Cum să ajuți mâine oamenii străzii

Nivelul de sărăcie din România mă sperie. Chiar și când fac ceva pentru ei mă simt rușinat pentru că știu cât de bine trăiesc eu față de alții, având o viață peste media românilor și mult mai bună decât a celor mai dezavantajați.

Sunt conștient că, dincolo de educație și împrejurări, o parte din viața mea a ținut fix de noroc: că am ales ce trebuie, deși unele alegeri sunt făcute la întâmplare, că m-am născut în România și nu în Pakistan sau Siria, că m-am născut în familia aceasta și nu în cea de la etajul 7 șamd.

Cum viața nu-i doar despre ce poți face cu mâinile tale, ci de mulți alți factori, îmi pare rău de cei ce n-au avut acest noroc.

Nu vorbesc doar despre salarii, deși România este țara în care doar 3,7% dintre salariați câștigă peste 780 de euro pe lună. Mergând mai jos, aud des despre familii ce trebuie să se descurce cu 800-900 de lei pe lună venit combinat și de pensionari care primesc tot atât, deși au cheltuieli tot mai mari cu medicamente și altele. Nu știu cum m-aș putea descurca așa, pur și simplu n-aș ști de unde să încep.

Mă refer acum la oamenii străzii, cei care dorm pe bănci în parc sau pe lângă peretele blocului, cei care cotrobăie în gunoaie după mâncare și haine și găsesc alinare într-un chiștoc de țigară din care mai pot trage două fumuri.

Două faze mi-au rămas în cap anul trecut. Pe timpul renovării și mutării am tot descoperit haine și încălțăminte vechi și le-am dus aici lângă niște tomberoane. Au fost în total câțiva saci și n-au trecut niciodată mai mult de câteva ore până să dispară de acolo.

La astfel de drumuri l-am cunoscut pe Costel, un om al străzii de pe aici, cel care de obicei era primul la cotrobăit prin ele. Într-o zi mă întâlnesc cu el în stradă și-mi spune:

“- Salut, nu mai ai niște pantofi?”
“- Ba da, am unii 44 pe care nu-i mai port, îi duc azi jos!”
“- Ah… eu port 43, nu-s buni, dar stai așa! Îi duc unchiului meu, el poartă 44!”

M-am gândit, un minut mai târziu, la reacțiile noastre. Omul se supărase și apoi se luminase la față auzind că totuși îi vor fi utili pantofii, iar eu spusesem cam cu jumătate de gură că-i am, rușinat de faptul că arunc niște pantofi încă buni, doar că uzați și deja înlocuiți cu alții cumpărați cu puțin timp înainte.

O a doua fază a fost într-o seară când căram acolo diverse gunoaie de prin casă. Era deja noapte afară și de la distanță văd un om cotrobăind într-un tomberon din cele șase de acolo, ajutat de o lumină prinsă în frunte, de parcă ar fi explorat peșteri.

Când am ajuns lângă el am văzut că sunt doi oameni, un bărbat și o femeie, el cu lampă, ea fără. Ea se întoarce către el cu un pachet în mână și-i spune:

“- Asta e mâncare de câini, crezi că pățim ceva dacă o mâncăm?”

Eu m-am blocat. Răspunsul lui a fost că probabil nu, așa că au băgat-o într-o sacoșă mare în care mai băgau și alte lucruri găsite prin gunoi.

Dacă puteți, faceți ceva bun pentru astfel de oameni. Dați-le un sandviș cald când iarna e grea, duceți-le o haină veche, aruncați ce nu vă mai trebuie vouă acolo unde le pot găsi alții, lăsându-le la vedere. Noi mai donăm lunar niște bani la o asociație unde, întrebând exact ce fac cu banii și în ce procent, am aflat că-i dau practic pe toți pentru a asigura niște mâncare sau alte lucruri oamenilor străzii.

Am aflat recent de o idee mișto, via Ligia Adam: sâmbătă, 3 octombrie, pe strada Schitu Măgureanu pe lângă gardul Cișmigiului se organizează o strângere de haine. Voi duceți acolo hainele vechi, iar oamenii străzii au ocazia să le probeze și să-și aleagă ce vor, astfel încât fiecare obiect să ajungă la cine are nevoie de el, după nevoi și mărimi. Citiți detaliile prin linkul acela.