un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Încă un club devine capcană mortală

31 Oct 2015  ·

GÂNDURI  ·

32 comentarii

Update: cum arată normele PSI pe hârtie. Cum este în realitate știți și voi.

Update: declarațiile principale pe care le căutați sunt următoarele:

Raed Arafat a făcut noi precizări: clubul Colectiv nu avea autorizaţie pentru organizarea de evenimente la care să participe un număr aşa mare de persoane. „Nu avea autorizaţie pentru aglomerări de persoane, pentru activiţi cu persoane multe”.

și

Firma avea autorizaţie de funcţionare pentru spectacole cu materiale pirotehnice din grupal I, cele mai slabe, mai puţin periculoase şi mai puţin spectaculoase, pentru spectacole în interor. Astfel, nu ar fi fost necesară o astfel de solicitare de la ISU pentru un eveniment de tipul celui de aseară, dar anchetatorii caută probe dacă nu cumva societatea a folosit materiale pirotehnice din grupele superioare, care ar fi avut nevoie de autorizaţii suplimentare, ce ar fi presupus o solicitare către municipalitate, apoi către poliţie şi apoi către ISU. (sursa: Digi24)

și

„La data de 21.10.2015, inspectorii din cadrul Direcției Inspecție și Control- Serviciul Inspecție Comercială au efectuat un control tematic la operatorul economic sus – menționat care desfășura activitate de alimentație publică, conform Certificatului Constatator eliberat în data de 03.10.2014. În urma verificării documentelor s-a constatat că societatea deține Acord de Funcționare nr.3909/14.01.2015 (valabil până la data de 14.01.2016) și Autorizație de Funcționare nr.369/14.01.2015 (valabilă pe anul în curs). De asemenea, operatorul deține Contract de locațiune nr.124/30.09.2014 cu valabilitate până la data de 01.10.2017.

Urmare a controlului efectuat s-a mai constatat că societatea desfășura activitate de alimentație publică cu personal necalificat în domeniul alimentar, faptă ce contravine prevederilor O.G. nr. 99/2000, rep., motiv pentru care a fost sancționată contravențional cu amendă

Adică oficial era restaurant, nu club?

Fotografie ca să înțelegeți cum a pornit incendiul: a luat foc buretele antifonic de pe stâlpul de lângă scenă și s-a întins rapid pe tavan. Lumea s-a înghesuit la ușă și apoi ceva a căzut în interiorul clubului, probabil decorațiuni de pe tavan.
foto_incendiu_colectiv
(nu cunosc sursa, circulă pe net cu sursa Facebook)

Citiți și mărturia unei persoane ce se afla înăuntru.

După ce am ieșit afară, am auzit o bubuitură înfundată și am simțit că mă lovește o rafală de aer fierbinte în spate. Mi-a luat foc părul. Am pus mâna să îl sting și m-am ars. Aerul era fierbinte, irespirabil, fumul gros și negru, nu vedeam absolut nimic. Nu știam încotro merg. Am întins mâna și m-am agățat de geaca cuiva care se afla în fața mea și m-a târât după el. Altfel nu aș mai fi putut merge. Eram paralizată din cauza fierbințelii aerului irespirabil, am tras aer în piept și am simțit că mă arde până în stomac. Repet, eram deja afară.

Fotografii cu oameni morți, găsiți după stingerea incendiului, găsiți la Zoso.

Update 2:19: 27 de morți anunțați oficial. Arafat spune că apelul a fost la 22:37 și prima mașină a ajuns la 22:43.

Update 1:43: conform ISU, primul apel a venit la 22:59, prima ambulanță a ajuns acolo la 23:05, deci nu 20 de minute cum spunea un martor mai jos.

Update 1:28: 26 de morți, sute de oameni duși la spital cu diverse probleme, telefon pentru informații victime 021.206.92.91.

Mai rău este că un martor spune că primul echipaj de intervenție a venit după 20 de minute, iar pompierii au intrat înăuntru, cu măști de oxigen, la minutul 30. Sigur, în asemenea momente timpul pare că trece altfel, dar cine știe ce-o fi fost. Aștept datele oficiale ale intervenției.

Din două uși de evacuare, una era blocată și au spart-o cei dinăuntru cu greu. Inițial au luat foc niște bureți de izolare fonică puși pe coloanele din încăpere. Cineva a avut o idee foarte proastă.


 

Original:

La un club din capitală a fost un incendiu puternic în această seară. Se vorbește de 300 de răniți sau, în fine, victime, și se vorbește de 25 decedați confirmați. Până acum nu se știu alte date exacte, dar este vorba de un incendiu pornit de la instalația pirotehnică a concertului care a aprins materialele de pe un stâlp și incendiul s-a întins rapid pe tavan.

Este vorba de clubul Colectiv, strada Tăbăcarilor în apropiere de Maternitatea Bucur, zona Budapeste-Mărășești-Dâmbovița, unde avea loc un concert cu intrare liberă, lansarea albumului Mantras of War al formației Goodbye to Gravity. Am 5 cunoscuți cu Going la evenimentul de pe Facebook, doar pe Pandutzu l-am auzit, în direct la Digi24, că-i bine, restul încă n-au răspuns, dar sper să fie.

Concertul va beneficia de un show de lumini customizat, precum și de efecte pirotehnice și decoruri special create pentru a reda atmosfera SF a artwork-ului. Nu vor lipsi invitați speciali, un after-party de Halloween marca GTG și multe alte surprize!

Astfel de evenimente arată de fapt cât de multe probleme există în astfel de localuri și, deși sunt cunoscute toate de ani de zile:

  • clubul funcționa în clădirea unei fabrici, cu o ușă de acces mică.
  • este amplasat într-o zonă de străduțe înguste, greu accesibile pompierilor și ambulanțelor.
  • se fumează în draci, deși de la țigări pornesc foarte multe incendii.
  • se fac show-uri pirotehnice în astfel de locuri și tare sunt curios cum se dau aprobările pentru așa ceva.
  • de multe ori ușile de evacuare sunt blocate sau nu există, mai ales dacă e la subsol clubul.
  • se acceptă mai mulți oameni decât capacitatea din acte.

Țin minte acum niște ani, în Centrul Vechi, că m-am chinuit să încap pe o scară îngustă, în spirală, pentru a coborî în subsol, unde era clubul. Mi-a luat 10-15 secunde să cobor un etaj, treptele erau mici și trebuia să calci cu atenție; femeilor le lua dublu, cu pantofii lor. Ajuns la subsol, am găsit un spațiu imens de club, cu minim 300 de persoane care dansau, beau și fumau. Primul meu gând a fost că, dacă se întâmplă ceva nasol, murim acolo ca șobolanii îmbulzindu-ne pe acea scară. Al doilea gând a fost că nu voi mai merge în asemenea locuri în viitor.

Sper ca incidentul de astăzi să fie un puternic semnal de alarmă și să nu se mai accepte astfel de mizerii, mai ales că se fac bani buni din ele.

asus s5507

    32 comentarii

  1. speedy.gonzales

    31/10/2015 la 12:26 AM

    ce melodie predestinata si-au pus astia pe pagina de Facebook: “Goodbye to Gravity – The Day We Die”
    https://www.youtube.com/watch?v=APQLbhk-rfY

      (Citează)

  2. Văd că Oprea e în prim plan, poate poate își mai spală imaginea. Dar pompierii ăia care au aprobat evenimentul tot din ministerul lui sunt. Deci aștept demisia cât mai repede.

      (Citează)

    • Unele victime inca se zbat intre viata si moarte.
      Putina decenta.
      Asteapta si tu demisia de maine nu acum.

        (Citează)

    • Aș zice-o pe aia cu “nu-ți ține respirația așteptând-o”, dar în contextul actual ar fi o glumă proastă.

        (Citează)

    • Ba de fapt puțină decența din partea lui. Eu mă exprim acum ca nu cumva să uite. Mie sincer mi-e silă să mă uit la TV acum si să-l văd cum se agită încruntat degeaba și aș vrea să dispară. Acum. Un ministru bun e ăla care organizează lucrurile în prealabil ca așa ceva să nu se întâmple. Un ministru bun e ăla de care n-auzi, pentru că-și face treaba. Post factum e treaba lui Arafat și bine că există un Arafat (cu toată că aș prefera să șomeze cât mai mult). Ce s-a întâmplat zilele astea e rezultatul unei culturi din MAI pe care el a promovat-o cu generalii lui tablă. Cu politică de doi bani, cu promovări pe pile și plagiat, cu folosirea resurselor MAI în mod personal sau de partid. Deci da, acum să dispară. Nu învie nimeni și nu moare nimeni dacă el apare la TV.

        (Citează)

    • Orice ministru de interne ar fi reactionat fix la fel. Nu e nimeni in prim plan acum, ca nu-i face nimanui placere s-o arda in miez de noapte printre cadavre, oameni arsi, rude care urla de durere, incercand sa mai organizeze un sistem idiot si tampit. Dar e responsabilitatea lui.

      Problema cu adevarat grava e cum avea clubul ala autorizatii de functionare si mai ales cum maxim 200 de raniti blocheaza toate spitalele dintr-o capitala europeana.

        (Citează)

    • Lăsați-l pe Oprea. Problema de fond există de multă vreme și în 25 de ani de la revo… pardon, de la lovitura de stat din 1989, n-a existat o voință unanimă să se rezolve (cei care au avut-o au fost marginalizați). Problema de fond s-ar rezuma la 3 idei: “lasă, măi, că merge și așa”, “la vremuri noi, tot noi” și “politicianul are lumea lui, noi (care?) o avem pe-a noastră”. Mi se pare ciudat că din toată lumea de acolo, nimeni nu s-a gândit la potențiala situație care s-a întămplat și indicii erau multe.

        (Citează)

  3. zetu: Problema cu adevarat grava e cum avea clubul ala autorizatii de functionare si mai ales cum maxim 200 de raniti blocheaza toate spitalele dintr-o capitala europeana.

    Autorizatia “in culpa” vine de la Pompieri. Adica din MAI.

      (Citează)

  4. Zici ca e o stire din Pakistan.

      (Citează)

  5. Eu zic că e normal ca Oprea să fie acolo. Oricât de bine ai organiza, presupunând asta, trebuie să fie lanțul e decizie disponibil pentru diverse situații ce pot apărea.

    Mai ales în situația opusă, când nu e totul bine știut și exersat, e important ca șeful cel mai mare să fie acolo și să le spună oamenilor “ba fă așa cum zic eu, pe răspunderea mea”.

    Probabil singura dată când Oprea a mers cu o coloană oficială la o urgență.

      (Citează)

  6. Pai in cazul unui cutremur ce-or face? Daca in cazul asta ai 2,3 sute si te blochezi.. Urata treaba

      (Citează)

  7. mircea (primul)

    31/10/2015 la 7:25 AM

    Am uitat cat de inteligent e nashu mare. Noroc cu cate o stirr d-asta in care ne explica el cum sta treaba.

    Internistilor, feisbucistilor, starbucksistilor, #unitisalvam sau doar #opreademisia. Poate unii ca voi au fost in clubul ala, macar atata liniste sufleteasca pentru societate :(

      (Citează)

  8. …si daca tot o vinit cu “o coloană oficială la o urgență” o mai fi murit la datorie vreun politist ?

      (Citează)

  9. Pun pariu ca in seara asta de Halloween toate cluburile din centru vechi tot pline o sa fie. Totusi cine mai are curajul sa se duca intr-un club ca Fire/ Club A / Kulthur / Mojo unde au doar o singura intrare ( si aia ingusta cu scari in spirala),

      (Citează)

  10. nea_caisă:
    Văd că Oprea e în prim plan, poate poate își mai spală imaginea. Dar pompierii ăia care au aprobat evenimentul tot din ministerul lui sunt. Deci aștept demisia cât mai repede.

    Si asa o sa se uite de cazul politistului mort, iar Oprea va ramane in continuare in functie.

      (Citează)

  11. Mircea cel vechi

    31/10/2015 la 12:27 PM

    Sunt socat de ce s-a intamplat,mai ales ca mergeam des acolo.Ultima data am fost acum 2 saptamani,in orice caz trebuie sa fii RETARDAT sa faci un show de artificii intr-o incapere inchisa.M-am convins,nu mai calc in viata mea in localuri de tip BECI.

      (Citează)

  12. andreiexe:
    Pun pariu ca in seara asta de Halloween toate cluburile din centru vechi tot pline o sa fie. Totusi cine mai are curajul sa se duca intr-un club ca Fire/ Club A / Kulthur / Mojo unde au doar o singura intrare ( si aia ingusta cu scari in spirala),

    Sau acolo unde nu exista ventilatie ca sa cumpere lumea mai multa bautura, adica https://www.facebook.com/blackjack21ro

      (Citează)

  13. zetu:
    Orice ministru de interne ar fi reactionat fix la fel. Nu e nimeni in prim plan acum, ca nu-i face nimanui placere s-o arda in miez de noapte printre cadavre, oameni arsi, rude care urla de durere, incercand sa mai organizeze un sistem idiot si tampit. Dar e responsabilitatea lui.

    Problema cu adevarat grava e cum avea clubul ala autorizatii de functionare si mai ales cum maxim 200 de raniti blocheaza toate spitalele dintr-o capitala europeana.

    Stiam eu de ce nu mai comentez pe bloguri, dar in curand nici nu o sa le mai citesc. Nu merita sa ma murdaresc de gunoaie programate social de tipul asta, imi pierd vremea si reputatia.

    O spun, cu riscul de a fi banat, du-te dracului de idiot!

      (Citează)

    • E un subiect sensibil și e normal să ne indignăm, dar hai să canalizăm asta într-o direcție mai bună, de exemplu respectarea regulilor și anchete competente, nu unul împotriva celuilalt.

        (Citează)

  14. nwradu:
    E un subiect sensibil și e normal să ne indignăm, dar hai să canalizăm asta într-o direcție mai bună, de exemplu respectarea regulilor și anchete competente, nu unul împotriva celuilalt.

    Corect, dar sa nu aparam un gunoi de ministru, acuzat de alte sarlatanii, printre care si moartea unui motociclist dintr-o coloana oficiala de carciuma, de dragul spalarii de cadavre.

    Nu mai insist despre derapajele lui zetu, cu care m-am mai ciocnit pe ici pe colo in ultima vreme, fac apel la bunul simt, care spune… well, ce o spune bunul simt despre Oprea. Despre mine bunul simt a spus ca mi-am pierdut rabdarea.

      (Citează)

  15. mircea (primul)

    31/10/2015 la 7:52 PM

    Ba orbetilor, unde era inversunarea asta vizavi de oprea acum 5 ani, cand era tot puscariabil si ticalos? Nici macar spalati pe creier nu sunteti ca n-aveti ce sa spele astia.

    Pana una alta, cica puie mompierii ca de ce le-au dat autorizatie. Nu le-a dat nimeni aitorizatie, orbetilor. N-aveau.

      (Citează)

    • Mircea,
      Am fost in piata cu tata in 90. D-aia nu suport genul de gagici zetu. Nu iert si nu uit.

        (Citează)

    • Stii, nu aveam nicio intentie sa-ti raspund in vreun fel, nu de alta, dar e genul ala de discutie absolut idioata si inutila. Dar nu ma pot abtine. Pai bine ba, tu care la referendumul din 2012 erai de partea lui Basescu, ala care si-a pus destul de bine umarul la ceea ce inseamna Oprea azi, esti extrem de revoltat pentru ce anume? C-am spus ca orice ministru ar fi iesit in fata presei sa dea declaratii? Dar sigur, nu te poti abtine sa fii impostor. Spre deosebire de tine, eu stiam ca Oprea e nociv de multa vreme, inca din vremea in care omul era reevaluat de ele pe care tu-l simpatizezi. Si da, Oprea e un personaj sinistru care n-are ce sa caute in vreo functie publica a tarii asteia. Dar tu abia l-ai descoperit.

      P.s.: Aici dovada comentariului de la acea vreme https://www.nwradu.ro/2012/07/m-decis-nu-votez/comment-page-1/#comment-107723

        (Citează)

    • zetu: Stii, nu aveam nicio intentie sa-ti raspund in vreun fel, nu de alta, dar e genul ala de discutie absolut idioata si inutila. Dar nu ma pot abtine. Pai bine ba, tu care la referendumul din 2012 erai de partea lui Basescu, ala care si-a pus destul de bine umarul la ceea ce inseamna Oprea azi, esti extrem de revoltat pentru ce anume?

      FFS, cum a ajuns discuția la Băsescu? De ce e totul alb și negru și, dacă ai zis cândva o treabă de Băsescu, niște ani mai târziu nu ai voie să-ți schimbi părerea despre Oprea sau un incendiu?

        (Citează)

  16. http://exif-viewer.com/

    conform exifului poza a fost creata azi la ora 18:37 deci e posibil sa fie un fals.

    Sper ca acuma toate cluburile sa se inchida 1-2 saptamani si sa isi refaca interiorul pentru a se respecta aceste norme PSI altfel aceste morti nu vor avea nici un sens pentru ca vor veni altele.

      (Citează)

  17. Eu astept sa vad numarul de morti total, dupa ce vor incepe sa moara din cei arsi peste 50%. Pentru ca sansele lor sunt minime, este aproape imposibil sa supravietuiesti cu atata piele distrusa.

      (Citează)

  18. mircea (primul)

    01/11/2015 la 8:14 AM

    Pai ipo, f bine ca ai fost unde ai fost, penibilul si ipocrizia situatiei sta im faptul ca dupa ce au murit aia ca sobolanii s-a trezit internetul, redus mintal si limitat cum e, ca trebuie sa se schimbe ceva. Daca le ziceai asta in seara in care a fost finala la master chef sau cand s-a calificat steaua in grupele CL ii durea pe toti in rect. Intelegi?

      (Citează)

  19. Arafat minte cu nerusinare! Coleg de firma a fost acolo, cica apare si in filmarile de la posturile de stiri cum ajuta oameni si el zice cam asa:
    – au venit intai politistii, care nu stiau ce sa faca, se uitau ca viteii la poarta noua
    – a venit o salvare, pe partea gresita a cladirii, a trebuit sa ocoleasca
    – au venit pompierii, nici ei nu stiau cu ce trebuie sa inceapa

    Timpul de raspuns real a fost cel putin dublu fata de cel pretins de Arafat. Si total inadecvat in prima faza ca numar de masini si personal trimis la fata locului.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus