Coburg, un oraș mic, dar cu multe de oferit turiștilor

Din Nuremberg am plecat în Coburg, un oraș de vreo 40.000 de locuitori aflat în nordul Bavariei, la vreo sută de kilometri distanță. Mic, dar pitoresc și cu vreo 4 palate frumoase în sau lângă el.

Am intrat, ca și în Nuremberg, în interiorul vechilor ziduri ale cetății și am găsit o piață centrală de toată frumusețea, animată, viu colorată, unde mulți nemți cumpărau legume, fructe, flori, mâncare sau diverse delicatese de la producători locali. Ghidul local care ne însoțea ne-a spus cu mândrie că localitatea a devenit oraș acum multe sute de ani și cu această distincție a primit și dreptul de a avea o piață pentru comercianți, printre altele, iar piața respectivă încă se ține de 3 ori pe săptămână în centrul orașului.

Mi-a plăcut ideea că există astfel de tradiții și că oamenii sunt mândri de ele. Mi-ar plăcea să avem și noi mai multe.

Piața centrală este foarte pitorească. Clădirea albastră este primăria, iar vizavi de ea se găsește o altă clădire administrativă, cu rol încă de pe vremea ducilor de Saxa-Coburg și Gotha. Aceștia au contribuit la dezvoltarea orașului și au construit palatele din jur, dar contribuția lor importantă se poate vedea în istoria întregii europei: prințul Albert de Saxa-Coburg s-a căsătorit în 1840 cu regina Victoria a Marii Britanii, din care și casa regală engleză de astăzi se trage, iar prințul Leopold de Saxa-Coburg a fost pus rege al Belgiei în 1831, atunci când această țară a devenit independentă. Succesul acestor căsătorii a făcut ca și alți descendenți ai familiei ducilor de Coburg să fie căsătoriți cu regi sau regine europene, Coburg devenind un liant între aproape toate monarhiile europene.

Orașul a avut noroc din nou în 1920. Ducele de Coburg a renunțat la conducerea ducatului și l-a transformat în regiune independentă. Deși foarte apropiați ca tradiții și rudenie de regiune dinspre nord, Thuringia, locuitorii din Coburg au votat atunci să facă parte din Bavaria, aflată la sud, după ce conducătorii bavarezi le-au promis că vor întreține din bugetul statului Bavaria castelele din Coburg, ceea ce se întâmplă și astăzi, probabil spre bucuria primăriei locale.

De ce-au avut noroc? În 1948, când Europa și Germania în particular au fost împărțite între puterile vestice și URSS, granița dintre cele două lumi s-a tras undeva lângă Coburg. Statul Thuringia a intrat în Germania de est, Bavaria a rămas în Vest, de partea americanilor, iar Coburg făcea parte din Bavaria.

Orașul este chiar mic. Pornind din piața centrală, poți vedea majoritatea străzilor frumoase plimbându-te vreo 10-15 minute în fiecare direcție. Sunt destule de văzut, multe case frumoase, eu am dat și peste o ciocolateria locală care s-a dovedit foarte bună, catedrala Sf Moritz este în zonă, la fel și castelul Ehrenburg, care are lângă el Teatrul și un parc frumușel.

Apropo de Sf Moritz, protectorul orașului, acesta era un african, comandant al unei legiuni romane în secolul 3, devenit sfânt după ce a fost executat pentru că a refuzat să masacreze niște creștini. Imaginea Sf Moritz poate fi văzută în multe locuri din oraș, dar statuia sa de pe Primărie are o importanță deoarece toiagul pe care-l ține în mână are vreo 31 de cm, dimensiune devenită și lungimea oficială a cârnatului de Coburg.

Vorbesc serios. Cei din Coburg au alți cârnați față de cei din Nuremberg, mai lungi și, zic eu, mai gustoși probabil pentru că sunt mai mari și deci mai suculenți. Costă 2 euro unul și am mâncat mai mulți chiar în piața centrală de la chioșcul unui domn care-i vindea după ce nevastă-sa în gătea în spate pe un grătar alimentat cu conuri de pin, după cum e tradiția cârnatului local. Se servește într-o chiflă mică, mai mult utilă ca mâner, și cu muștar pe el.

Știu, arată ca un “cârnat”.

Am vizitat două palate: Ehrenburg, aflat chiar în centru, locul unde inclusiv Regina Victoria a venit de mai multe ori, și Veste Coburg, o fortăreață uriașă de pe un deal din zonă (am pornit din oraș prin parc și am urcat vreo 30 de minute de mi-au ieșit capacele, credeam că mor acolo), foarte frumoasă, foarte bine păstrată, în care m-am simțit de parcă aș fi intrat în Winterfell. Vă spun mai multe despre palate în alt articol, orașul merită vizitat chiar și numai pentru acestea.

Ne-am simțit chiar bine aici. Atmosfera era veselă, oamenii păreau prietenoși, orașul a scăpat practic neatins din războaie și toate clădirile sunt originale. În piața prințului Albert poți vedea un joc de apă, pe alte străduțe găsești berării și cafenele, ba chiar și restaurante făcute pentru localnici, unde n-au nici meniu în engleză și abia te înțelegi cu personalul, dar fix așa doream să mănânc.

Un grup de domnișoare agățau lume pe stradă și întrebau dacă vrem să contribuim pentru nunta uneia dintre ele. Am dat 1 euro, mi-au dat o sticlă mică de vin. Altădată am întrebat o femeie ce-și plimba cei doi copii unde se poate mânca bine în zonă și ne-a spus care este restaurantul ei preferat și am insistat noi să nu ne conducă și acolo, că ea ar fi vrut să ne ajute până la capăt.

Partea ciudată a fost pe seară, pe la ora 21, când am ieșit din nou să fotografiem centrul. Nu mai era nimeni, străzile erau pustii ca-n filmele cu zombie, doar din când în când mai vedeau câte un localnic alergând spre casă. Era sâmbătă seară. Ceva mai bizar de atât n-am văzut de multă vreme, dar Coburg este un oraș cu vreo 140.000 de înnoptări pe an (față de Nuremberg, care are vreo 5 milioane), iar majoritatea vin aici pentru business (sunt trei firme mari în zonă, care angajează vreo 60% din oraș), deci nu au foarte mulți turiști în sensul clasic al cuvântului. Un motiv în plus să-l vizitați.

Alte detalii logistice:

• am ajuns aici cu trenul din Nuremberg. Trenul este superb, 160 km/h și lin parcă erai în patul tău de acasă, dar cu un traseu ceva mai dubios: ne-am dat jos la Lichtenfels, de unde am luat un alt tren pentru o singură stație, până la Ebersdorf, iar de acolo un autobuz ne-a dus la autogara din Coburg, totul fiind inclus în prețul biletului de tren. S-ar putea să fie ceva temporar, legat de niște lucrări la linia de tren.
• am stat la hotelul Romantik Golden Traube, aflat chiar lângă centru. Camera a fost destul de mică și neimpresionantă, dar micul dejun a fost bogat, iar hotelul are un lobby frumos, unde pe seară am mai citit o carte, că nu-mi era somn și am tratat asta întâi cu un cappuccino (3,2 euro) și apoi un Aperol Spritz (6 euro). Au aici și un restaurant steakhouse.

Verdict: dacă ajungeți în Nuremberg sau Munchen, luați-vă o zi și pentru Coburg, o merită. Mi-a plăcut mult Nuremberg, este mai amplu și are mai multe de oferit, dar aici în Coburg ne-am simțit mai bine, mai liniștiți, iar micuțul oraș și fortăreață Veste Coburg de pe deal n-au cum să nu vă placă.

Citiți toate articolele din serie sub eticheta Nuremberg.