Cum să hrănești 9 miliarde de oameni: cifrele sumbre despre viitorul agriculturii

Tema “feeding the planet” a expoziției de la Milano n-a fost aleasă pentru ca vizitatorii să se bucure de diverse restaurante tematice, ci ca să tragă un semnal de alarmă despre situația la nivel mondial. Eu, văzând statisticile puse la dispoziție, am ieșit de acolo mult mai speriat și îngrijorat pentru viitorul nostru general decât în alte cazuri.

Vedeți, civilizația noastră se confruntă cu multe probleme, dar pe majoritatea le-am putea rezolva, ne trebuie doar voința de a le rezolva, de a face compromisuri și de a pune binele comun în fața celui individual. Dependența de petrol poate fi înlăturată dacă marii producători de combustibil nu mai împiedică sistematic dezvoltarea mașinilor electrice. Încălzirea globală ar putea fi încetinită și apoi stopată. Războaiele ar putea fi stopate cu ceva mai multă acțiune și mai puține dezbateri la ONU.

Să avem mâncare pentru toată lumea de pe planetă, însă, este o treabă mult mai dificilă. Numărul nostru crește în ritm aproape exponențial, iar cu producția de mâncare nu stăm deloc bine.

Iată niște cifre care arată în ce situație complicată ne aflăm: în 2040 vor fi 9 miliarde de oameni pe planetă. Deja în 2030, numărul celor ce trăiesc în mediul urban va atinge 6,3 miliarde, iar populația de la oraș are nevoi ceva mai stricte privind modul de distribuție a mâncării. Producția de mâncare trebuie crescută până atunci cu 70-100% și nu prea se știe cum vom face asta.

Există un dezechilibru masiv în lume. 800 de milioane de oameni trăiesc în foamete, un concept pe care eu nu-l pot înțelege, nu știu ce înseamnă să nu ai bani pentru mâncare, să nu ai ce mânca atunci când ți-e foame, să nu crească nimic acolo unde trăiesc. Și totuși, pentru fiecare persoană malnutrită, alte două persoane din lume sunt obeze, ba chiar un total de 2,1 miliarde de oameni suferă de obezitate. În SUA, 30% dintre copiii sub 12 ani suferă de diabet!

Risipa de mâncare este uriașă: în fiecare an aruncăm 1,3 miliarde de tone de mâncare bună, neconsumată, pentru că am cumpărat prea multă. Valoarea ei este undeva la o mie de miliarde de dolari. Cantitatea aceasta de mâncare ar fi suficientă pentru a hrăni fără probleme toți oamenii ce trăiesc acum în foamete.

Este oarecum un dat al societății actuale că astfel de dezechilibre există, că sunt zone bogate, în care se face risipă, și zone în care resursele lipsesc. Recent am vorbit despre apă, cum noi o irosim pe când în Africa mor milioane de oameni din cauza lipsei de apă curată. Situația este un pic diferită: apa irosită de noi curge la robinet, ajunge în conducte și undeva se întoarce din nou în râuri și în sol, un circuit complet.

Cum mâncarea irosită este complet o altă problemă. Cele 1,3 miliarde de tone de mâncare aruncată anual au două implicații mari:

1. descompunerea lor prin gropile de gunoi generează anual 3,3 miliarde de tone de CO2 în atmosferă. Dacă mâncarea aruncată ar fi o țară, ar fi al treilea mare poluator din lume după SUA și China.
2. faptul că o achiziționăm, nu o mâncăm și o aruncăm înseamnă, totuși, că am luat-o de pe rafturile magazinelor. Dacă am cumpăra numai cât avem nevoie, nu mai mult, ar rămâne mai multă mâncare la raft, iar cererea scăzută ar duce la micșorarea prețurilor, ba poate chiar redistribuirea stocurilor spre alte zone unde este nevoie de ele, cu tot cu prețul ei ceva mai scăzut.

Cum putem produce mai multă mâncare pentru cei 9 miliarde de oameni? Se pare că până în 2050 producția de mâncare trebuie crescută cu 70-100%, cea agricolă cu 60%, cea animală cu 70%, dar deja “rulăm” aproape de maxim.

Situația se complică pentru că în următorii 15 ani în mediul urban vor trăi 6,9 miliarde de oameni, iar aceștia au nevoie de mâncare procesată, livrată aproape la ușă șamd. În plus, 800 de milioane de oameni vor urca în clasa medie, ceea ce înseamnă că vor dori mâncare mai bună, mai variată, poate chiar mult mai bine produsă, că tot crește moda culturilor bio.

Agricultura ar putea fi îmbunătățită prin tehnologii moderne, dar este dificil. Țări precum Israel dovedesc că se poate, reușind să cultive plante și să crească animale în zone deșertice, dar cu un cost fantastic. 80% din consumul de apă mondial se duce deja în agricultură, iar pentru creșterea animalelor se utilizează deja 80% din resursele ce-ar putea fi folosite în acest scop.

Ce se poate face? Sunt identificate câteva modalități de a îmbunătăți lucrurile. Agricultură modernizată este una dintre ele, cu exemple precum:

• creșterea plantelor în subteran, lucru recent făcut în Londra, într-un adăpost de bombardament, la lumina LED-urilor. Recoltele au fost bune. În paralel crește agricultura făcută pe terasele blocurilor, maximizând spațiul disponibil pentru asta.
• tehnologiile moderne cresc recolta la hectar, cum s-ar spune (obținându-se mai mulți atomi de mâncare, cum s-ar mai spune). De exemplu dronele mai ieftine fac posibilă inspectarea recoltelor de la înălțime, la fel și ieftinirea unor automatizări făcute cu dispozitive precum Arduino și comunicații de la distanță pentru monitorizarea câmpurilor.

O a doua mare direcție este că putem să mâncăm altceva, nu? Mă tem că vom ajunge să mâncăm multe alge, având în vedere că acestea cresc foarte ușor. Cine știe, poate chiar “produsul verde”. Nu zic că aștept cu mare plăcere aceste vremuri.

Apoi am putea mânca mai puțină carne. Animalele cresc greu, iar o mare parte din producția de cereale se duce pe hrana lor. Se consumă 25 de kilograme de mâncare pentru a obține un kilogram de carne de vită, un raport imens.

Nu o să vă placă alternativa: insectele. Pentru a crește insecte, se consumă aproximativ 2 kg de hrană pentru 1 kg de carne. Insectele se consumă deja în foarte multe țări și, odată trecut de scârba inițială, or fi bune, nu știu. Probabil vom afla prin 2050.

Dar tot nu sunt convins că avem o soluție pentru această creștere a populației. Iar apoi, în 2050, ce vom face pentru 2100?