Captain Obvious de cinematograf

Am fost să vedem Marțianul, cu Matt Damon. E un film bun, ar trebui să-l vedeți dacă sunteți fani SF/NASA/explorare spațială.

În spatele nostru a stat un tip care comenta non-stop tot ceea ce se întâmplă pe ecran. Sunt două tipuri de oameni care vorbesc des în timpul filmelor.

Întâi sunt cei care reacționează la ceea ce se întâmplă pe ecran. Primește eroul un pumn? “Mamă cum i-a dat-o pe asta!” Se supără eroul pe mafioți? “Stai să vezi ce le-o dă acum!”, se va auzi din beznă. I-au întins mafioții o capcană? “Aoleu, nu știe că-l așteaptă ăștia!”, exclamă omul de tip 1, de-ți vine să-l întrebi câteodată “omule, știi că e doar un film, nu? Nu-l trăi așa intens, să nu te ia de la inimă sau ceva…”

Al doilea tip de “vorbitor” este cel care spune exact ceea ce se întâmplă pe ecran. Le spune de parcă tu n-ai fi acolo, uitându-te la același ecran, și le spune despre cele mai banale faze! De exemplu se trezește Matt Damon din leșin și se aude cum costumul de marționaut îi sună alarma “warning, oxygen level low”, așa că omul nostru spune “nu mai are oxigen”. Își rupe Matt Damon costumul de pe el și scoate o fierătanie care i se înfipsese în burtă? “E rănit, i-a intrat aia în burtă!”. Ia Matt Damon un fel de capsator ca să-și coasă rana? “Aha, și-o coase acum”.

Pe acest al doilea tip eu îl numesc Captain Obvious de cinematograf. Așa a dus-o prima oră din film, spunându-ne cele mai banale lucruri la două secunde după ce se întâmplau pe ecran. Nu e ca și cum am fi urmărit Stăpânul Inelelor și, când Arwen decide aparent inexplicabil că vrea să fie muritoare, el ar fi explicat “da, dar elfii erau nemuritori, chiar și doborâți în bătălie se reîncarcau undeva în Valinor, pe continentul valarilor, în timp ce oamenii erau muritori și după moarte părăseau pentru totdeauna Lumea, neștiind ce se întâmplă cu ei sau cu sufletul lor. Chiar și așa, neștiind ce urmează după moarte, Arwen alege să fie muritoare pentru că astfel măcar are o șansă mică de a-l regăsi apoi pe Aragorn, om și el, poate într-o lume de dincolo, în timp ce ca elfă ar fi rămas nemuritoare și pe vecie suferind după el”.

Nu era genul acesta de explicație. Matt Damon descoperă că unei plante i-au dat vreo trei frunzulițe, așa că Locotenentul Evidență din spatele meu spunea “aha, a înfrunzit cartoful”. Să mori tu, bine că mi-ai spus că altfel credeam că a descoperit vreun cactus marțian în grădina sa de cartofi!

După vreo oră s-a potolit, probabil că a obosit.

Ah, iar în stânga mea a stat cel mai drăguț cuplu. La finalul filmului, după momentul culminant, el a vrut să aplaude. Era atât de entuziasmat, atât de prins de acțiunea filmului și de deznodământul ei, încât a ridicat mâinile în dreptul ochilor și a început să aplaude. I-a ieșit un singur clap; prietena lui i-a luat încet, dar sigur, una dintre mâini în mâna ei, i-a pus-o jos pe cotieră și i-a spus încetișor, dar pe un ton drăgăstos, “gata, gata…”.

Filmul este bun, după cum vă spuneam. Din trailer aflați ce e de aflat, Matt Damon este crezut mort și abandonat pe Marte de o expediție NASA, dar nu moare, iar apoi ca un Robinson Crusoe modern trebuie să reziste vreo patru ani acolo, improvizând pentru a-și asigura mâncare, apă, energie și, dacă reușește comunicația cu NASA, să le spună că ar trebui cineva să vină după el.

Într-un fel, seamănă mult cu Gravity, e povestea unui om ce încearcă să supraviețuiască. Nu are acel ritm alert și mai apar și alte personaje, o întreagă echipă de pe Terra ce încearcă să-l salveze, dar ați prins ideea. Filmul e bine făcut, bullshit-ul nerealist este ținut la minim, iar cartea mă gândesc că este și mai bună pentru că probabil explică mai în detaliu fenomenele prin care obține apă, cartofi sau electricitate. Probabil o voi citi cândva.

În plus, e și cu Jessica Chastain.