un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

e-Trafic și guvernare electronică în Moldova

12 Dec 2014  ·

GÂNDURI  ·

9 comentarii

V-am povestit cândva că acum niște ani eram cu un englez la Centrul de Monitorizare a Traficului București sau cum se cheamă camera aia cu multe monitoare, unde polițiștii se uită pe camerele video cu ce se întâmplă prin intersecții și un computer controlează semafoarele în funcție de aglomerație.

Englezul avea niște întrebări de bun simț:
– Dacă-l vedeți pe camere pe unul oprit unde nu trebuie, nu-i trimiteți amendă?
– Nu…
– Dacă-l vedeți pe unul că trece pe roșu, nu-i luați numărul de pe înregistrare ca să-i dați amendă?
– Nu…
– Păi de ce nu?
– Păi nu ne lasă legea, nu se pot da amenzi decât de pe camere omologate, ar trebui schimbate legile, ar trebui stocate înregistrările pe termen lung, ar trebui cineva să ia la mână camerele și să caute contravenienți șamd.
– Ah, păcat, noi în Londra așa facem și să vezi câte amenzi trimitem și ce profit scoatem!

Am ridicat cu toții din umeri, un fel de “normal, e Londra!”.

Mi-am adus aminte de asta când am auzit zilele trecute ce sistem de monitorizare a traficului este în Republica Moldova.

Sistemul se numește e-Trafic și utilizează camere video. Se dau amenzi atunci când o cameră te filmează făcând ceva urât în trafic. Există aplicații de telefon pentru Android și iOS care-ți trimit notificare “vezi că ți-am dat amendă” și, faza și mai tare, aceeași aplicație este conectată la sistemul de plăti electronice Mpay, așa că poți plăti amenda din telefon.

Practic stai seara în pat, jucând un Plants vs Zombies, și vine notificarea că ai luat amendă pentru că acum 2 zile ai trecut pe roșu la intersecția de lângă parc. O plătești tot atunci, fără să te dai jos din pat.

e-Trafic este o soluție dezvoltată pentru Centrul de Guvernare Electronică. Același site egov.md vorbește și despre alte servicii science-fiction disponibile în Moldova: acces la datele guvernamentale cu caracter public, informații centralizate despre servicii de taxe, impozite, mediu de afaceri, emigrare, petiții, când îi atacă rușii șamd, cloud computing pentru instituții, practic un fel de ERP în cloud, plăti electronice, e-cazier, semnătură digitală, e-stare civilă (bănuiesc că nu te căsătorești de acasă, totuși), e-viză șamd.

Toate astea erau în plan și la noi, doar că la noi firmele care urmau să le execute au furat cât au putut și n-a existat un astfel de Centru de Guvernare Electronica, adică o instituție care măcar să coordoneze toate aceste noi servicii astfel încât să poate fi interconectate. S-o fi furat și la moldoveni, dar măcar s-a făcut și treaba.

Și după cum zice clipul de mai jos, este mai greu pentru un server să-ți ceară mită, deși sunt sigur că în România ar putea găsi Siveco o soluție și pentru asta. Iar aplicația e-Trafic ar mai avea nevoie în România de încă două butoane, “fac contestație!!!1” și “reamintește-mi de amendă peste 5 ani”.

asus s5507

    9 comentarii

  1. Ai dreacu’ moldoveni, la ei chiar se face treaba!

      (Citează)

  2. Nu pot sa zic decat bravo lor!
    Asa este civiliat si util si comod si corect.

      (Citează)

  3. Atunci putem sa mai astptam unirea pana termina astia de implementat eguvernarea. Si dupaia mutam capitala la Chisinau

      (Citează)

  4. Nu traim in tara care trebuie. :(

      (Citează)

  5. @add, mergi in RM pentru cateva zile, si dupa aia mai vorbim. Ca idee suna bine, in practica RM e Romania anilor 90, cu mici exceptii prin Chisinau dar cu vorbitori de rusa peste tot.

      (Citează)

  6. Pai la noi daca s-ar facce ar fi ceva de genul: Siveco ia 5% din PIB pentru asta, dupa care vine o firma de cartier care incaseaza amenzile , 3% din valoarea acestora urmind sa ajunga la stat. Numai ca dupa 10 ani de agonie, firma intra in insolventa intrucit a facut niste investitii proaste ( 2 vile in Malibu, 3 in Florida, 2 Lamborghini si 3 iahturi) si nu mai are de unde da la stat cei 3%….
    Din stirea asta cu Molovenii poti trage o singura concluzie: aia-s asa de inapoiati ca nici sa fure nu stie….

      (Citează)

  7. In traficul din Bucuresti, daca esti o persoana care merge zilnic cu masina e imposibil sa nu incalci reguli minore macar 3-4 ori pe zi, cel putin. Eu sper sa ramanem un pic “retarzi” cu sisteme de monitorizare de genul asta. In schimb mi se pare foarte misto ca poti sa platesti amenzi/taxe/impozite online. As concedia toate acriturile de pe la ghisee care se cred Dumnezei.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus