►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Dispare ștampila de pe acte, dar numai în relația cu statul
Mâine poți primi 3 înghețate Magnum pentru 6 lei, livrate pe adresa ta »
Mi-am luat recent un etilotest portabil, mai mult o jucărie decât un aparat real de măsură, mai ales că nu are nici o certificare sau buletin de metrologizare. L-am luat, însă, bănuind asta și cu gândul că va fi o chestie amuzantă pe la beții.
Modelul este un PNI AT128 și l-am luat cu vreo 50 de lei la o campanie de reduceri eMAG. Acum este vreo 80 de lei.
Aparatul este foarte simplu. Folosește două baterii AAA, dar nu include unele în pachet. Are un singur buton pe care-l apeși, aștepți câteva secunde să indice că este gata de testare, apoi sufli de la 3-4 cm în zona superioară a detectorului pentru vreo 5-8 secunde. Așa, cam cât îți ia să sufli tot aerul din plămâni după ce-ai inspirat adânc.
Apoi aparatul îți spune ce nivel de alcool ai în aerul expirat, în grame pe litru, și nu poți decât să speri că arată bine. Valoarea rămâne pe ecran câteva secunde și apoi dispare. Ecranul măcar este iluminat.
Nu-mi dau seama cât de precis este. Ideal ar fi să găsesc un polițist cu un aparat Draeger omologat, care sunt foarte precise, și să le compar pe loc, eventual în două situații diferite, întâi după două beri și apoi după 6 beri, ca să pot vedea eventuala eroare de măsură. Asta nu se va întâmpla prea curând, Poliția nu-i așa cooperantă și țin și cu dinții de muștiucurile alea.
Ca și producătorii, închei prin a spune că niciodată nu trebuie să vă bazați pe un astfel de aparat ca să decideți dacă este în regulă să conduceți mașina sau nu.
« Dispare ștampila de pe acte, dar numai în relația cu statul
Mâine poți primi 3 înghețate Magnum pentru 6 lei, livrate pe adresa ta »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
10 comentarii
23/07/2015 la 2:05 PM
bre, cu apă de gură l-ai încercat? :D imediat după gargară, dacă e..
nea’Mielu(Citează)
23/07/2015 la 2:10 PM
Am ca dotare la job un alcotest Drager 6810 cu imprimanta, daca treci pe la Valcea ii facem o proba jucariei.
biaggio(Citează)
23/07/2015 la 3:31 PM
Vezi sa nu te duci deja baut la Valcea…
Catutzi(Citează)
23/07/2015 la 11:02 PM
Am reținut propunerea, dar într-adevăr Catutzi are dreptate, cum mai plec de acolo dacă sunt băut?
nwradu(Citează)
24/07/2015 la 7:50 AM
ofer si tuica si cazare doua zile
biaggio(Citează)
23/07/2015 la 3:45 PM
Hai recunoaște că l-ai luat pentru a avea motiv de băut >:)
nea_caisă(Citează)
23/07/2015 la 5:12 PM
il si vad pe Radu pe la betii…
gogu(Citează)
23/07/2015 la 11:05 PM
Mai mult pe acasă…
nwradu(Citează)
23/07/2015 la 9:49 PM
Nu o sa te testeze nimeni cu etilotestul daca nu ai facut nimic. Militienii trebuie sa raspunda cu un proces verbal daca rezultatul este > 0
danuts(Citează)
23/07/2015 la 11:03 PM
Poate prind vreun Draeger la service. Nu văd ce PV ar trebui făcut, poate doar de consum la muștiucului, dar chiar și atunci găseșțe un polițist abil o explicație (i-a repetat testul cuiva, whatever).
nwradu(Citează)