un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Turul Burgerilor: Garage Machoman la Aria Gourmet Burger

30 Oct 2015  ·

GÂNDURI  ·

26 comentarii

Aria Gourmet Burger este un nou local specializat pe burgeri, aflat în zona Pieței Universității și, după ce-am văzut câteva zile la rând reclame pe Facebook și am aruncat un ochi pe site-ul lor, m-am dus pe acolo ca să-i bifez în Turul Burgerilor.

Experiența a fost excelentă, cei de la Aria fac burgeri buni din toate punctele de vedere. Un singur avertisment: localul este mic, are fix 8 locuri înăuntru, toate pe scaune înalte de bar puse la un bar lung făcut pe perimetrul localului, cam așa cum are și Baz în localul său din Floreasca, cu bucătăria pe jumătate la vedere. Prin urmare, la Aria te duci să mănânci un burger bun, dar nu să stai la discuții și cafele, că nu ai unde.

Am luat doi burgeri. Mai jos îl vedeți pe cel “cu de toate”, numit Garage Machoman Burger (24,5 lei), care conține vită, bacon prăjit, brânză gouda, ou ochi, roșii, castraveți, ceapă caramelizată, ceapă murată și un sos făcut de ei. Acesta este prețul pentru burger, iar pentru 3,5 lei în plus poți primi cartofi prăjiți și un suc la alegere.

aria_gourmet_burger_18_garage_machoman_burger

aria_gourmet_burger_04_garage_machoman_burger

aria_gourmet_burger_09_garage_machoman_burger

aria_gourmet_burger_10_garage_machoman_burger

Burgerul a fost excelent. L-am cerut mediu și a venit mediu, carnea a fost moale și gustoasă, chifla e făcută pe comandă pentru ei, aurie, pufoasă și cu susan, și are proporția potrivită (adică servește ca mâner pentru conținutul burgerului, nu simți că mănânci multă pâine). Ingredientele sunt din belșug în burger, le simți la gust și te lupți cu el să-l mănânci, că dau toate pe afară.

Iată și un Latino Burger (23,5 lei) cu carne de vită, chorizo, gouda, sos latino, ceapă, roșii, castraveți și salată iceberg. Și acesta a fost la fel de bun și de gustos. Chifla era un pic diferită la culoare, am întrebat de ce și ni s-a spus că e dată cu un sos special pentru varianta latino. Este un burger un pic mai ușor pentru stomac, că nu are bacon și ou, ca primul, dar la fel de bun.
aria_gourmet_burger_05_latino_burger

aria_gourmet_burger_06_latino_burger

aria_gourmet_burger_11_latino_burger

Noi n-am luat meniuri, pentru 3,5 lei în plus, ci am comandat separat cartofi wedges (4,5 lei) și inele de ceapă (3,5 lei). O bere Stella Artois la 0,33 litri este 6,5 lei, mai au și Staropramen, Beck’s și unele de import, plus sucuri. Cartofii și inelele au fost foarte buni, neuleioși, gustoși, nimic de reproșat.

aria_gourmet_burger_07_cartofi_wedges

Am luat și două sosuri în plus, un sos tailandez și unul latino. Cel latino este un pic picant, cel tailandez aduce la aromă cu bucătăria asiatică și s-a potrivit bine cu cartofii și inelele. Costă 1,5 lei bucata.

Mai găsiți în meniu doi burgeri de vită și doi de pui, plus trei feluri de wraps. Update: au fost adăugați și doi burgeri vegetarieni, la cererea publicului. Deserturi n-am încercat. Servirea a fost atentă, politicoasă și din mici discuții cu cei din restaurant am aflat mai multe detalii pe care le-am trecut mai jos.

Pe scurt

  • Chiflă: gustoasă, arătoasă, făcută la comandă pentru Aria Gourmet Burger, poate un pic prea pufoasă deoarece pe la jumătate a început să se destrame un pic.
  • Carnea: carnea este tocată de ei, cum ar trebui să facă fiecare local serios de burgeri. Cumpără diverse bucăți de vită, taie grăsimea, separă carnea, o toacă, o amestecă din nou cu grăsime în ce proporție crede bucătarul că-i mai bine șamd. Am cerut burgeri făcuți mediu, au venit mediu.
  • Garnitură: nimic de reproșat, cartofii wedges au fost gustoși, inelele de ceapă la fel și nu se simțea deloc gust de ulei. Un pic cam mici porțiile, cred că am avut 10 cartofi și 7 inele de ceapă. În burger sunt suficiente ingrediente și pare bogat. Brânza pare una topită din comerț, ar trebui schimbat într-o brânză reală, chiar dacă tot feliată.
  • Sosuri: excelente, luați sosuri în plus. Există ceva sos în burger, dar dacă vreți ceva pentru garnitură vă recomand unul thai cumpărat separat pentru 1,5 lei.
  • Prețuri: bune spre ușor mari, având în vedere că mănânci la bar, nu la o masă ceva mai confortabilă. Un burger este între 20,5 și 24,5 lei, pentru 3,5 lei în plus primești cartofi prăjiți și un suc, separat garniturile au alte prețuri, un sos e 1,5 lei, berea la 0,33 litri este între 5 și 7 lei, o cafea e 4 lei șamd.
  • Băuturi: cafeaua este Nescafe Dolce Gusto, bere au Staropramen, Beck’s, Stella, Leffe ș ialtele, sucuri de la Coca-Cola, iar pe bar am văzut și un aparat de stors fructe și deci probabil fac fresh-uri pe loc.
  • Desert: Sunt câteva disponibile, le vedeți în meniu, dar n-am încercat nimic.
  • Servire: foarte politicoasă, fără probleme, dar asta e cumva normal pentru un local mic. Proprietarii erau acolo, ne-au întrebat cât așteptam mâncarea dacă dorim o cafea din partea casei, ne-au întrebat dacă e totul în regulă cu mâncarea, iar la final cum a fost totul. De la ei am aflat mai multe informații despre chifle, carne, sosuri și restul. Mâncarea a venit în tăvi metalice, din acelea clasice de cuptor, iar burgerii într-o folie de plastic de care îi poți ține pentru a nu te murdări sau măcar pentru a nu da pe tine sosul care se mai scurge din mâncare. O fi o modă cu tăvi metalice, am fost zilele trecute la Stradale și acolo totul se servește în farfurii și castroane de metal.
  • Toaletă: n-am fost, nici nu știu dacă au, probabile este undeva ascunsă.
  • Ambianță: localul arată bine, mai vezi câte un aranjament floral, niște mici decorațiuni, dar fiind foarte mic nu a fost spațiu pentru extravaganțe. Este foarte luminos, are ferestre foarte mari ce dau spre stradă. Când am ajuns noi eram singuri, după 20 de minute se ocupaseră toate cele 8 locuri și era un pic înghesuială. Poate că pentru iarnă n-ar strica un cuier și ventilație mai bună.
  • Ce faci cât aștepți mâncarea: nimic special, bei din bere și te uiți pe geam la clădirea spitalului Colțea.
  • Parcare: în weekend găsești pe acolo pe străduțe, în timpul săptămânii probabil este mult mai aglomerat, dar localul este practic în Piața Universității și poți veni acolo cu transportul în comun sau poți lăsa mașina în parcarea subterană de sub piață.

Concluzie

Burgerii au fost foarte buni de la A la Z, Aria Gourmet Burger dovedindu-se o surpriză foarte plăcută. Sper să-și păstreze calitatea și atenția pe care o acordau acum satisfacerii clientului. Dacă sunteți prin zonă, încercați un burger aici, dar rețineți că nu-i foarte practic să mergeți în grup mare acolo. Eu, dacă mă voi găsi în zona Universitate fiindu-mi foame, aici voi merge.

Aria Gourmet Burger se găsește pe strada Slănic nr 2, sector 3, zona Piața Universității. Slănic este strada aceea care are semafor propriu pe lateralul spitalului Colțea, vizavi de strada Doamnei. Localul se află la parterul unei clădiri frumoase, site-ul oficial este ariaburger.ro și găsiți acolo meniul. Au și pagină de Facebook, iar telefonul este 0773.778.860. Orarul este 10-22 de luni până duminică. Poți plăti cu cardul.

Citiți despre celelalte localuri vizitate în pagina principală Turul Burgerilor.

asus s5507

    26 comentarii

  1. Binee, am retinut! :)

    In weekend chiar vreau sa ies la un burger bun :).

      (Citează)

  2. Simona:
    Binee, am retinut! :)

    In weekend chiar vreau sa ies la un burger bun :).

    La fix si aici. Chiar era in plan un burger, si pare OK aici. :)

      (Citează)

  3. o sa fie bataie in weekend si nu o sa stie aia de ce.

      (Citează)

  4. de ce nu o bere mai speciala?

      (Citează)

  5. Am fost si eu sapt asta cu un prieten. Foarte buni burgerii, cartofii si inelele de ceapa.

    Nu ne-a placut deloc tejgheaua la care mananci. Ori ea e prea inalta, ori scaunele sunt prea joase. Eu m-am chinuit sa mananc de pe scaun, dar prietenul meu a preferat sa stea in picioare.

    Ma mir ca ai reusit sa-l mananci din mana. A incercat si prietenul meu, dar a renuntat ca pleca cu el pe piept. Asa ca, furculita si cutit. Insa, tava fiind metalica si usoara, alergam cu ea pe blatul ala.

    Inauntru e si un zgomot foarte puternic. Nu stiu ce aparat il face, cred ca hota, dar e foarte deranjant. De asemenea, e diferenta de presiune :)) Cand deschidea cineva usa ni se infundau urechile :)

    Baie nu au. Nici macar o chiuveta sa te speli pe maini. M-am multumit cu niste servetele umede.

    Pentru mine concluzia e ca mancarea este buna, insa acolo nu mai merg sa mananc. Poate comand acasa.

      (Citează)

    • shorka: Nu ne-a placut deloc tejgheaua la care mananci. Ori ea e prea inalta, ori scaunele sunt prea joase. Eu m-am chinuit sa mananc de pe scaun, dar prietenul meu a preferat sa stea in picioare.
      Ma mir ca ai reusit sa-l mananci din mana. A incercat si prietenul meu, dar a renuntat ca pleca cu el pe piept. Asa ca, furculita si cutit. Insa, tava fiind metalica si usoara, alergam cu ea pe blatul ala.

      Tejgheaua da, e foarte înaltă. Am încăput până la urmă și eu și Matilda, deci cred că te poți adapta. Stăteam cu ea cam la gură, da, dar nu-i ceva crucial.

      Din burger curge zeamă, secretul este să-l ții cu folia aceea în care este adus, ca să se strângă acolo totul, să ceri șervețele și să mănânci deasupra tăvii.

        (Citează)

    • Poate mai incercati totusi sa treceti pe la noi :)
      Problema cu barul a fost rezolvata si saptamana viitoare se va rezolva si problema legata de zgomot si miros. Am discutat cu clientii nostri si parerile au fost impartite, insa in final ni s-a parut ca ar fi ok sa inchidem cu geam zona respectiva-astfel se poate vedea, dar nu va mai fi zgomot/miros de mancare.

        (Citează)

    • N-am mai auzit asta cu ‘sa ma adaptez la tejgheaua unui bar’. Ori e facuta ca lumea, ori merg unde pot sa mananc in conditii decente. Nu e chiar asa de extraordinara mancarea incat sa merite disconfortul.

      Legat de baie, cu tot respectul, crezi ca aveam nevoie, m-am uitat in jur si am zis asta e, fac pe mine? E destul de evident ca i-am intrebat si au zis ca nu au.

        (Citează)

  6. cum cacat n-au baie? si vand bauturi?

      (Citează)

    • Da, dar la sticle mici :-P Cum zicea si radu, nu e de stat. Mananci si pleci, ca altfel mirosi a mancare 2 saptamani :-)

        (Citează)

    • ok, dar nu sunt sigur ca e si legal.

        (Citează)

    • O fi baie, trebuie să se ducă undeva și personalul. Doar că nu era semnalizată.

        (Citează)

    • shorka:
      N-am mai auzit asta cu ‘sa ma adaptez la tejgheaua unui bar’. Ori e facuta ca lumea, ori merg unde pot sa mananc in conditii decente. Nu e chiar asa de extraordinara mancarea incat sa merite disconfortul.

      Legat de baie, cu tot respectul, crezi ca aveam nevoie, m-am uitat in jur si am zis asta e, fac pe mine? E destul de evident ca i-am intrebat si au zis ca nu au.

      In ceea ce priveste baia, localul are doar 8 locuri la bar, a fost gandit ca un take-away si quick bite, de aceea si mai ales pentru ca spatiul nu permite nu avem baie pentru clienti, ci doar pentru angajati.
      Dar daca era o “urgenta”, trebuia sa ne spuneti si sigur rezolvam cumva problema. :)

        (Citează)

    • Apreciez interesul. Voi mai incerca :-)

      Nu era o urgenta ca nu stateam daca era. Cel mai mult nu imi place ca nu ma pot spale pe maini inaite sa mananc, mai ales ca cel putin cartofii se mananca cu mana. Stiu ca aveti servetele umede, dar cu alea nu prea te speli. Macar o chiuveta sau un dispenser cu gel mai ca lumea.

        (Citează)

  7. Mai, Radule, la mine în târg s-a deschis o mizerie ce se cheamă burgerim. Am zis sa încerc promoția lor dar a fost o dezamăgire totală. Chifteluța(cred ca erau 30 de grame de carne) era arsa și rupta în doua, pâinea rece, sosul lipsa și zău ca încă îmi vine sa le arunc intre ochi tentativa lor de burger.

      (Citează)

  8. shorka:
    Apreciez interesul. Voi mai incerca :-)

    Nu era o urgenta ca nu stateam daca era. Cel mai mult nu imi place ca nu ma pot spale pe maini inaite sa mananc, mai ales ca cel putin cartofii se mananca cu mana. Stiu ca aveti servetele umede, dar cu alea nu prea te speli. Macar o chiuveta sau un dispenser cu gel mai ca lumea.

    Da, e o idee buna, ne-am gandit si noi, doar ca nu am apucat sa ne ocupam. Saptamana viitoare vom avea si gel dezinfectant pt maini.

      (Citează)

  9. Am fost la Aria weekend-ul trecut. Burgerii sunt foarte buni, tocatura e de calitate, probabil e facuta “in house”. E greu sa-l compari cu alti burgeri de pe piata, fiecare local are reteta proprie, insa burgerii de la Aria sunt comparabili cu cei mai buni de pe piata ( Vivo, Vacamuuu, etc ). Singurul impediment e mirosul de mancare care se imbiba in haine. A trebuit sa-mi pun la spalat si jacheta groasa cu care eram imbracat. Le recomand sa-si faca un upgrade la sistemul de ventilatie. Pentru ca burgerii sunt foarte buni nu voi renunta la Aria, insa voi comanda telefonic pt. a evita asocierea consumului acestora cu spalarea hainelor.

      (Citează)

    • Eu am fost la Vivo din nou, mi s-au părut la fel de dezamăgitori ca prima oară.

        (Citează)

    • Buna, Cosmin! Ne bucuram ca ti-au placut burgerii nostri si te mai asteptam oricand cu drag!
      In ceea ce priveste sistemul de ventilatie, te asiguram ca el este foarte performant. Insa, pentru ca se fac burgeri si pentru ca spatiul este mic si semi-deschis, cateodata, cand este foarte aglomerat, mirosul este intr-adevar mai persistent. Ne pare rau ca te-a deranjat acest lucru, te asiguram insa ca nu este de fiecare data asa.

        (Citează)

  10. Miruna, cand am fost eu eram singurul din local. Voi nu va mai dati seama de miros pentru ca v-ati obisnuit cu el. E adevarat, localul e mic, insa poate ca hota nu e dimensionata corect. Am prieteni care au fost la Aria si care vor continua sa mearga acolo, desi toti s-au plans de miros. Un coleg de birou a luat la pachet burgerul ca sa-l manance in masina, evitand imbibarea hainelor. Deci problema e obiectiva. Norocul vostru e ca burgerii sunt chiar buni si nu veti duce lipsa de clienti.

    Radu, singurul defect pe care-l gasesc burgerilor de la Vivo este faptul ca e cam uscata tocatura. Intra-adevar ai senzatia ca iti stau in gat, fiecare imbucatura trebuie urmata obligatoriu de o gura apa, cola, etc. Pe de alta parte, toate ingredientele sunt de calitate.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus