un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Băsescu la final de mandat

21 Dec 2014  ·

GÂNDURI  ·

36 comentarii

Astăzi se termină oficial cei 10 ani în care Traian Băsescu a condus România. Ales de două ori, suspendat de două ori și repus la loc prin voința (sau lipsa de voință) a poporului, președinte în momente importante precum aderarea la UE sau criza economică, ne putem aștepta deci ca președintele Băsescu să-și fi pus amprenta asupra țării în acești ani.

Am încercat să găsesc câteva astfel de amprente pozitive. S-a dovedit o treabă destul de dificilă, fiind 10 ani controversați aproape în orice aspect al lor.

Eu de exemplu nu cred în Băsescu reformatorul justiției, așa cum uneori se bate cu pumnul în piept spunând că la Justiție nu a acceptat niciodată compromisuri. Adică nu cred că Băsescu este curat, nu după aventurile fratelui său cu teancurile de bani, după relația cu regii asfaltului și alte asemenea. Sigur, poate că instituțiile statului au fost reformate și acum funcționează mai bine decât în perioada Iliescu-Năstase, dar e meritul său?

Sper să aflăm în perioada următoare. Cu alții la putere, poate că va urma aceeași cale ca și Năstase și Voiculescu și va fi cocoșat de anchete.

Infrastructura țării? În continuare este la un nivel de jos. Sigur, nu-i asta treaba directă a președintelui, dar când ții frâiele țării timp de 10 ani devine și eșecul tău faptul că n-ai putut pune oamenii mai bine la treabă. Același lucru poate fi spus și despre sistemul medical, turism, industrie, reforma satelor, descentralizare și creșterea nivelului de trai. România a crescut în 10 ani, dar nu la fel ca alte țări ce s-au eliberat de comunism odată cu noi.

De exemplu se poate spune că a crescut economia? Da, sigur că da! Mare parte din cifrele impresionante privind exporturile sunt însă generate de Dacia și Ford, ceea ce ar trebui să fie îngrijorător, că s-ar putea spune că ne-am pus toate ouăle în același cuib.

Trecând mai repede la concluzie, trei lucruri admir la Băsescu: faptul că a susținut o apropiere de Republica Moldova (sau apropierea lor de noi și deci de UE), ceea ce bănuiesc că și moldovenii au apreciat, talentul său incredibil de politician și gestiunea crizei.

Ca politician Băsescu a fost mai degrabă un erou negativ. A manevrat clasa politică încă din prima zi, l-a dat pe Tăriceanu pe goarnă cu celebrul bilet privind ajutarea lui Patriciu, deși chiar el ajuta alți baroni locali proprii, a dat hârtii cu mesaje secrete unor miniștri pe la investitura acestora, a creat termenul de “Viorel”, i-a terminat pe adversarii săi Antonescu, Voiculescu, Năstase, a plâns la comandă, a știut când să pară diplomat și când să pară șprițar, din popor.

Acesta e un talent. Omul e bun politician, o clasă sau două peste tot ce a existat în România ultimilor 25 de ani. Chiar și privind doar cifrele exacte, precum faptul că a supraviețuit celor 10 ani de mandat, celor două suspendări, coabitării cu guvern și parlament potrivnic lui și cu atâtea televiziuni mușcându-l seară de seară de tot ce se poate – nu poate fi altă concluzie decât aceasta.

Sunt curios unde a învățat să fie un astfel de politician. A intrat în politică prin 1991, dar în lipsa unei școli românești în domeniu, nu pot decât să cred că a fost un talent propriu de-al său și pe care l-a utilizat la maxim.

Al treilea lucru de admirat este felul în care a tratat criza economică. Sigur, subiectul este foarte relativ, dar cred în continuare că dacă Boc-Băsescu nu luau acele măsuri dure de micșorare a salariilor și pensiilor ne-ar fi fost mult mai greu după aceea. N-ar fi existat acel impact puternic, dar criza ar fi ținut mult mai mulți ani, am fi ajuns la un alt deficit, am fi relansat creditarea, construcțiile și comerțul după cine știe câți ani.

Aici chiar e greu de demonstrat că așa stau lucrurile, dar eu așa intuiesc că stau și zic asta deși nu l-am votat niciodată pe Băsescu, nici la mandatul 1 și nici la 2, dar e drept, nici la referendumul de suspendare unde, după cum am spus atunci, nu-l simpatizam pe Băsescu, dar cei ce voiau să-l suspende îmi erau și mai antipatici.

Simt că Băsescu își încheie mandatul un pic mai popular decât era acum 2-3 ani. În mod ironic, guvernul Ponta l-a făcut să pară un pic mai bun. Totuși, nu pot rata și ironia faptului că mandatul se termină în aceeași zi în care acum 25 de ani se încheia de facto un alt mandat al unui alt președinte.

De mâine vorbim de președintele Klaus Iohannis.

asus s5507

    36 comentarii

  1. Avand in vedere alternativele, eu sunt multumit.

      (Citează)

    • @duby: eu am reclamă la Toshiba. Linkul spre care duce bannerul îl controlează ei, la fel cum și bannerul Asus duce uneori la site-ul lor, alteori la diverse magazine.
      Doi la mână, nu poți pune aceeași întrebare și fără să înjuri?

        (Citează)

  2. Poti sa explici putin mai exact de ce nu crezi ca Basescu a avut un aport important in justitie? Eu sunt de alta parere si chiar as vrea sa aflu argumentele.

    Sun de acord cu @add – nu prea avem cum stii exact cum era cu alte rezultate la alegeri, dar observand actiunile PSD-ului cand a fost la putere alternativa unui Nastase/Geoana/Ponta la presedentie mi se pare mult mai trista decat ce am avut.

      (Citează)

    • @Andrei: pentru că nu cred că Băsescu este curat, iar un om implicat în diverse scandaluri de corupție sau manevre nu va sprijini niciodată justiția decât pe jumătate. Este la modă să fie anchetați cei care au fost înaintea ta la putere, dovadă că acum în timpul lui Băsescu au fost cercetați și condamnați Năstase și Voiculescu.

      Vedem după ce nu mai este președinte ce va spune ancheta care-l va viza pe el.

        (Citează)

  3. Sper ca odata cu sfarsirea imunitatii sa fie anchetat si sa se duca acolo unde ii este locul, ataturi de toti cei pe care i-a protejat (fratele, ginerele, amanta, etc)

      (Citează)

  4. Credema ma lovesc de psd in fiecare zi ( prin slujba pe care o am ) si pot spune ca mai spurcati ca ei nu sunt altii ( vreau sa precizez ca sunt apolitic ) , cat timp am avut la conducere ( sefi la locul de munca ) din alte partide a fost mult mai diplomati sa spun asa , astia pur si simplu fura pe fata fara nici o taina plus de asta 90 % sunt inculti fara scoala …. Nu vreau sa ma cert cu nimeni dar asta e parerea mea ! Si eu consider ca totusi justitia a mai bagat cate un politician la zdup din cand in cand de cand a fost Base la putere , sunt ferm convins ca nu sunt nici ai lui curati dar cat timp a fost psd sa vandut tot din tara asta industrie ….etc ! Va doresc o dupa amiaza placuta !

      (Citează)

  5. @Marius, stai linistit ca daca il gaseau cu ceva, il dadeau de mult pe goarna Voiculescu, Ponta & comp. Este un politician extrem de abil si sunt absolut convins ca daca a mermelit ceva e complet acoperit.

      (Citează)

  6. Sper ca Basescu sa primeasca 10 ani de la Justitia Reformata.

      (Citează)

  7. Totusi de ce ne imbatam cu apa rece??? Ati vazut Ferma animalelor?
    Schimbam o marioneta cu alta!! Ce plictisitor Stapanii sunt altii de fapt! Eu sincer sper sa nu mai aud de acest individ sinistru! Lui Iohanis ii urez multa intelepciune si sper sa isi tina promisiunile!!

      (Citează)

  8. Cum sa te intrebi unde a invatat Basescu sa fie politician? Omul a studiat la facultate sa fie conducator. Imagineaza-ti un voiaj de comandant de vas: saptamani intregi in care trebuie sa conduci 20-30 de oameni, unii cu diploma, atii simpli vopsitori, fara ajutor de la alta autoritate. Trebuie sa te cobori la nivelul lor dar sa fii si deasupra lor, sa faca aia ceva gresit (toti ceilalti depind de fiecare membru al echipajului). Daca dai ordine gresite mult timp la rand, apare revolta si te arunca aia peste bord. Toate astea in mediu civil. Deprinzi niste aptitudini acolo. In acelasi timp, intretii relatia cu armatorul care te-a trimis acolo.

    Ma uit la unchi-miu, comandant de vas din aceeasi generatie (si anti-Basescu. Ar fi votat cu Ponta, dar nu i-a trimis Nicusor urna mobila in mijlocul Pacificului), cum se comporta acum, cum trage pentru avantajul vasului pe care se afla( desi in multe situatii nu ar avea de ce: costuri cu aprovizionarea, solutii de tractare prin porturi si altele), cum are tendinta de a genera subiecte de discutii doar ca pe a doua sau a treia replica sa apara ceva care sa ii fie favorabil. Acolo capeti experienta, esti presedintele vasului (insulei, de fapt) pe care esti. Nu esti doar un manager, pentru ca nu poti concedia pe unul care nu iti asculta ordinele. Trebuie sa lucrezi cu el luni in sir.

    Altfel, articolul tau, daca ar fi fost pe wikipedia ar fi fost marcat deseori cu “*necesita citat”.

      (Citează)

  9. Sa speram ca se termina si epoca psd la guvernare si nu mai auzim de Ponta. Basescu sigur va trece pe la DNA, succes DNA.

      (Citează)

  10. O, dar ce demonstrație majestuasa de superficialitate…

      (Citează)

  11. Vreau sa adaug un comentariu la una dintr afirmatiile tale:
    “Infrastructura țării? În continuare este la un nivel de jos.”

    Mi-am luat permisul in ianuarie 2009 si pana in vara lui 2014 am facut cam 350k km in Romania. Dupa parerea mea, infrastructura s-a imbunatatit considerabil. Nu vorbesc de autostrazi, vorbesc de drumuri judetene si nationale reparate/modernizate.

    Ex: Drumul Ungheni-Acatari (jud Mures, DJ 151D), Pasul Tihuta(Prundu Bragului – Vatra Dornei), soseaua Sibiu – Medias (DN14) s-au transformat fata de ceea ce erau inainte.

    Per total, mai avem de mancat mamaliga pana la nivelul european :).

      (Citează)

    • @MariusR: s-a îmbunătățit, dar prea puțin pentru câte se puteau face. Să nu uităm că am construit mici secțiuni de autostradă la un cost la care făceam de 3 ori mai multe.

        (Citează)

  12. Ce legatura are presedintele cu infrastructura? :)

      (Citează)

    • @Marian: când conduci 10 ani țara, te votează lumea pe baza unui program, numești miniștri, ții discursuri în Parlament, te întâlnești cu cei care dau fonduri europene – tu trasezi o direcție de dezvoltare și Guvernul o pune în practică. Noi votăm președintele, nu premierul, ca prin Anglia, așa că în atâția ani te aștepți să ghideze lucrurile mai bine.

        (Citează)

  13. Pe Basescu pot sa-l admir pentru un singur lucru, c-a reusit precum un magician iscusit sa-i prosteasca pe prosti. Nu conteaza cate tampenii si idiotenii a facut, mereu au fost unii care l-au venerat.

    Citesc mai sus ca Boc-Basescu au luat niste masuri dure, din punct de vedere economic, asta dupa ce tot ei ne-au adus in punctul de-a fi nevoiti sa luam acele masuri. Daca n-am avea memoria selectiva, ne-am aminti cum in 2009, pe final, cand Basescu lupta pentru al doilea mandat, preconiza ca 2010 va fi an de crestere economica. Stim cu totii ce s-a intamplat cateva luni mai tarziu. Stim cu totii cum la inceput nici nu se punea problema sa ne imprumutam la FMI, ca mai apoi FMI-ul sa devina partener de guvernare.

    Toata lumea a uitat cum Basescu si-a facut fiica europarlament, fapta care caracterizeaza de la un capat la altul cei 10 ani de guvernare basista.

    Cat despre justitie, lol, ea e atat de independenta, incat in 2011 cand un procuror, in prostia sa, s-a scapat sa spuna ca exista indicii de spaga si bani care au ajuns la Mircea Basescu, nu doar c-a fost executat la TV de catre colonelul Turcescu, dar a fost si pensionat rapid. Ca mai apoi, in 2014, fratele lui Basescu sa fie victima unor tigani care l-au santajat. Tigani care urlau ca de fapt ei au dat bani pentru a-si scoate liderul din puscarie, si ca banii au ajuns la M. Basescu. Nici dracu nu i-a bagat in seama, nici dracu nu l-a chemat la intrebari pe M. Basescu, pana cand justitia n-a mai avut incotro, dovada ca M. Basescu a luat bani a ajuns la ore de maxima audienta pe TV. Aceeasi justitie independenta n-a catadicsit sa faca macar o perchezitie la M. Basescu, ca deh, nu exista niciun motiv care sa justifice asta.

    Anyway, acum dupa 10 ani, stiu ca in mod sigur se putea mai prost, dar mai stiu ca-n mod sigur se putea mult mai bine, cu muuuult mai bine. Si raman uluit de cei care, in astia 10 ani, s-au alienat memoria in asa fel incat au uitat toate nasoalele lui Basescu, si-au memorat doar condamnarile unor oameni importanti.

      (Citează)

    • @zetu: “Toata lumea a uitat cum Basescu si-a facut fiica europarlament”
      Mi-a sugerat cineva acest aspect, dar acolo nu trebuie uitat că poporul a votat-o, Băsescu doar a propus-o. Așa că nu-i vina lui. Se vedea de la început că-i incapabilă de orice, dar lumea tot a votat-o.

        (Citează)

  14. Mariane, presedintele are legatura cu infrastructura cand a fost ministru al transporturilor in 5 guverne si apoi a fost si premier de facto prin marioneta Boc.

      (Citează)

  15. Am scapat de necuratul.

      (Citează)

  16. Pe mine ma amuza rau ca si la final de mandat si-a batut joc de Antena3.
    https://www.youtube.com/watch?v=bJT3K1hQaug (pentru cine n-a vazut, merita!)

      (Citează)

  17. @Radu. De acord cu tine, nu pare foarte curat nici el, si mai ales cei din jur. Eu totusi cred ca incercand sa intareasca justitia pentru a scapa de adversari politici a reusit sa creeze un sistem pe care nu-l mai poate controla nimeni. Drept urmare Mircea (care e mai mult un gainar decat mafiot) a fost la inchisoare, Udrea+Bica o sa si-o ia in curand, Ridzi are deja niste condamnari.

    @Zetu. Tocmai ai reusit sa faci prosti niste milioane de oameni. Te-ai gandit vreodata ca ura orbeste si s-ar putea ca prostii aia sa nu fie chiar prosti? Esti in stare sa recunosti ca ai gresit vreodata?
    In comentariul tau prezinti numai lucrurile negative facute de Basescu, toate mai mult sau mai putin reale – desi nimeni nu a pretins ca a facut numai lucruri bune. Chiar nu vezi nimic bun la 10 ani de presedentie decat prostirea unor naivi?

      (Citează)

  18. @Andrei, si care ar fi acele lucruri bune facute de Basescu? Cand a venit ca si presedinte, eram la coada europei ca venituri, nivel de trai, infrastrutura, coruptie etc. Acum, cand pleaca, in toate topurile europene suntem tot acolo. Asadar, despre ce discutam? A, ca tu ai satisfactia ca Nastase si Voiculescu au ajuns in inchisoare, asta-i altceva. Dar e indeajuns?

    Si Andrei, cat despre prostirea prostilor, tu esti un exemplu concret. Tu consideri intrarea in arest a lui MIrcea Basescu o victorie a justitiei independente. Si poate parea asa, daca oferi informatia bruta, rupta din context “fratele presedintelui a ajuns in arest”. Dar daca iei toate informatiile, daca iei tot contextul, cu informatiile din 2011, cu informatiile din 2014, coroborat cu faptul ca omul n-a fost deranjat de justitia independenta decat in momentul in care au fost facute publice inregistrarile. Mie cazul Mircea Basescu mi se pare un exemplu evident al unei justitii care e departe de-a fi fost independenta.

      (Citează)

  19. @nwradu : nu presedintele ii numeste, ei doar primesc girul final, de complezenta sa spunem. Presedintele nu face parte din executiv. Doar ia act de ceea ce decide executivul si in cateva cazuri are drept de veto. Politica este mereu un subiect tabu :) Sa revenim la ceea ce stim noi cel mai bine, IT-ul.

      (Citează)

    • @Marian: astea sunt idei de teorie, dar cred că în 10 ani chiar Băsescu a dovedit că președintele se implică și negociază cu partidele și premierul și trasează direcții de dezvoltare. Poți să zici ce vrei, dar pe termen lung, de ani de zile, președintele contează.

      Nu avem genul de țară ca-n Italia sau Germania, unde președintele este ales de formă, nici ca SUA, unde are puteri mult mai mari, dar pentru 10 ani rămân la părerea că are o influență importanță.

      Altfel, de ce ți-ar păsa? Putem să punem și un delfin la Cotroceni, iar țara este condusă de unii pe care nu-i alege de fapt poporul, nu?

        (Citează)

  20. Presedintele nu traseaza nimic. El poate trage intr-o parte sau alta, dar nu poate trasa nimanui planuri pe probleme de economie sau infrastructura, daca acel cineva nu este dispus sa faca.

    Acest lucru nu l-au putut procesa sinapsele celor care l-au acuzat pe Basescu de incalcarea Constitutiei pentru ca Guvernul Boc ar fi fost de acord cu el. Daca ai incredere in mine cand iti spun ca headerul blogului pe albastru este oribilos si sa il faci roz iar tu il faci roz, nu inseamna ca ti-am trasat directii.

      (Citează)

  21. Presedintele la noi conteaza, altfel nu era atata agitatie pentru alegerile prezidentiale, ci doar pentru cele parlamentare.

      (Citează)

  22. @Bogdan C

    Presedintele conteaza doar in limita in care conteaza pentru populatie, adica in limita puterii lui politice, a fortei de a atrage simpatizanti, nu in litera stricta a legii. Este persoana cu cea mai mare reprezentabilitate si este vazut de catre popor ca avand importanta, ca doar “de aia il voteaza direct”. Ca Guvern, e bine sa ai sustinerea unui astfel de personaj, deoarece iti poate, sa spunem, transfera din legitimitatea lui. Dar, de fapt, aceasta putere este a omului in sine. De aia, Iliescu are inca ceva influenta in PSD. E suficient sa iasa el si sa il balacareasca pe vreunul dintre fruntasii partidului si scade ala cateva puncte in sondaje. Cum ar fi sa iasa acum Iohannis si sa spuna ca Alinuta-presedinta este o panarama? Cam cat crezi ca ar mai rezista acolo? Si Iohannis nici nu mai e membru de partid.

      (Citează)

  23. Mai si Nastase ar fi fost patat, dar justitia pe vremea lui era o gluma, deci argumentul ca nu a avut el un merit in justitie pentru ca e patat nu prea tine. A numit personal judecatori si oameni in curtea constitutionala, CSM. Schimbarile in justitie s-au facut cu greu, cu rezistenta unui intreg sistem. O fi avut polite de platit dusmanilor si o fi avut motive ascunse cind a pus umarul la reformarea justitiei, a avut si scapari de genul iesirii impotriva lui tolontan cind acesta scria de udrea, dar nu doar asta, a avut chiar iesiri impotriva procurorilor care anchetau pedelisti (nu mai retin exact cazurile), dar eu cred ca a avut meritul lui in reforma. Chiar nu cred ca aveam atitia condamnati daca ar fi fost alt presedinte – si ma apuca risul cind ma gindesc la nastase, geoana sau ponta.

      (Citează)

  24. mircea(primul)

    22/12/2014 la 7:38 PM

    Iar vine nashu sa ne zica cum teoriile predate la snspa se aplica intocmai in romania. E tara eticii si a bunei guvernari, aceasta atena moderna.

      (Citează)

  25. Daca-l citesti pe nashu, ai impresia ca Basescu a fost presedintele care s-a tinut fix de ceea ce scrie-n fisa postului, si nu el a iesit sa anunte taierile de salarii, imprumuturile la fmi, nu el trasa in interviuri interesul national si ce-ar trebui sa faca guvernul, care guvern facea fix cum primea indicatiile de la presedinte. Nu Basescu era ala care-l lua la pwla pe Arafat pentru legea sanatatii, nu Basescu era ala care ne anunta ca-i musai ca-n 6 luni de zile sa facem regionalizare si sa impartim tara-n nu stiu cate regiuni, si cate si mai cate.

      (Citează)

  26. @mircea(primul)

    Teoriile astea functioneaza pentru ca suntem o tara cu multi ca @zetu care cred ca, daca Esca apare la televizor, Esca este automat un bun jurnalist. Sau dimpotriva, ca este un jurnalist prost. Sau care se cearta cu televizorul, cu internetii.

      (Citează)

  27. @radu, c-ai basist n-ar fi o mare problema, problema lui e ca bubuie, iar uneori mai da si-n gropi.

      (Citează)

  28. *ca-i

      (Citează)

  29. Dupa parerea, Basescu s-a descurcat cel mai bine dintre presedintii de pana acum. Cu ceva delicateturi, dar macar i-a pus la punct pe unii dintre cei mai corupti, le-a mai taiat din puteri. Credeti ca vreunul din noi ar fi fost mai bun?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus