un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Review router Tenda F300 – ce performanțe oferă unul dintre cele mai ieftine routere wireless

2 Jul 2015  ·

TEHNOLOGIE  ·

29 comentarii

tenda_f300_04
Eu testez doar routere Gigabit, majoritatea operatorilor oferă viteze de peste 100 Mbps acum, dar împreună cu un performant router Tenda W1800R (pe care vi-l voi prezenta în viitor) am primit și acest Tenda F300, un model 10/100 Mbps mic și foarte ieftin (costă 55 de lei acum), așa că l-am testat și pe el.

Ce performanță are cel mai ieftin router de pe piață? Ce poți spera de la un router de 55 de lei? Nu mă așteptam la prea multe, dar Tenda F300 m-a impresionat plăcut. Și cum pot fi multe situații în care ai nevoie de un router clasic, ieftin (poate-l pui în casa părinților, să aibă net și Skype), sper ca review-ul acesta să vă ajute, mai ales că acest model se vinde foarte bine.

Specificații Tenda F300:

  • WAN la 10/100 Mbps și 4 porturi LAN 10/100 Mbps
  • wireless 802.11b/g/n la maxim 300 Mbps capacitate totală
  • 2 antene externe, nedetașabile
  • suportă PPPoE de la RCS-RDS, desigur
  • are disponibil un firmware simplificat, în română, foarte ușor de configurat
  • dimensiuni 172 x 111 x 25 mm

Preț: în jur de 55 de lei la eMAG și PC Garage, redus la ofertă de la vreo 80 de lei.

VEDERE 360

Îl puteți vedea dintr-o privire mai jos, iar eu trebuie să mai lucrez la reglajul luminilor și editarea fotografiilor.

[smart-product id=”68549″ width=”640″ autoplay=”true” interval=”120″]

AMBALARE, CONȚINUTUL PACHETULUI, INSTALARE

Cutia este normală și prezintă produsul și specificațiile sale. Înăuntru am găsit routerul cu antenele deja montate (nu sunt detașabile), alimentatorul și un cablu UTP standard, pe lângă ceva cărțulii și un CD pentru instalare.

Instalarea este foarte simplă și nu necesită CD-ul. Înfigeți în router cablul de Internet (și cele pentru PC-uri, dacă e cazul) și alimentați-l. Routerul pornește automat, nu are buton on/off. Așteptați un minut și accesați-l astfel din browser:

  • adresa: http://192.168.0.1
  • user: admin
  • parola: admin

Dacă-l accesați pe wireless (poate-l configurați direct din telefon în casa părinților, de exemplu), conectați-vă la o rețea cu nume de forma Tenda_###### și parola 12345678 pentru wireless.

CONSTRUCȚIE

Routerul F300 este foarte mic și ușor, aproape că-l ții în palmă. Carcasa este albă, lucioasă, iar plasticul său pare de calitate. Aici nu s-a făcut vreun compromis pentru a ajunge la acest preț mic.

tenda_f300_06

Antenele par foarte lungi față de mărimea routerului. Nu se detașează, dar se pot rabata una peste alta, așa cum le găsești în cutie.

Pe partea frontală, sub logo-ul Tenda, sunt LED-uri mici și verzi ce indică funcționarea routerului.

tenda_f300_05

Spatele este și el simplu, ai un port de Internet albastru și patru porturi de LAN galbene, toate 10/100 Mbps și cu conector RJ-45, desigur. Butonul de lângă ele are rol dublu, activează funcția WPS la o apăsare scurtă și resetează routerul la o apăsare lungă. Urmează apoi conectorul de alimentare.

tenda_f300_07

tenda_f300_08tenda_f300_09

Carcasa este suficient de ușoară pentru a putea fi montată fără probleme pe perete, pun pariu că stă inclusiv cu bandă dublu-adezivă pe lateralului vreunul dulap, dacă nu vreți să găuriți pereții. În acest caz va trebui să prelungiți cablul de alimentare, cel inclus în pachet are 1,5 metri.

PERFORMANȚĂ DE FIR

Aici chiar nu sunt multe de zis. Routerul are porturi 10/100 Mbps, așa că vei fi limitat probabil la 100 Mbps. În toate testele mele, aceasta este viteza pe care am obținut-o.
speedtest_tenda_f300

Testul este făcut pe speedtest.net, server RCS-RDS, pe o conexiune Fiberlink 1000 și cu PC-ul meu conectat prin cablu la router.

Pe torrente lucrurile stau mai bine decât mă așteptam, am tras un torrent mare cu 11 MB/sec constant. Așa indica programul, iar calculul dimensiune/timp arată o viteză medie de 10,52 MB/s cu tot cu întârzierile ce apar la început și la finalizarea transferului. Asta îmi spune că hardware-ul din router știe să gestioneze mai multe conexiuni simultan, chiar dacă este apoi limitat la 100 Mbps (adică 12,5 MB/s teoretic).
torrente_tenda_f300
tenda_f300_fir

PERFORMANȚA PE WIRELESS

Nici aici Tenda F300 nu stă deloc rău. De când am renovat casa, routerul meu stă pe hol, în centrul casei, iar F300 a asigurat semnal în toată casa.

Am măsurat puterea semnalului cu două dispozitive, laptop și telefon mobil. Lângă router am în jur de -40 dBm, în colțul cel mai îndepărtat al casei am -63 dBm. Laptopul scoate rezultate un pic mai bune, ceea ce-i normal, că are antenă mai mare în el, dar nu semnificativ mai bune.

Încercați să montați routerul ca și mine, în centrul casei. Este mai simplu și vă oferă o rază de acțiune mai mare.

Pe wireless n-am prins în nici o situație aceeași viteză ca și pe fir, deși am încercat cu toate dispozitivele mele. Viteza cu un singur dispozitiv a fost ceva mai mică, în jur de 63,65 Mbps. Routerul duce mai mult, adică atunci când am rulat simultan testul pe două calculatoare le-a transmis în total 100 Mbps (mai mult nu putea să tragă de pe net) împărțiți oarecum arbitrat de genul 30 și 60 Mbps.

În testele efective de viteză am obținut următoarele rezultate:

Test Viteză
Fișier 843 MB, transfer din PC conectat pe fir în laptop conectat wireless 8,6 MB/s
Fișier 843 MB, transfer din PC conectat wireless în laptop conectat wireless 3,7 MB/s
Fișier 843 MB, transfer din laptop conectat wireless în PC conectat wireless 4,9 MB/s

Observați că viteza scade când ambele computere sunt conectat prin wireless la router, dar eu le consider rezultate bune având în vedere că vorbim de un aparat de 55 de lei.

De ce 300 Mbps capacitate totală wireless, dacă nu duce atât cu un singur dispozitiv? Pentru că, așa cum am exprimat chiar aici, e vorba de o capacitate totală împărțită între mai multe calculatoare. Cum portul de Internet este limitat la 100 Mbps, mai mult de atât s-ar putea obține doar cu un trafic intens în interiorul LAN-ului, trafic exclusiv wireless (pentru că porturile fizice tot la 100 Mbps sunt limitate).

Personal consider că nu mai contează. Dacă ai multe calculatoare conectat prin wireless, orientează-te spre un router ceva mai adecvat și minim de 5-6 ori mai scump. 300 Mbps este o cifră bună pentru Tenda F300, dar cred că în realitate oricum va fi folosit în aplicații ce nu vor necesita nici pe departe o astfel de bandă.

INTERFAȚĂ

Am primit acest router cu un firmware nou, v6, care încă nu este public, dar l-am pus eu pe net și aveți mai jos linkul.

Versiunea 6.00.08 – download de aici dacă nu este pe site-ul oficial

Acest firmware este puternic simplificat, făcând foarte simplă configurarea inițială a routerului pentru a fi pus imediat în funcțiune. Practic vorbind, oricine va putea să-l configureze, chiar și fără cunoștințe IT de rețelistică, după ce routerele vor fi livrate direct cu această versiune.

Iată cum arată: sunt în total 4 pagini de opțiuni, niciuna cu prea multe de configurat, având doar esențialul. Din partea de sus poți alege inclusiv limba română. Cu v6, poți configura următoarele:

  • tipul conexiunii la Internet
  • numele rețele wireless și o eventuală parolă
  • limitări de viteză pentru fiecare dispozitiv conectat
  • funcționare ca repetor, în caz că vrei asta
  • schimbare parolă acces
  • clonare MAC

Asta e tot. Observați din imagini că nici măcar nu ești întrebat ce tip de securitate vrei pentru rețeaua wireless (se activează WPA2 automat) sau ce adrese IP să fie alocate în LAN, port forwarding, setări wireless, DNS șamd. Veți spune că-i prea simplu, dar routerul funcționează imediat și funcționează bine, iar în setări mult mai avansate nu ai de ce să umbli decât în împrejurări sau aplicații speciale, unde probabil 1% dintre clienți vor dori să facă asta.

Versiunea 5.07.46_en

Dacă vreți să umblați la opțiunile avansate, utilizați firmware-ul 5.07.46. În acest moment, routerele F300 de pe piață sunt livrate cu acest firmware, unul la fel de bine făcut și cu toate opțiunile necesare prin meniuri.

Acum aveți acces la multe alte opțiuni, dintre care amintesc:

  • configurare manuală DNS
  • configurarea adreselor alocate prin DHCP
  • configurarea rețelei wireless, adică standardul folosit, ascunderea numelui, canal, standardul de securitate
  • control acces pe bază de MAC
  • limitare de bandă cu setări pentru fiecare IP
  • port forwarding, DMZ, Dynamic DNS, tabela de rutare
  • blocare acces la anumite URL-uri sau la Internet după MAC
  • management remote

Ambele firmware-uri schimbă rapid setările și modificările nu necesită un reboot întreb, de durată, ceea ce-mi place.

UTILIZARE

Într-o lume a conexiunilor rapide, unde mai poți utiliza un router de 100 Mbps maxim pe cablu? Eu văd câteva posibilități:

La părinți acasă sau la altcineva care vrea doar acces la Internet pentru browsing, email și Skype, nu bandă mare pentru download. Le iei cea mai ieftină conexiune la net și cel mai ieftin router, adică acesta. Eu așa am făcut pentru ai mei, dându-le un router vechi de-al meu, și totul merge bine.

Pentru extinderea unei rețele. Nu mă refer musai la funcția de repetor, ci poate vrei să tragi net în curte, în magazie, în biroul din capătul opus al culoarului sau mai știu eu unde, și vrei să faci asta cu un buget minim.

Vrei un router foarte ieftin și îl vei folosi pentru o conexiune 10/100 Mbps. Dacă nu ai nevoie de USB, nu cred că ai nevoie nici de un router mai complex.

CE E BINE

CE E RĂU

  • Foarte ieftin.
  • Interfață bună în ambele versiuni de firmware.
  • Firmware nou ușor de configurat.
  • Bine construit.
  • Pe wireless nu cred că ajunge la 300 Mbps orice ai conecta în rețea.

CONCLUZIE

Tenda F300 este un router foarte ieftin, dar face ce trebuie. Eu nu i-am putut reproșa nimic cât timp l-am testat, a fost stabil, a funcționat bine, ba chiar cred că este genul de aparat pe care simți că dai mai puțini bani decât ar face el de fapt.

Preț: în jur de 55 de lei la eMAG și PC Garage, redus la ofertă de la vreo 80 de lei.

asus s5507

    29 comentarii

  1. Mersi de review, chiar ieri ma uitam la routerul acesta pentru casa parintilor si acum m-ai convins! :)

      (Citează)

  2. Mersi de review, chiar ieri ma uitam la routerul acesta pentru casa parintilor si acum m-ai convins! :)

      (Citează)

  3. E bun. Eu l-am luat cu 39 de lei de la flanco anul trecut de black friday.

      (Citează)

  4. Acel WPA2 luat automat include si compatibilitate cu WPA simplu? Sunt unele dispozitive wireless care nu stiu de WPA2 si un utilizator obisnuit nu se prinde de ce nu ii vede reteaua.

    Si mie mi-a luat ceva timp sa imi dau seama ce naiba avea tableta.

      (Citează)

  5. Are cineva din rețeaua RDS probleme cu ping/lag în CS:GO?

      (Citează)

  6. Astea sint genul de routere ieftine. Eu am un tp link din asta ieftin rau si merge foarte bine.

      (Citează)

  7. Cam cât are raza de acțiune, de exemplu, într-o casă de cărămidă?

      (Citează)

  8. Ionut Ciocirlie

    02/07/2015 la 1:09 PM

    poate ar merita precizat faptul ca nu se va sincroniza vreodata la 300MBps deoarece atat timp cat ai interferente pe orice canal in banda de 2.4G routerul va “defaulta” pe o latime de banda a canalului de 20MHz. Translatat in cifre asta inseamna 144Mbps pe un dispozitiv MIMO 2×2:2. daca mai scazi overhead + interferente => cam 110-115Mbps folosibili pe banda de 2.4G (ca idee cam atat obtii pe un AC68U/R7000 in practica). Cum routerul are “switch” intern de 100Mbps + mai face si NAT in cazul de fata te poti baza maxim 75-80Mbps “wireless-to-wired” daca stai langa el. asta daca procesorul e suficient de rapid…ceea ce nu e cazul (BCM5357C0 @300MHz). recomand pe aceasta cale tl-wr841n v9.x care vine cu QCA9533 @ 550-560MHz la un pret usor mai ridicat. platforma acestuia suporta binisor dd-wrt/open-wrt chiar si in v9 si in cazuri ideale scoate cei 75-80Mbps pe wireless.

      (Citează)

  9. Gaelex:
    Acel WPA2 luat automat include si compatibilitate cu WPA simplu? Sunt unele dispozitive wireless care nu stiu de WPA2 si un utilizator obisnuit nu se prinde de ce nu ii vede reteaua.

    Si mie mi-a luat ceva timp sa imi dau seama ce naiba avea tableta.

    Nu cred că poți conecta un device WPA la o rețea WPA2, dar din 2006 încoace cică nu se mai fac dispozitive fără WPA2. Sigur nu era alta problemă? (buguri, firmware prost, capacitate insuficientă)

      (Citează)

  10. Ionut Ciocirlie:
    poate ar merita precizat faptul ca nu se va sincroniza vreodata la 300MBps deoarece atat timp cat ai interferente pe orice canal in banda de 2.4G routerul va “defaulta” pe o latime de banda a canalului de 20MHz. Translatat in cifre asta inseamna 144Mbps pe un dispozitiv MIMO 2×2:2. daca mai scazi overhead + interferente => cam 110-115Mbps folosibili pe banda de 2.4G (ca idee cam atat obtii pe un AC68U/R7000 in practica). Cum routerul are “switch” intern de 100Mbps + mai face si NAT in cazul de fata te poti baza maxim 75-80Mbps “wireless-to-wired” daca stai langa el. asta daca procesorul e suficient de rapid…ceea ce nu e cazul (BCM5357C0 @300MHz). recomand pe aceasta cale tl-wr841n v9.x care vine cu QCA9533 @ 550-560MHz la un pret usor mai ridicat. platforma acestuia suporta binisor dd-wrt/open-wrt chiar si in v9 si in cazuri ideale scoate cei 75-80Mbps pe wireless.

    Nu știu ce să zic. Laptopul meu a negociat la 300 Mbps și routerul spunea că e conectat pe canal de 40 MHz.

    PC-ul n-a vrut la 40 MHz. Routerul uneori zicea că-i pe 40, dar legătura era la 144 Mbps din ce spunea PC-ul.

      (Citează)

    • Inseamna ca laptopul tau are o placa wi-fi de 300 Mbps si s-a targuit cu Tenda F300 la o legatura de 300, dar poate nu toti stiu sa isi verifice cat stie placa lor wi-fi si avand una de 150 Mbps vor spune ca F300 e un rougter care nu stie nimic la pretul asta, gresit, stie destule pentru o utilizare medie, iar cine vrea sa-i vina filmul in cat ai zice peste … indreptativa spre routere de pana la 10/15 ori mai scumpe decat acesta … “Good boy Tenda” … now sit :))

        (Citează)

  11. Am rezolvat cu firmware-ul v6, l-am pus pe cloud-ul meu la linkul http://1drv.ms/1GQC6sN

    În curând va apărea și pe site-ul oficial, spun cei de la Tenda.

      (Citează)

  12. Aquatime:
    Cam cât are raza de acțiune, de exemplu, într-o casă de cărămidă?

    Habar m-am, îți dai seama că depinde inclusiv de configurația casei (câți pereți sunt), ce cărămidă este, ce uși ai șamd.

    N-are un semnal prea grozav, la 55 de lei ar fi greu de avut. Estimez că acoperă vreo 10 metri rază în jurul său cu un perete în cale. Poate ne dau mai multe detalii cei care au un astfel de router și ne descriu cum l-au instalat ei.

      (Citează)

  13. Ai descarcat cu 11,1 Men in Black pe secunda?

      (Citează)

  14. Foarte frumos review – cand recomand routere WiFi pentru conexiuni lente , Tenda asta si TP Link 841 sunt modelele gasi in permanenta cu 55 ron in Auchan . Pentru utilizatori casnici normali nu trebuie mai mult . Daca se doreste performanta si capacitati , recomand de la Wdr3600/N18u in sus (chiar si 1043ND fiind un router decent pentru orice tip de utilizare dar cu limitarile de rigoare).

      (Citează)

  15. Eu nu as cumpara Tenda. Tot ce mi-a trecut prin mana au fost cu probleme:

    http://thehackernews.com/2013/10/backdoor-found-in-chinese-tenda.html

      (Citează)

  16. Eu o singura probleme am cu routere ieftine. ai sanse daca ti torrentul deschis si facu un heavy downloading peste 100 de cinexiuni are sansa sa crapa! sau nu o sa mai atungi viteza maxima posibila din auza hardware-ului foarte slab!

      (Citează)

  17. Daca tin bine minte, era vorba de un radio cu streaming wireless de pe internet, care nu stia decat WPA. Mare fericire pe taica’miu cand am reusit sa il fac sa mearga din nou.

    Din print screen-uri vad ca setarea de securitate este WPA, ceea ce-l face compatibil din cutie cu orice dispozitiv wireless ai putea avea in casa.

      (Citează)

  18. OFFTOPIC: Ce obiectiv folosesti pentru a realiza vederea 360 ? Folosesti si alte accesorii ?

      (Citează)

  19. Gaelex:
    Daca tin bine minte, era vorba de un radio cu streaming wireless de pe internet, care nu stia decat WPA. Mare fericire pe taica’miu cand am reusit sa il fac sa mearga din nou.

    Din print screen-uri vad ca setarea de securitate este WPA, ceea ce-l face compatibil din cutie cu orice dispozitiv wireless ai putea avea in casa.

    În fine, pui firmware-ul avansat și setezi cum vrei tu.

      (Citează)

  20. Emil:
    OFFTOPIC: Ce obiectiv folosesti pentru a realiza vederea 360 ? Folosesti si alte accesorii ?

    O masă rotativă DiY, două lumini de studio https://vimeo.com/69712499
    Folosesc aparatul meu foto cu ce obiectiv e mai bun: 18-200 mm dacă e un obiect mare, cel 35mm fix dacă e un obiect mai mic. Fac vreo 35 de fotografii, le editez ca să elimin umbrele, crop la fiecare, le bag în pluginul de pe blog și gata.

      (Citează)

  21. Mai bine ai rămâne la ce stii tu mai bine sa scrii, politică, ca văd ca la reviewuri de routere nu te pricepi.

      (Citează)

  22. speedy.gonzales

    05/07/2015 la 12:54 AM

    incearca sa faci un review si ptr router-ul TP-Link TL-ER6120 VPN Dual-WAN.
    cica modelul asta are 2 iesiri de gigabit.

      (Citează)

    • Chiar te rog sa faci tu un review si sa-ti dau eu nota ca si end user la un F300, apoi sa te vad ce ai putea adauga in plus fata de ce a descris Radu. Simplu, detalii destule pentru a te duce capul daca vrei mai mult un downgrade de soft oar de vrei simplu il lasi cu v6, Eu folosesc acest router de mai bine de 1 luna de zile din momentul postarii acestui comentariu si pot sa spus sincer ca are o acoperire mult mai buna pe wireless decat un TP-LINK TL-WR1042ND caruia i-am inlocuit antenele detasabile cu 2 antene de 8 dbi ( http://www.emag.ro/antena-omni-directionala-interior-tp-link-2-4ghz-8dbi-conector-rp-sma-tl-ant2408cl/pd/ELL3TBBBM/ ) fara a avea o prea sesizabila imbunatatire a semnalului fata de cele stock, asta fiind intr-un apartament cu 2 camere si bucataria care le desparte ( interferente de la aparatura electrica ) si asta la doar 35% din pretul unui tp-link ca cel mentionat mai sus!!!

        (Citează)

  23. All in all, e un router foarte bun pentru
    – Fiberlink 100 (sau echivalentul UPC)
    – nevoia de un router de rezerva pentru ca pe cel principal mesteresti cu DD-WRT sau OpenWRT
    – DNS-uri speciale pentru Netflix sau HULU si nu vrei sa le pui pe routerul principal

      (Citează)

  24. vreau si eu Versiunea 6.00.08 la routerul tenda n300 . NU MAI MERGE situl de download

      (Citează)

  25. Hello, mai poti sa pui un link cu firmware : Tenda F300 v6.0.0.x.x

    multumesc anticipat
    ps : nu stiu cum sa fac bk. la router firmware ;)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus