘI CÂȘTIGĂTORI

Înapoi la motivul pentru care ne adunasem cu toții acolo, maratonul de programare. Echipele au avut la dispoziție 24 de ore în care să-și dezvolte proiectul și să pună la punct o prezentare în față juriului. Pentru asta au avut și sprijinul unor “pitch trainer”, oameni care îi sfătuiau și învățau despre cum să țină o prezentare mai bună.

La finalul celor 24 de ore echipele au fost repartizate în patru grupe și fiecare și-a prezentat munca în fața unui juriu format din specialiști și manageri ING. Aici lucrurile au scârțâit un pic, unele echipe au făcut greșeala de a insista prea mult pe “cum funcționează” în loc de “de ce este nevoie de ideea noastră”, iar juriul n-a fost foarte impresionat. Așa înveți, din astfel de greșeli.

Fiecare juriu a ales câte o echipă, iar cele patru echipe au concurat în finala mare, prezentându-și ideile în fața publicului chiar de pe scena mare. Au avut 3 minute la dispoziție pentru prezentare, plus alte două pentru întrebări din partea juriului. După prezentări juriul a deliberat și a stabilit clasamentul final.

LOCUL 4 – PAY BY HEART

Este o aplicație ce face identificare biometrică pentru a autoriza plăți. Și nu orice biometrie, ci ritm cardiac. Se pare că bătăile inimii noastre au un ritm unic, similar cu amprentele sau irisul. Nu mă miră asta, acum ceva ani am citit un articol despre cum inclusiv forma urechii este unică fiecărui individ, dar problema în astfel de aplicații este dacă și respectiva caracteristică unică este ușor de utilizat în viața de zi cu zi pentru autentificare.

Cu amprenta e simplu, atingi scannerul cu degetul și gata, te-a citit. Cum faci cu ritmul cardiac? Soluția lor include o brățară destul de mică, în stilul celor de monitorizare fitness, cu care poți face plăți contactless. Plata se face doar dacă brățara, care îți detectează și ritmul cardiac, te poate identifica pe baza acestuia.

E o alternativă la plățile contactless cu telefonul pentru acele situații când nu ai la tine mobilul, portofelul sau alte mijloace. Personal nu știu în ce situații ar fi utilă. Poate ar merge prin sate de vacantă sau parcuri acvatice, unde nu ai la tine nimic din cele de mai sus, dar de ce ar fi nevoie și de autorizare biometrică în astfel de cazuri? Nu știu, dar specialiștii au acordat locul 4 acestei echipe.

LOCUL 3 – HEALTHY BANKING

Oh, asta e dură. Știți cum îți spui uneori “anul acesta voi face mai mult sport!” sau “mă voi forța să alerg măcar 10 kilometri în total pe săptămână”? Ei bine, Healthy Banking îți propune să faci un pariu cu tine însuți, pe banii tăi, pentru îndeplinirea acestor obiective.

Aplicația are acces la contul tău. Tu alegi o sumă de bani și aplicația ți-o blochează. Vei putea folosi acei bani doar după ce îndeplinești anumite ținte pe care ți le setezi tot tu, de exemplu să alergi 3 km într-o zi. E pentru persoanele care aveau nevoie de o motivație puternică pentru a face, în sfârșit, ceea ce-și propun.

Trebuie să spun că eu personal nu văd dezavantaje ale acestei aplicații. Sigur, sună ciudat să nu mai poți utiliza întreaga sumă din contul tău în orice moment, că poate apare vreo urgență și ai nevoie de ea. Este, în schimb, singura metodă reală de a pune un pariu cu tine însuți care chiar să conteze, cu o miză reală.

LOCUL 2 – SYNAPSE

Oamenii aceștia au dezvoltat o aplicație ce vine în ajutorul oamenilor cu handicap. Sistemul lor folosește undele cerebrale pentru a controla Internet Bankingul. Foloseau o cască pusă pe cap, făcută dintr-o folie de aluminiu țuguiată și cu două antele verzi prinse… glumesc, foloseau o cască specială comandată din SUA, încă nelansată pe piață, dar producătorul le-a dat un prototip, și care urmează să coste 300 de dolari.

Nu știu cum făceau asta, dar au demonstrat funcționalitatea într-o interfață simplă. Cel ce purta casca se gândea la una dintre cele patru direcții și pentru fiecare erau asociate niște operațiuni, de exemplu pentru “stânga” era transfer de bani. Probabil că undele cerebrale pentru astfel de gânduri sunt mapate și ușor de calibrat. Iar interfața răspundea gândurilor sale și făcea respectiva operațiune.

Problema este, desigur, că publicul țintă este foarte mic. Vorbim de oameni cu handicap locomotor avansat care au nevoie să facă transferuri bancare și au și banii necesari achiziționării unor asemenea echipamente. Mă îndoiesc că vreun transfer este atât de important și urgent încât să nu fie nimeni în jur care să te ajute cu el. Bănuiesc că nu ești paralizat, dar totuși trăiești singur și deci trebuie să-ți faci transferurile cu puterea minții.

LOCUL 1 – PayING Pass

Se pronunță “paying pass”, chiar dacă e scris pentru a scoate în evidentă organizatorul maratonului 24H-CodING, ING Bank. PayING Pass este o aplicație de plăți contactless pentru microplăți (parcare, vendomate stradale, o călătorie cu metroul șamd) ce oferă o alternativă mai ieftină față de sistemul tradițional.

În momentul de față, pentru plăți cu mobilul este nevoie de un telefon compatibil, iar magazinul trebuie să aibă POS-uri contactless, da? Acestea sunt mai scumpe decât soluția gândită de PayING Pass, care vine cu un circuit numit Ardy ce are un mare avantaj: costă doar 15 euro și nu necesită o conexiune cu banca. Din acest motiv ar fi perfect în vendomate, parcări și alte locuri unde nu poți sau nu rentează să conectezi un POS la Internet.

Sistemul e simplu și seamănă cu ce face un digipass. Ardy-ul din vendomat generează un cod de tranzacție pe care-l citește telefonul tău prin atingere. Telefonul tău e conectat la Internet, autorizează plata spre bancă și primește înapoi un cod de confirmare. Acest cod este transmis către vendomat/Ardy și produsul este eliberat, bariera e ridicată șamd. Practic, este o metodă de a arăta vânzătorului că i-ai transferat banii.

Nu știu dacă sistemul presupune și un card bancar sau poate lucra direct cu contul tău. Ar fi o mișcare îndrăzneață fără card, dar ar micșora popularitatea aplicației în piață.

Nu mă mir că au câștigat, au propus o soluție realizabilă, au insistat exact pe ceea de se dezvoltă acum foarte mult, adică plățile cu mobilul, și au venit cu ceea ce se numește un “business case”. Acesta era un calcul rapid despre câte plăți zilnice se fac pentru parcările din București, dar era mai mult decât ce-au prezentat alte echipe.

Cei cu PayING Pass au câștigat o excursie în Silicon Valley. Sunt sigur că vor câștiga mai mult de atât, precum faptul că au trecut pe radarul băncii și al altor companii după ce-au câștigat un maraton internațional de programare a aplicațiilor în domeniul bancar, unde trecerea sper servicii digitale este o prioritate în întreaga lume. Felicitări lor și sunt cu atât mai bucuros de victoria aceasta pentru că este o echipă românească. Practic, am avut două echipe în Top 4, locurile 1 și 3, învingând echipe olandeze.