un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Ce bine am călători dacă am trăi în centrul Europei!

7 Oct 2015  ·

GÂNDURI  ·

38 comentarii

Pe 13 octombrie începe pe AXN sezonul trei din Crossing Lines / Polițiști fără frontiere, un serial în care o echipă de polițiști urmărește răufăcătorii prin mai multe țări europene, călătorind rapid între orașe inclusiv cu trenul, dacă e nevoie.

Mă gândeam, urmărind episoade din sezoanele anterioare, că îi invidiez pe cei din centrul și vestul Europei pentru ușurința cu care ajung în orice punct al Europei. La noi, în weekend te gândești “hei, hai să mergem la mare sau la munte, ajungem în 2-3 ore acolo!“. Dacă locuiești în Viena, Praga sau și mai spre Vest, ajungi într-un timp la fel de scurt în orice punct al Europei.

Ești în Viena și vrei să mănânci o pizza în Covent Garden din Londra, plus o bere locală într-un pub din zonă? Durează doar 2 ore zborul. Până la Paris e și mai scurt. Noi aici suntem limitați la capitalele țărilor atunci când e vorba de cursele aeriene disponibile, dar din Viena sau Praga poți zbura și către orașe ceva mai mici. Ce spui, vrei să zbori direct în Ajaccio, să bei un pahar de vin pe o faleză din Corsica? De la ei se poate, de la noi nu.

În plus, distanțele sunt mai mici, deci prețurile biletelor scad și ele, iar în plus-plus, au la dispoziție mult mai multe companii aeriene low-cost pe acolo. Trăiești în Praga și vrei să iei cina în Innsbruck, admirând munții în timp ce te delectezi o rață bine coaptă și un vin fiert? Se poate, iei un mic ghiozdan în spate cu o pijama și un tricou de rezervă, zbori acolo, bei, mănânci, poate stai și o noapte și apoi te întorci acasă, totul rapid și ieftin pentru că distanțele sunt mult mai mici decât din București.

Nu-ți place avionul? Nu-i nimic, Europa are de toate. Din Munchen până la Hallstatt sunt 200 de kilometri pe șosea. Din Viena până acolo, cu trenul, faci câteva ore, cât să te uiți pe geam la peisaj și să bei un ceai, dar fără să te plictisești. Din Praga și până acolo este un drum european, E55, direct. 160 km/h este o viteză uzuală pentru un tren, 250 km/h nu-i ieșit din comun.

Nici nu vreau să mă gândesc ce posibilități de turism, inclusiv de o zi sau o noapte, se deschid dacă stai în Frankfurt, oraș care nu doar că-i în centrul Europei, dar are și unul dintre cele mai mari aeroporturi (probabil de asta) și, implicit, o mulțime de companii aeriene zboară de acolo spre diverse destinații. Frankfurt – Londra costă 27 de euro, dus-întors, pentru noiembrie. Dar ce-ați zice să dăm o fugă la Strasbourg și apoi o călătorie de 10 minute cu trenul până la Colmar, unul dintre cele mai pitorești orășele din lume, să vedem cum se face vinul în Alsacia? 98 de euro avionul și sunt “doar” 6 curse pe zi. Din București nu sunt curse directe spre Strasbourg.

Nu doar că se trăiește bine în centrul și vestul Europei, dar sunt și aproape de tot de alte locuri unde se trăiește bine. Sunt invidios pe posibilitatea lor de a se decide pe loc să meargă la aeroport și să zboare low cost sau la gară și să ia un tren super-rapid spre tot felul de locuri frumoase din Europa, revenind apoi seara acasă. Vă dați seama cum arată weekendurile cu astfel de posibilități?

Pe 13 octombrie, la ora 22:00, are loc premiera sezonului 3 din serialul Polițiști fără frontiere / Crossing Lines, pe canalul AXN. Serialul îi are în prim plan pe Goran Visnjic (ER) și pe Elizabeth Mitchell (Lost), echipa de polițiști este reînființată și continuă să urmărească suspecții prin diverse orașe europene, având jurisdicție în mai multe țări și luptându-se în acest sezon pentru a rezolva crime, corupție și alte probleme din aceste țări. Savoarea serialului este dată tocmai de faptul că este filmat în mai multe orașe europene între care polițiștii călătoresc pentru rezolvarea cazurilor și de actori talentați, pe care i-ați mai văzut și în alte seriale cunoscute.

CROSSING LINES: Season 3 Episode 301CROSSING LINES: Season 3 Episode 302
CROSSING LINES: Season 3 Episode 303CROSSING LINES: Season 3 Episode 304
CROSSING LINES: Season 3 Episode 304CROSSING LINES: Season 3 Episode 304


Acest articol promovează sezonul 3 din serialul Crossing Lines (AXN, 13 octombrie, ora 22:00).

    38 comentarii

  1. Eu nu beau niciodata un ceas. Daca tot ma apuc…

      (Citează)

  2. Si ce, de la noi nu te poti sui repede intr-un avion si sa ajungi pe o plaja insorita mai tot timpul anului? Ia calculeaza cat faci cu avionul din Anglia in Siria si cat faci de la noi!

    Bine, daca este musulmanofob, poti alege Cipru, ca e UE. Si sunt zboruri low-cost.

      (Citează)

  3. Nu e chiar așa cu avioanele, ai fost și tu o grămadă prin Europa, am fost și eu, cînd e vorba de avioane sînt mulți timpi morți: minim 1 oră pierdut în aeroport înainte de îmbarcare, pe la ghișee, prin culoare interminabile pînă la terminalul aflat în celălalt capăt, la controalele de securitate, care sînt din ce în ce mai enervante… încă o grămadă de timp pînă ajungi la aeroport, care în multe orașe e la mama naibii… încă o grămadă de timp pierdut la aerportul de destinație și apoi pe drumul DE LA aeroport… plus că nu-ți prea permiți să ajungi chiar la fix, orice om normal își mai ia și minim 1/2 oră de rezervă, dacă nu 1-2 ore pt distanțe mai mari… și la ei văd o grămadă de oameni așteptînd în terminal 1 oră sau mai mult, deci sînt oameni care au plecat cu mult timp înainte, ca să fie siguri că nu-s probleme.

    Deci orice ai zice, chestia asta cu mers cu avionul dus-întors doar ca să mănînci o rață și apoi înapoi… e poveste. Mîncatul raței este 5% din timpul total, e mai mare oboseala și efortul. PLUS CĂ, tot tu atrăgeai atenția asupra orarelor curselor aeriene, să potrivești ora de plecare și sosire nu e tocmai convenabil în foarte multe cazuri.

    Cu trenul da, îți dau dreptate, e incomparabil mai bine decît la noi.

      (Citează)

    • Asa a iesit compunerea, scrii doar de bine, doar n-o sa adaugi “cu toate ca mai pierzi cateva ore in aeroport”

        (Citează)

    • Cateodata trenul e si foarte scump (Olanda si Germania stiu eu)

        (Citează)

    • Timpii morți sunt peste tot. Timpul efectiv petrecut în zbor este însă mai scurt pentru ei.

      Să știi că m-am uitat pe diverse bilete scriind articolul, între destinații care mi-ar plăcea mie. Sunt mai multe zboruri, mai multe combinații posibile, e o flexibilitate mult mai mare în alte orașe.

        (Citează)

  4. La Strasbourg cred că te poţi strecura cu Tarom. Din 2 în 2 săptămâni au o cursă de Bruxelles care face escală la Strasbourg ca să lase europarlamentarii şi ceilalţi funcţionari români. Când am zburat eu erau şi oameni obişnuiţi care călătoreau cu altă treabă acolo.

      (Citează)

  5. alias:
    … încă o grămadă de timp pierdut la aerportul de destinație și apoi pe drumul DE LA aeroport…

    La destinatie timpul pierdut este foarte foarte mic. Nu mai pierzi timp cu niciun control pentru ca nu exista. Schengen FTW. iesi din aeroport cum iesi din casa ta. Iar transportul este foarte bine pus la punct. trenuri, autobuze, autocare si pentru cei care se grabesc taxiuri. Exista indicatoare, exista ghisee de informatie, etc.

      (Citează)

    • De infrastructura de transport la destinație nici nu mai zic. Ca-n Viena, tren non-stop între oraș și aeroport, din 30 în 30 de minute, ba chiar puteai lăsa bagajul la gară și-l duceau ei la aeroport.

      La Otopeni… taxi sau un autobuz chinuit.

        (Citează)

    • Multumesc pentru minusuri. Sunteti niste draguti. Apreciez :D

        (Citează)

  6. Hai că le-ai dat exemplu pe Viena și Praga. Apropiatul de lângă București (Henri Coandă OTP) se pișă cu jet pe ambele la capitolul zboruri low-cost. Wizzair, Ryanair, Blueair, Germanwings, Air Berlin sunt aici cu multe detinații + avem avantajul că suntem la doar o oră de zbor de Istanbul și de acolo se deschid alte destinații low-cost (cu Pegasus).

      (Citează)

    • In schimb Viena si Praga fac pe Otopeni la orice alt capitol, servicii, curatenie, accesibilitate, etc. Si de la Viena si Praga zboara o gramada de low costuri daca asta vrei, in plus ai legaturi foarte bune cu zboruri standard.

      Adevarul e ca e bine sa fii in centrul Europei.

        (Citează)

    • Roxana: Wizzair, Ryanair, Blueair, Germanwings, Air Berlin sunt aici cu multe detinații

      Nu se compară, ei au conexiuni spre orașe mai mici. De exemplu de la noi nu se zboară direct la Innsbruck. Pentru vienezi să meargă acolo iarna e mai rapid decât ajungem noi la Sinaia și mult mai mișto, cel puțin mie așa mi se pare.

        (Citează)

    • Ce limbaj de doamna….

        (Citează)

  7. Roxana:
    Apropiatul

    *aeroportul, ofc. Am fost bătută de autocorrect

      (Citează)

  8. Roxana:
    Hai că le-ai dat exemplu pe Viena și Praga. Apropiatul de lângă București (Henri Coandă OTP) se pișă cu jet pe ambele la capitolul zboruri low-cost.Wizzair, Ryanair, Blueair, Germanwings, Air Berlin sunt aici cu multe detinații + avem avantajul că suntem la doar o oră de zbor de Istanbul și de acolo se deschid alte destinații low-cost (cu Pegasus).

    AirBerlin nu e companie low-cost, este a 2-a companie din Germania, dupa Lufthansa.
    Ca tot ai adus vorba de aeroportul din Viena (nu cel mai inspirat exemplu): https://en.wikipedia.org/wiki/Vienna_International_Airport#Airlines_and_destinations. La o prima privire: easyJet, Germanwings, eurowings, Niki, care zboara fix in destinatii de vacanta.
    Pentru alte destinatii apropiate din Europa este mai comod sa iei un tren sau sa conduci 500-700km decat sa te ingramadesti la o ora imposibila la un low-cost. Sau platesti 100E in plus si calatoresti in conditii decente si la ore rezonabile cu o cursa de linie.

      (Citează)

  9. Cu avioanele intr-adevar nu este asa. Sunt o gramada de timpi morti iar in final pentru un zbor de 1h pierzi 6-7h, chiar daca zbori in Schengen si nu mai ai controlul pasapoartelor.

    Ca exemplu pot sa-ti dau un zbor Berlin-Amsterdam, care pentru drum pana la aeroport + asteptat + imbarcare + zbor + drum de la aeroport pana la hotel mi-a luat in total cam 7h. Plus ca a trebuit sa ma trezesc la 3:30 pentru un zbor care decola la 7:00 (deh, low-cost) pentru a lua un tren care facea doar 30 min pana la aeroport (in loc de metrou care face 1h). Am ajuns acolo obosit, asa ca jumatate de zi a fost pierduta, chiar daca teoretic am ajuns in oras de dimineata.

    Ai dreptate la partea de trenuri si drumuri, unde poti sa te misti mult mai usor, iar 500 de km nu ti se mai par asa mult.

      (Citează)

  10. De ce nu te muti in centrul Europei?

      (Citează)

    • N-are cu ce ajunge acolo din Bucuresti :P.

        (Citează)

    • Exact!!! Nu intelegi de ce te plangi! Nu iti convine ceva, schimba! Muta-te direct acolo! Ce te tine? Sau nu-mi spune ca astepti sa se mute direct Romania pt tine…cred ca o sa dureze ceva…

        (Citează)

    • ioana: Exact!!! Nu intelegi de ce te plangi! Nu iti convine ceva, schimba! Muta-te direct acolo! Ce te tine?

      Probabil faptul că viața nu se învârte doar în jurul posibilităților de turism în weekend, mă gândesc eu, ci mai sunt și alți factori.

        (Citează)

  11. Degeaba rata daca n-au mici

      (Citează)

  12. nwradu:
    De infrastructura de transport la destinație nici nu mai zic. Ca-n Viena, tren non-stop între oraș și aeroport, din 30 în 30 de minute, ba chiar puteai lăsa bagajul la gară și-l duceau ei la aeroport.
    La Otopeni… taxi sau un autobuz chinuit.

    Ai tren :) dar opreste in porumb. Mai putin la aeroport :P

      (Citează)

  13. ioana:
    In schimb Viena si Praga fac pe Otopeni la orice alt capitol, servicii, curatenie, accesibilitate, etc. Si de la Viena si Praga zboara o gramada de low costuri daca asta vrei, in plus ai legaturi foarte bune cu zboruri standard.
    Adevarul e ca e bine sa fii in centrul Europei.

    +1 de la mine, dar si pentru a mai primi niste minusuri la comentariu.

      (Citează)

  14. Acu` vreo 3-4 ani am prins un pret mai mult decat derizoriu la o cursa Wizz de la Bucuresti la Roma, dus intors pentru 2 persoane vreo 230 RON. Am plecat dimineata in jur de 7 din Bucuresti si la ora 9 eram in centrul Romei. Tur pietonal de cateva ore, pranzul luat la o pizzerie de pe langa Panteon, iar ceva plimbare si spre seara eram inapoi la aeroport. In Bucuresti am ajuns pe la 22.30, iar acasa pe la 23 si ceva. Am cheltuit in total 2 persoane in jur de 150 EUR (bilete avion, transport autobuz de la / pana la aeroport in Roma, masa, racoritoare si ceva magneti, parcare de o zi pentru masina la Otopeni). Deci, cu putin noroc ai putea sa faci o plimbare de o zi sa mananci o pizza la Roma…

      (Citează)

    • Da, așa este. Dar acum imaginează-ți că ai putea face asta cu vreo 100 de destinații, nu cu cele vreo 20 disponibile de la noi la astfel de prețuri.

        (Citează)

  15. Da ajungi foarte bine cu trenul si cu avionul, dar nici noi nu suntem asa limitati. Sunt multe companii aeriene low cost, cu multe zboruri, se mai lanseaza zboruri noi mereu si ai acces rapid spre destul de multe destinatii spun eu. Iar la preturi pentru zboruri cred ca nu suntem asa departe de restul Europei. Nu avem zboruri interne ieftine, dar pentru zboruri externe chiar ne descurcam :)).
    Chiar am pus pe blog aseara niste preturi foarte bune (20 de euro dus – intors pana la Milano). Daca te superi putin mergi pana acolo ca sa bei o cafea si sa te intorci acasa :P, doar pentru ca e mai ieftin decat CFR-ul.
    Ar fi minunat daca s-ar dezvolta mai mult si transportul intern. O retea “tun” de trenuri… dar eu inca nu am metrou in Drumul Taberei si visez la trenuri.
    Pfff

      (Citează)

  16. nwradu: La Otopeni… taxi sau un autobuz chinuit.

    De multe ori, taxiul nostru este mai ieftin decat trenul lor. :) 25 de lei din Otopeni pana in Colentina echivaleaza cu vreo 6€. Si e totusi mai convenabil, mai ales cand il imparti la 2. Peste 2 nu prea e fezabil din cauza buteliei din portbagaj.

      (Citează)

  17. ionut popescu

    07/10/2015 la 4:29 PM

    am avut o trebșoară prin europa. de fapt două mai mici. zbor wizz la bruxelles: 10€ (ok, plus extraleg, plus un bagaj); bus charleroi-bruxelles: 17€. tren bruxelles-duisburg: sincer, nu mai știu exact, da` vreo 50€. taxi gară duisburg – hotel: 20€. tren duisburg – dortmund: vreo 10-15€, pe-acolo. bus dortmund – aeroport: 8€. ”rata” wizz dortmund – bucurești: 10€. a înnebunit lupul…
    clar ca suntem la marginea europei. nu doar geografic.

      (Citează)

  18. cu totul de acord, locuiesc in Paris si de fiecare data cand trebuie sa merg in Franta, Anglia, Vestul Germaniei, Belgia, Olanda, Nordul Spaniei, Elvetia, Luxembourg, etc, am o singura optiune: trenul. Ca idee Paris-Londra e mai scump cu trenul decat cu avionul, pt ca toata lumea prefera trenul, de departe.
    nimic nu se compara cu placerea de ajunge calm cu 5-10 minute inainte de plecare, te asezi intr-un scaun confortabil, cu mult mai mult loc in avion, nu ai timpi morti, etc.

      (Citează)

  19. Apropo, foarte tare mi se pare sa mergi cu ferryboat-ul. Poti lua, de exemplu, ferryboat-ul din Helsinki spre Tallin si sa platesti 35€/persoana/dus-intors in aceeasi zi. Spatiul este inzecit mai mare chiar si decat cel din tren. Sunt vreo 100 de km peste Marea Baltica si se fac in 2 ore in confort maxim: sunt baruri, restaurante, supermarketuri. Avionul face 30 de minute. Oare merita?

      (Citează)

    • Depinde ce faci în diferența de timp.

      La fel poți face și din Franța către Anglia, o oră între Calais și Dover, apoi în scurt timp poți fi în Canterbury, de exemplu.

        (Citează)

  20. Ieri ce mi-am rezervat un hotel pt un weekend în decembrie pentru târgul de crăciun din Strasbourg :)

      (Citează)

    • Kllaus, ai facut-o cam tarziu, preturile explodeaza in lunile inainte de Decembrie. de exemplu camera pe care o poti lua cu 80 daca rezervi in iunie pt decembrie e acum vreo 250. la fel si preturile la trenuri sau avioane, e dement efectul lunii Decembrie in Strasbourg.

        (Citează)

    • Kllaus:
      Ieri ce mi-am rezervat un hotel pt un weekend în decembrie pentru târgul de crăciun din Strasbourg :)

      Bravo, frumos! Eu vreau să ajung acolo mai în primăvară sau toamnă, în Colmar, la vreo 10 km de Strasbourg spre sud. Se pare că singura soluție e avion la Frankfurt și apoi tren, că zbor la Strasbourg e complicat.

        (Citează)

  21. Pai daca ru vreau sa dau bani multi ce ai cu mine? Eu m-am luat de tine cand ai vrut sa dai bani putini pe un hotel?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus