►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
31 Mar 2015 ·
GÂNDURI ·
Glumesc cu ANAF-ul, dar nu-i glumă cu dărâmatul: restaurantul Bellini de la Șincai a fost demolat. N-o fi avut autorizație? Se construiește altul mai mare?
Nu știu. Nici n-am mâncat vreodată acolo pentru că, locuind în cartier, pot la fel de bine să mănânc acasă. Când ies la restaurant, mă duc în cartierele altora. Am înțeles, însă, că Bellini ar fi avut mâncare bună, chiar dacă pe principiul “meniu de 30 de pagini, că bucătarul nostru știe #cudetoate”.
Acum apropo de ANAF: pare exagerat să închizi o cârciumă câte 1-3 luni pentru o neregulă de 2 sau chiar 200 de lei. Asta practic înseamnă falimentul respectivului loc, concedierea angajaților șamd.
Totuși, cei de la ANAF o explică bine: majoritatea comercianților sunt cinstiți, plătesc taxe, declară banii, dau bon. Cum le poți spune lor că pe cei necinstiți nu i-ai sancționat pentru că… suma era prea mică? Unde tragi linie, la 3 lei? De ce nu la 30, la 300, la 3000? O mărim treptat, prin nesancționare?
Problema este că sancțiune este prea mare: da, să-i rupă cu amenzi, mergând până la poprire conturi șamd, că mă îndoiesc că vreun restaurant are în cont 20.000 de lei, de exemplu, gata de plătit amenda. Dar să nu-l închidă. Nu pentru nereguli fiscale, unde ar trebui să-i lași omului posibilitatea de a munci în continuare pentru a strânge bani de respectiva amendă și mai ales să le lași posibilitatea angajaților de a câștiga un salariu. Nu-i genul de economie în care mâine să-ți găsești alt loc de muncă.
Nu-mi vine să plâng de mila restaurantelor! De mila locurilor unde bonul fiscal era văzut mai rar decât Yeti luând masa cu monstrul din Loch Ness? A locurilor unde cu toții speram să vedem autoritățile dând buzna și amendând în stânga și în dreapta pentru nereguli fiscale sau igienice? A locurilor cărora mulți le doreau falimentul tocmai pentru mârlănia de care dădeau dovadă?
Nu pot face asta, deși îmi pare rău de angajații respectivelor localuri. Vreau amenzi și reguli aplicate, chiar dacă momentan acestea par mult prea dure pentru problemele descoperite. Închiderea unui local ar trebui făcută doar pentru abateri repetate sau motive igienice, când este un pericol pentru cei ce mănâncă acolo și atunci le baricadezi ușa ca să ții zombie și șobolanii înăuntru.
Nu-i rău, însă, cum în ultima vreme am primit bon fiscal peste tot, inclusiv la covrigării (mai puțin la Georgiana din Piață Romană, unde a trebuit să cer și s-a uitat aia la mine de parcă i-aș fi cerut sfântul pocal). E bine.
Una și mai bună: ANAF spune că Pub18 n-a fost închis pentru 3,5 lei nedeclarați, ci pentru vreo 1600 lei și nereguli în acte. Administratorul a luat banii din casă și a plecat cu ei, fără acte, venind apoi cu o singură chitanță, probabil după ce a aflat că e control. Iar cofetăria închisă pentru 1,5 lei? Nici măcar nu a fost controlată. Urzicile confiscate unei bătrâne în piață? Altă știre falsă.
Eu zic să nu uităm că acestea sunt genul de controale și amenzi pe care speram cu toții să le vedem! E treaba aia legată de a fi civilizați și cu afaceri sănătoase, nu cu manevre…
O altă opinie găsiți la Moise Guran, cu concluzia “rostul acestei campanii cu bonuri și controale este relativ simplu de înțeles… dacă nu cresc încasările din TVA, n-are cum să scadă TVA-ul.”
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
30 comentarii
31/03/2015 la 6:38 AM
Radu din 2003 frecventez Pub18 si nu am primit niciodata bon fiscal. Asa ca isi cam merita soarta! Nu trebuie sa ii plangem de mila pe patroni si nici pe angajati. Ai gresit trebuie sa platesti, restul e can-can!
Reno(Citează)
31/03/2015 la 6:59 AM
Dar dacă presupunem că-i adevărat (și că au fost cazuri de închis firme pentru cinci lei), problema apare însă în altă situație: cum ar trebui să procedeze un magazin când clienții ori lasă restul ori n-au ceva mărunțiș? Cel mai probabil, după o zi de activitate sunt 10-20-30 lei diferență între ce este în casă vs ce este pe bonurile din casă…
Sunt curios dacă și magazinul de carne (al cărui patron zicea că l-a închis pentru 50 lei în minus) a fost pe bune sau tot vreo manipulare…
Ionuț Staicu(Citează)
31/03/2015 la 8:06 AM
ALta teorie despre aceste controale este ca sunt razbunarea pentru actiunile DNA. Va luati de ai nostri la varf si ii bagati la puscarie, ca legea trebuie respectata? Aplicam si noi legea, dar la cei mici si mai amarati, care nu au spate, nu au pile si nici bani de avocati.
Vezi ANAF-ul mergand sa verifice Mega Image, Carrefour, Kaufland, Altex, Metro? Unde sigur ar gasi produse neconforme, expirate, nereguli. Dar la astia nu merg, ca sunt pe lista de protectie a cuiva.
Si e OK sa verifice, dar sa verifice tot si sa aplice amenzi si sanctiuni corespunzatoare. Pentru ca daca inchizi un restaurant, ala mai cumpara mancare si bautura? Nu! Mai plateste TVA la stat pe ce cumpara? Pe ce vinde? Impozit pe profit. Nu! Sistemul privat a invatat de mult asta, ca nu il inchizi pe datornic, ca nu il omori si nu il lasi fara sursa de venit din care sa iti plateasca datoriile.
Gaelex(Citează)
31/03/2015 la 8:15 AM
Ce treabă are ANAF-ul cu produsele expirate? Pe lângă asta, când ai fost ultima oară la Mega Image/Auchan/Kaufland/etc. și nu ai primit bon fiscal?
Bogdan Popa(Citează)
31/03/2015 la 8:31 AM
Radu, dar cu o amenda foarte mare care sa sperie, esti de acord?
Ce zici de o amenda procentuala din veniturile anuale? 8.33% e mult?
Problema e ca amenzile nu ajung sa fie recuperate, si acum sa fim corecti, eu de cand ma stiu, nu am primit bon fiscal in restaurant.
SYAOnline(Citează)
31/03/2015 la 9:00 AM
amneda procentuala nu e o idee buna fiindca e dat in functie de veniturile declarate ceea ce, precum se vede, sunt mult mai mici decat veniturile reale… o idee buna ar fi amenda fixa, dar mare, sa usture de la cel mai mare pana la cel mai mic…
bine, nici cum se procedeaza acum cu inchiderea unitatii nu e o idee rea.
deplictis(Citează)
31/03/2015 la 9:56 AM
Asociatii de la Bellini sunt prieteni de-ai mei. Aparent, ei plateau chirie tipului care are si cladirea de langa cu BT insa spatiul era domeniu public. Nu stiu daca e adevarat sau daca macar e posibil asa ceva, insa ei povestea asta o spun. Bellini se va redeschide undeva pe langa Dines in cel mai scurt timp.
mihai(Citează)
31/03/2015 la 9:57 AM
Totuși, cei de la ANAF o explică bine: majoritatea comercianților sunt cinstiți, plătesc taxe, declară banii, dau bon. Cum le poți spune lor că pe cei necinstiți nu i-ai sancționat pentru că… suma era prea mică? Unde tragi linie, la 3 lei? De ce nu la 30, la 300, la 3000? O mărim treptat, prin nesancționare?
Problema este ca ANAF (de fapt vestitata OUG publicata in MO pe 30.12.2014 si semnata Ponta, Oprea si cu Vâlcu) se adreseaza de fapt coafezelor si telespectatorilor. De aia nu lucreaza cu marje de eroare, intervale de incredere, amenzi proportionale, praguri pentru sanctiuni si alte notiuni de genul asta.
Pentru ca citind numele semnatarilor OUG iti dai seama ca nici nu s-a dorit asa ceva.
Cat de greu ar fi fost sa ii prinda pe aia de la Pub18 ca nu au dat bon macar unui singur client? Sau ca lunar cumpara mai multa bautura decat vand. Sau ca furnizorii lor cumpara mai multa bautura decat vand.
E totul pentru show. Mai cititi o data numele semnatarilor OUG. Link aici: http://codfiscal.net/42241/oug-912014-modificarea-si-completarea-oug-281999-utilizarea-aparatelor-de-marcat-electronice-fiscale
nashu_mare(Citează)
31/03/2015 la 10:12 AM
Erau ieri la MegaImage-ul de la Armeneasca. And I second that: cand nu ai primit la Mega, vreodata, bon? Tinand cont ca in baza bonului te verifica la iesire?…? Discutie irelevanta oricum. Sa verifice, sa fie corecti si la cei mici, si la astia mai “mari”. Sa se faca dreptate cu biciul, doar asa ne putem educa.
John Ionescu(Citează)
31/03/2015 la 10:30 AM
“Unde tragi linie, la 3 lei? De ce nu la 30, la 300, la 3000?” Linia o tragi la niste marje de eroare procentuale din cifra de afaceri (asa te feresti si de cei care au activitate aproape 0 in acte).
Problema e alta, ca apar in presa diverse cazuri in care ne sunt prezentate cazuri in care magazinul se inchide pentru 3-5 lei si, de fapt,nu avem nici o modalitate de a verifica ca asta este adevarat sau nu. Cum presarii au fost si vor fi mereu degeaba, cel mai bine ar fi ca toate P.V.urile de la verificarile astea sa fie publice.
Boris(Citează)
31/03/2015 la 10:34 AM
In loc sa inchida cosmelia eu as vedea un pic altfel lucrurile.
Amenda de 10 ori neregula. Si sa se si aplice.
Cipper(Citează)
31/03/2015 la 10:59 AM
Sunt de acord cu astfel de sanctiuni daca astfel de controale se vor face si in institutiile statului. Astfel, sa se verifice sediile ANAF care fac incasari in numerar si pentru orice neconcordanta intre incasari si casa sa se inchida respectiva filiala. De asemenea, sa se inchida ANAF-ul regional sau national in cazul in care exista contribuabili care desi au platit toate taxele si impozitele la zi apar cu diferente in evidenta ANAF.
Totodata ar trebui gasita o procedura simplificata ca cei care au de recuperat tva de la stat sa poata sa execute conturile statului a doua zi din care creanta a devinit exigibila, asa cum si statul iti pune poprire pe cont cand intarzii cu plata unei dari catre el.
georgel007(Citează)
31/03/2015 la 12:33 PM
Da, dar nu pentru asta platesc acum. Platesc pentru ca nu au avut o hartie. Mai departe se merge pe principiul “deci n-ai hartia, atunci stim noi…” si il ard pe ciocoiul care suge sangele țărișoarei.
Daca tu nu ai primit bon incepand din 2003 incoace, cam cat de greu ar fi fost pentru un agent sa mearga la pont, sa comande ceva si sa nu primeasca bon? Sau sa vina o plangere de la vreun “client”?
Dar daca in ziua respectiva au dat bonuri?
Dar ai dreptate, toata situatia este un can-can
nashu_mare(Citează)
31/03/2015 la 1:23 PM
mizeria aia de restaurant de la tineretului a fost construit pe spatiu public, nu pe terenul lui. si chiar nu cred ca ala a avut toate actele in regula si a fost demolat.
speedy.gonzales(Citează)
31/03/2015 la 1:29 PM
Vezi ca suma aia mica e o suma constatata in ziua x la momentul y de catre anaf.
Daca inmultesti suma cu restul orelor din zi, cu restul zilelor din luna si cu restul lunilor din an. La sfarstit de an constasti ca evaziunea e uriasa.
Mai nou am auzit ca au inchis un copiator pentru 5 lei :)))
Nu e mult nu e putin, insa s-a ridicat o problema ce a bacsisului infim.
0,4 bani, 1,2 bani iar unde ai un rulaj mare se strange la cativa euro sau zeci de euro zilnic.
Si banii astia trebuie impozitati.
Sau daca nu vor sa ii bage cotabilitate (e mai mare munca decat castigul) sa-si puna cutie din aia pentru donatii.
Cosmin(Citează)
31/03/2015 la 1:29 PM
Salut,
Nu apreciez ANAF, sunt printre cei mai mari mafioti din tara asta. Faptul ca actioneaza la comanda (ca si politia & justitia in majoritate cazurilor serioase) este cea mai mare nedreptate si exagerare.
Evident ca nu sunt retardati, este mult mai simplu decat ne imaginam sa controlezi imediat orice ban inregistrat. Dar ei lasa asta cu buna stiinta, avand in vedere ca majoritatea capilor ANAF sunt capi si ai lumii interlope.
Sper ca acum, cu noile organizari, acesti “tineri” sa fie mai putin si mai putin curand murdari.
Insa pe partea cealalta, nu suntem toti in acelasi film? Adica pe bune acum, cumpar in Romania pe persoana fizica (adica pentru consum) de peste 20 ani.
N-am trecut pe foaie, dar pot spune ca in peste 70% din cazuri NU PRIMESC BON FISCAL/FACTURA. Ca sa nu mai vorbesc de aria serviciilor vandute b2c, unde NU EXISTA ACEST CONCEPT.
Dar asa suntem noi, avem placerea asta sa spunem “pai la cat de mult se fura in tara asta, tocmai pe asta micu’ l-ai gasit?! ce-ai avut cu el, saracu’, leaga-te de cel mare!”
Pai daca toata lumea fura, de la cel mai mare la cel mai mic, cum va puteti imagina ca o sa pice intai cei mari care sunt cel mai bine protejati ?
Curatenia porneste de la cei mici in sus, pentru ca mai apoi sa poata ajunge si la cei mari (se redefineste standardul de curatenie tura cu tura si se ataca patura cu patura).
Daca cei mici vor fi foarte stricti si atenti, nu vor mai putea sustine / acoperi pe cei mari si asa se poate ajunge si la ei intr-un viitor.
Merci.
vladutz(Citează)
31/03/2015 la 2:13 PM
Ok toti sar ca pentru X RON au inchis firma Y .Pai bre X RON ori vreo 100.000 de firme deci cam cat a pierdut statul
ZZZZZZZZ(Citează)
31/03/2015 la 2:45 PM
“cand nu ai primit la Mega, vreodata, bon? Tinand cont ca in baza bonului te verifica la iesire?”
Ce face? Ce bon? Ce moaca dubioasa trebuie ca ai :D
Radu: vezi in cartier “De cartier”. Un bors de miel de nu mai pleci din cartier :D
animal00(Citează)
31/03/2015 la 3:07 PM
Sunt de acord cu ce-ai spus, dar te contrazic la această frază: curățenia se poate face simultan pe toate planurile (și chiar pare că se face).
Așa că lozinca aia cu “întâi să-i aresteze pe ăia mari și apoi să se uite și la noi” este scuza hoțului mărunt. În practică, pot fi toți investigați simultan.
nwradu(Citează)
31/03/2015 la 3:57 PM
Aici nu prea ai nimerit-o. Nu văd legătura dintre DNA și magazine.
În plus, cei numiți de tine sunt verificați des, iar ANAF-ul nu are legătură cu produsele, aia-i treaba ANPC-ului.
nwradu(Citează)
31/03/2015 la 3:59 PM
Cred că le poți cere, ai dreptul de a le vedea. Că nu le fac ei publice ține de site-uri și infrastructură și lipsă de oameni.
ANAF are nevoie de un PR mai bun, ce-i drept.
nwradu(Citează)
31/03/2015 la 3:59 PM
Am auzit că ar fi celebri, o să-i încerc.
nwradu(Citează)
31/03/2015 la 4:00 PM
Problema e ca greselile nu sunt intotdeauna impotriva statului. Si sa vezi ce greu e sa recuperezi o greseala facuta de ei…
nashu_mare(Citează)
31/03/2015 la 4:01 PM
I-au prins cu ce-au putut. Nici pe Capone nu l-au băgat pentru crimă, ca să dau exemplul clasic.
nwradu(Citează)
31/03/2015 la 5:00 PM
Hai ma, la patroana e cea mai mediocra mancare din cartier. Nu zic ca e nasoala, dar din punctul meu de vedere acel restaurant este pe ultimul loc. M-a aburit si pe mine cineva cu borsu’ de miel insa e meh.
mihai(Citează)
31/03/2015 la 5:10 PM
mihai: si care este topul, daca astia sunt “cea mai mediocra”?
nu tre sa o iei peiorativ ci ca un chestionar. Am mancat la sare si piper: bun. La calinescu: prost.
Langa cartier am mancat la ailalti: meh.
animal00(Citează)
31/03/2015 la 5:16 PM
Ma asteptam sa vina exemplul asta. Da, dar lui Capone nu i-au dat pedeapsa cea mai grea posibila pentru omor cu premeditare, i-au dat o pedeapsa adecvata infractiunii cu care l-au prins.
nashu_mare(Citează)
31/03/2015 la 5:57 PM
Gresit, ANAF are treaba cu produsele si inca foarte mult. Trebuie sa verifice intrarile sa corespunda cu stocurile, sa nu fie marfa la raft fara factura de intrare. Pentru ca evaziune fiscala samd, iei 10 sticle de lapte pe factura si vinzi 100 fizic.
Si mai trebuie ANAF sa verifice ca nu sunt produsele expirate, pentru ca produsele expirate trebuie scoase de la raf, arse sau distruse cumva si trebuie scoase de pe gestiunea magazinului si descarcat din contabilitate.
Dar presupun ca pe voi nu va duce mintea ca evaziune fiscala inseamna mai mult decat doar bon fiscal.
Este razboi intre puteri, DNA pe de o parte care loveste in esalonul superior al PSD in principal si ANAF pe de alta parte, iar ei lovesc in sustinatorii PDL-ului, ai lui Johannis si in general in cei care sunt votanti anti-PSD.
Gaelex(Citează)
07/04/2015 la 3:58 AM
@Radu: Apropos de locatii “din cartier” de la tine, de restaurantul Sare si Piper (in spate la Profi de langa statia de metrou Timpuri Noi) ai auzit ceva? de bine, de rau? Am incercat in doua randuri (seara si in weekend ce-i drept) si nu mai aveau mese libere :(
Dan(Citează)
07/04/2015 la 8:48 AM
De bine, dar nu că ar fi vreo capodoperă, ci doar că este mâncare bună, normală.
nwradu(Citează)