un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Ce-au în comun Sorin Oprescu și Sepp Blatter

9 Jun 2015  ·

GÂNDURI  ·

11 comentarii

Amândoi conduc organizații mari, corupte de la bază și până la vârf, dar ei se jură că nu știu nimic despre asta și că sunt nevinovați.

Să vorbim de al nostru primar. Consilierul său tocmai a fost arestat pentru mită de 230.000 de euro pentru a facilita obținerea unor autorizații de construcție, de exemplu pentru un supermarket care dorea un rond de circulație în fața intrării. Kaufland, despre care se zvonește că ar fi vorba, a precizat că se distanțează de “orice fel de asociere cu acte și fapte de corupție” legat de asta. Probabil că ei sunt nevinovați, iar omul de afaceri care a intermediat totul a decis de la sine putere să le facă un bine și să lărgească șoseaua în acea zonă; probabil era fan adevărat Kaufland și făcea des cumpărături acolo.

Consilierul lua banii în plic în biroul său, iar mai nou îi cerea în contul soției, în tranșe mai mici de 5000 de euro. Omul este plătit cu vreo 3000 de lei la Primărie, dar are două case, un apartament, trei mașini de lux, ceasuri și bijuterii de 600.000 de euro, tablouri și sculpturi de 800.000 de euro, obiecte de cult de 500.000 de euro.

Nu înțeleg o chestie, când în declarația ta oficială de avere apar astfel de sume, de ce durează atât de mult să vină DNA-ul să te întrebe de unde le ai? Că poate le ai din alte afaceri anterioare legale, caz în care ai putea fi întrebat ce cauți să fii consilier la Primărie. E clar că nu o faci pentru salariu, deci vrei putere și influență? De ce le vrei?

Așadar, ne întoarcem la cele două variante despre Oprescu: este fie corupt, fie păcăliciul celor din jurul său.

Dacă știa că cei din jurul său iau șpagă la grupa mare, atunci cel mai probabil și lui îi revine o tranșă importantă din ea, că doar Primarul semnează, ceea ce-l face corupt.

Dacă nu știa că cei din jur iau șpagă, deși nu este prima oară când un director din Primărie este acuzat de așa ceva, atunci Oprescu este doar un primar incompetent. Când toți cei din jurul tău fură și tu nu vezi asta, nu ai ce căuta acolo.

Similar am spus deja și despre diversele întârzieri pentru proiectele din București: Oprescu fie ne crede proști și ne tot duce cu zăhărelul, amânând termenele de finalizare de câte 10 ori, fie cei care construiesc îl duc pe el cu zăhărelul și-l tot amână după cum vor ei, situație care iarăși nu vorbește de bine. Dovadă pasajul de la Piața Presei, care a avut pe rând termene de finalizare 1 aprilie, 30 aprilie, 30 mai și acum nu se mai știe nimic. Va fi gata când va fi gata!

apus_bucuresti

sursa: Digi24. Ideea cu Sepp Blatter via @adrianbasalic

asus s5507

    11 comentarii

  1. Probabil că ei sunt nevinovați, iar omul de afaceri care a intermediat totul a decis de la sine putere să le facă un bine și să lărgească șoseaua în acea zonă; probabil era fan adevărat Kaufland și făcea des cumpărături acolo.

    Da sigur, ei de fapt nici nu isi doreau access la sosea, il plateau pe ala doar sa le construiasca magazinul. Sa fim seriosi, nu era trecut in contract, dar nu pot sa cred ca cei de la Kaufland nu au spus ce doresc.

      (Citează)

  2. Treaba functioneaza in felul urmator: lantul angajeaza o firmulita mica si o plateste pentru consultanta. Aia se ocupa de tot ce inseamna autorizatii, permise & shit pana construiesc astia magazinul si-i dau drumul. Ei, omu cu firmulita aia e platit destul cat sa aiba de unde da spagile si spagutele aferente fara sa implice in mod direct lantul de supermarketuri.

    Asa s-au construit absolut toate supermarketurile (mai ales cele din oras, care nici n-ar trebui sa existe). Unii mai vechi in business-ul asta fac “consultanta” pentru mai multe lanturi, fara discriminare.

      (Citează)

  3. add: lantul angajeaza o firmulita mica si o plateste pentru consultanta. Aia se ocupa de tot ce inseamna autorizatii, permise & shit pana construiesc astia magazinul si-i dau drumul. Ei, omu cu firmulita aia e platit destul cat sa aiba de unde da spagile si spagutele aferente fara sa implice in mod direct lantul de supermarketuri.

    Da, dar când angajezi respectiva firmă știi deja că are intrările necesare pentru a-ți rezolva problemele și cam știi și sub ce formă le are.

    Nu de alta, dar șpaga aia de 230.000 de euro sigur era “bugetată” încă de când firma de consultanță a făcut oferta către magazin, că doar nu o suportă ei din profitul lor.

      (Citează)

  4. “Așadar, ne întoarcem la cele două variante despre Oprescu: este fie corupt, fie păcăliciul celor din jurul său.”

    Asta e o ironie fina, nu? :)

    Am cunoscut un om care avea un contract in derulare cu primaria, inainte de 2008. Dupa alegerea lui Oprescu, un “consilier” a venit si le-a spus neted, in fata: ce a fost inainte nu e treaba noastra. Daca vreti sa terminati contractul si sa va luati banii, veniti la “negocieri”. Asta desi contractul era semnat si in derulare.

    Cam asta e primarele nostru.

      (Citează)

  5. Că nu se poate demonstra nimic nasol despre magazin, e altă treabă, de altfel fiind motivul pentru care se fac astfel de manevre.

      (Citează)

  6. Sa ne intelegem, consilier personal. Si acesta este alt arestat – a mai fost acum cateva luni arestat Directorul de Infrastructura.
    Dar altfel Oprescu un inocent: primarul care in emisiune la televizor, cand prezentatorul i-a aratat filmul cu craterele din Bucuresti, filmat cu 1 zi inainte el a spus ca nu are cum, cu siguranta este un film de acum cativa ani (si deci prezentatorul minte).

    Uitati-va la cate lucrari sunt incepute peste tot in Bucuresti de ani de zile, la dezastrul general, cate spatii de birouri fara parcari si mall-uri se construiesc aiurea vs parcuri – nimic din toate astea nu se realizeaza fara acceptul primariei.

      (Citează)

  7. firmele astea angajeaza case de avocatura care se ocupa de acte.

    add:
    Treaba functioneaza in felul urmator: lantul angajeaza o firmulita mica si o plateste pentru consultanta. Aia se ocupa de tot ce inseamna autorizatii, permise & shit pana construiesc astia magazinul si-i dau drumul. Ei, omu cu firmulita aia e platit destul cat sa aiba de unde da spagile si spagutele aferente fara sa implice in mod direct lantul de supermarketuri.

    Asa s-au construit absolut toate supermarketurile (mai ales cele din oras, care nici n-ar trebui sa existe). Unii mai vechi in business-ul asta fac “consultanta” pentru mai multe lanturi, fara discriminare.

      (Citează)

  8. add:
    Ei, omu cu firmulita aia e platit destul cat sa aiba de unde da spagile si spagutele aferente fara sa implice in mod direct lantul de supermarketuri.

    În caz că nu ești sarcastic profit de ocazie să nominalizez acest comentariu la marea distincție de „Cea mai Mare Prostie Spusă de Add 2015”. Pentru a putea beneficia de premiu trebuie să te chinui din răsputeri să nu spui o prostie mai mare până la ceremonia de decernare.

      (Citează)

  9. si al tau banuiesc ca e candidat la categoria “cel mai argumentat comentariu”.

      (Citează)

  10. Ok, I’ll bite. Dacă îmi construiesc o casă și vreau să mă racordez la gaze angajez o firmă X care să se ocupe de tot de la autorizații la racordul efectiv. Ăia îmi zic o sumă pe care mi-o cer, iar eu îmi fac un calcul cât m-ar costa pe mine să pierd timpul pe la tot felul de instituții, după tot felul de acte și cât m-ar costa să angajez un instalator care să facă racordul. Dacă prețul firmei X e într-un ordin de mărime similar cu calculul meu, mă bag. Dacă business modelul firmei e să șpăguiască 230000€ ca să obțină autorizațiile, de unde vine suma asta? De la firma respectivă, că face muncă de voluntariat pentru mine și șpăguiește în numele meu sau de la mine, clientul? Dacă își permite firma să dea din bugetul alocat de mine pentru contract înseamnă că și eu luasem asta în considerare când mi-am făcut calculele, deci e clar că sunt părtaș.
    Cu alte cuvinte banii au fost dați de cineva care avea un interes de pe urma autorizației pentru care s-a dat șpaga. Din giratoriul ăla profita Kaufland sau firma de construcții/consultanță?

      (Citează)

  11. Sorin Oprescu = Mega-Ciocoiul Romaniei

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus