un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

De ce autoritățile nu au încheiat contracte de deszăpezire

30 Dec 2014  ·

GÂNDURI  ·

11 comentarii

Atunci când auziți că nu știu ce localitate sau județ nu a încheiat contract cu nici o firmă de deszăpezire, așa că drumurile stau blocate sub nămeți, probabil că vă gândiți că e plină țara de incompetenți.

Adevărul ar putea fi mult mai sinistru.

Pe principiul “vara sanie și iarna car”, contractele de deszăpezire ar trebui încheiate din timp. Pentru asta se organizează o licitație publică, trebuie să participe vreo trei firme și contractul este atribuit celui care cere prețul cel mai mic.

Dacă-i vorba de prețul cel mai mic și de faptul că oricine poate câștiga, tu ca primar cu cine mai faci manevre? Sigur, se pot face cele clasice, ceri prin caietul de sarcini ca firmele participante să aibă anumite utilaje, dar în domeniu deszăpezirilor orice utilaj se poate închiria sau modifica, deci e mai greu de aranjat să câștige cine trebuie.

Așa că nu faci contracte de deszăpezire. Pari un incompetent, dar pentru incompetență nu te demite nimeni, că nu are cine. Apoi, când ninge rău, spui “dar vai, județul nostru nu are contract cu nimeni” și legea îți permite să atribui direct deszăpezirea oricărei firme, prin procedură de urgență. Așa e legea, pentru urgențe se mai cer licitații și nu se mai cere transparența uzuală pe care o asigură sistemul.

În regim de urgență, poți da contractul de deszăpezire și firmei fratelui tău. În regim de urgență, îl poți da pe orice sumă vrei tu, nu o mai verifică nimeni. Televiziunile vor să afle că drumurile sunt în curs de deblocare, în ședința de Guvern participanții vor să poată informa că în județul X situația este în curs de rezolvare.

Sigur, după niște ani și ani poate că apare DNA-ul să investigheze acele contracte. E un risc la orice manevră, dar între timp banii i-a luat cine trebuie, s-au dat comisioane, s-au dus și la partid donații, toată lumea a fost fericită, mai puțin cei blocați în trafic, cei decedați pentru că n-a avut cum să ajungă o ambulanță la ei și militarii chemați să curețe drumuri, deși asta nu este deloc treaba lor.

Rămâne posibilă și varianta 2, cea în care autoritățile respective sunt incredibil de incompetente și de proaste. Prostia este mare în România, mai ales când în posturi cheie ajung tot felul de țărani pe care nu-i duce mintea la nimic. Totuși, cam oricine aflat în posturi cheie știe că pentru iarnă trebuie să curețe drumurile, probabil e primul lucru scris în fișa postului, așa că înclin mai mult spre varianta prezentată pe larg mai sus.

iarna

asus s5507

    11 comentarii

  1. Nu se semneaza si pentru ca le este frica de DNA, pentru ca au inceput sa ii salte pe cei de deasupra lor si le cam tremura si lor camasa.

      (Citează)

  2. Ceea ce spui tu ar avea vreo noima, atat doar ca cei care castiga contractele de deszapezire castiga cei mai multi bani cand nu ninge. Caci contractul e facut pentru toate cele 3 luni de iarna, si pe toata perioada respectiva un numar de utilaje e inchiriat si mereu pregatit pentru interventie. Ceea ce se traduce prin bani pe care firma respectiva ii incaseaza fara a avea vreo cheltuiala, in afata de plata acelui angajat care manevreaza utilajul, si care e mereu in stand-by, in caz ca trebuie sa intervina.

      (Citează)

    • @zetu: mi se pare normal să se plătească ceva pentru standby. Nu poți aștepta să ningă pentru a cumpăra sare, rumegus, monta pluguri pe camioane șamd. E ca la pompieri – oamenii sunt plătiți să fie permanent pregătiți, dar cu toții sperăm să nu fie de fapt incendii.

      Valorile depind de la caz la caz, fiecare își face structura contractului cum dorește.

        (Citează)

  3. Problema e cu mentalitatea romanilor. Azi daca ninge imediat se intrerupe curentul si nu mai poti sta pe facebook. La mine “la tara” s-a bagat curent abia dupa revolutie, oare cum rezistau oamenii aia pe timp de viscol? Azi daca ninge romanul trebuie sa se suie in masina si sa porneasca la drum. Inainte de revolutie nu avea toata lumea masini, asa ca stateau frumos la caldura in casa. Pe atunci se faceau provizii pentru iarna, azi e musai sa mergi la magazin sa-ti iei de mancare sau de baut fix cand e viscolul mai puternic. Eu stau in buricul Bucurestiului si am 10 litri de apa suplimentari pusi deoparte pentru baut, putina faina, ulei, cateva conserve de peste si carne plus o paine cu E-uri care expira peste o luna, si mai multe batoane de ciocolata. Toate astea sunt puse deoparte, pentru momente neprevazute. In plus am cateva lanterne si baterii sau acumulatori dar si o cadita de apa (vreo 30 litri) pentru toaleta. A, da, am si acumulator extern pentru telefon iar tableta si laptopurile sunt mereu cu bateriile incarcate, in cazul in care pica curentul. In principiu, 2-3 zile ma pot descurca exclusiv cu ce am in casa, desi stau in mijlocul Bucurestiului unde, teoretic, nu se poate intampla nimic. E bine sa fii prevazator :-) (mi-am luat si fluier, nu stiu la ce-mi trebuie dar sigur e bun la ceva si nu ocupa spatiu)

      (Citează)

  4. Danyzus: îţi mai trebuie şi cîte un kit NBC (Nuclear, Biologic, Chimic) pentru fiecare membru al familiei şi te-ai scos :-)

      (Citează)

  5. @Danyzus: dacă aşa eşti tu pregătit în zilele normale, aşteptăm cu interes să ne povesteşti cum ai fost pregătit pentru Y2K :-)

      (Citează)

  6. Licitațiile sunt cea mai proastă alegere la ora actuală în România din cauza organizării sub orice critică și lipsa unor caiete de sarcini satisfăcătoare. Degeaba e prețul cel mai mic dacă nu ești în stare (contractual vorbind) să ai niște cerințe corespunzătoare. Ar trebui să vedeți ce cerințe sunt în momentul de față pentru deszăpeziri, un exemplu ar fi ”la 24 de ore de la oprirea ninsorii, asfaltul să fie vizibil” – e clar că lasă loc de interpretări.

    Practic, eu nu cred că există prea multe firme care pot asigura deszăpezirea la nivel european. Infrastructura e la pământ, drumurile sunt blocate de mașini parcate, traficul nu e fluid și nu poate fi deviat și așa mai departe. În plus, degeaba ieși noaptea pe strada ta și spui că da, un autogreder ar rezolva problema când trebuie rezolvate ieșirile din oraș și localitățile adiacente. Datorită lipsei condițiilor de lucru pentru utilaje, în afară de unele artere principale, în multe orașe tot lopata e de bază.

    Ajung la adevărul ăla sinistru care e de fapt lipsa banilor și lipsa rezolvării altor probleme. Dacă bugetul local pentru lucrări, reparații și întreținere e subdimensionat, cum poți avea un buget normal pentru deszăpezire? Nu poți construi și repara drumuri, dar ai cele mai moderne metode de a le deszăpezi? Aici e vorba de infrastructura județelor, nu doar de localități. Degeaba ai drumurile curate la tine în sat dacă nimeni nu poate intra sau ieși – sunt oameni în localitățile adiacente, sunt transporturi etc. Degeaba urlă în presă un primar sau un prefect că n-are bani, că nu-l crede nimeni. Și dacă n-are, ce poate el să facă? Că o mai oltenește el cu vreo rudă o fi, nu zic că nu, dar problemele tot sunt, oricât de cinstiți ar fi angajații autorităților locale.

    A, răspunsul la întrebarea din titlu nu e articolul, ci ”pentru că, în majoritatea cazurilor, nu pot.”.

      (Citează)

  7. @dam167
    Nu sunt de acord cu tine. Sunt articole cate vrei pe internet (Daca nu vrei sa intriipe site-ul primariei) si ai sa vezi ce preturi se platesc pentru dezapezire pe km. uite aici sa te lamuresti: http://www.evz.ro/cat-costa-kilometrul-de-deszapezire-in-romania.html

    Suedia – 1.400 euro pe km

    Islanda – 1.200 euro pe km

    Finlanda – 1.000 euro pe km

    Romania – 2.800 euro pe km

    Cum e? Nu sunt bani?
    Ba sunt – doar ca se fura. Avem doua asa zise autostrazi care cam in fiecare an se inchid. Autostradata A2 catre Constanta are si o taxa de pod la Fetesti care are un excedent de cateva milioane de EUR peste costurile de intretinere ale podului (pentru care chipurile a fost pusa) – din nou, gasesti cifrele exacte pe internet.
    Si cu toate astea in fiecare an este o portiune de 10-20 de km care e afectata de viscol si din cauza careia intreaga autostrada de 200+ km e inchisa ca e mai simplu asa (pentru ei). Solutii sunt cate vrei – multe ieftine; zid de copaci, parapeti naturali pus in randuri conform hartii vanturilor, etc…
    Nu o sa vezi insa nimic din astea fiindca baniii se cheltuiesc sa solutionezi ceva ci se fura – daca nu s-ar mai bloca autostrada, nu ai mai plati ‘la urgenta’ dezapezirea.

      (Citează)

  8. Numai mie mi se pare sinistru ca in unele localitati din Romania curentul a aparut acum doar 25 de ani? Asta referitor la comentariul lui Danyzus.

      (Citează)

  9. La mine, in Braila, era faza… sunt niste anchete in derulare aici dar probabil motivul e exact cel care il zici si tu… Amanand acordarea contractului au acum motiv sa zica ca “e forta majora” si il atribuie cui trebuie.

    Solutia, din ce am vazut pe strada, a fost aceea de a subcontracta primarii mici care au subcontractat persoane/firme cu utilaje… Vazand asta imi parea un pic rau ca nu am si eu un bobcat sa il pun la munca, dar cand ma gandesc ca astia platesc dupa 100 de ani… mi-am revenit…

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus