un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Ce anunțuri erau la mica publicitate în iunie 1990

4 Jun 2015  ·

GÂNDURI  ·

16 comentarii

Cei de la Anunțul Telefonic mi-au spus că ziarul lor împlinește 25 de ani de existență, ocazie cu care va oferi astăzi un supliment gratuit, o retipărire a ediției de acum 25 de ani. Mi-au spus că pot vedea și online acest număr, dar am preferat să-l cumpăr de la primul chioșc de ziare ce mi-a ieșit în cale și bine am făcut. Deși este o retipărire, numărul acela din 7 iunie 1990 mi se pare o pagină din istoria societății noastre și-l voi păstra pentru copiii mei, alături de alte câteva ziare pe care le am de după Revoluție.

Între timp, Anunțul Telefonic a depășit granițele tipăriturilor și poate fi consultat și online pe anuntul.ro, unul dintre cele mai vizitate site-uri românești. Are rubrici de cumpărări, vânzări și închirieri case, imobile, mașini, servicii, electronice și multe altele, plus o secține interesantă numită Statistici Imobiliare, unde ei folosesc anunțurile pentru a face grafice privind evoluția în timp a prețurilor imobiliarelor în cartierele orașelor.

Iată de exemplu evoluția prețurilor în Tineretului, unde un apartament de 3 camere era cândva 165.000 de euro, dar în ultimii ani s-a așezat pe la 80.000 de euro. Vedeți voi pentru alte zone, dacă vă interesează.
evolutie_preturi_tineretului


Acum înapoi la supliment. Am dat 1 leu pe ziar plus supliment aniversar, iar pe acesta din urmă l-am citit din scoarță în scoarță. Este greu de crezut, acum, mai ales pentru cei ce n-au trăit acele vremuri, ce fel de anunțuri se puteau găsi prin ziare.

anuntul_telefonic_1990_01 anuntul_telefonic_1990_02

Iată câteva ce mi-au atras atenția:
“PICTEZ peisaje (frescă) direct pe perete preț convenabil sau rate.”

“SOLICIT împrumut pe termen.”
Ați mai vedea acum astfel de anunțuri la mica publicitate?

“TREI liftiere autorizate până în 50 de ani, drăguțe, doresc angajament în străinătate sau hotel particular România. CP 61-138.”

“ROCHIE mireasă 42-44 și palură foarte convenabil.”
Nu se făceau trash the dress pe atunci, nu?

“Vânzare ZX Spectrum nou.”
Vârful tehnologiei în acel moment.

“Dacia 1310 sau break neridicată, înscrierea 1983 numai pe valută.”
Adică bănuiesc că era rândul omului să ia Dacie și nu avea cu ce. Sistemul de așteptare pentru mașini s-a dus ulterior pe apa sâmbetei, crescând prețurile foarte mult.

“Dacie 1300 neridicată, aștept provincia.”
Aparent “aștept provincia” chiar era un termen folosit.

“Vânzare VERITAS 360 de ace nou cu piese de schimb.”
Habar n-am despre ce e vorba.

“Vânzare HAINĂ astrahan 44 lungă și rochie de mireasă 42.”
N-am mai auzit de mult cuvântul “astrahan” și parcă acum nu mai este așa o modă cu hainele de blană. Pe vremuri, însă, dacă aveai haină de blană, mai ales de nurcă sau de astrahan, plus un guler de blană eventual cu picioarele animalului încă atașate de el, aveai alt statut social. Minimul era o căciulă de blană. Oamenii cu bani umblau iarna de parcă ar fi venit de la nord de zid ca să se lupte cu Jon Snow.

“Vânzare SUFRAGERIE Luxor de export.”
Acest simplu anunț spune atât de multe. Oamenii știau ce era un “luxor”, adică modelul în sine. Mai mult, era de export, nu de import; era ceva bun pentru că era făcut pentru străini.

“FAMILIE intelectuali (profesori), întrețin vârstnic contra locuință (intrare în spațiu).”
De când n-ați mai auzit oamenii descriindu-se ca intelectuali, în afara cazului în care sunt academicieni sau ceva? Și totuși înainte așa era, dacă aveai facultate, mai ales una din asta mai de soi, erai intelectual.

“FAMILIE medici oferim găzduire apartament elegant Pitești, în schimbul unui sejur Franța (Paris).”
Parisul oare era condiție sine qua non sau doar Franța conta, orașul fiind opțional?

“EXECUT cozonac și gogoși cu materialul clientului, reușită garantată. Doamna Bădescu.”

“STERILETE 10.71.86, toată ziua.”
Așa erau telefoanele înainte, din 6 cifre. Toate anunțurile includ un număr de telefon, nu le-am mai trecut eu aici.

“Cumpăr PLUȘ sau catifea neagră.”
Vă dați seama că până și acestea erau greu de găsit?

“Căutăm STRĂIN dorește Oltcit.”
Nu m-am prins, caută străin sau au deja un străin și caută un Oltcit pentru el?

“SCHIMB ap 4 cam. Mărgeanului parter pentru 3 cam. sect. 1, 2, 3, 4, 6.”
Omul pur și simplu nu mai dorea să locuiască în sectorul 5. Culmea, Vanghelie nu era atunci la primărie.

Secțiunea de DIVERSE și MATRIMONIALE sunt desigur cele mai amuzante. Sunt multe anunțuri precum cel de mai jos:
“MONA Stiti, Robsrvdveien 39 N1470, Lgerenskogn Norvegia, doresc să corespondez în engleză, blondă 1,66.”
Nu-mi dau seama dacă este o ofertă de prostituție sau nu, dar sunt câteva norvegiene care-și doresc corespondență.

“ECONOMIST caut titrată 25-30 ani, 1,55-1.60 în perspectiva căsătoriei.”

“TÂNĂRĂ 22 ani studii medii copil 1 an doresc mariaj ofițer marină, aviație, cu sau fără copii.”
Cam așa stăteau lucrurile într-o societate în care contracepția era interzisă.

“OFER pensiune ap. ultracentral unei tinere pentru menaj ușor, eventual căsătorie.”

“DOAMNĂ 48 ani frumoasă gospodină doresc mariaj cu domn cu autoturism.”
Mai sunt anunțuri în care se specifică obligativitatea autoturismului din partea domnului căutat. Era oare un semn de bunăstare sau o nevoie de deplasare și atât?

“PROPUN înființarea în București a unui punct de întâlnire a celor singuri.”

“TÂNĂR 30 ani situație bună doresc tânără blondă ochi albaștri eventual străină în vederea căsătoriei.”
Și totuși s-au schimbat așa puține de atunci, nu?

Pe ultima pagină sunt două chestii tari: primul este un top al muzicii rock de atunci, creat de ROCKER și despre care se menționează că a ales prezentarea sa în Anunțul Telefonic, ca să afle lumea ce se ascultă în străinătate, iar al doilea este programul meciurilor de la Campionatul Mondial de Fotbal 1990, cel din Italia, cunoscut nouă pentru Adidas Torsion și Panasonic și golul Germaniei din finală, program în care poți citi că vor juca țări precum Cehoslovacia, Iugoslavia, URSS și RFG, pentru că așa era lumea de atunci.

Dacă vreți și voi un exemplar, Anunțul Telefonic care include acest supliment este cel pentru zilele 3-4 iunie, deci astăzi îl mai găsiți la chioșcuri. O explicație pentru el găsiți aici.


Acest articol face parte din campania de promovare a ediției aniversare Anunțul Telefonic 25 de ani.

    16 comentarii

  1. cu dosarul de proxenetism cum mai stau?

      (Citează)

    • Cand vrei sa scapi de concurenta in romania se face un…denunt ! Statul stie sa arunce banii nostri…

      Un milion de lei cheltuiţi şi doi ani de anchete ca să aflăm că prostituatele îşi racolau clienţi la mica publicitate

      Ancheta asta este rezultatul muncii unei secţii întregi de poliţie (Secţia 1) care în ultimii doi ani a cheltuit (după cum susţin sursele mele) peste un milion de lei (trei sferturi cică reprezintă numai costurile interceptării convorbirilor telefonice dintre cercetaţi) ca să „destructureze” această „mare reţea de proxenetism”. Rezultatul acestei munci este trimiterea în judecată a 44 de „acuzaţi de proxenetism şi înlesnire a prostituţiei”.

      Pe lângă Anunţul Telefonic, între acuzaţi figurează şi o studentă care câştiga şi ea un ban cinstit organizându-i activitatea prostituatei care o angajase (îi ţinea agenda, răspundea la telefoane şi-i programa clienţii), o femeie de serviciu de la un salon de masaj care cumpăra şi prezervative pentru… clienţi, şi tot aşa…

      http://www.dollo.ro/2015/09/prostitutie-legalizare-proxenetism/

        (Citează)

  2. preţurile la maşini NU au crescut foarte mult, din contră. O maşină pe vremea lui Ceaşcă era peste 70.000 lei, la un salariu de ordinul a cîteva mii lei/lună. Plăteai rate la ea de te plictiseai, plus faptul că livrarea dura ani şi ani. Şi nici nu era piaţă SH ca acum, la preţuri derizorii – dacia era scumpă, şi nouă şi veche.

      (Citează)

  3. Pai si acum cea mai ieftina masina noua e pe la 7000 euro , salariul mediu fiind undeva pe la 1500 lei. Deci ca sa-ti permiti un amarat de Logan 1.2, 75 cp, fara a/c, omul de rand plateste rate pana i se lungesc ochii….

    Comparativ cu 2015, in 1990 puteai sa-ti iei un apartament cu salariul pe 30 luni, acum acelasi apartament ti-l iei cu salariul pe 80 luni.
    Am calculat in functie de salariul de inceput la intrarea in activitate a unei anumite categorii profesionale, n-are importanta care.

    alias:
    preţurile la maşini NU au crescut foarte mult, din contră. O maşină pe vremea lui Ceaşcă era peste 70.000 lei, la un salariu de ordinul a cîteva mii lei/lună. Plăteai rate la ea de te plictiseai, plus faptul că livrarea dura ani şi ani. Şi nici nu era piaţă SH ca acum, la preţuri derizorii – dacia era scumpă, şi nouă şi veche.

      (Citează)

  4. Pt nwradu – daca poti sa modifici comentariul anterior, voiam sa spun ” Pai si acum cea mai ieftina masina noua e pe la 7.000 euro , salariul mediu fiind undeva pe la 1500 lei.”

      (Citează)

  5. Veritas 360 de ace = masina de tricotat.

      (Citează)

  6. gogu:
    cu dosarul de proxenetism cum mai stau?

    cred ca e pe rol. in schimb am observat ca damezele sunt in continuare pe site doar ca si-au schimbat locul unde-si publica anunturile. au trecut de la matrimoniale (sectiune momentan suspendata) la categoria prestari servicii, si toate ofera “masaj de relaxare si intretinere” :))

      (Citează)

  7. “Vânzare ZX Spectrum nou.”
    Vârful tehnologiei în acel moment.

    Domnu’ inginer, cugetarea asta ai auzit-o la ProTV?
    (nu ma refer la barbarismul aburitor si… atotprezent)

      (Citează)

  8. Alex: Comparativ cu 2015, in 1990 puteai sa-ti iei un apartament cu salariul pe 30 luni, acum acelasi apartament ti-l iei cu salariul pe 80 luni.

    Asta are mai multe motive, unul fiind că terenul este scump din cauza cererii și ofertei, pe când salariile au rămas în jos din cauza economiei care a crescut foarte greu, dezvoltarea țării noastre fiind foarte lentă.

      (Citează)

  9. Dacia … de dupa Revolutie. Heheheeee … Tatal unui prieten bun a vandut imediat dupa Revolutie si banii binenteles la CEC. Si a stat si a stat pana cand s-a decis sa-i scoata pana la urma si si-a cumparat o oaie. Culmea chiar nu a fost gluma:)

      (Citează)

  10. “Vânzare ZX Spectrum nou.” nu era deloc in 1990.

    Aparuse chiar 386-ele AT, 286-ele era deja lansat si mai exista si Junior XT.

      (Citează)

  11. CB:
    Dacia … de dupa Revolutie. Heheheeee … Tatal unui prieten bun a vandut imediat dupa Revolutie si banii binenteles la CEC. Si a stat si a stat pana cand s-a decis sa-i scoata pana la urma si si-a cumparat o oaie. Culmea chiar nu a fost gluma:)

    la ce inflatie era atunci, era de asteptat.

    http://www.insse.ro/cms/ro/content/ipc-serii-de-date

      (Citează)

  12. Mai erau si dactilografele care-si ofereau serviciile.
    Acum cred ca meseria asta a disparut. ;)

      (Citează)

  13. Mona Stiti era un scam, gen scrisoare nigeriana…

      (Citează)

  14. Ciprian Harabagiu

    05/06/2015 la 2:21 PM

    “PROPUN înființarea în București a unui punct de întâlnire a celor singuri.” – Solutia: Facebook

      (Citează)

  15. miluch:
    Mona Stiti era un scam, gen scrisoare nigeriana…

    Sau ca sa fim mai spre sfarsit de secol 20 directoarea Ericsson, Yohanna xxx, sau asa ceva.

    Foarte buna campania Anuntul, foarte misto! O sa cumpar si eu pe hartie.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus