►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Orange are un program foarte drăguț numit Părinți la școală sau, cum este acum modern, #parintilascoala. Organizează pentru părinți sau bunici o tabără în care promite că-i va învăța una-alta despre tehnologie, ca să nu vă mai pună vouă întrebări incomode.
Cred că avem cu toții astfel de povești. Eu aș putea scrie o serie întreagă. Le spuneam alor mei să scrie adresa unui site și ei o scriau în caseta de căutare de pe google, nu în bara de adrese a browserului. Au dat click pe reclame cu “felicitări, ești vizitatorul câștigător”. Uită imediat toate parolele lor. Primesc constant de la ei SMS-uri tăiate în mijlocul frazei, iar uneori unele goale. Tasta Shift este un mister pentru ei, chiar și o singură literă Mare o scriu ajutați de Caps Lock. Am petrecut ore întregi descriind la telefon pictograme, meniuri și întrebând “vezi așa un fel de trepte, trei la număr, colorate în alb, acolo jos lângă ceas? Nu, dar niște trepte goale cu o stea aurie lângă ele?”. Am rezolvat-o ulterior instalând Team Viewer pe toate calculatoarele și conectându-le în “messengerul” respectiv, așa că acum intru de oriunde fără să trebuiască să știu vreun IP.
De telefon nu mai zic. La un moment dat a venit tata și a zis “băi, mi-au dat un smartphone gratuit la fidelizare!”. I-am interzis să-l folosească. Mă gândeam cu groază că acum are nevoie de cont de Gmail, trebuie să-l învăț cu ecranul tactil, are nevoie de trafic de date, trebuie să-i explic meniuri complexe și funcții de telefon șamd. Am clacat doar gândindu-mă la astea, i l-am luat eu și i-am cumpărat un telefon de seniori.
Oricum, pe orange.ro/parintilascoala puteți înscrie o poveste amuzantă cu părinții voștri și le puteți câștiga astfel un loc în tabăra respectivă. Termenul este 26 februarie, câștigătorii se anunță pe 3 martie.
Chestia asta îmi aduce aminte de o altă treabă: există o piață imensă pentru lecții și cursuri pentru părinți și bunici. Vrem, nu vrem, și ei au calculator, smartphone, ba chiar mai ales tabletă, fac fotografii cu ele, vor să vadă fotografiile nepoților acolo, vor să intre pe Skype sau să citească știrile. Într-un aeroport străin am văzut revista iPad pentru seniori, avea 120 de pagini. Nu știu cât va continua Orange acest program, dar ideea în sine ar trebui implementată permanent de ei sau de altcineva, cred că s-ar bucura de succes.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
4 comentarii
16/02/2015 la 8:52 PM
Tehnologie? Exceptional acest cuvant. Poli… semantic.
De-un exemplu: tehnologia epurarii nemiloase a barbarismelor lingvistice.
Merge la o caruta de ignoranti, o vor lua de buna, dar, domnu’ inginer, e pacat.
(O fi off-topic? N-o fi off-topic? Foloseste? Nu foloseste?)
G(Citează)
16/02/2015 la 9:24 PM
Este o initiativa buna, dar cred ca la noi nu prea prinde, bunicii mei de exemplu nu au nicio treaba cu tehnologia, fiind crescuti la tara si nici nu par a fi interesati sa invete ceva..
Bogdan(Citează)
16/02/2015 la 9:28 PM
Nu mă înscriu în concursul lor, dar îți pot povesti cum tata a stat 45 de minute să atașeze o chestie de pe desktop în yahoo. Și după ce a reușit, a descărcat atașamentul ca să se convingă că nu s-a modificat nimic în el :))
Andrei(Citează)
16/02/2015 la 10:20 PM
Imi place campania, desi nu ma bag sa ii inscriu pe ai mei. Tata stie cum e cu Teamviewer, desi inca mai cauta google maps pe… google. Si mama Facebook pe? Mdap, Google :)
ipo(Citează)