Am aruncat țigările găsite la părinții mei…

Este a doua oară când arunc un pachet de țigări găsit la părinții mei acasă. Sunt din nou în modul “treci să uzi florile” cât timp ei sunt plecați în concediu și, pentru a doua oară, găsesc un pachet de țigări ascuns pe acolo, plus o brichetă pe balcon.

Ai mei au fumat când eram eu foarte mic. Nu erau fumători avizi, ci înainte de Revoluție mai luat câte un Kent de la câte o țigancă ce-l avea dosit pe sub fuste, tranzacție ce avea loc de obicei pe Lipscani. Au renunțat la asta cam după Revoluție, aflând și ei despre efectele nocive ale fumatului.

Ca o paranteză, nu știu dacă faptul că ei fumau când eram mic m-a făcut pe mine să fiu nefumător convins. N-am stat niciodată în fum – ei fumau doar la fereastră și poate o țigară pe zi sau mai rar; era o fită, nu o dependență. O fi asta sau o fi faptul că am aflat că face rău și deci mi-am zis că nu voi fuma, că doar ce rost are să-mi fac rău singur, dar cert este că n-am tras nici o tigară în generală sau liceu. Mă știți acum, militez împotriva fumatului cu aceeași tărie cu care o fac și pentru nuditatea feminină.

Prima oare când mi-am prins părinții fumând pe ascuns, acum vreun an, le-am aruncat țigările. Simțeam că rolurile ar trebui să fie inversate, că ei ar trebui să facă asta cu țigăile mele, nu invers.

Discuția despre asta a avut loc cam o lună mai târziu și a fost ceva de genul:

“- Auzi, tu ai aruncat niște țigări de la noi din balcon?”
“- Da, și să nu mai fumați, doar știți cât de rău vă face asta, mai ales cu problemele voastre de sănătate”
“- Dar chiar nu fumăm, aveam și noi un pachet, mai trăgeam câte o țigară din când în când!”

OK. Am lăsat-o așa, eu neiertător cu acest aspect, ai mei probabil convinși că la spitalul Colțea cineva le-a înlocuit la naștere fiul cu vreun nord-coreean, de a ajuns așa dictator.

Acum încă un pachet. Tot Kent, pachet negru subțire, țigări parcă nu foarte lungi. Nu mă pricep la tipul lor (am văzut că-i ceva cu numere la mijloc, atunci când le ceri la magazin), dar erau vreo 8-9 în pachet și le-am aruncat. Aștept discuția de după, dar nu cred că va mai fi una.

Sunt în fața unei dileme morale, totuși. Să arunc țigările respective la gunoi sau să le dau unui om de-al străzii? Adică pe de o parte țigările fac rău, toată lumea știe asta. În același timp, cei câțiva oameni de-ai străzii care periodic fac ture prin cartier și cotrobăie prin gunoaie cred că au probleme ceva mai mari decât fumatul. Probabil că, în lumea în care trăiesc ei, țigările sunt chiar ceva ce le alină probleme mai mari.

Voi ce-ați face?