Să ne înțelegem: cei din stradă au făcut efortul; Facebook doar a relatat despre ei

Un articol de zilele trecute remarcă faptul că președintele ales, Klaus Iohannis, este primul politician european care a atins 1 milion de like-uri pe Facebook, cifră cu care se clasează în fața unor alte nume mult mai sonore precum Angela Merkel, David Cameron, Francois Hollande și alți conducători europeni, ba chiar mai bine decât Joe Biden, vicepreședintele SUA.

Nu i s-a aprins nimănui un beculeț în minte la auzul acestor vești?

De exemplu Germania are 80 de milioane de locuitori, de patru ori mai mulți decât România, și o rată de penetrare a Internetului mult superioară țării noastre. Conform datelor centralizate de Uniunea Europeană, la finalul anului trecut 86,2% dintre nemți au acces la Internet, în timp ce România stă la un mult mai jos 49%. Practic, nemții ne conduc cu 69 de milioane la 10 milioane.

Raportat la Facebook la final de 2012, Germania avea 25 de milioane de utilizatori, România 5,3 milioane.

Și acum vreți să-mi spuneți că Angela Merkel, cancelarul care conduce Germania cu succes de atâția ani, numită în diverși ani cea mai puternică femeie din lume, cea cu o putere foarte mare în întreaga Uniune Europeană, nu a strâns 1 milion de fani pe Facebook, până acum?

Este adevărat, like-ul meu de acum 2 secunde a fost al 899.912-lea. Iohannis este la 1.048.000 și crește cu câteva mii sau zeci de mii pe zi.

Întrebarea este de ce. Și tare mă tem că răspunsul este unul neplăcut nouă: în țările vestice, lumea nu-și arată afecțiunea sau dezamăgirea pentru politicieni pe Facebook, ci în stradă. Ați văzut sistemul francez, la cea mai mică problemă ies un milion la miting în oraș; așa fac și alții.

Și sunt sigur că, tot în astfel de țări, cei care sprijină un candidat nu-i dau like din mouse, ci îi scriu scrisori și îi trimit petiții pe principiul “băi, eu te-am votat, când pui în practică ce-ai promis? Și vezi că la mine în cartier s-au ars niște becuri stradale, nu-mi place, rezolvă!”.

O altă explicație ar putea fi faptul că nemții și francezii și englezii nu au timp să o frece la muncă pe Facebook. Marile imperii nu s-au construit din fotoliu. Asta îmi aduce aminte de discuția despre un sistem industrial montat de niște nemți cu ajutorul muncitorilor români. Persoana care-mi povestea cum a decurs instalarea mi-a spus ceva de genul “nemții au venit și la ora 9 au vrut să se apuce de treabă, că băuseră o cafea. Au rămas uimiți văzând că muncitorii români au venit tot la ora 9, dar atunci au început să-și dezmorțească brațele, să ia o cafea de la automat, să iasă la o țigară și să vorbească despre emisiunile TV de aseară”. Până la urmă unul dintre nemți a întrebat timid cum se face aici, nu e tot un program 9-17 de muncă, iar cafeaua și țigările se bagă doar la pauze?

Altfel spus, mie toate like-urile acestea, când le pui în acest context, încep să mi se pară rușinoase. Devenim țara care rezolvă lucrurile din mouse, care crede că orice situație se poate soluționa cu o petiție online, țara în care credem că un like în România poate salva inclusiv delfinii vânați prin Danemarca, după cum dădea mai demult o fostă colegă share unei astfel de cauze.

Să vă dau “doar” trei exemple, dar promit că sunt scurte:

1. Puterea like-urilor s-a văzut în voturile Monicăi Macovei. Frumoasă campania, minunate vizualurile, am dat share la greu, s-au schimbat avatare în draci, și-a pus toată lumea inițiala numelui și cu un semn de exclamare după. La urne a scos 4,66%.

2. Obama a avut o campanie foarte bună în social media atât la primul mandat, cât și la al doilea. Cei care studiază social media atât rețin de aici. Cei care mai caută și alte date pe lângă asta află că acele campanii social media au obținut donații impresionante, au determinat oamenii să-și ofere serviciile ca voluntari șamd.

3. La noi se spune des că alegerile au fost decise de partidul Facebook, “iată puterea rețelelor sociale!”. Nu. Alegerile au fost decise de zecile de mii de români care în străinătate au stat 4-8-12 ore la coadă la vot, adică oameni care n-au dat doar un like din căldurica fotoliului, ci au făcut și un efort fizic remarcabil. Imaginile incredibile cu acei români (ce-a fost în Munchen ați văzut?!) în antiteză cu incompetența și rea-voința autorităților noastre a întors soarta alegerilor.

În acest caz social media a fost doar un canal de comunicare, așa cum sunt și televiziunile, radio-ul sau ziarele, atunci când rămân independente.

Sigur, mediul descentralizat pe care-l reprezintă social media, unul greu de cenzurat pentru că încă n-am ajuns ca-n China sau Iran, fac din acest canal de comunicație unul rapid și eficient, chiar dacă redus ca audiență.

Îmi pare rău însă să te dezamăgesc, prietene încântat de puterea like-ului, dar tu nu ai făcut mare lucru. Nici eu nu am făcut mare lucru. Cei din stradă au făcut totul, cei care au demontat mizeriile, care au investigat minciunile, ei au făcut totul; tu doar ai relatat despre ce-au făcut ei. O activitate importantă și nobilă, dar nu cea crucială în întreaga poveste.

sursa articol: Independent.md