Ajută un copil să meargă la școală

Am avut o copilărie lipsită de griji. Cele câteva amintiri legate de cozile la mâncare de dinainte de Revoluție, de tăiatul luminii sau de atmosfera sumbră din țară au fost ulterior îngropate sub un munte de momente plăcute și amintiri frumoase. Țin minte vremurile când ne jucam fotbal lângă bloc cu bidoane vechi de ulei, că minge nu avea nimeni, iar o singură portocală era un întreg cadou, dar apoi lucrurile au mers tot mai bine pentru întreaga țară. Dacă vreți o dovadă, uitați-vă la lucrurile pe care le discutăm atât de aprig în aceste zile (inclusiv aici) și comparați-le cu problemele din alte zone ale lumii.

Părinții mei mi-au oferit tot ce-au putut. Am crescut împărțit între grija pentru a lua note bune la școală (oarecum forțat, dar ce copil înțelege la acea vârstă ce importantă este educația?) și de a mă juca pe calculator cât mai mult timp, după ce am avut unul. Mi-a plăcut să merg cu bicicleta, mă duceam la filme imediat ce erau lansate în cinematografe, am trecut prin deja clasicele etape românești de “video player”, “joc tetris”, “cablu TV” și “țiuit de modem” sau ce altceva mai este definitoriu pentru perioada acelor ani.

Privind acum înapoi, a fost o perioadă foarte bună. Atunci poate că mă supăram că nu am un calculator mai performant sau o bicicletă cu 18 viteze, ca alții, dar, privind cu maturitatea de acum, lucrurile au fost excelente. Până și despre școală, unde mai degrabă învățam de teama rușinii sociale și pentru că în general este singurul etalon pe care ți-l setează părinții (știți cum întotdeauna ai câte o rudă sau un prieten de familie la a cărui performanță trebuie să ajungi și tu, că altfel faci de rușine familia?), am realizat ulterior că este o metodă simplă de a reuși în viață. Școala, ca întreg, m-a format în tot ceea ce sunt acum, în ce știu, în cum gândesc și abordez lucrurile, în ce îmi place să fac, să citesc, să studiez.

Am beneficiat de toate acestea gratuit din clasa 1 și până într-al 17-lea an de școală, inclusiv, toate ducându-mă pe traiectoria pe care sunt înscris astăzi. Și am beneficiat de ele și pentru că alte persoane și locul și timpul în care am avut norocul să mă nasc mi le-au pus astfel la dispoziție, ferindu-mă de orice alte griji în afară de cele numite mai sus.

Trăim într-o lume mult mai bună decât credem noi că este, mai ales dacă o comparăm cu situația unor copii din alte țări, unde șanse precum cele primite de mine aici (și cred că și de voi) sunt imposibile.

Faptul că voi plăti o lună cu cardul meu MasterCard s-a potrivit peste o campanie interesantă de-a lor la care, iată, pot să ajut și eu și puteți ajuta și voi prin simplul act de a plăti ceva, orice, cu cardul.

Pentru fiecare plată făcută în perioada 23-29 noiembrie cu cardul MasterCard, compania donează echivalentul unei mese către World Food Programme, o agenție legată de ONU și care luptă pentru eradicarea foametei. Sunt țări unde 43% dintre copiii sub 5 ani sunt subnutriți, iar acele societăți au nevoie de ajutor.

Mi se pare groaznic să nu ai acces la mâncare pentru a te susține. Nu mă refer la delicatese, ci la orice fel de mâncare. Aș minți dacă aș spune că înțeleg cum este o astfel de situație; nu pot înțelege, n-am trăit niciodată într-o astfel de situație. Această lume există, totuși, în Africa. Imaginea aceea celebră, cu un vultur care pândea un copil subnutrit ce nu se mai putea ridica de jos, este reală și încă de actualitate pentru niște copii care ar trebui să aibă și ei aceeași șansă la educație, jocuri pe calculator, biciclete cu 18 viteze și orice altceva noi considerăm normal, dar nu au din simplul motiv că s-au născut într-o zonă mult mai slab dezvoltată.

Pentru fiecare plată cu cardul (din România și alte 10 țări din regiune), MasterCard va dona echivalentul unei mese. Aceste mese vor fi servite în școli, cel mai bun canal de distribuire a ajutoarelor pentru copii, deoarece astfel îi faci și pe părinți să-i trimită la școală și pe copii să asocieze educația cu un loc plăcut. Pe termen lung educația este o posibilă soluție pentru ridicarea întregii zone, fără discuție.

Sunt multe lucruri pe care noi, ca societate mult mai dezvoltată și avansată, am putea să le facem pentru cei care au nevoie de ajutor. Acesta este printre cele mai simple, nu cere nici o modificare de comportament, nu cere să renunți la ceva, ci doar ca zilele acestea, în loc să plătești cash, să spui “vreau cu cardul” atunci când ai ocazia.

Tot MasterCard este implicată și într-un program din România, unde ajută organizația SOS Satele Copiiilor cu materiale și suport informațional. SOS Satele Copiiilor derulează un program numit Hope For Youth, prin care tineri de 13-18 ani de la sate sunt consiliați, pregătiți și susținuți pentru a-și alege un drum cât mai bun prin viață.

Asta este o altă chestie care-ar trebui implementată la nivel național. Cum spuneam, copil fiind vezi școala ca pe o corvoadă în plus, ba chiar la sate sunt sigur că și mulți părinți o văd la fel, că mai degrabă ar vrea să-i ajuți în gospodărie. Dacă vine cineva să-ți spună că așa poți ajunge mai sus, mai departe, că poți trăi mai bine, cu atât mai mult trebuie încurajată această consiliere.