►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Ați trecut la Windows 10? Cum merge?
70 de ani mai târziu, iată ce imagini mă impresionează de la Hiroshima »
6 Aug 2015 ·
Intel a lansat a 6-a generație de procesoare Core. Este vorba de noile Core i7-6700K și Core i5-6600K. Sunt bazate pe arhitectura Skylake, rulează pe un chipset Z170, utilizează un nou socket LGA1151 și, pentru cine socoteala, sunt în tehnologie 14 nm.
Vor mai apărea și altele în viitor, dar acestea sunt primele 6xxx scoase de Intel și se pare că nu includ nici măcar cooler în cutie, fiind gândite pentru genul de aplicații unde oricum vei folosi un cooler performant achiziționat separat.
Am văzut noile plăci Asus cu chipset Z170 și se cunoaște că a mai trecut o generație și că lumea PC-urile se schimbă încet, dar sigur. Noile plăci sunt gândite, de exemplu, pentru SSD-uri de tip M.2, ba chiar există un adaptor PCI-Express în care poți înfige apoi SSD-uri M.2, plus un adaptor de la U.2 (un standard mai degrabă de servere) la M.2. Asta deschide calea unor SSD-uri mult mai rapide ce nu mai utilizează clasicul SATA, ci conectivitate directă în PCI-Express și bridge-urile plăcii de bază.
Sunt mai multe serii (ROG pentru overclocking și performanță extremă, Pro Gaming pentru gameri și Signature pentru desktop-uri performante), cu mai multe modele și ediții în fiecare. Găsiți pe ele porturi USB 3.1 de tip A și C, panou frontal cu două porturi USB 3.1 tip C cu o putere de 100 W, iar pentru SSD-uri s-a implementat standardul NVM Express, cu viteze mult mai mari de transfer pe aceste tipuri noi de conexiune.
Dincolo de noul chipset, suport pentru DDR3 sau DDR4 și toate aceste porturi noi de care beneficiază în special SSD-urile noi, există pe plăcile Asus și mici artificii la nivelul sistemelor adiționale din plăcile de bază. Există LAN Guard, un sistem de protecție la supratensiune în placa de rețea integrată, iar wireless-ul integrat a ajuns la 1300 Mbps pe 3×3 streamuri. Există niște siguranțe de protecție la memorie, astfel încât întâi arzi siguranța și nu direct memoria când faci ceva greșit, un sistem nou de plasare a procesorului în socket care previne îndoirea pinilor, iar placa de sunet integrată a fost upgradată serios și are un nou DAC, ecranare, un ceas propriu pentru frecvența internă, releu anti-pocnituri (știți cum se întâmplă când conectezi căștile la calculator) șamd.
Despre posibilitățile de overclocking direct din BIOS, în mod automat, nu vă mai zic, dar unele plăci (seria Pro Gaming) au inclusiv posibilitatea de a regla la nivel de bază macro-uri de taste pentru ce vrei tu, fie introducerea automată a userului și a parolei sau efectuarea unei fatalități în Mortal Kombat.
La momentul scrierii, doar eMAG listează o placă de bază Asus Z170, cea din seria Pro Gaming, iar la PC Garage am găsit cele două noi procesoare Skylake. Urmăriți magazinele, mai multe modele vor apărea în zilele următoare.
« Ați trecut la Windows 10? Cum merge?
70 de ani mai târziu, iată ce imagini mă impresionează de la Hiroshima »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
6 comentarii
06/08/2015 la 2:30 PM
Astept variantele PRO 4 de la ASRock, pentru 4690K am mers pe un Z97 PRO de la ei si sunt multumit de stabilitate si overclocking.
Gaelex(Citează)
06/08/2015 la 4:45 PM
Oare cu lansarea noilor procesoare, cele pe platforma Ivy Bridge or sa se ieftineasca ?
elGigel(Citează)
06/08/2015 la 10:22 PM
Nu imediat, trebuie să apară mai multe din generația 6xxx. Momentan cele două se adresează celor ce vor performanță extremă.
nwradu(Citează)
06/08/2015 la 6:11 PM
Oarecum offtopic legat de memorii si ssd: ai vazut anuntul Intel si Micron despre memorii 3D XPoint? Pare a fi ceva revolutionar, de pana la 1000 de ori mai rapid decat memoria NAND (flash) si mult mai dens decat memoria RAM si nevolatil. Se pare ca ar putea fi disponibil comercial undeva anul viitor (probabil mai intai pentru medii enterprise, dar nu la preturi SF).
Claudiu(Citează)
06/08/2015 la 10:23 PM
Da, dar memorii 3D s-au mai văzut. Aștept să văd rezultatele unor benchmark-uri pentru a vedea dacă implementarea lor e mai bună decât a altora.
nwradu(Citează)
10/08/2015 la 8:32 AM
Oare poti instala Windows 7 pe sisteme cu Skylake?
Gaelex(Citează)