►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Știri despre tehnologie – 30 noiembrie 2015
Review Synology DS415 Play – Network Attached Storage performant »
Nu știu dacă ați urmărit cum s-a desfășurat Black Friday la străini, dar nu-i vreo ceremonie impresionantă. Nu-i vreo procesiune magnifică la sfârșitul căreia zboară porumbei albi în aer, iar clienții pleacă acasă cu produsele mult-visate, luate pe nimic.
Știți cum vorbesc unii despre cum comerțul românesc a trădat Sfântul Black Friday “sărbătorindu-l” cu o săptămână mai devreme sau pe mai multe zile? Stați liniștiți, nu există reguli nici în străinătate, după cum s-a văzut anul acesta.
Oficial sunt două zile, Black Friday în a doua zi după Ziua Recunoștinței (care este mereu într-o joi), cu reduceri de preț în magazinele fizice, și Cyber Monday, lunea de după Black Friday (adică astăzi), cu oferte online. Aceste convenții de mult nu mai sunt respectate, că magazinele și-au dat seama că pot vinde mult mai mult decât poate duce o singură zi de oferte.
Amazon, de exemplu, a avut diverse oferte și reduceri timp de trei săptămâni, cele mai multe apărând, ce-i drept, în perioada 20-27 noiembrie. Costco a început tot pe 20 noiembrie, alte magazine au dat diverse reduceri înainte de data de 27 noiembrie. Target întinde Cyber Monday pe o întreagă săptămână.
Poate și mai deranjantă este politica magazinelor clasice, offline, de a începe reducerile mai rapid. Macy’s, marele mall celebru din New York, un simbol al orașului, a deschis porțile încă de joi la ora 18, adică de Ziua Recunoștinței. Este ca și cum un magazin românesc ar chema oamenii de Crăciun sau de Paște. Nu-i vorba de cumpărători, ei măcar aleg dacă să fie acolo sau acasă relaxându-se după tradiționalul curcan, iar cei care sunt acolo măcar simt că ies câștigați de pe urma ofertelor, dar angajații magazinului ce vină au?
Și Macy’s n-au fost singurii. Best Buy a deschis de la ora 5pm, Target și Walmart au deschis la 6pm. Iar pentru angajați asta înseamnă, probabil, că trebuie să fie acolo pe la ora 14 pentru ultimele pregătiri și instructaje. Plus că online s-a putut comanda toată ziua, ceea ce înseamnă alți oameni care stau să monitorizeze serverele, magazinele online și depozitele. Nu-i chiar corect, dar odată furat startul de unii, o fac toți.
Și să nu credeți că cei ce-au deschis a doua zi au avut o viață mai ușoară, dar măcar au putut sta la masa de Z.R. și au băut ceva, înainte de a se trezi la 2 noaptea pentru a merge la muncă. Magazinele au deschis porțile la 6 dimineața, dar din ce-am văzut la televizor prin diverse știri, cozile de cumpărători erau formate încă de pe la 3-4 dimineața.
Și apoi a început haosul. Ca în fiecare an, la deschiderea ușilor s-au făcut îmbulzeli mari, oamenii s-au luptat pe produse, au tras de televizoare, s-au aruncat pe jucării, au ieșit scandaluri aplanate de paznici sau poliție. Probabil în orașele mai mici a fost totul mai calm, dar comportamentul de vânător rămâne cel uzual pentru BF.
De ce-și doresc magazinele astfel de comportamente distructive printre rafturile lor nu știu, dar orice pagube ar fi, sunt mici față de vânzările generate. Se estimează vânzări de 12 miliarde de dolari online și 2,7 miliarde online pentru zilele de joi și vineri.
În rest, e ca la noi. M-am uitat pe comentariile de la diverse știri sau clipuri video și sunt aceleași discuții: “reduceri de doar 10$”, “am umflat prețurile”, “nu merită”, “de ce te-ai înghesui…”, “vai numai despre asta se vorbește” și clasicul “n-au mai fost reduceri ca-n alți ani”.
Serios vă spun, la noi diferă doar data. Poate nici măcar, și străinii tind spre lărgirea sau devansarea perioadei. Iar la noi măcar totul este online. Mă trezesc la 5 dimineața, dar măcar nu stau și la coadă la ușa magazinului în frig și nici nu alerg printre rafturi ca să mă bat cu alții pe un televizor.
Un singur lucru diferă totuși fundamental la străini față de Black Friday-ul românesc: acolo ofertele se fac publice din timp. Poți să știi principalele reduceri de la marile magazine cu chiar 1-2 săptămâni mai devreme. Probabil este și din cauză că au negociat niște exclusivități și nu le mai poate fura nimeni oferta, dar măcar știi cum stai, ce cumperi și de unde. Ai timp să-ți faci un plan, să te uiți pe review-uri, să faci rost de bani, să-i întrebi și pe alții dacă vor ceva, să rogi pe altcineva să-ți cumpere.
La noi hai să zicem că cei ce ne strângem aici putem aștepta un newsletter la 12 noaptea și să ne trezim la 6 dimineața pentru achiziții online. Dar dacă amploarea crește, acest mod de lucru nu mai este sustenabil pentru magazine. Pentru publicul larg, cel care nu mănâncă internet pe pâine și nu știe unde să caute ofertele și cataloagele, este nevoie ca ofertele să fie făcute publice cu mai mult vreme înainte, ca să aibă timp să-și întrebe copiii/prietenii “băi, ce zici de espressorul ăsta sau de telefonul acesta? Să le iau?”. Comerțul online (că acolo este BF la noi) încă se dovedește ceva de nișă.
Mi-a rămas în minte cazul unui magazin care de Black Friday mi-a trimis pe la ora 18 catalogul lor de produse și apoi mi-a spus să-l scot de pe site și să nu-l pun decât la 21:30, cu jumătate de oră înainte de lansarea ofertelor. Zici că le-ar fi furat cineva produsele din stoc dacă ar fi fost aflate cu 3 ore mai devreme, în loc să se gândească la faptul că mai mulți oameni le văd din timp și, chiar dacă ei nu se pricep la achiziții online, pot ruga pe altcineva să facă asta pentru ei.
« Știri despre tehnologie – 30 noiembrie 2015
Review Synology DS415 Play – Network Attached Storage performant »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
18 comentarii
30/11/2015 la 12:27 PM
Mie mi-e scarba deja de piscotareala asta cu magenta si emag care n-a miscat un batz, toate reducerile sunt facute de furnizori.. cu stocuri speciale pentru black friday si toata intorsura asta de 2 lei romaneasca si tiganeasca
Catalin(Citează)
30/11/2015 la 7:05 PM
Păi cine să o facă? Normal că furnizorii dau prețuri mici pentru a lichida stocuri mai vechi cu promisiunea că se vând mii de bucăți în acea zi.
Sau crezi că magazinul, din marfa medie de 10%, poate da discount mediu de 35%?
nwradu(Citează)
30/11/2015 la 12:53 PM
Black friday este o sarbatoare consumerista, importata din US, cea mai consumerista societate din lume. Daca o sa te uiti prin Europa o sa vezi ca lumea nu se agita asa mult cu asta, exceptie UK, care sunt cozile lor de topor.
Bogdan c.(Citează)
30/11/2015 la 1:30 PM
Amazon a avut bunul simt sa zica pe alocuri ca ofertele sunt de Cyber Week si doar pentru vineri si weekendul de dupa sa zica Black Friday.
Gaelex(Citează)
30/11/2015 la 2:02 PM
sau in Franta sa nu utilizeze deloc fraza Black Friday, putin delicata in contextul actual.
in schimb au avut Cyber Week, Cyber Monday, Flash sales, etc timp de 2 saptamani.
si dupa cum zice Radu, ca la noi, unule preturi au fost “reduse”, atat de reduse incat le gaseai mai ieftine pe alte situri unde nu s-au facut reduceri.
stefan(Citează)
30/11/2015 la 2:06 PM
Ce intelegi prin “coada de topor”, te rog?
Chiar toti cei 63,181,775 locuitori (conform recensament 2011) sunt pro-politici-US?
Cred ca judecam un pic prea simplist situatia, expresiile pompoase ale propagandei comuniste din anii ’50 putin deplasate, lumea a mai evoluat de atunci.
miluch(Citează)
02/12/2015 la 4:28 PM
Vroiam sa spun ca sunt mai apropiati de US decat de Europa continentala ca mentalitate, stil de viata si decizii politice. Sunt in UE doar pentru avantaje, nu si obligatii. Imi pare rau daca am exagerat sau am judecat simplist situatia, dar in acest moment eu sunt dezamagit de UK din mai multe privinte (incluzand si propaganda impotriva romanilor).
bogdan c.(Citează)
30/11/2015 la 6:40 PM
Mai mai ca, de fapt, Emag & co au facut super reduceri si BF la noi a fost mai bun ca cel de afara.
C(Citează)
30/11/2015 la 7:07 PM
Consolele de jocuri au fost la preț mai bun la noi, de exemplu, ca și anul trecut. E drept, la stocuri mai mic.
nwradu(Citează)
30/11/2015 la 7:07 PM
La cat de slab merge blogul, e clar: Radu s-a angajat, cel mai probabil la emag.
Giovani(Citează)
30/11/2015 la 11:36 PM
BF România, 99 RON cheltuiți pe ceva ce oricum mi-as fi luat (o reducere de 30 RON)
BF Amazon, 220$ pe 2 Seagate-uri Red de 4 TB. Cât sunt la noi? And counting cu Cyber Monday (reduceri la Kindle la greu printre altele)
Cireasa(Citează)
01/12/2015 la 6:05 AM
Amazon US aveau un HDD Seagate de 3 Gb la 74$, de CyberMonday e la 84$ si te antentioneza ca You Save: $130.00
Urmeaza si la magazinele alimentare sa fie balckfriday in fiecare luna, pana pe 13 ieftine si apoi scumpe sa vine salariul apoi iar se ieftinesc ai apoi la sfarsit de luna iar scumpe ca vine runda 2.
dw(Citează)
01/12/2015 la 10:09 AM
Maaare minunatie mai e si cu Blackk FraieriDayy-urile astea, toata lumea se imbulzeste mai ceva ca la oala cu sarmale in speranta ca va da lovitura cu vreun pret mic, vreun pret redus sau poate chiar gratis. Reducerile sint doar cuvinte frumos colorate pe reclamele idioate si care reusesc sa pacaleasca viitorii fraieri care se bucura de ocazia de a-si etala prostia. Pentru ca daca ar fi cu 5 minite mai destepti, ar mai astepta binisor inca o bucata de vreme si ar urmari preturile cu atentie, si sigur se vor gasi perioade de reduceri in special pentru gama de produse care vor sa le cumpere. Dar pentru asta trebe un pic de rabdare. Ori tocmai asta nu mai este deloc, indobitociti de raclamele cretine, oamenii bucurosi dau navala peste oferte. Ca dupa ce le cumpara si-or da seama ca este sarbatoarea fraierilor, asta depinde doar de ei. Iar comerciantii isi freaca bucurosi miine: iarasi i-am f.t.u.t la melodie, anu viitor gasim si alta reclama si mai si…
Sorin(Citează)
01/12/2015 la 6:32 PM
Cat de redus mintal sa fii, in strainatate sau nu, sa stai la cozi sa dai bani ca sa iei produse, sa te calci pe picioare sau sa intarzii cumpararea unui produs de care ai nevoie luni intregi ca sa prinzi o reducere? Ca sa nu mai zic de produse cumparate doar ca-s ieftine, nu ca ar fi necesare. Delir total. Jos coruptia ?!?
mircea (primul)(Citează)
01/12/2015 la 8:35 PM
Daca e sa vorbim despre consoleapoi in polonia a fost la oferta PS4 de 1 Tb si cu 3 jocuri (assasin’s creed syndicate, uncharted & watchdogs) la un pret de 1699. oferta nu a fost la un magazin de electronice, asa ca e posibil sa fi fost altele mai interesante.
KMean(Citează)
01/12/2015 la 8:37 PM
Ce Uncharted? Ala nou nu a aparut inca. Inseamna ca practic au fost 5 jocuri.
nashu_mare(Citează)
02/12/2015 la 10:53 AM
Am fost intr-un city break la Roma, incepand de vineri 27.11. Majoritatea magazinelor aveau afisat bannere cu “Black Friday”, dar nu se imbulzea nimeni sa le calce pragul. E drept ca nu am trecut pe langa mari magazine de electronice/electrocasnice, asa ca nu pot spune ca a fost sau nu bataie pe oferte. La United Colors of Benetton, spre exemplu, era reducere 30% pentru orice produs din magazin.Reducerea se aplica la casa, pe etichetele produselor era trecut doar pretul normal.
Am cumparat cate ceva, iar a doua zi am avut iar drum pe acolo si am intrat de curiozitate – reducerea de 30% nu mai era valabila, etichetele aceleasi.Probabil le-a fost mai comod asa.
Radu(Citează)
02/12/2015 la 11:42 AM
sa nu ne comparam cu amazonul. Acolo in afara ca a fost o saptamana, zilnic le-au publicat pe toate odata dar le-au activat gradual. Adica stiai ca un produs ce il vrei/cauti intra la ora X si era mult mai usor sa il iei. Plus ca dupa ce il pui in cos ai 5 minute in care e rezervat, nu ca la noi, il adaugi si pina sa finalizezi comanda deja stocul e dus.
Bine, avantajul lor major e AWS-ul.
Ca daca emag ar publica la noi lista cu toate produsele odata si le-ar activa gradual s-ar putea sa le cada site-ul cand intra ceva cautat (de ex nush ce iphone xyz) plus ca s-ar vedea ce subtire a fost stocul pe acel produs.
dbf(Citează)