un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Ce-a fost mai întâi, autostrada sau traficul de marfă?

21 May 2015  ·

TURISM  ·

57 comentarii

Este un articol pe Biziday.ro (scris de altcineva, nu de Moise Guran) care încearcă să demonstreze că nu avem nevoie de autostrada Comarnic – Brașov, un proiect estimat la vreo 8 miliarde de euro, pentru că nu are justificare economică.

Adică, ne spune autorul, traficul de marfă va prefera întotdeauna culoarul Valea Oltului, iar DN1A este o improvizație temporară (de 8 ani) pentru că au fost închise niște poduri de pe o rută ceva mai directă între Transilvania și Moldova.

Nu vreau să-l contrazic, nu mă pricep la trafic de marfă și coridoare pentru TIR-uri și eficiență în logistică.

Ce știu, însă, este că turismul este considerat o ramură a economiei, iar Valea Prahovei și Brașovul au și potențial și nevoie de turism. Nu mai zic că de când s-a deschis mall și Starbucks în Brașov, ai motive să vizitezi orașul.

Știți cum am ajuns la concluzia că turismul necesită autostrăzi? Anul trecut, când de Sf Maria am stat vreo 4 ore între Comarnic și Predeal, în cel mai greoi trafic pe care l-am văzut vreodată. Eram înconjurat de zeci de mii de mașini, toți în drum spre un mini-concediu sau o nuntă sau doar un simplu grătar cu o bere rece.

Ne-am obișnuit cumva să gândim că “turiști” sunt doar străinii care ne vizitează țara, dar în primul rând turiști suntem noi. Da, ca turist eu vreau o autostradă până la munte pentru că asta ar însemna că ajung acolo mai repede, consumând mai puțină benzină, iar timpul suplimentar câștigat astfel (și banii) îmi permit să iau o bere și o gogoașă în plus, ba poate rămâne timp și pentru o urcare cu telecabina până la cota 2000, unde nu am fost niciodată, sau măcar până la 1400, ca să mănânc niște mici extra-scumpi.

Turismul intern înseamnă tot consum, cazare, transport și în primul rând distracție, care e scumpă, iar statul le impozitează pe toate. Poate ca până acum nu păreau multe de impozitat, dar de când cu ofensiva ANAF s-ar putea ca pensiunile să dea și ele bon fiscal, la fel și restaurantele, terasele și barurile de la munte, iar statul s-ar putea să fie surprins de încasările pe care le poate impozita acum.

Vedeți, lucrurile sunt legate. Eu vreau să consum; vreau inclusiv să pot pleca dimineață spre Brașov și să mă întorc seara cu un timp minim petrecut în trafic, iar restul petrecut în restaurante și sub soare, vreau să stau la pensiuni, să mănânc la Vila Bran și să admir castelul de pe terasa lor, să fac o baie în piscină, să fac un grătar la Vălășoaia șamd. Statul poate profita din toate acestea prin impozite.

Momentan nu fac astea tocmai pentru că nu vreau să pierd de două ori mai mult timp blocat pe Valea Prahovei sau riscând să mor pentru că vreun prost a decis să se sinucidă în viteză, iar drumul nu are separatoare de sens ca să nu fii în pericol din cauza accidentelor.

Din București se fac niște excursii de o zi, costă 69 de euro să vezi castelele Peleș și Bran. Aud că au un succes timid. Ce ziceți, cu o autostradă spre acele zone nu că ar fi mai mulți turiști înscriși?

Da, costă mult construcția. Totuși, e o autostradă. Este una dintre cele mai sigure investiții care se pot face și nu mă refer pentru că ai putea taxa accesul (deși este o posibilitate reală), ci pentru că duce oamenii rapid în locurile unde aceștia vor cheltui bani. În plus, o autostradă este pe vecie; până nu vom avea cu toții autovehicule zburătoare sau teleportor de buzunar, autostrada aia va fi utilizata de urmașii noștri și ce va veni după ei. Oricât ar costa, plusul adus de ea va duce, în timp, la recuperarea investiției.

Statul trebuie să facă două lucruri pentru a se asigura că recuperează banii:

  1. să construiască autostrada la un preț rezonabil, nu umflat de toți prietenii cu firme de construcție, de speculă cu terenuri, de studii de fezabilitate și manevre de licitație
  2. să se asigure că își ia partea din ceea ce consumă turiștii duși acolo prin stoparea evaziunii fiscale

Și încă o chestie: ce-a fost mai întâi, traficul de mărfuri sau autostrada? Că poate TIR-urile nu au motiv sa o ia pe Valea Prahovei și din cauză că nu se dezvoltă în zonă afaceri ce-ar putea genera volume suficiente de marfă, iar afacerile nu se dezvoltă pentru că nu au infrastructura necesară.

sambata

asus s5507

    57 comentarii

  1. Ai stat in trafic pentru ca esti prost, de aia ai stat in trafic. Daca nu plecai o data cu toti ceilalti prosti, mergeai repede si nu te stresai pe drum.
    Cum am ajuns de la Sinaia la Bucuresti intr-o ora jumate, mergand lejer si cu oprire de croissant? Am plecat mai devreme, pe la 13.
    Cum am ajuns de la Neptun in Bucuresti din doua ore si jumatate, mergand regulamentar si relaxat? Am plecat la 12.30, nu la 16.00!

      (Citează)

  2. Gaelex:
    Ai stat in trafic pentru ca esti prost, de aia ai stat in trafic. Daca nu plecai o data cu toti ceilalti prosti, mergeai repede si nu te stresai pe drum.
    Cum am ajuns de la Sinaia la Bucuresti intr-o ora jumate, mergand lejer si cu oprire de croissant? Am plecat mai devreme, pe la 13.
    Cum am ajuns de la Neptun in Bucuresti din doua ore si jumatate, mergand regulamentar si relaxat? Am plecat la 12.30, nu la 16.00!

    +1

      (Citează)

  3. Ideea parca era ca pe dincolo ar fi mai ieftin si ca banii aia de gogosi si ca ce-ar iesi in plus din turism ar fi ciubuc. Nici nu inteleg de ce ai scris articolul, daca n-ai fi pomenit gogosile as fi zis ca ai vre-un teren in drumul autostrazii sau cine stie ce alte interese :). Data viitoare iti recomand trenul si poate un articol educativ pe tema asta. Nu zic, are si masina personala 2-3 avantaje, dar in Brasov sau oricare alt sat din drum chiar n-ai ce face cu doua tone dupa tine, doar iesi la aer. Alt argument ar mai fi ca din moment ce noi suntem singurii turisti, autostrada aia nu ar insemna crestere economica ci o molfăire trista a puținilor bani pe care si asa nu-i prea avem.

    Unrelated: http://imgur.com/gkszSIF

      (Citează)

  4. Gaelex

    +1

    Eu de cate ori plec la munte la 6 sunt in masina iar pe la 8 sunt deja acolo pregatit sa urc pe munte. De plecat de la munte plec pe la maximum ora 10 nu stau pana la 12 cand se face “check-out” ca atlfel stai ca prostu cu ceilalti prosti. Dar na…e greu sa te scoli devreme.

      (Citează)

  5. Nu trebuie sa fim experti in transporturi rutiere pentru a analiza situatia. Unde se blocheaza si din ce motiv traficul? Putem avea autostrada comarnic brasov dar traficul se blocheaza in statiuni pentru ca turistul vrea sa intre cu masiba prin oras si pentru ca nu exista locuri de parcare plus celebrele traceri de pietoni. Solutia?! Sosele de ocolire pentru statiuni, parcari la intrarile in statiuni cu transport cu microbuzul si parcari in statiubi dar la un pret mai ridicat. De ce sa bagam n miliarde intr-o investitie care nu ne va rezolva problema cand putem sa o rezolvam cu o zecime din investitie?!

      (Citează)

  6. Citisem articolul atunci când apăruse. Chiar dacă stau în BV, îi dau mai multă dreptate lui și nu ție.
    Turismul ăla intern de care amintești tu, gravitează în viziunea ta în jurul bucureștenilor. Ori tocmai chestia asta e greșită în gândire pentru că a face o autostradă pentru ca “unii” să vină în unele weekenduri la munte e greșit pentru că ai avea ocupată autostrada 2-3 zile din 7. Da, camioanele ar circula însă consumul ar fi mare, poluarea la fel și apoi tot turiștii ar fi nemulțumiți. Având în vedere altitudinea de tranzit ar trebui să fie totul pe 3 benzi în zona de munte … lucru care la noi nu o să se întâmple.

    În plus, turismul ăla intern se bazează și pe mulți alții, nu doar din zona B-IF.

      (Citează)

  7. Ady: +1

    Eu de cate ori plec la munte la 6 sunt in masina iar pe la 8 sunt deja acolo pregatit sa urc pe munte. De plecat de la munte plec pe la maximum ora 10 nu stau pana la 12 cand se face “check-out” ca atlfel stai ca prostu cu ceilalti prosti. Dar na…e greu sa te scoli devreme.

    like

      (Citează)

  8. Voiam și eu odată sa ii dau + lui Gaelex și ai scos sistemul de vot.

    Mai mult, pentru destinația ta, ținând seama de data la care ai fost, eu as fi ales alt drum, nu cel care trece prin stațiuni. Ca și virtuala autostrada. O luai frumos prin Târgoviște, Câmpulung…

      (Citează)

  9. Scuze, Pitești, Câmpulung…

      (Citează)

  10. Unde pana mea sunt plusurile ca am de dat cateva.

      (Citează)

  11. Dragos: Mai mult, pentru destinația ta, ținând seama de data la care ai fost, eu as fi ales alt drum, nu cel care trece prin stațiuni. Ca și virtuala autostrada. O luai frumos prin Târgoviște, Câmpulung…

    Sunt trenuri directe de la Bucuresti?
    Fudulia se plateste: vrei sa ai fierul dupa tine, stai in trafic 4 ore.

      (Citează)

  12. Ady: Eu de cate ori plec la munte la 6 sunt in masina iar pe la 8 sunt deja acolo pregatit sa urc pe munte. De plecat de la munte plec pe la maximum ora 10 nu stau pana la 12 cand se face “check-out” ca atlfel stai ca prostu cu ceilalti prosti. Dar na…e greu sa te scoli devreme.

    Corect, dar chestia asta este o adaptare la condiții. În loc să vrei condiții mai bune de circulație (și siguranță, să nu uităm aspectul acesta), tu spui “lasă că merge și așa, mă scol eu mai devreme”.

      (Citează)

  13. Gaelex: Ai stat in trafic pentru ca esti prost, de aia ai stat in trafic. Daca nu plecai o data cu toti ceilalti prosti, mergeai repede si nu te stresai pe drum.

    Am stat în trafic pentru că întâi am avut treabă pe la un cimitir și alea deschid când vor ele, nu când vrem noi.

      (Citează)

  14. Dragos: Data viitoare iti recomand trenul si poate un articol educativ pe tema asta.

    Trenul ajunge la Sinaia mai târziu decât mașina, chiar și în condiții de trafic. Am mers de câteva ori cu trenul, nu-i o soluție bună acum, având în vedere cum merge CFR-ul.

    Poate cu trenurile astea private să se mai schimbe ceva, dar trebuie să iei bilet din timp.

      (Citează)

  15. 230v:
    Unde pana mea sunt plusurile ca am de dat cateva.

    Le-am scos, sistemul ascundea prea multe comentarii normale din motive de neînțeles. Îl pusesem ca să le ascundă pe cele proaste, dar nu funcționa chiar cum ziceam eu.

      (Citează)

  16. Ariel: Turismul ăla intern de care amintești tu, gravitează în viziunea ta în jurul bucureștenilor. Ori tocmai chestia asta e greșită în gândire pentru că a face o autostradă pentru ca “unii” să vină în unele weekenduri la munte e greșit pentru că ai avea ocupată autostrada 2-3 zile din 7. Da, camioanele ar circula însă consumul ar fi mare, poluarea la fel și apoi tot turiștii ar fi nemulțumiți.

    Bucureștiul are o zecime din populația țării și este și principala poartă de intrare în țară (ăia în Brașov par incapabili să construiască un aeroport), așa că reprezintă un bazin suficient de mare.

    Dincolo de asta, să vezi câți constănțeni visează să ajungă la munte, plus invers când merge lumea la mare.

    Camioanele n-ar circula și poluarea n-ar crește, cred că am stabilit că traficul de marfă e pe Valea Oltului.

    În plus, cred că poluarea e mai mare când mergi încet și cu porniri dese, nu când treci cu 80 la oră pe lângă localități.

      (Citează)

  17. Ba, n-ai dreptate de data asta.

    Plusul din turism e un cacat pe langa ce s-ar intampla daca ar incepe sa treaca investitiile peste Carpati. Aia la Sebes nu mai au pe cine angaja, crezi ca n-ar veni pe la Rm Valcea unde e plin de someri daca ar avea cum? La Bucuresti n-ar veni, ca e scump pamantul, mana de lucru e scumpa…

    Nu zic ca nu mi-ar place o autostrada pana la Brasov (pe oriunde), dar aia nu trebuie sa fie prioritate peste astlalta care leaga portul Constanta de Europa.

    Also, mai prioritara decat aia ar fi o autostrada care leaga Clujul de Moldova, ca aia acolo is saraci lipiti si trebuie sa aduci si provincia aia la nivelul celorlalte.

    Asta cu autostrada pana la Sinaia e pentru bucurestenii care urca cu tocuri la Babele si vin cu berea Burger la pet de-acasa. Nu mersi, sunt altele mai importante.

      (Citează)

  18. A scos radu plusurile … se pare ca l-am suparat … radule, sa ne dai plusurile inapoi, “comunistule”!

      (Citează)

  19. nashu_mare:
    Scuze, Pitești, Câmpulung…

    Cand ai mers ultima data pe drumul ala? Rupi masina de la semafor la semafor. Targoviste Campulung Rucar n-are semafoare, dar e vai mama lui si ala. Sa ajungi la Bran pur si simplu n-ai o solutie rapida.

      (Citează)

  20. nwradu: Le-am scos, sistemul ascundea prea multe comentarii normale din motive de neînțeles. Îl pusesem ca să le ascundă pe cele proaste, dar nu funcționa chiar cum ziceam eu.

    Poti sa il pui sa nu le mai ascunda? Sa arate numai “valuarea”.

      (Citează)

  21. nwradu: Corect, dar chestia asta este o adaptare la condiții. În loc să vrei condiții mai bune de circulație (și siguranță, să nu uităm aspectul acesta), tu spui “lasă că merge și așa, mă scol eu mai devreme”.

    E aiurea sa faci autostrada pentru ca se sta in coloana cateva zile pe an pe un DN. Iar zilele alea sunt fie de sarbatori fie ceva zi de sarbatoare intr-o luni (vezi 1 iunie sa nu te prinda iar pe drum in aglomeratie) sau vineri (vezi 1 mai).Pe bune? Ce zici tu e ca si cum: facem mai multe intrari intr-un stadion pentru ca am stat 5 minute (ceea ce este cu 4m30s mai multe decat media europeana general acceptata) la coada la verificat – pentru ca am venit in acelasi timp cu galeria in loc sa ajung mai devreme cu 10 minute si stateam max. 1 minut. Intelegi analogia ? Eu zic ca cel mai bine faci un sondaj printre firmele de transporturi, cred ca se pricep mai bine la logistica si cred ca rezultatul ar fi diferit, la urma urmei ei sunt cererea, cei care merg zilnic cu masina/tirul/camionul, nu trepadusii care vor sa evadeze 10 zile pe an

      (Citează)

  22. O autostradă cu un cost așa mare nu cred că poate fi fezabilă cu gândul că e acoperită din turism. Mai mult decât atât, stai să vedem ce se întâmplă la anu, cum zicea și Guran, ANAF si DGAF nu or să poată să o țina într-un ritm susținut cât să platească super autostrada.
    Trebuie să ai și un venit sigur așa cum sunt transporturile care mișcă economia mult mai mult decât turismul nefiscalizat.
    Asta nu înseamnă ca nu putem face un drum express la un preț ok cât să merite investiția.

    Cât despre plecat la ore tâmpite ca să nu stai pe drum mult, pot să îți recomand de asemenea să nu te mai duci in ziua respectivă, poate cu 2-3 zile înainte, sau și mai bine e să te duci în altă parte! :))

    (Pentru cei care nu s-au prins eram ironic, adaptarea la condiții vitrege nu înseamna rezolvarea unei probleme.
    Ex: Iarna este frig în casă. încalzim casa sau ne mutăm în Africa până trece iarna? )

      (Citează)

  23. nashu_mare: Mai mult, pentru destinația ta, ținând seama de data la care ai fost, eu as fi ales alt drum, nu cel care trece prin stațiuni. Ca și virtuala autostrada. O luai frumos prin Târgoviște, Câmpulung…

    Aveam treabă și în Predeal.

    Târgoviște? Am venit de câteva ori pe Rucăr-Bran-Târgoviște, faci cu două ore mai mult.

    Mi se pare amuzant cum consideră toată lumea că doar ei se gândesc la chestii precum alt drum, altă oră de plecare șamd, nu încă două mii de oameni.

      (Citează)

  24. Salut,

    Statul ar trebui sa gandeasca pe termen lung. Excelent.
    Doar ca in acest sistem, statul = 5 ani (+eventual inca 5 ani, daca ii iese pasenta la vot).
    Durata asta este un pic peste timpul de ROI al unei astfel de investitii (vezi autostrada)
    Efortul este extrem, (IQ, logistica, bani, scaderea moralului polulatiei datorita cheltuielii) ca sa ce? Sa se bucure urmatorul “stat” peste 10 ani?

    Astfel, situatia e “dificila”. Ai 5 ani in care sa faci ceva sa-ti asiguri pozitia in urmatorii 5. Apoi, in urmatorii 5 trebuie sa furi maxim ca sa stii ca n-ai stat degeaba, ca un prost, in fruntea corabiei si urmatorii pot sa fure mai mult ca tine.

    Merci

      (Citează)

  25. add: Cand ai mers ultima data pe drumul ala? Rupi masina de la semafor la semafor. Targoviste Campulung Rucar n-are semafoare, dar e vai mama lui si ala. Sa ajungi la Bran pur si simplu n-ai o solutie rapida.

    Eu am zis de Pitesti – Campulung – Bran. Ai 100 de km de autostrada. Oricum, consumi mai putin si ajungi mai repede decat sa o iei prin statiuni in perioade de vacanta.

    Altfel, daca ai avea treaba in statiuni, Bucuresti – Targoviste – Sinaia si te teleportezi peste Comarnic.

      (Citează)

  26. mircea (primul)

    21/05/2015 la 9:41 AM

    solutia sa pleci devreme spre vacanta si tarziu spre casa te ajuta in primul rand ca nu pierzi cele doua zile (stii tu, ca pastila aia pe care-o bagi mereu cand iti iei bilete de avion). de multe ori, alea doua zile sunt si singurele.

    normal ca e misto sa ai autostrada pana in brasov. mi-ar placea sa am autostrazi peste tot, care sa atinga toate resedintele de judet, cel putin. dar nu mi se pare prioritara.

    iar ca sa compari veniturile din turism cu alea din transport si, in particular, partea statului din fiecare din cele doua venituri, mi se pare de bezna mintii. numai rovinieta pe un an e de cateva zeci de ori mai scumpa pentru tiruri decat pentru autoturisme.

    marfa care se muta pe valea oltului in general se muta pentru export, ce rost are s-o plimbe pe la munte? normal ca se prefera acum valea oltului, ca alternativa e mai proasta. crezi ca daca ar face autostrada prin defileul jiului ar prefera in continuare tot valea oltului?

      (Citează)

  27. Ady: +1

    Eu de cate ori plec la munte la 6 sunt in masina iar pe la 8 sunt deja acolo pregatit sa urc pe munte. De plecat de la munte plec pe la maximum ora 10 nu stau pana la 12 cand se face “check-out” ca atlfel stai ca prostu cu ceilalti prosti. Dar na…e greu sa te scoli devreme.

    Pai n-ar fi mai bine sa implementeze guvernul un sistem informatic in loc sa faca o autostrada si sa ne inscriem acolo de cate ori vrem sa plecam undeva si sa ne spuna el la ce ora sa plecam de-acasa fiecare ca sa nu fie aglomeratie pe sosele?
    Si crezi ca aia care pleaca dupa amiaza de la munte spre casa sint prosti sau ar vrea sa mai stea juma’ de zi acolo ca se duc cand si cand si stau 1-2 zile. Unii ar zice ca nu e o dovada de inteligenta sa pleci la 9-10 dimineata catre casa.

      (Citează)

  28. Gaelex, stai jos, nota 2.
    Mai citește o data articolul si poate înțelegi ceva din el. Daca nu înțelegi, izoleaza-te undeva si nu te reproduce!

    Zi buna,
    Ciprian

    Gaelex: Ai stat in trafic pentru ca esti prost, de aia ai stat in trafic. Daca nu plecai o data cu toti ceilalti prosti, mergeai repede si nu te stresai pe drum.Cum am ajuns de la Sinaia la Bucuresti intr-o ora jumate, mergand lejer si cu oprire de croissant? Am plecat mai devreme, pe la 13.Cum am ajuns de la Neptun in Bucuresti din doua ore si jumatate, mergand regulamentar si relaxat? Am plecat la 12.30, nu la 16.00!

      (Citează)

  29. Îți iei o bere și o gogoașă în plus și mergi la Starbucks și crezi că acțiunile tale se compară economic cu tiruri întregi de marfă care tranzitează țara fără întârziere?
    De la Mioveni pleacă zilnic 350 de camioane spre Arad. Calculează tu câte gogoși și cafele înseamnă o reducere a timpului de tranzit cu aproape 50% pentru fiecare dintre aceste camioane, aproape 365 zile pe an. Și nu doar Dacia ar beneficia de pe urma acestei autorstrăzi.
    În al doilea rând, între Pitești și Sibiu lipsesc 150km de autostradă, în timp ce prin Brașov, de la Ploiești la Sibiu trebuie construiți 250.

    Și într-o temă adiacentă, un pic infantilă mișcarea cu voturile +/-. Știu că nu te gâdilau toate comentariile, însă opinia majorității era exprimată liber și democratic, și vrei – nu vrei, ăștia sunt cititorii tăi.

      (Citează)

  30. investiţiile pt bunăstarea populaţiei şi implicit dezvoltarea ţării ar trebui privite ca o datorie pt orice guvernant, nu doar o ecuaţie cheltuială-cîştig, cu detalii mărunte despre cît sînt impozitele din turism. Eu i-aş lua pe toţi guvernanţii şi parlamentarii din ultimii zeci de ani şi i-aş pune la săpat autostrăzi, ca muncă forţată, mama lor de nenorociţi.

      (Citează)

  31. Anul trecut am plecat la mare in noapte de 14 spre 15 august. Ia ghici cat am facut din Brasov pana in Costinesti: 12 ore. Eu zic ca ar trebui largita autostrada de la Bucuresti la Constanta.

    Eu sunt din Brasov, si mie mi-ar placea sa ajung in Bucuresti intr-o ora jumate, dar Pitesti – Sibiu trebuie sa fie prioritara pentru tara asta. Ma rog, as paria ca n-o s-o vedem terminata nici in 2025.

      (Citează)

  32. @Radu:
    Ideea de baza nu era sa nu se faca autostrada asta (ca da, strada este subdimensionata nevoilor traficului) dar problema este ca nu este prioritara acum. Cum au mers pana acum pot sa mearga si de acum inainte, dar cand lipsa unei infrastructuri decente de transport marfa face o firma sa inchida sau nici macar sa nu vina in Romania, ai alte autostrazi mai mari pe cap.

    Gandeste-te si tu asa:
    producatorii auto produc pe la 5-6-7% din PIB (cu firmele conexe). Toata industria de turism aduce 5.1% din PIB. Cat din 5.1% asta este generat de Valea Prahovei?

    Si acum, cat din 5-6-7% ala ar profita din autostrada pe Valea Oltului? Tot. Si aici nici macar nu iau in calcul restul economiei care are nevoie de transport de marfa. Asa ar trebui stabilite si prioritatile in cazul contructiei autostrazilor, intr-o tara normala.

      (Citează)

  33. In lipsa sistemului de vot imi exercit totusi aprobarea:
    +1 Ratonbox
    E vorba de o perspectiva de ansamblu, nu de comoditatea unui Radu.

      (Citează)

  34. nwradu: Le-am scos, sistemul ascundea prea multe comentarii normale din motive de neînțeles. Îl pusesem ca să le ascundă pe cele proaste, dar nu funcționa chiar cum ziceam eu.

    moamaaaa, m-ai spart cu explicatia asta. parca esti Victor Ponta.
    de parca daca voiam sa vad un hidden commnet nu puteam sa dau show.
    adevarul e ca te-ai ofticat ca domnu Goe ca comentariile care te besteleau (in special pe faza cu facutul de reclama unor neaveniti) aveau un numar f mare de like-uri.
    nu are rost sa te comporti copilareste, da dovada de maturitate, asuma-ti greselile, nu le ascunde dupa trucuri ieftine. peace :)

      (Citează)

  35. Astia destepti, care il faceti pe autor cu ou si cu otet, si va laudati ca ati facut voi o juma’ de ora de la Brasov la Bucuresti: o sa va punem bariera la intrarea in Prahova, sa intrati ca pe vremuri, odata cei cu numere pare, odata cei cu impare. Sa vedeti ce bine se merge atunci. Poate asa mai avem si noi loc de voi, la noi in judet, termite nesatule ce sunteti.
    Sa va faca Oprescu munte, la Glina! (‘ti-ai dreacu’ de moldoveni de pripas) :D

      (Citează)

  36. Incearca-le pe cele private. Pacat ca sunt putine de genul Softonic/Softrans…

    nwradu: Trenul ajunge la Sinaia mai târziu decât mașina, chiar și în condiții de trafic. Am mers de câteva ori cu trenul, nu-i o soluție bună acum, având în vedere cum merge CFR-ul.

    Poate cu trenurile astea private să se mai schimbe ceva, dar trebuie să iei bilet din timp.

      (Citează)

  37. Leo:
    Astia destepti, care il faceti pe autor cu ou si cu otet, si va laudati ca ati facut voi o juma’ de ora de la Brasov la Bucuresti: o sa va punem bariera la intrarea in Prahova, sa intrati ca pe vremuri, odata cei cu numere pare, odata cei cu impare. Sa vedeti ce bine se merge atunci. Poate asa mai avem si noi loc de voi, la noi in judet, termite nesatule ce sunteti.
    Sa va faca Oprescu munte, la Glina! (‘ti-ai dreacu’ de moldoveni de pripas) :D

    am fost cu masina pt prima oara in Busteni si am oprit putin langa unul dintre blocurile de la poalele muntelui. nu incomodam absolut pe nimeni, nu ocupam niciun loc de parcare. au venit vreo 4-5 disperati la mine , ca daca indraznesc cumva sa las masina acolo o sa o gasesc zob.
    asa idioti eu nu am intalnit nicaieri in tara. unicate. poti sa fii mandru ca esti unul dintre ei. :)

      (Citează)

  38. ratonbox: Gandeste-te si tu asa:
    producatorii auto produc pe la 5-6-7% din PIB (cu firmele conexe). Toata industria de turism aduce 5.1% din PIB. Cat din 5.1% asta este generat de Valea Prahovei?

    De acord, din partea mea prioritatea mare trebuie să fie Pitești-graniță (și pentru marfă și pentru că vreau să merg la Viena în 6 ore), doar să nu aud că aia către munte nu trebuie făcută pentru că nu avem de ce.

    Eu cred că se pot face toate dacă eliminăm corupția din sistemul acela și exproprierile dubioase.

      (Citează)

  39. Argumentul tau e slab, pleci de la o premisa gresita.

    Autostrada nu e un ciot de 100 de km care leaga Bucurestiul de Brasov.
    Autostrada e un coridor care ar trebui sa lege constanta de granita de Vest, si da, o faci pentru trafic greu ( de interes pentru noi) si estul de vest prin bulgaria si grecia (interes pentru ei).

    Mai e si un aspect foarte dragut punctat de Vali Petcu. De ce sa faci autostrada in VP cand ocuparea oficiala e undeva intre 40% si 60%? Cam nasol sa justifici cand jumatate din economia din zona e la negru.

    Si ca un bonus istoric, drumul pe valea Prahovei nu e cel mai bun sau scurt. S-a nascut din interesele imobiliare ale clasei conducatoare antebelice si se propaga in prezent la generatia tanara de chiaburi. Zice Djuvara.

      (Citează)

  40. nwradu:

    Eu cred că se pot face toate dacă eliminăm corupția din sistemul acela și exproprierile dubioase.

    Ai lovit problema aici. Cred ca 99% dintre cititorii tai sunt de acord cu asta.

      (Citează)

  41. mircea (primul)

    21/05/2015 la 2:28 PM

    pai da, si 98% din aia 99% cred ca pot schimba ceva prin vot. deci egal cu zero.

      (Citează)

  42. alxzen: utostrada nu e un ciot de 100 de km care leaga Bucurestiul de Brasov.
    Autostrada e un coridor care ar trebui sa lege constanta de granita de Vest, si da, o faci pentru trafic greu ( de interes pentru noi) si estul de vest prin bulgaria si grecia (interes pentru ei).

    Vorbeam de Valea Prahovei, nu de coridorul Sibiu.

      (Citează)

  43. gogu: moamaaaa, m-ai spart cu explicatia asta. parca esti Victor Ponta.
    de parca daca voiam sa vad un hidden commnet nu puteam sa dau show.
    adevarul e ca te-ai ofticat ca domnu Goe ca comentariile care te besteleau (in special pe faza cu facutul de reclama unor neaveniti) aveau un numar f mare de like-uri.
    nu are rost sa te comporti copilareste, da dovada de maturitate, asuma-ti greselile, nu le ascunde dupa trucuri ieftine. peace :)

    +1

    Și explicația de aici și cea de acu vreo două articole mi se pare puerilă!

    In fine, stăpânul blogului face regulile blogului!
    Probabil noua ne rămâne posibilitatea de a da + manual in comentarii.
    Deși o fi si asta o strategie cu mai multe comentarii :) (glumesc Radu, sper că mai știi de glumă )

      (Citează)

  44. gogu: moamaaaa, m-ai spart cu explicatia asta. parca esti Victor Ponta.
    de parca daca voiam sa vad un hidden commnet nu puteam sa dau show.
    adevarul e ca te-ai ofticat ca domnu Goe ca comentariile care te besteleau (in special pe faza cu facutul de reclama unor neaveniti) aveau un numar f mare de like-uri.
    nu are rost sa te comporti copilareste, da dovada de maturitate, asuma-ti greselile, nu le ascunde dupa trucuri ieftine. peace :)

    După cum am mai spus de nenumărate ori, fiecare poate comenta ce vrea aici, câtă vreme nu înjură. Nu cred că am tăiat vreodată comentarii critice dacă tonul era normal.

    Tu ești cel mai bun exemplu, spui o grămadă de tâmpenii, dar nu te oprește nimeni.

    În schimb erau mulți oameni care veneau, spuneau ceva și se trezeau cu comentariul ascuns. A doua oară nu mai comentau, iar asta nu e bine. Eu vreau ca orice cititor să-și expună liber părerea, nu să fie imediat tras în jos pentru că e nou pe aici. Un alt aspect este ca mulți lăsau un +1 cuiva în loc să-și spună și ei părerea, ceea ce nu mă încântă.

    Pluginul are un whitelist în care poți trece diverse adrese de email pentru care să nu se dea niciodată rating. E greoi e folosit, trebuie modificat direct în cod.

    Dacă văd că sunteți așa mari fani, îl voi reactiva, dar voi pune limita de ascuns comentarii undeva la -200, ca să nu mai fie nimic ascuns, și probabil voi scoate și culorile, că zici că era curcubeul aromelor pe aici.

      (Citează)

  45. ok, daca spun o gramada de tampenii de ce am ateta like-uri la ele?
    pune si la contariile tale optiune de likeuri. o sa ai o surpriza.
    in fine, ma bucur ca le-ai reactivat.
    ai fost ca Ponta cu impozitarea bacsisului, ai avut intentii bune(pt tine), dar ai dat cu oistea-n gard. te iertam totusi, dar suntem cu ochii pe tine :)

      (Citează)

  46. mircea (primul)

    21/05/2015 la 3:04 PM

    ai multe likeuri ca te uiti la antena3 bai latrinistule !

      (Citează)

  47. Mirciulica, era intr-un film unul care urla la toti ca sunt homosexuali. de fapt el era.
    asa si tu cu Antena 3.

      (Citează)

  48. Oameni buni, autostrada si infrastructura in general inseamna civilizatie, inseamna confort pentru intern dar si promovare in extern, inseamna rulaj de bani din care fiecare are ceva de castigat. Faptul ca ma scol cu 5 ore mai devreme nu rezolva problema decat din punctul de vedere a lui nea Vasile care si-a urcat sacii in caruta. Ca cetatean al acestei tari trebuie sa calatoresc oriunde , oricand cu un consum minim de timp, daca mi-l doresc astfel.

      (Citează)

  49. Până și Oltul, cu toate că izvorăște din Hargita, tot pe Valea Oltului o ia :P

      (Citează)

  50. cred ca traficul de persoane a fost primul.

      (Citează)

  51. mircea (primul)

    21/05/2015 la 11:00 PM

    Ba gogu, si badea vrea autostrazi si tu vrei. Rezulta ca esti un indoctrinat latrinist. Si ceilalti care vor autostrazi. Cam asta e logica pe blogu asta

      (Citează)

  52. gogu: moldo

    In judetul Prahova nu sunt date locuri de parcare. Punct.
    Pe de alta parte, bucurestenii si brasovenii ar merita sa le fie facuta zob masina, pentru ca si ei fac la fel, cu cei care parcheaza pe “locurile lor” care de fapt sunt publice. Eu mi-am luat infundatura pe portiera, in nici 6 luni de la cumpararea masinii, in Bucuresti, avand numar de PH, desi parcasem in spatiu public, nu pe “loc dat”.

      (Citează)

  53. Radu mie mi se pare ca autorul de pe Biziday are dreptate si o sa subliniez doar un motiv expus de el: infrastructura in statiuni e tot vraiste, tot bucuresteanul vrea sa ajunga in buza hotelului cu masina. Ce crezi ca se va intimpla cind autostrada va trimite si mai mult trafic in statiuni? Pur si simplu statiunile de pe VP nu sint gindite sa ia mai multe masini. Si din aceasta cauza s anu crezi ca aglomeratia va ramine in statiuni iar tu vei putea ajunge la brasov pe autostrada. Nu, se vor bloca inclusiv iesirile de pe autostrada si se vor umple si acestea in apropierea statiunilor.
    Apoi, problema cu aglomeratia e cum spunea cineva mai sus, citeva zile pe an, punctual pe sensuri – adica e aglomerat duminica seara spre bucuresti si vineri seara spre brasov. Mie mi s-ar parea mai logica o sosea speciala (poate tot dn1 modificat) cu 3-4 sensuri “schimbabile”, cind ai trafic mai mult pe un sens sa dai drumul la o banda in plus pentru sensul ala. Daca ai condus in Birmingham poate ai vazut ideea, generata de aceeasi problema – trafic facut de “navetisti” – la 8 dimineata sensul de intrare e full, cel de iesire e gol golut, la ora 17 e invers. Dar na, e posibil sa fie o idee prea indrazneata pentru Romania.
    Si inca o chestie: mi se pare o disperare din partea unora de a incerca sa se gituie alte tronsoane pentru a crea trafic pentru viitoarea autostrada brasov-bucuresti, cu taxa. Taxa pe care o va incasa un privat. Si cum vine asta: platim si 8 miliarde de euro, dar platim si taxa de autostrada?

      (Citează)

  54. Leo: Eu mi-am luat infundatura pe portiera, in nici 6 luni de la cumpararea masinii, in Bucuresti, avand numar de PH, desi parcasem in spatiu public, nu pe “loc dat”.

    se mai uita si la fata omului…

      (Citează)

  55. Radu…pentru ca avem un mall si Starbucks înseamnă un motiv in plus sa vizitezi Brașovul? Nu pot sa cred ca ai scris prostia asta… Cum ar fi…aici este prima școala in limba romană,aici este biserica neagră iar aici este un mall cu Starbucks?

      (Citează)

  56. Valentin:
    Radu…pentru ca avem un mall si Starbucks înseamnă un motiv in plus sa vizitezi Brașovul? Nu pot sa cred ca ai scris prostia asta… Cum ar fi…aici este prima școala in limba romană,aici este biserica neagră iar aici este un mall cu Starbucks?

    Era o glumă?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus