O întrebare încuietoare

Mi se par amuzanți oamenii care, în situații banale, fac cele mai ilogice lucruri. O categorie aparte sunt cei care întreabă lucruri trăznite sau evidente.

Bunicul meu, de exemplu, deschidea o conversație în care urma să întrebe cum se ajunge într-un loc prin întrebarea “sunteți de aici?”. Adică mai mergeam pe coclaurii patriei către vreun baraj sau vreo stațiune mișto prin munți și, fiind o vreme când smartphone-uri nu erau, nici măcar telefoane mobile, mergeai cu harta în mașină, iar din când în când opreai la marginea drumului și întrebai vreun localnic pe unde să o iei.

Închipuiți-vă câte un sat din acela uitat de lume, de nici nu avea drumuri asfaltate și sătenii vedeau o mașină pe lună trecând pe acolo. O babă la poarta unei casei, așezată pe băncuța de pe care de ani de zile își supraveghează găinile și privește cerul pentru a afla când urmează să plouă. Și bunicul meu, oprind mașina în fața ei, coborând geamul și întrebând-o “bună ziua, sunteți de aici?”.

Noi, ceilalți, pufneam de răs în mașină, că aproape că puteai vedea cum băncuța se mulase pe respectiva babă, atât de “de acolo” era. Dar așa deschidea el discuția.

Zilele trecute eram în micuțul Mega Image din cartier. Vreo 8 angajați trăbăluiau prin el, alimentând rafturile și scanând etichete. Eu eram la coadă la casă.

Vine în spatele meu o femeie. Era mare, s-a făcut umbră, m-am simțit atras de ea, dar nu în sensul “fizic”, ci fizic, proporțional cu masa ei și invers proporțional cu pătratul distanței dintre noi, ca la atracția gravitațională. Genul de femeie tunsă scurt, cu fundul scos în spate și mâini mici față de restul corpului, un aspect care mie-mi aduce aminte de o găină din desenele animate cu animale vorbitoare.

Dintre toți angajații de acolo, femeia îl întreabă fix pe bodyguardul care stă la intrare, lângă ușă: “auziți, dar oțet regal nu mai aveți, nu?”.

Pe paznic! S-a uitat ea în jur, în magazin, a văzut toți angajații în uniformă ce umblau pe acolo, i-a ocolit pe toți și s-a dus și l-a întrebat pe paznic dacă mai este oțet regal. Sau oțet Regal, o fi o marcă.

Paznicul, un alt domn căruia i-a plăcut Logica în școală, se uită gânditor, țuguie buzele și apoi zice “oțet regal… hmm, la raft v-ați uitat?”

Femeia răspunde la modul cel mai serios că s-a uitat, dar nu era, și apoi a plecat din magazin.