În vizită la Mavenhut, creatorii Solitaire Arena

La vreo două luni după ce am deschis blogul, acum 8 ani și ceva, într-un ziar sau revistă apare un articol despre Bobby Voicu și bloguri. Era un moment important, una dintre primele dăți când blogurile erau menționate într-un articol de amploare.

Articolul, țin minte, era și un interviu cu Bobby, unde el menționa că blogurile îi aduc în jur de 3000 de euro pe lună. Eu, vă dați seama, abia pornisem un blog și nu doar că nu credeam că se pot face bani din așa ceva, dar să auzi de 3000 de euro într-un moment când un salariu de proaspăt absolvent era de vreo 400 de euro lunar era ceva și mai uimitor.

Câteva luni mai târziu l-am și cunoscut pe Bobby, probabil la un RoBlogFest. Mi-a spus atunci ceea ce urma să aud de multe ori în anii următori: “ah, tu ești Radu? Credeam că ești mai gras!“.

Zilele trecute l-am vizitat la sediul studioului său de dezvoltare de jocuri, Mavenhut, unde a luat naștere unul dintre cele mai de succes proiecte integral românești: Solitaire Arena, clasicul joc Solitaire, acum în multiplayer, în turnee contra-timp cu alți utilizatori Facebook sau cu prietenii tăi, joc ce are constant mii, chiar zeci de mii de jucători simultan pe serverele sale. Am stat două ore de vorbă în birourile Mavenhut, undeva la etajul 15 într-un turn de birouri din Piața Victoriei.

Am dat rapid un tur de sediu. Etajul 15, priveliște panoramică spre toate direcțiile orașului, dar cei aproximativ 30 de angajați lucrau cu toții absorbiți de informațiile de pe monitoarele lor și de pe televizoarele de pe tavan, ce arată în timp real numărul de jucători din Solitaire Arena, câți sunt pe iOS și pe Android, veniturile zilei comparat cu cele ale zilei anterioare și date despre încărcarea serverelor.

Mavenhut oferă un spațiu de lucru deschis, plăcut. Micul dejun este pus gratuit la dispoziția angajaților în fiecare zi, ceea ce, mă gândesc eu amintindu-mi zilele de muncă în care n-ai chef de nimic pentru că ți-e foame sau când tragi de vreun covrig cumpărat la intrarea în firmă, te asigură că oamenii încep ziua de muncă pe burta plină și plini de energie.

Vendomatul este gratuit, iar o cămară de lângă el este plină de dulciuri, sucuri, energizante și alte produse cu care ai putea deschide un Shop & Go mai târziu. O dată pe săptămână vine un maseur, iar după program te poți juca pe consolele de acolo. Lucruri normale în medii de lucru “2.0”, dar mai rar întâlnite în România.

Altfel spus, dacă tari la programare și vedeți anunțuri de angajare de la Mavenhut, nu stați pe gânduri!

Din ce-mi spune Bobby, problema este însă mai complexă de atât. Ei nu doar dezvoltă în continuare Solitaire Arena și alte câteva jocuri, ci caută noi jocuri de succes. Treaba asta se face în câteva etape:

1. Au o idee și o dezvoltă rapid sub forma unui joc încropit, plătesc la Facebook ca să le aducă utilizatori în aplicație și testează dacă ideea prinde cât de cât.
2. Dacă arată potențial, începe o dezvoltare mai temeinică a jocului, cu grafică proprie, niveluri mai multe, noi feature-uri. Aici scopul este să ajungi ca utilizatorii aplicației să piardă vreo 30, poate chiar 60 de minute pe zi în ea.
3. Pasul 3 este să obțină venituri din acel joc, vânzându-le jucătorilor înapoi timpul petrecut acolo prin diverse bonusuri și power-up-uri

Dacă treaba merge, jocul rămâne pe piață, dacă nu, este abandonat și se încearcă altceva. Oricum un astfel de proces consumă ore de muncă și foarte mulți bani, pentru că în fiecare etapă aduci oameni în joc doar promovându-l pe sume foarte mari în Facebook și prin alte canale.

Dincolo de asta, mai investești timp și bani și în testare A/B a jocului, că uneori poziția unui buton sau un feature nou face diferența între succes și eșec, între câți bani bagă jucătorii sau câți abandonează jocul pentru că-i prea greu, prea ușor, prea complicat sau “prea” multe altele.

Mi-a explicat Bobby toate acestea vreo oră și ceva cu cifre și scheme pe tablă privind cicluri de dezvoltare și particularități pentru iOS și Android. Știați, de exemplu, că pe iOS durează câteva zile aprobarea unei noi versiuni a aplicației, apoi aștepți ca utilizatorii să facă update și să vezi ce impact au modificările făcute de tine, iar în tot acest timp tu deja ai dezvoltat alte funcționalități, ai rezolvat alte buguri și deja pregătești o nouă versiune? Sau că pe Android sistemul îți permite să oferi update-ul doar pentru 1% sau 5% din baza instalată, ca să testezi pe un număr mic de oameni o versiune nouă?

Întregul proces de dezvoltare a unei aplicații este foarte complex. De asta, îmi spune Bobby, nu are nevoie doar de programatori care să facă treaba conform unor specificații, ci și de product manageri, chiar project manageri am putea să le zicem, având în vedere caracterul finit al banilor, timpului și orelor de muncă investite în orice idee, oameni care să ia o astfel de o idee, să o ghideze în dezvoltarea ei, să decidă ce se face și ce nu, să testeze și să decidă dacă un proiect continuă sau nu.

Dacă vă știți în stare de așa ceva, încercați când vedeți anunțuri de angajare. Bobby îmi spune că nu-i treabă simplă pentru că la noi nu există multe oportunități de a căpăta experiență în astfel de joburi.

Îl întreb despre cum a ajuns să fie CEO-ul unei companii ce dezvoltă un joc de succes, cum a trecut de la bloggingul de unde l-am cunoscut eu prima oară la Solitaire Arena.

Parcursul este lung și foarte interesant și sper să-l prezinte chiar Bobby cândva în detaliu, poate pe blogul său în engleză. Pe scurt însă, a fost pasionat dintotdeauna de mașini (acum are una sport), a căutat acum câțiva ani succesul cu RevvNation, un joc de curse auto ce se juca în browser.

Pornind de acolo și trecând printr-un job de Community Manager pentru Yahoo România, a văzut potențialul jocurilor web ca sursă de venit. A găsit o echipă bună, Mavenhut având încă doi fondatori, apoi a început aventura la acceleratoarele de proiecte din străinătate, căutarea de investitori în SUA (are doi, pe sume mari, dar pe care nu le voi spune acum pentru că au nevoie și de întreg contextul lor), adaptarea la “limbajul” banilor vorbit de investitori, curtarea celor de la Facebook pentru a avea o relație mai bună cu compania americană (Bobby a stat 6 luni în SUA, timp în care a mers la toate conferințele Facebook și s-a băgat, la propriu, în seamă cu cei de la Facebook până când aceștia i-au dat o persoană de contact cu care să rezolve direct diversele probleme) și creșterea popularității jocului.

Treburile sunt și mai complicate, evident. Lunar se investesc sume care nouă ni s-ar părea imense în publicitate Facebook, se adaugă ciclurile de dezvoltare despre care vă spuneam, apar probleme atunci când Facebook, iOS sau Android fac diverse modificări în platformă, se testează mereu noi idei în jocuri șamd.

V-ați jucat vreodată un joc de succes și v-ați spus “uite cât de simplu și totuși mișto este, aș fi putut face și eu asta și aș fi câștigat milioane”? Eu da, dar de după discuția cu Bobby mi-am dat seama că și cel mai simplu proiect are în spate o muncă imensă și continuă pentru a-l menține în viață și pe profit; nu-i nimic simplu, niciodată.