►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・PC Garage・Flip・Secom・Altex. 📺YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Zilele trecute am tot văzut pe Facebook un anunț mișto de închiriere a unui apartament: suprafață mare, terasă uriașă, spațiu frumos organizat. Anunțul dădea și adresa și menționa că blocul este construit în 1950.
Intuiția m-a făcut să verific imobilul pe site-ul primăriei. Are bulină roșie, ceea ce experții numesc “CLASA I DE RISC SEISMIC CARE PREZINTA PERICOL PUBLIC – Clasa RsI, din care fac parte construcţiile cu risc ridicat de prăbuşire la cutremurul de proiectare corespunzător stării limită.”
Asta e destul de rău. După acea clasă RSI există și clasa I standard, apoi clasa II, unde sunt construcțiile care la cutremur vor suferi degradări structurale majore, dar fără pierderea stabilității, apoi există clasa III și IV și alte clase.
Este decizia fiecăruia dacă acceptă sau nu să stea într-un bloc cu bulină, dar părerea mea este că ar trebui să știe asta pentru a lua o decizie informată. Nu-mi plac anunțurile care nu menționează acest lucru.
Eu, de exemplu, am stat trei ani într-un astfel de imobil și credeți-mă, de când m-am mutat dorm mult mai bine (v-am spus că vecinii trăiau în negare). Chiar și atunci însă, încercând să vindem sau să închiriem spațiul, era primul lucru pe care-l menționam celor interesați, ca să nu ne pierdem timpul cu o vizitare (în plus, băncile nu dau credit pentru imobilele cu bulină roșie, așa că un potențial cumpărător ar fi trebuit să aibă toată suma). Mulți spuneau “aha, mulțumesc, dacă are bulină nu sunt interesat”, alții veneau oricum să vadă apartamentul, dar le spuneau de două trei ori informațiile acestea.
Dacă vedeți blocuri vechi, verificați-le aici (PDF mare) sau intrați acolo prin site-ul PMB.ro, meniul Servicii > Alte informații de interes public > Lista clădirilor expertizate tehnic în clase de risc seismic. Citind întreaga listă de adrese veți descoperi că, dacă ne prinde un cutremur în Centrul Vechi, murim pe capete.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
7 comentarii
27/01/2015 la 2:53 PM
Am patit-o si eu acum cativa ani. Am vizitat un apartament super-tare aflat pe Smardan. L-am intrebat pe proprietar daca are bulina rosie, el spunea ca nu.
Noroc ca am verificat atunci pe site-ul primariei si era “CLASA I Risc Seismic”.
Probabil cineva a dat bulina rosie jos de pe bloc, se mai practica acest lucru.
Random related technical fact:
Consolidarea unui bloc vechi deobicei consta in ingrosarea stalpiilor existenti si constructia unor pereti structurali (armati) intre ei. Practic, stalpii se transforma in bulbi de pereti structurali.
Jim(Citează)
27/01/2015 la 3:21 PM
pe smardan toate au bulina, unele cad de la sine in centrul vechi :))
Alexandru C(Citează)
27/01/2015 la 5:07 PM
Nici unde stăteam noi nu mai avea bulina. Probabil a dat-o jos cineva acum mulți ani.
nwradu(Citează)
27/01/2015 la 7:32 PM
eu am citit blog in loc de bloc ; uff ce m-am speriat. mi-as zis : “bulina rosie la blog ?! ce-o mai fi si aia ?” :))
doru(Citează)
28/01/2015 la 4:13 AM
Nici paranoia sa fi. Mori pe capete si aia de merg pe strada daca le cad un rand de glastre in cap.
Cristian(Citează)
14/02/2015 la 11:28 AM
In prezent, in Bucuresti si in tara, exista sute de constructii ce pot fi incadrate in clasa de risc seismic RsI, dar ele nu apar nicaieri deoarece nu au fost niciodata expertizate in vederea incadrarii in clase de risc seismic! Fapt concret intalnit de mine in bucuresti, pe str. Toamnei, imobil construit la sf. De sec. XIX, cu crapaturi masive in pereti, nu apare nicaieri pe listele primariei, si din informatiile culese de la locatari, nimeni nu a venit sa inspecteze constructia!
Maslaev(Citează)