ÃŽn vizită la cramele prahovene – Drumul Vinului fotografiat cu Galaxy S6 Edge

Miercuri am fost plecat toată ziua pe Drumul Vinului, o excursie de o zi pe la câteva podgorii și crame celebre din Prahova. Eu am fost acolo la invitația Samsung, care ne-au pus tuturor la dispoziție câte un Galaxy S6 pentru a face fotografiile, dar turul normal pe la crame îl puteți face și voi, găsiți detaliile aici.

Eu m-am întors cu trei concluzii mari și late: să faci vin este o activitate foarte complexă și dificilă, apoi că s-au făcut investiții mari în cramele văzute, toate fiind moderne și foarte bine puse la puncte, și apoi că în țara noastră, ba chiar la doi pași de Ploiești, sunt foarte multe obiective turistice frumoase. Bănuiesc că aș putea adăuga și că SGS 6 face fotografii foarte bune (tot ce vedeți mai jos), dar asta o știați deja de la review; am avut șî aparatul meu foto la mine, dar nu l-am utilizat deloc.

Să vă spun ce-am văzut.

Crama S.E.R.V.E.

După nume ai putea crede că este o organizație de supereroi în stilul Avengers, dar de fapt este acronimul Societății Euro Românești de Vinuri de Excepție, care a fost prima cramă privată din România, cu o istorie de deja mai mult de 20 de ani. Povestea lor a început în 1994, când contele corsican Guy Tyrel de Poix a înființat SERVE în România, extinzând și aici afacerile sale cu vinuri corsicane. SERVE produce vin sub mărcile Vinul Cavalerului și Terra Romana (primul de găsit în comerț, al doilea în restaurante), plus Cuvee Alexandru, Cuvee Amaury și Cuvee Charlotte, game ceva mai scumpe.

Aici am avut norocul de a fi conduși de dl Dan Săvulescu, oenologul cramei, care înainte de o degustare masivă ne-a arătat și podgoriile și ne-a explicat în detaliu cum cresc ei vița de vie și cum devine aceasta vin. Este mult mai complicat decât credeam, dovadă că agricultura și viticultura în particular sunt științe foarte complexe.

Trecem peste explicațiile de preambul legate de curenții de convecție și structura dealurilor din zona Dealu-Mare, care favorizează anumite tipuri de struguri. Acestea deja sunt chestii prea avansate. Ajungem efectiv la podgoriile din zona Ceptura, întinse pe mai multe hectare de dealuri, de unde am plecat uimit văzând cât de greu se cultivă struguri de calitate. Totul începe cu pământul, care se analizează din diverse privințe și uneori se întoarce (stratul fertil este sus, până la 30 cm adâncime, dar vița de vie nouă se îngroapă mai adânc, așa că se întorc vreo 70 cm de pământ pentru ca solul fertil să fie pus mai la adâncime). Pentru vița de vie se înfig tot felul de ancore și țăruși în pământ, vița se crește agățată de un prim nivel de sârme, apoi în timpul verii se agață de al doilea nivel, apoi la final de sezon se tunde și crenguțele tăiate se mărunțesc și se lasă pe sol, ca să-l îngrașe.

Mai mult, există un nivel optim pentru plasat portaltoiul, iar fiecare plantă de o anumită lungime face doi struguri. Asta înseamnă că se poate estima foarte bine recolta pe hectar dinainte, făcând un calcul bazat pe distanța dintre plante și numărul de rânduri. În funcție de calitatea solului, există un număr optim de struguri ce pot crește acolo; dacă-s prea mulți, ies cu toții mai subnutriți și asta nu-i bine pentru calitatea vinului, așa că unii butași se taie. E un domeniu în care nu vreau să ai o recoltă mai mare decât e cazul.

Vița de vie se veghează, se îngrijește, se agață pe sârme, iar când e de cules trebuie să faci asta pe o temperatură mai joasă, de exemplu dimineață. La SERVE se culege manual, cu oameni cu mici cutii în brațe, așa că se aleg doar strugurii de calitate; dacă ar fi culeasă automat, cu mașinării care zgâlțâie vița până cad boabele, probabil s-ar face acest lucru noaptea, să fie temperatura și mai scăzută, ne spunea oenologul. Strugurii se culeg pe temperaturi mai joase și se duc rapid la cramă pentru zdrobit deoarece temperatura mai mare le grăbește oxidarea și le strică gustul.

Uneori pun bălegar printre vii, alteori le stropesc împotriva dăunătorilor. Și aici ne arăta cât de importante sunt investițiile. Au două mașinării de stropit ce dezvoltă o presiune mult mai mare și împrășit cu ventilatoare puternice particulele de lichid. Fiecare picătură este mai mică și acționează mai eficient, pe când picăturile mai mari și deci mai grele generate de vechile stropitoare cădeau de pe plante și poluau mai mult solul. Cu noile mașinării se folosesc de două ori mai puține substanțe pentru aceeași eficiență.

Odată aduși strugurii la cramă, începe procesul de transformare în vin. Sunt zdrobiți și puși în containere uriașe de inox. Vrei vin roșu? Ții mustul mai mult timp împreună cu pielițele și restul boabelor zdrobite, pentru ca lichidul să ia culoare de acolo. Vrei vin roze? Zdrobești strugurii roșii și ții apoi mustul doar 4 ore în contact cu resturile zdrobirii, fiind suficient pentru a lua culoarea rozalie.

Procesul continuă și apoi în hala de producție și depozitare, unde e mereu de muncă. Vinurile se pun în containere de inox și au loc vreo două procese diferite de fermentație. Se formează natural un tartru în ele, care este lăsat să se depună pe fund și apoi vinul de deasupra sa este ușurel scos din containere (vinurile țînute mai mulți ani în sticlă mai dezvoltă ceva tartru care arată ca niște impurități în sticlă, dar este perfect natural și trebuie doar strecurat sau lăsat să se depună). Chiar și pentru asta fiecare vin nou se testează prin păstrarea sa la congelator, unde procesul este accelerat, și se trage concluzie pentru fiecare recoltă cam cât tartru s-ar putea forma în vin.

Ulterior, vinul care ajunge rapid pe piață este îmbuteliat tot acolo și livrat. Vinurile care vor petrece ceva timp în butoaie (de unde împrumută culoare și arome) sunt puse în respectivele baricuri. La SERVE sunt butoaie de diverse tipuri, în funcție de vin, dar cred că toate sunt din stejar și un pic arse pe interior, după cum vă spuneam că se face și la whisky-uri. În butoaie se ține între 4 luni și 3 ani, depinde de ce vrei să obții. Nici aici nu e terminată treaba. Periodic vinul este scos din butoaie și acestea sunt bine spălate pe interior, că au loc depuneri de materii organice din vin și aceste depuneri opresc procesul de maturare deoarece lemnul nu mai respiră și vinul nu mai vine în contact direct cu lemnul, ci cu depunerile de care spuneam.

Am și degustat. Drumul Vinului, ca excursie, include multe degustări, toate organizate în săli frumoase, cu pahare potrivite pentru fiecare soi de vin șamd. Specialiștii de acolo vă explică și cum trebuie analizat, mirosit și degustat un vin bun. Am băut câte un pahar de Vinul Cavalerului și Terra Romana; Feteasca Neagră din 2012 este excelentă.

Apropo, dacă doriÈ›i să aflaÈ›i mai multe despre vinuri, pahare, cum se gustă, cum se exprimă diferenÈ›ele între ele, ce-i cu taninul, ce fel de sticle există, cât se toarnă corect È™amd, vă recomand cartea Wine – A Tasting Course. Am luat-o recent de la CărtureÈ™ti È™i este excelentă pentru asta, dacă vă descurcaÈ›i în engleză.

Crama Urlățeanu – Halewood

A doua oprire a fost la acest frumos conac din zona Urlați, așezat strategic pe un vârf de deal. Aparține cramelor Halewood, crame ce aparțin celei mai mari companii independente de vinuri din Marea Britanie.

Conacul este superb. Aș fi stat cu orele pe terasele sale, admirând peisajul, bucurându-mă de soare cu un pahar bun de vin în mână. Dacă sunteți grup de minim 6 persoane, puteți face rezervare pentru degustare și pentru luat masa într-un decor românesc, cu mâncare foarte bună, iar dacă treceți pe cont propriu prin zonă, opriți măcar ca să-l vedeți și poate și să cumpărați ceva de la magazinul de desfacare. Au aici toată gama de vinuri Halewood, inclusiv edițiile speciale de horeca.

Am băut vin scos direct din butoi; sunt mândru că l-am recunoscut ca fiind Merlot. Am băut apoi Rhea și Theia, două vinuri albe Halewood (mie mi-a plăcut primul, celorlalți mai mult al doilea), și apoi Hyperion, un vin roșu foarte bun. Undeva în zona Azuga cei de la Halewood fac și spumant după metoda champenoise.

Muzeul Conacul Bellu din Urlați

Un alt loc minunat și despre care eu nu știam nimic. Conacul din prezent nu este chiar conacul original al acestei mari familii, deoarece clădirea principală a căzut la un cutremur. Vila uriașă de astăzi era atunci doar o anexă. Într-o fotografie din interior puteți vedea că până și cotețul păsărilor era ceea ce astăzi s-ar considera o vilă.

Exteriorul arată foarte bine, fiind frumos amenajat. Interiorul arată și mai bine, deși sunt doar vreo 5 camere de vizitat, dar vezi mobilier și tablouri ca într-un palat. Familia Bellu era foarte bogată, iar unul dintre descendenții săi avea tot terenul parcului Tineretului până la Piața Sudului și l-a donat ulterior orașului; de asta cimitirul Bellu îi poartă numele.

Aici nu ne-au lăsat să fotografiem în interior (decizie discutabilă pentru turism în era social media în general, dar una chiar greșită când îți vine un microbuz plin cu bloggeri la ușă). Va trebui să mă credeți pe cuvânt că, dacă treceți prin zonă, merită vizitat. Pivnița este plină de butoaie și ustensile cu care altădată se făcea vin.

Crama Lacerta

Cea mai nouă și modernă din toate cele văzute miercuri, Lacerta se află la doi pași de Mizil, la granița între județele Prahova și Buzău. Drumul până la ea nu este asfaltat, dar nu are gropi (multe) și dacă ajungeți în zonă puteți să faceți o vizită și apoi măcar pentru a admira priveliștea (construcția este tot în vârful unui deal și se văd frumos viile din jur) și pentru o degustare sau achiziție de vinuri.

Aici lucrurile decurg cumva asemănător cu ce-am văzut la SERVE. Strugurii sunt aduși, zdrobiți și apoi cad gravitațional în marile containere de la nivelul inferior al pivniței prin niște deschideri făcute în tavan. Aici sunt ținute, controlate, mutate în butoaie de lemn și eventual îmbuteliate. Fac și sticle mari pentru vinoteci și cadouri.

Am băut alte 5 pahare de vin (da, a fost o călătorie foarte plăcută). Primul a fost un Blanc de Noir, adică un vin alb făcut din struguri roÈ™ii Pinot Noir. Mustul oricăror struguri este alb la culoare, iar pentru producÈ›ie Blanc de Noir acesta nu este lăsat deloc în contact cu pieliÈ›ele È™i pulpa strugurilor, aÈ™a că rămâne alb. Am băut apoi acelaÈ™i vin, varianta roÈ™ie. Lacerta face È™i un Cabernet Sauvignon – Shiraz bun, de care am băut de mai multe ori din comerÈ›, È™i aici am descoperit cu plăcere È™i gama Cuvee IX.

Construcția lor este foarte mare și din sala de degustare ai o priveliște și mai frumoasă, de la înălțime.

Dacă vă întrebați cum de arată așa bine toate acestea, este pentru că industria vinurilor este singura care a atras 100% din fondurile europene disponibile, bani cu care s-au făcut toate acestea. E un exemplu de succes, deși consumul de vin crește timid în țara noastră. Cei de la SERVE, de exemplu, au cel mai mare succes pe piața canadiană.

Doi la mână, mie se pare foarte mișto că toate aceste locuri frumoase sunt la doar o oră de București. Serios, autostrada spre Ploiești se face în 30 de minute, apoi încă vreo 30 de minute spre Urlați și Ceptura. Dacă mergeți pe acolo, ar fi bine să și gustați ceva, deci mai bine apelați la o excursie gen Drumul Vinului pentru a avea parte și de explicațiile necesare și de degustări și tot ce cuprinde ea.

Cât despre Galaxy S6, două observații: am văzut avantajele încărcării rapide, l-am pus în priză la 37% și 20 de minute mai târziu era la 72%, plus că am fotografiat totul cu el, fiind foarte bun inclusiv în lumina slabă din crame. Mai multe detalii găsiți în review-ul meu.