De ce moartea presei de calitate este o mare problemă pentru toți

Pe 7 august Libertatea a anunțat că “un asteroid cu diametrul de 4 kilometri va lovi Pământul”, căzând în ocean și producând catastrofe uriașe. Și că “NASA a confirmat”.

Evident, pe Facebook știrea vine cu titlu specific de Libertatea, făcut să te provoace să dai click:

Acum, știți cum se întâmplă. Dai click (sau nu dai deloc) bănuind că nu e reală, că de fapt este fie scenariul unui nou film, vreo previziune apocaliptică a lui Nostradamus, visul unei babe într-o noapte toridă de vară, noua religie a unui cult obscur din Argeș sau alte alternative cu care tot tabloidele ne-au învățat de-a lungul anilor.

Aici nu-i cazul. Pare o știre adevărată. Citești până la capăt și nicăieri nu găsești “the catch”. Este o știre despre cum Pământul va fi distrus în septembrie – și atât. NASA a confirmat-o! FEMA la fel! Este reală, doar este într-un ziar! Iată articolul, cu screenshot mai jos.

Doar nu a inventat-o cineva și a pus-o ca știre, fără nici o bază în realitate? Asta ar fi imoral, împotriva unor “coduri deontologice” (care sunt ca dinozaurii, tot auzim că ar fi existat și le găsim rămășițele, dar a văzut cineva cu adevărat un dinozaur? Nu cred!), ar fi o păcăleală, ar fi un salariu luat pentru a inventa știri proaste. Nu poate fi așa ceva, nu?

Ba da, este. Evident că NASA n-a confirmat nimic, iar cometa nu există. Nu vom fi distruși în septembrie! Atunci plec în concediu, sper să vină cometa în octombrie! Oare dacă o citește Moromete dintr-un sat uitat de lume va ști că e falsă sau se va sinucide mâine în pod pentru că la ziar scrie că vine sfârșitul lumii?

O doamnă sau domnișoară ce lucrează pentru Libertatea e mândră de munca ei și spune că presa nu educă, ci dă oamenilor ceea ce vor, adică știri de tabloid, fără să înțeleagă că clickurile pe titluri înșelătoare și știri despre nimic nu înseamnă că oamenii le și vor, ci doar că sunt bine păcăliți. “Să nu mai dea click!”, e soluția, deși asta e ca și cum ai spune “să nu mai fii bolnav!” cuiva care e în suferințe sau “păi ieși din sărăcie” cuiva care moare de foame.

Știți care e partea cea mai nasoală, știți de ce mă enervează mai mult traseul ziarului Libertatea decât a, să zicem, publicației Cancan? Pentru că Libertatea a fost primul ziar apărut după Revoluție. Primul număr a ieșit din tipografie pe 22 decembrie 1989 și avea titluri precum “Frați români, am învins!”. Se împărțea gratuit pe străzi, din remorcile tractoarelor și din mână în mână, iar oamenii citeau cu bucurie acele pagini, primele pe care le vedeau dintr-o presă liberă.

Sper că traseul pe care l-a avut Libertatea în cei 26 de ani de la Revoluție să nu fie reprezentativ și pentru traseul țării noastre în aceeași perioadă. Îmi place să cred că nu este, deși mi-ar fi un pic teamă să fac acea analiză.

O PROBLEMĂ PENTRU TOATĂ ȚARA

De ce spun că dispariția presei este o mare problemă pentru toți? Pentru că închiderea sau transformarea ziarelor și concedierea (sau demisia) unor ziariști adevărați și reducerile masive de costuri sunt doar cel mai mic rău. Aceste măsuri au impact direct asupra angajațiilor, dar implicațiile lor au impact asupra nouă tuturor.

Vedeți, presa este o dovadă a democrației și o unealtă deosebit de importantă în menținerea ei. De asta țările sub dictatură nu au presă decât de formă, una aservită partidului, sau etapele prin care cineva încearcă să preia puterea și să instaureze o dictatură includ, întotdeauna, una de cenzurare și limitare a presei și presiuni, uneori chiar și asasinate, împotriva ziariștilor.

Vorbesc de presa adevărată, cea de investigații. Cea care atrage atenția asupra abuzurilor celor de la putere, presa care face anchete și demonstrează corupția, presa care arată cum X este în secret legat de Y, cum conducătorii sunt incompetenți sau hoți, cum măsurile sunt sau nu bune, cum deciziile ne-au dus în mai rău sau în mai bine. Asta e pentru mine presa, nu cea care scrie despre vedete și concerte.

Anchetele și investigațiile dispar din presă. Exact acele articole care la noi (vezi la ce-a dus un articol scris de Tolontan despre gala Bute, ca exemplu) și în lumea largă (Watergate fiind cel mai bun exemplu, dar și fotografiile ce-au schimbat opinia lumii despre războaie sau alte tragedii) au demonstrat că pot avea efecte imense dispar din presa noastră, victime ale tăierilor de costuri, ale lipsei de finanțare (unele anchete durează luni de zile, necesită bani, deplasări, informatori șamd), ale lipsei de interes. E mai ușor să angajezi trei studenți și să-i pui să facă știri despre prostii, chiar să le inventeze dacă se poate, dar cu condiția să aibă titluri bombastice pentru a atrage clickuri, decât un ziarist cu experiență și pasiune pentru munca sa. “Anchetele” moderne se fac pe Facebook, săpând prin fotografiile vedetelor, iar “ziaristul” modern este expert în a vedea celulita dizgrațioasă prin acestea, ca să o transforme în știre.

Cu atât mai importante sunt astfel de anchete în ziare locale pentru a atrage atenția asupra manevrelor făcute de mici baroni locali, polițiști corupți, primari de sate și orășele, președinți de consiliu șamd. Altfel, citind doar ziarele de circulație națională, chiar nu ai de unde să afli despre astfel de lucruri, ceea ce pe plan local duce la creșterea corupției și la formarea, la propriu, a baronilor regionali. Încă un pas și se face apoi același lucru la nivel național, transformându-ne în țara nimănui, cea în care bogații și puternicii fură nederanjați de nimeni, iar oamenii de rând citesc despre comete inventate.

Din păcate, presa s-a împuțit de la cap. Deși o unealtă a asigurării democrației și o dovadă a acesteia, la noi presa a fost cumpărată de oameni ce-au dorit-o ca pe unealtă de control, de manipulare, șantaj și orice altceva. Voiculescu a creat un trust imens doar pentru a-și crește partidul și a da în oponenții politici. Vântu a cumpărat Realitatea și a dus-o în bălării după ce probleme a avut cu legea, Patriciu a cumpărat Adevărul doar pentru că avea ambiții politice, Ghiță a băgat banii în România TV din același motiv. Burci nu stă prea bine, Sârbu e urmărit penal. Când toți acești oameni vor ajunge la închisoare sau nu li se vor concretiza intențiile în afaceri și vor tăia finanțarea (cum deja mulți au făcut), o altă mare parte din presă se va închide sau se va transforma în “click aici”.

Și în străinătate multe trusturi media sunt controlate de oameni cu ambiții politice și interese multiple, dar cu câteva diferențe importante: acolo există concurență reală și nu-ți permiți să calci pe bec, există și tradiția presei de calitate (The Guardian, de exemplu, a fost fondat în 1821) și, în primul rând, acei miliardari nu uită că au făcut banii din presă, nu din alte afaceri, așa că mai bine își abandonează ambițiile secundare decât sursa primară a venitului.

Vrem micșorarea corupției, o administrare competentă a țării și legi bine gândite, dar asistăm nepăsători la distrugerea principalei unelte ce ar putea contribui la îndeplinirea acestor obiective.