Știați că în Gara de Nord se pot spăla mașini?

De două ori pe an o duc pe Matilda la gară, o îmbarc într-un tren și câteva zile mai târziu ea revine, tot acolo, tot cu trenul. Nu știu ce se întâmplă, tot încerc să scap și cineva mi-o trimite înapoi.

Aș vrea să spun clasica replică despre cum la intrarea în gară simt că m-am întors în timp cu 30 de ani, dar nu pot. Gara de Nord nu-i învechită. Nu-i vorba că ar trebui cumva modernizată. Este, pur și simplu, o altă lume, e ca un univers paralel în care intri prin simpla trecere printre două uși.

Nici nu știu de unde să încep. E un miros groaznic, o combinație de urină, vomă, gunoaie și nespălare. Pe peroane sunt niște pete care mă sperie, de obicei în jurul stâlpilor; câți oameni trebuie să urineze pe stâlpi și cât de des pentru ca asfaltul să se murdărească așa.

Lumina este extrem de slabă pe peroane. Dacă scapi ceva pe jos, mult noroc să-l mai găsești, dacă nu ai vedere de tânăr.

Pe fiecare peron sunt vreo 3-4 oameni de-ai străzii, dormind. Acolo trăiesc, în gară.

Pe lângă fiecare tren ce pleacă sau sosește pot fi văzuți diverși oameni pe care nu-i pot cataloga decât ca fiind nebuni. Se mișcă precum niște zombie din filme, cu pas lent și târșâit, uitându-se și deplasându-se brownian. Din când în când urlă, dar nu știu la cine. La un moment dat unul s-a urcat într-un tren și a plecat cu el. Oare coboară la următoarea și revine în București? Oare familia îl crede dispărut de cine știe câți ani, iar el, în boala lui mintală,  este blocat în gară și în tren?

De obicei văd și câini vagabonzi prin gară. Acum n-am văzut, este o premieră.

Am văzut, în schimb, că angajații gării spălau mașina cuiva. O trăseseră în gară, lângă ultimul peron, și o spălau cu apă și burete chiar acolo, în gară.

Sunt vreo trei localuri dubioase unde am impresia că în permanență se află niște drojdieri. Poate sunt mereu aceiași drojdieri, voi fi atent data viitoare.

Dacă aștepți un tren, vei sta împreună cu vreo 40 de alți oameni în fața panoului de Sosiri, așteptând să fie afișat peronul la care va trage. Nu există nici un scaun. Tineri, bătrâni, toți stau în picioare sau rezemați de vreun gard incomod (dar îți trebuie curaj să-l atingi, nu toți reușesc asta), cu ochii la panou, așteptând o actualizare. Uneori stai așa câte 30 de minute, în funcție de cu cât timp înainte ajungi în gară, în picioare.

Despre toalete nu știu nimic, dar știe Ovidiu Eftimie.

La toate ieșirile te așteaptă taximetriști pirat. Managementul gării și-a făcut datoria, deasupra celor două ieșiri laterale sunt bannere mare pe care scrie “here is not authorized station”. O fi fost greu să întrebe pe cineva care expresia corectă pentru această idee? În plus, afișele nu-ți spun unde este stația autorizată de taxi, ci doar că nu e acolo (spun că este la “Coloane area”, de parcă din interiorul gării ai ști care este zona coloanelor, adică o ieșire a gării unde, afară, sunt niște coloane). Dincolo de uși așteaptă taximetriști gata să te ducă unde vrei tu pentru 150 de lei.

Gara e ca o lume a ei, o chestie unică în România. Lumea vizitează gara Atocha din Madrid pentru grădina botanică de acolo și clădirea frumoasă; Gara de Nord ar putea fi vizitată pentru că pare un teritoriu extraterestru, total străin aceste lumi.

De ce rămâne așa, an după an, nu înțeleg. N-are un management? Oamenii ăia se plimbă prin gară? Au văzut cum arată? Li se pare normal? Autorităților locale și centrale li se pare normal ca astfel să arate gara capitalei?

Am vizitat multe gări în străinătate, îmi plac și, dacă trec pe lângă una, intru mereu să văd cum arată. Peste tot am găsit curățenie, lumină, toalete normale, o zonă ca de mall cu cafenele și patiserii de unde să cumperi ceva pentru drum, panouri electronice, indicatoare electronice pe fiecare peron, sincronizate la minut și, bineînțeles, punctualitate perfectă din partea trenurilor. Probabil cea mai frumoasă văzută de mine este gara din Antwerp/Anvers, o construcție impresionată de unde trenurile plecau de la trei niveluri subterane diferite, iar clădirea este un monument de arhitectură, cu coloane imense și un tavan tip dom aflat la înălțime foarte mare, printre decorațiuni ce te fac să crezi că ești într-o catedrală.

În Gara de Nord, dacă mâine aș vedea o turmă de oi sau o vacă sau pe niște oameni făcându-și nevoile în mijloc și apoi tăvălindu-se în ele, nu mi s-ar părea nimic ciudat. Ar fi ceva uzual. Este cel mai împuțit și cel mai sumbru loc din București, poate întrecut doar de străzile alea de prin Ferentari unde stă gunoiul în stradă, deși cred că sunteți de acord că o gară n-ar trebui să se compare cu alea. Sună a Zona Crepusculară, dar este cât se poate de real.

Trecând la trenurile CFR-ului, aici știți situația căilor ferate din România, deși întotdeauna găsești ceva nou de spus. De exemplu trenul de Iași din perioada Paștelui are cam același număr de vagoane ca trenurile din orice altă zi normală, deși sunt de 4 ori mai mulți pasageri. Face 7 ore până acolo, timp în care unii pasageri stau în picioare, că n-au găsit bilet cu loc. De ce trenul nu are 15 vagoane sau de ce nu pleacă din oră în oră câte unul, nu știu. Nici CFR-ul nu știe.

Numerotarea vagoanelor mă tem că este făcută de o marmotă beată, că nu are nici o logică. Trec pe lângă vagoane și văd 7, 6, 4, 5, 5 bis, 3, 2, 1 și 1 bis. Uneori numărul vagonului este scrijelit cu o bucată de cretă lângă ușă; trebuie să fii connoisseur ca să știi ce reprezintă. În același timp, la străini în trenuri se întâmplă astfel de lucruri.

Înăuntru nu știi niciodată ce nimerești. Poate vei sta într-un compartiment încălzit, dar poate vei sta într-unul în care încălzirea e stricată și n-a reparat-o nimeni de câțiva ani, așa că vei îngheța. Poate că vei avea priză sau fix lângă scaunul tău nu este funcțională priza! E ca o loterie a nervilor!