un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Altex caută să-și repornească programul de afiliere și alte știri din domeniu

8 Jul 2015  ·

TEHNOLOGIE  ·

15 comentarii

Altex vrea să angajeze un affiliate specialist, semn că vor să repornească programul lor de afiliere.

Programul de afiliere Altex este probabil cea mai mare “dezamăgire” din afilierea românească. Magazinul are un potențial uriaș, vinde foarte bine, au oferte bune, au o gamă mare de produse, dar pe 19 noiembrie 2012 au ieșit din 2parale și șî-au lansat propriul program de afiliere. După câteva luni, programul a rămas al nimănui.

În ultimul an am asistat la zeci de discuții despre cum în afilierea Altex nu se înregistrează comisioane, la mesaje nu răspunde nimeni, iar pentru a scoate banii trebuie să insiști cu mesaje și să speri că poate se rezolvă. Personal am renunțat demult la a promova Altex prin afiliere din astfel de motive.

Multe magazine nu înțeleg că afilierea trebuie să fie un dialog continuu între ele și afiliați, cu un feedback bidirecțional și răspunsuri prompte. Cele care înțeleg asta sunt exemple de succes. Faptul că Altex nu a făcut-o, în ciuda faptului că este ditamai retailerul și un manager de afiliere și-ar face oricând loc în bugetul lor, este, după cum vă spuneam, o mare dezamăgire.

Sper că se vor schimba toate acestea în curând.


Meanwhile în afiliere, Profitshare a trecut de 500.000.000 lei vânzări generate magazinelor din rețea, dar tot nu spun cât din această sumă ține doar de eMAG și mai alte cât din această sumă este din perioada când sistemul funcționa doar pentru eMAG, așa că nu sunt multe concluzii de tras.

În 2Parale se desfășoara competiția Hot Challenge, unde la secțiunea super-afiliați clasamentul stă cel puțin ciudat: primul loc are 51 de grade (adică 51 x 11 comisioane înregistrate), locul 2 are 5 grade (deci 5 x 11 comisioane), asta de la 1 iulie și până acum. Competiția pare mai strânsă la secțiunea afiliați normali, unde un grad se obține cu 7 comisioane.

Mă uit la un paragraf de pe blogul Profitshare:

Am fost adeseori intrebat: cam care ar trebui sa fie profitul unei campanii bune de PPC in afiliere. Raspunsul este ca profitul depinde foarte mult de volum, pentru sume investite sub 4-500 lei, profitul obtinut ar trebui sa fie cel putin echivalent cu suma investita, insa in momentul in care abordezi pe volum, de exemplu o investite in Adwords de minim 5.000 lei care se intoarce cu comisioane de 8.000 lei, aceasta este o campanie pe care o consideram buna. Desigur exista exceptii, dar, ca referinta, cam pe aceste minimuri ar trebui sa va orientati. (de aici)

60% ROI? Mă gândeam că se pot atinge cifre chiar și mai mari în afiliere, mai ales că nu-i concurență așa mare. În exemplul lor, la un profit de 3000 de lei, statul îți mai ia vreo 1000 de lei pe impozite, așa că rămâi cu 2000 de lei profit.

asus s5507

    15 comentarii

  1. De ce se chinuie si nu intra in profitshare sau 2 parale nu stiu.
    Probabil controlul complet e unul din factori.

      (Citează)

  2. e un articol doar pentru voi ! pentru noi muritorii de rand este egal cu 0

      (Citează)

  3. In Altex conteaza parerea unui singur om, daca acestuia nu ii suna bine sau i se pare ca ar trebui sa fie altfel, nu se face proiectul respectiv.

      (Citează)

  4. Cristan: vanzarile lor, 40% e enorm si teoretic cu aia 40% faci multe alte lucruri (aff manager, dezvoltare, etc).

    2Parale percepe un comision de performanta situate intre 25% si 40% din totalul comisioanelor aprobate si platite de catre advertiseri, in functie de pachetul de servicii ales. De asemenea, advertiserii 2Parale achita un abonament lunar de 99, 199, 499 sau 1499 RON, in functie de pachetul de servicii acontat.

      (Citează)

    • O să zic din start că pentru magazinele mari acei 99-1499 lei lunar nici nu mai contează și probabil nici 2Parale nu-i mai cere. În rețeaua Altex probabil atât costă curentul electric consumat într-un minut.

      Dincolo de asta, rețelele iau cum bine spui o cotă parte din comisioanele respective (și se aude că PS cere mai mult decât 2P, dar nu știu nimic oficial de fapt, se pare că sunt cam la fel la comisioanele lor), dar oferă multe în schimb: în primul rând oferă afiliați.

      Cred că sunt multe exemple de magazine care au făcut propriul sistem de afiliere și nu i-au urmat afiliații acolo pentru că asta înseamnă reguli noi, rapoarte și unelte noi, contracte, facturi șamd. E mai simplu cu rețeaua.

      De ce nu intră în Profitshare? Probabil nu vor să arate ce vând, cui, când șamd, concluzii ce s-ar putea trage statistici din vânzările afiliate la care are acces rețeaua.

        (Citează)

  5. Din cate am trait pe pielea mea, exista un singur om care se ocupa, printre altele, si de afiliere in firma Altex. Banuiesc ca face multe altele, pe langa, gen promotii sau reclame. E dificil de dat de el, insa, intr-un final, si-a facut treaba (din puntul meu de vedere). Altii reclama comisioane neaprobate si neplatite vechi de 1 an. Eu n-am avut “norocul” asta.
    Ce imi lipseste mult la Altex e lipsa de comunicare, acel “Keeping affiliates up to date on new products and any program enhancements” . Noi, afiliatii, aflam de promotii in acelasi timp cu restul lumii, desi ar trebui sa se anunte, pentru noi, cu cel putin 1 zi inainte, ca sa ai timp sa scrii ceva despre viitorul eveniment. Exista un blog al lor, unde faceau asta, la inceput. Apoi a plecat Claudiu (parca asa se numea) si totul a ramas ca in ziua aceea, nu s-a mai anuntat nimic inainte.
    Si mai am o banuiala, ca in unele zile/ore programul nu functioneaza. Sunt goluri mari de timp cu lipsa de comisioane, pe care nu stiu cum sa le explic altfel.
    Cel mai vechi bug : sunt multe comisioane respinse (si se vad respinse tarziu, cand se iau la mana toate) din cauza de plata cu cardul care nu e aprobata de banca si ar putea fi anulate automat in momentul in care banca respinge plata. E ceva care ar putea fi modificat in program, insa nu se face, ceea ce imi da impresia de program modificat pe genunchi sau incheiat inainte de a fi functional 100%.
    O sa inchei cu ce imi place la program: sunt singurii care pot plati in vouchere, cu bonus de 10 %. Nu te mai incurci cu impozite la stat.

      (Citează)

  6. E o problema de management si asta pretentios spus. Iar Altex-ului nu-i merge bine de cativa ani buni; ca isi lustruieste vitrina asta e cu totul altceva, dar daca treci de vitrina vezi decizii haotice, doar doar se va gasi un cumparator. Startul a fost ratat in 2008, iar intre timp s-a inchis pista de alergari.

      (Citează)

  7. Eu zic invers, suntem pe ultimul loc din U.E la capitolul cumpărături online. 11% din români comandă online conform unui sondaj pe anul 2015, ghici cum preferă restul să cumpere? Așa că pierderea prin program de afiliere nu e așa de mare, asta cred că este viziunea Altex, nu neapărat ca nu stiu sa managerieze un astfel de sistem. Eu cred că trebuie indreptată atenția și a blogerilor și a magazinelor spre educarea omului. Să văd campanii de genul ”reducere xxx% dacă e prima dată cand comanzi online”. Marea Britanie au raport de peste 80% la nivel de populatie care comanda online. Bulgaria a ajuns la 18%.
    E normal să nu se streseze Altex prea tare. Ce e drept în sondaje nu apar cumpărăturile făcute de prieteni/rude pentru terți. De aici și discrepanța dintre vânzări raportate de Profitshare uriașă și procentul din populație care comandă online.

      (Citează)

  8. Am inceput si eu sa colaborez cu altex de prin noiembrie anul trecut si pot sa zic ca n-au nici o treaba cu afilierea.

    1. Suntem in luna a 4-a, am incarcat 3 facturi pana in momentul de fata si nu am primit nici macar un cent.

    2. Comisioanele se aproba extrem de greu, sunt multe din noiembrie care inca nu sunt procesate.

    3. Suport 0 pentru afiliati, i-am sunat sa-i intreb daca mai functioneaza sistemul de afiliere, daca se mai fac plati si mi-au zis ca da, insa in realitate tot astept sa-mi livreze macar prima plata.

    Nici macar nu stiu daca mai fac plati, o sa revin cu un comentariu de indata ce o sa-mi faca macar prima plata.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus