►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Mă sperie experții români în aviație. La propriu, mă sperie și mă minunez că au avut o carieră lungă în acest domeniu, iar apoi nu mă mir de starea proastă a transporturilor aeriene românești, dacă aceștia ne sunt experții.
Un domn, ieri seară la Digi 24 (la ei mă uit, nu știu de alte televiziuni), spunea că secretul unei călătorii fără accidente este să mergi cu liniile aeriene consacrate. “N-a auzit nimeni de accidente la Lufthansa și din ăștia mari”, spunea dânsul.
Sigur că nu! Să trecem mai departe.
—
Domnul respectiv a continuat spunând că nu are încredere în companiile low-cost, acestea având de obicei un patron care adună piloți din diverse părți și avioane din alte părți, spunea dânsul gesticulând din mâini. Ceea ce de multe ori este adevărat, dar de data aceasta ne referim la Germanwings și n-ar strica să ne facem temele: Germanwings este în întregime deținută de compania Lufthansa și nu cred că cineva nu are încredere în aceștia. Eu aș zbura oricând cu ei! Mai multe, Lufthansa a transferat către Germanwings tot felul de zboruri interne sau europene, păstrând sub nume propriu mai degrabă cursele de pe liniile bănoase, tradiționale.
Cum faci atunci un low-cost, dacă nu “adunând piloți din toate părțile” și avioane la fel? Păi reduci costurile cu diverse servicii adiționale: nu mai oferi mâncare la bord (sau dai doar niște biscuiți), nu mai faci site-uri complexe, nu investești în marketing, nu cumperi A380-uri, nu oferi gratuit transportul bagajelor mari, ci ceri bani pentru asta (dar astfel oferi tarife mici celor care zboară pentru 1-2 zile doar cu bagaj de mână), operezi la ore mai anormale, aterizezi pe aeroporturi mai îndepărtate de oraș șamd. Nu este musai să faci rabat la siguranță!
În acest caz, pilotul avionului Germanwings nu era venit “din toate părțile”, ci lucra de 10 ani pentru companie.
Un alt expert, mai pe la prânz, se jura că n-a fost defecțiune, ci atentat, poate chiar cu bombă. Dar se jura, nu alta.
—
Expertul român a continuat discursul zicând ca avionul avea 24 de ani, cam “bătrâior…”. Chiar nu contează cât de vechi este un avion. Contează doar cât de bine a fost întreținut și cât de des a fost modernizat cu cele mai noi piese și sisteme electronice și mecanice. Coca în sine, metalul, poate avea orice vârstă, că doar nu se dizolvă de la aer, iar restul elementelor pot fi modernizate dacă este cazul.
În cazul curent, avionul D-AIPX a aparținut doar Lufthansa și Germanwings și a fost upgradat de mai multe ori. Ca o notă suplimentară, Air Force One, avionul președintelui american, are tot 24 de ani.
—
În același timp, zice expertul nostru, o inspecție fusese făcută chiar cu o zi înainte.
Hai să lămurim și aceste inspecții, că văd că s-a vorbit despre ele.
Nu știu cât a durat această inspecție făcută în Dusseldorf, dar pe 23 martie avionul a zburat Dusseldorf – Madrid între orele 15:40 și 18:25, apoi Madrid – Barcelona, iar pe 24 martie a pornit pe ultimul său segment, Barcelona – Dusseldorf. În orice caz, inspecția de pe 23 martie a durat maxim jumătate de zi, probabil 1-2 ore. Istoricul este aici.
Am vorbit cu un expert real în avioane și mentenanță (mă rog… lăsați-o așa) și-mi spunea că “inspecția de o zi” este nimic. Se pune un tester pe avion și se cercetează dacă senzorii de bord raportează vreun defect, probabil se scot niște parametri care ar putea arăta gradul de uzură. Dacă parametrii dau valori ciudate, se trece la înlocuit de piese. Probabil că se mai face o inspecție vizuală a aripilor, elementelor de control și a palelor de la motoare, plus a anvelopelor, dar cam atât.
Este ca la service-urile auto, unde mecanicul pune un tester pe computerul de bord și vede ce raportează acesta. Poate că nu raportează nimic în neregulă, dar după ce pleci de acolo crapă pompa de apă sau termostatul sau faci pană. Să nu-mi spuneți că n-ați pățit niciodată ceva de genul acesta!
O inspecție reală la avioane durează mult mai mult timp și se face ceva mai rar. Avionul este dus la un hangar, se desfac panouri, se demontează piese până în adâncul avionului, se studiază uzura, se înlocuiesc consumabilele șamd.
Toate aceste informații sunt pe net la un click distanță, în 3 minute. Toate! A cui este Germanwings, cine pilota avionul, ce rute a avut avionul în zilele anterioare, ce presupune service-ul.
Televiziunile ar trebui să aleagă: fie să nu-i mai cheme pe “experți” care vin cu mâna în fund și spun ce știau ei din anii ’80 toamna, când au ieșit la pensie, stârnind panică prin tot felul de declarații bazate pe nimic, fie îi pun să se documenteze înainte să vină la emisiune, ca să nu se facă de răs și televiziunea.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
19 comentarii
25/03/2015 la 2:47 PM
Nu sunt complet de acord cu articolul si faci greseala de a te baga in domenii pe care nu le cunosti in suficient detaliu.
“Coca în sine, metalul, poate avea orice vârstă, că doar nu se dizolvă de la aer, iar restul elementelor pot fi modernizate dacă este cazul.”. Metalul se uzeaza si pot sa apara fisuri in el. Metalul nu poate avea orice varsta, fiecare componenta are timpul ei de uzura calculat si se schimba cand este cazul (sau se schimba avionul, cand e vorba de structura principala). Iar 24 de ani pentru un A320 este mult (indiferent daca asta a fost sau nu cauza accidentului).
Iar partea cu increderea e discutabila. Un avion vechi de la Lufthansa a fost transferat celor de la Germanwings. Normal, pentru reducerea costurilor. Cu ce preferi si te simti mai sigur sa zbori, cu un avion vechi de 24 de ani sau cu unul vechi de 5 ani?
Rares(Citează)
25/03/2015 la 3:13 PM
Dupa ce te uiti la destule episoade cu ‘dezastre in aer’ iti vine sa nu mai mergi deloc cu avionul, si, pe langa eroarea umana, intretinerea proasta cred ca ocupa un ‘onorabil’ loc secund in cauza accidentelor.
Cand auzi de motoare ridicate cu motostivuitorul si alte chestii de nici romanul in inventivitatea lui nemarginita nu cred ca se apuca sa le faca. Si asta la firme mari, nu la air jiji din bolintin. Cred ca cel mai bun mod sa te lecuiesti de a mai merge cu avionul e sa stai cateva luni printre mecanicii de intretinere :-P
Si inca ceva, varsta avionului, destul de mare totusi, conteaza, dar mai putin. Conteaza mai mult ciclurile de presurizare-depresurizare la aterizari si decolari, precum si stresul in general asupra fuselajului la aceste operatii. Fiind din cate am inteles un avion destinat curselor scurte, automat era mult mai imbatranit decat spre exemplu un transatlantic de aceeasi ‘varsta’.
Sunt curios si eu care va fi raspunsul oficial, dar tare mi-e ca vechimea avionului …
Alex(Citează)
25/03/2015 la 3:18 PM
Eu fac “naveta” cu wizzair (8-9 zboruri dus-intors/an) foarte rar cu germanwings. Fac chestia ăsta de vreo 5 ani și văd doar uzura și neglijență la interior. Mochete și Scaune murdare, uzate și neîngrijite punct. În schimb la exterior nu pot spune ca văd același lucru. Poate și pentru că Nu am pregătirea necesară. Arată ok. Vopseaua e impecabilă și pe partea de mecanică structura sau electronica sper ca totul sa fie ok.
Însă dacă s-ar întâmpla ceva cu două avioane consecutiv, cred ca as căuta alt mijloc de transport.
Până atunci sper ca toată lumea sa își facă treaba cum trebuie și accidente ca cel de ieri sa nu mai existe.
adi(Citează)
25/03/2015 la 3:52 PM
Periodic se verifica integritatea structurala a metalului din avioane. Exista testere NDT, fie de tip ultrasonic, fie altfel. Ce trebuie schimbat, se schimba in unitati service de tip MRO certificate pentru nivelul corespunzator de reparatie, conform manualului de service (la noi Aerostar si Romaero – pentru modele anume de aeronave). Cu ocazia asta, la avioanele destinate companiilor low cost se mai pun si cateva randuri de scaune in plus. Nu se pune problema varstei ca la masini.
Tot in manualul de reparatii al unui avion nu veti gasi proceduri de mentenanta pentru low cost si pentru curse de linie regulate. Perioadele intre interventii si procedurile de testare si reparatii sunt identice.
nashu_mare(Citează)
25/03/2015 la 3:59 PM
Verificarea C-Check, desfacerea aeronavei pana la structura de baza si inspectia tuturor elementelor – reparatii si schimbari de piese etc, a fost facuta in 2013. Ieri au misunat multi experti in aviatie pe la TV si in pres. Specialisti au fost putini, iar o analiza sumara si buna a fost facuta de pilotul Dan Osiceanu la TVR 1
sorin(Citează)
25/03/2015 la 4:02 PM
Vechimea avionului nu va avea nimic de spus…Iar eu ma uit la “dezastre in aer” si pot spune ca ma incurajeaza sa zbor tot mai mult. Poate si pasiune, dar si faptul ca in urma fiecarui accident / incident industria a luat masuri si a evoluat.
sorin(Citează)
25/03/2015 la 4:15 PM
Normal, dar se subînțelege că și acestea se repară. Spre deosebire de autoturisme, care se repară când se defectează, avioanele au un regim ceva mai strict de inspecție și mentenanță. Lumea crede că 24 de ani la un avion sunt ca 24 de ani la o mașină, adică rablă.
Mă simt la fel de sigur în oricare, câtă vreme sunt urmate procedurile corecte.
nwradu(Citează)
25/03/2015 la 4:17 PM
Cam așa ceva.
nwradu(Citează)
25/03/2015 la 4:41 PM
Companiile low cost au in medie avioane mult mai noi decat restul.
add(Citează)
25/03/2015 la 7:22 PM
‘dezastre in aer’ sunt accidente aviatice vechi ( anii 80-90)
motoare ridicate cu motostivuitorul – se numeste pod rulant si nu stiu cu ce ai putea sa ridici un motor.
sunt curios cati “mecanici de intretinere” cunosti ca sa vorbesti sau in cate statii de mentenanta ai intrat (part 145)
Sunt 4 controale (A,B,C,D) la avioane la diverse ore de zbor sau cicluri (aterizare – decolare). Cel mai mare este controlul D se face la aprox 5 ani (50000 ore de zbor) si dureaza 2 luni.
mihai(Citează)
25/03/2015 la 7:56 PM
Sunt si mai noi, mai ales prin ultimile sezoane, au fost accidente ‘proaspete’ de ma mir ca s-au terminat investigatiile.
Iar cand am zis motostivuitor, chiar la ala ma refeream. Asta e si motivul pentru care a zburat motorul de pe avion, pentru ca l-au manevrat cu motostivuitorul pana au fisurat suportul in care se prindea (un avion AAnu stiu cat, parca dc10, ca era cu 3 motoare – sau eventual md_nustiucat, urmasul lui).
Si pe vremea aia nu existau companii low cost, ce-i drept, nici conditii mai drastice. Acum sunt low cost-uri si low cost-uri, nu poti sa le pui pe toate in aceeasi oala.
Pana la urma si la urma, conteaza si cat de norocos esti.
Alex(Citează)
25/03/2015 la 8:37 PM
@mihai: este un caz real de la “dezastre în aer”, cel cu motostivuitorul. Au vrut să accelereze procedura de demontare, de parcă erau români, nu alta (si nu erau)… si în procesul ăsta au avariat ceva suport. Procedura de montare/demontare normală lua mult mai mult timp și ei au vrut să fie “smecheri”.
Și au fost si alte cazuri de neglijență crasă, un pilot a zburat la propriu pe geam și a rămas atîrnat doar pt că îl ținea un alt membru al echipajului de picioare, pt că un idiot de mecanic a pus șuruburi de altă lungime decît cea cerută la fixarea panoului parbrizului… la emisiunea de ieri-alalteieri au arătat cum a luat foc un avion pt că idioții au transportat în cală 140 de generatoare de oxigen expirate, care NU se transportă decît în conditii f. speciale, pt că generează temperaturi de sute de grade dacă se declanșează accidental…. și altele….
De asemenea, “dezastre în aer” prezinta și accidente noi, a fost cel cu Malayesian MH nustiucît (la emisiunea de acum 1 săptămînă), și cel cu Air France din Brazilia, și cel în care a murit președintele Poloniei… deci chestii recente.
alias(Citează)
25/03/2015 la 8:40 PM
@nwradu: “experții” români în ORICE domeniu, care apar la TV, sînt mai mult de jumate niște caraghioși care spun numai tîmpenii. Deci în ORICE, nu numai în aviație ! și în politică, și în învățămînt, și în știință etc. Unii spun aberații atît de mari încît cazi pe spate de rîs…
experții adevărați sînt mai greu de găsit de către cei de la tv si/sau nu au timp să apară la TV.
alias(Citează)
25/03/2015 la 8:46 PM
ce-i mai grav e ca procedura ‘romaneasca’ devenise standard prin firmele de intretinere, ca se economiseau mii sau zeci de mii de ore de munca pe an; nu stiu daca de fiecare data foloseau motostivuitor sau ceva mai normal la cap, dar avionul fatidic asta a fost
acum daca ‘specialistii’ americani faceau din astea (ramane de vazut daca inca mai fac), la tarile din lumea a treia la ce sa te astepti ?
oricum de abia peste vreun an doi o sa aflam concluziile finale, asta daca nu cumva o fi fost vreo problema ascunsa sa mai fie nevoie si de alt avion aproape sa cada ca sa-si dea seama care e baiul (n-ar fi prima oara)
Alex(Citează)
25/03/2015 la 10:02 PM
Un avion de 24 de ani nu este considerat a fi un avion vechi. Are cel mult o varsta “medie”de exploatare..
In aviatie nu exista “procedura”romaneasca nici macar prin tarile din lumea a III-a. Sunt niste standarde si proceduri care trebuie respectate ca la carte.
De exemplu daca se pune un nit si nu iese la cota si are o eroare de 0.1mm,, se scoate se da alta gaura cu alta cota.. se pune altul la o cota mai mare care ca sa fie totul perfect.
E adevarat costurile de intretinere la un avion sunt enorme si se incearca reducerea lor pe cat posibil.. dar cat naiba sa reduci.. ca in aviatie costurile sunt enorme..
Chiar si o banala banda adeziva de la 3M certificata pentru folosirea in aviatie costa 40 $ Rola.. cand una chinezeasca omoloaga din comert aproape identica dar necertificata costa 5 $..
Oricum avioanele Airbus sunt “mai proaste ca Boengurile”.. parerea mea..
koss(Citează)
25/03/2015 la 11:37 PM
ce mi place cand se umple de specialisti :)))
fok(Citează)
25/03/2015 la 11:44 PM
Măcar noi nu avem pretenţii, sîntem simpli useri care ne dăm cu părerea pe un forum/blog, avînd cunoştinţe generale dobîndite indirect. Cînd o televiziune publică aduce un “specialist”, se presupune că chiar ar trebui să ştie ce vorbeşte, nu ?
alias(Citează)
26/03/2015 la 8:26 AM
Ma mir ca n-au invitat-o pe Monica Tatoiu ( ca pe Becali e clar de ce nu l-au invitat) sa-si dea cu parerea…
Ar fi fost cam acelasi lucru… sau poate chiar mai bine :)
geretus(Citează)
26/03/2015 la 11:12 AM
Nu prea te poti baza pe televiziuni. M-am uitat si eu la interview-urile cu “expertii” respectivi, si pot sa spun ca sunt mai expert decat ei, doar din informatiil pe care le-am acumulat citind subiecte din acest domeniu. Stiu de exemplu ca airbus A320 este primul avion de linie cu “glass cockpit”. Exista speculatii asupra incidentului din 1988 (air france flight 296) cand un a320 s-a parbusit intr-o padure de langa aeroport, ca pilotul ar fi fost incurcat de automatismul din carlinga.
Initial asta am crezut ca s-a intamplat si aici, dar conform ultimelor informatii, se pare ca pilotul sau copilotul s-ar fi inchis in cabina, si nu a mai raspuns la nimeni. Se aude pe inregistrare cum cineva incearca sa sparga usa de la cabina, pana cand se prabuseste avionul.
Vlad(Citează)