Simona Tache versus revista Bursa sau cum se supără presa când le arăți că sunt ridicoli

Simona Tache arată pe blog câteva imagini din calendarele anuale ale revistei Bursa și fotografiile trebuie văzute, sunt amuzante în acel stil în care fotografiile de pițipoance întinse pe gresie, suite pe gard sau îmbrăcate strident sunt amuzante – doar că acum majoritatea sunt cu personalul revistei.

Revista Bursa face un lucru tipic românesc: amenință cu bătaia. Mai exact cu avocații, trimițând o scrisoare prin care spune că Simona Tache nu avea dreptul să preia acele fotografii, că a încălcat drepturile de autor și că va fi dată în judecată bla bla.

Ce? Vă așteptați să reacționeze cu umor, ca-n poveștile despre social media la străini și cum dezamorsează ei diverse situații, întorcându-le chiar în favoarea lor? Vă așteptați să spună măcar un mai blând “dragă Simona, noi ne-am distrat bine de tot făcând acele calendare în ultimii 13 ani. Nu ne dorim să scoatem următorul calendar Pirelli, dar este un moment anual tradițional și-l facem cum putem mai bine. Așadar, poți arăta oricui acele fotografii, ele sunt oricum publice, dar te-am ruga să scoți comentariile tendențioase la adresa angajatelor noastre, mai ales că și noi vedem imaginile respective ca pe o formă de satiră. La anul, te invităm cu bucurie să asiști la ședința foto pentru următorul calendar și să cunoști protagonistele“.

N-au zis nici asta.

(Cumva mă îndoiesc că acele fotografii se fac cu așa plăcere. Probabil este condiție la angajare și patronul face personal fotografiile, bănuiesc eu.)

Simona Tache le-a răspuns (lung) că nu scoate nici o fotografie, că a luat doar câte una-două din fiecare calendar și în scop de satiră, conform legilor ce permit citarea unei opere în scopul comentării ei.

Toată povestea asta arată un substrat mai adânc al presei românești. Presa fură articole fără nici o jenă și fără a cita sursa, când este în avantajul lor, când altcineva a făcut munca și ei ar mai putea trage niște foloase. V-am arătat pe aici multiple exemple în ultimul an. Când presa este tratată la fel (deși, repet, Simona are dreptate spunând că nu le-a furat munca, ci doar a citat cam 7% din ea, cu sursă și tot ce trebuie), rapid sar avocații în ecuație și se aud cuvintele magice “abraca-drepturi-de-autor”.

Presa care de la o vreme s-a umplut de titlul de genul “vezi cât de ridicol arată…” se supără ca un copil și începe să facă urât când este arătat chiar ridicolul ei.