Cum s-a furat la alegeri / relatări de la doi observatori din secțiile de vot

Mai jos puteți citi două relatări de la doi observatori independenți de la turul 2 de alegeri. Sunt lungi, dar merită citite pentru a înțelege ce înseamnă voturi furate și cum se face asta.

Veți vedea acolo cum lucrează sistemul. Primarul aduce oameni și le arată unde sa pună ștampila, șeful de secție așteaptă microbuzele cu “turiști”, cei din secție vor să desfacă urna, polițistul din secție nu face nimic, declarațiile sosite împreună cu urna mobilă sunt în alb și se completează la secție, cei cu manevre urlă la observatori, jandarmii amenință șamd.

Așa se fură în fiecare secție. De asta e important ca primarul, ca oamenii din teren, să fie din partidul tău.

Observați și singurul lucru care ne protejează împotriva unui furt generalizat, de proporții și mai mari: legea. Birourile Electorale Județene și cel Central și legea în sine, care cere ca totul să fie transparent, care nu admite nici cea mai mică portiță pentru astfel de manevre. Acum gândițî-vă ce înseamnă ca cei de la putere să controleze deplin și BEC-ul și să modifice aceste norme de aplicare a regulamentului de desfășurare a alegerilor. Gândiți-vă și cât de bune sunt anchetele făcute pentru manevrele la urne, celebrele “jură pe Biblie” care i-au scandalizat pe unii; păi fără el, n-ar mai exista pic de teamă pentru ceilalți din țară.

Două lucruri, de fapt: al doilea sunt astfel de observatori care au ales să piardă o duminică întreagă și să se certe cu toți mârlanii din satele românești pentru a se asigura că nu se fac manevre. Data viitoare când sunt alegeri nu uitați ca oricine poate aplica pentru a fi observator independent într-o secție de pe lângă voi. Celor trei de mai jos cu siguranță trebuie să le mulțumim pentru ce-au făcut.

SILVIU, sat Coman, com. Sanduleni, jud. Bacau

Va redau povestea integrala de duminica, unde am fost observator voluntar in sat Coman, com. Sanduleni, jud. Bacau, din DORINTA PERSONALA de a contribui la stoparea fraudarii si nu din partea unui partid politic, asa cum probabil isi imagineaza multi.

Inainte de turul 2 al alegerilor, am gasit pe o pagina de facebook o postare in care o asociatie incerca sa stranga observatori voluntari pentru turul 1. Am cautat imediat informatii pentru inscrierile la turul 2 insa din cate am inteles atunci, BEC-ul tot amana procedurile si evita sa raspunda asociatiilor neguvernamentale la intrebarea: “Se pot inscrie observatori si pentru turul 2 ? Daca da, pana cand ?”. Bineinteles ca scopul amanarii era descurajarea actiunilor de acest gen. Am renuntat la gandul asta intr-un final. A 2 a zi m-a cautat oportunitatea pe mine.

Primesc un telefon si mi se spune ca este nevoie de un observator pentru comuna Sanduleni, dar cineva mai tare din fire, nu oricine. N-am stiut de ce. Va dati seama, am acceptat fara sa mai stau pe ganduri. Am citit bine articolele din codul penal, pe cele care tin de procesul electoral, ca sa nu merg lemn tanase si mai ales, sa nu-mi stiu drepturile. Restul a fost birocratie.

Vine ziua de duminica. Dimineata la ora 07:00 ajung in sectia de votare aflata in mijlocul naturii, intre un parau si-un deal. Cu acreditarea intr-o mana si cartea de identitate in alta, ma prezint, intreb presedintele de comisie care-i locul definit de acesta in care pot sta si ma instalez. Bineinteles, s-au agitat putin. Treaba mea acolo era sa supraveghez in mod special intrarea in sectie, curtea scolii si intrarea ei, fiind informat ca principalele probleme in turul 1 au fost in afara sectiei de votare si nu in interior.

Primul semnal a fost in clipa in care dnul presedinte de comisie m-a intrebat daca e vreo problema ca mai comanda inca 30 de formulare pentru declaratii ale listei suplimentare. In acel moment mi-am dat seama ca ceva ar putea sa nu fie in regula. L-am rugat sa-mi spuna cate declaratii a primit initial si mi-a spus ca nu stie exact dar ca se uita imediat in procesul verbal. A rasfoit cateva minute niste foi si o tot lungea. Ma fac ca ploua, se face si el. Ala a fost semnul clar ca ceva e putred. Am insistat si intr-un final mi-a aratat pe procesul verbal ca primise initial 54 de formulare pentru declaratii pe propria raspundere si mai vroia inca 30. Intrebandu-l cate persoane erau in momentul respectiv pe liste suplimentare, mi s-a raspuns: 7 !!! Deci, repet. Aveau 54 de formulare din care doar 7 folosite si mai “aveau nevoie” de inca 30. Intrebandu-i de ce, mi-au raspuns “Pentru siguranta, sa fie.”. Ok, trecem mai departe.

Incep sa apara la vot, razlet, cam 1-2 persoane la 5-10 minute. Dintr-o data, pe la ora 9:20, aflandu-ma in holul scolii cat sa ma incalzesc putin, observ cum intra un grup dubios de mare pentru ora aia, nefiind inca grupul asteptat de la biserica care in mod normal ar fi ajuns pe la ora 14. In secunda 1 am iesit afara si desigur, din fata scolii pleca un microbuz. Am reusit sa-l fotografiez dar in niciun caz sa-i iau numarul. “Vine inapoi”, imi spune cineva. Am asteptat 15 min, timp in care am vazut cum ieseau deja din sectia de votare si se adunau in fata portii, mai disciplinat decat in statia de autobuz. Trec minutele, microbuzul apare. In acel moment am inceput sa-l filmez, chiar de cand era la distanta, iar cand s-a oprit m-am indreptat cu telefonul spre geamul soferului si l-am intrebat “Ce cautati aici ? De ce aduceti oameni cu microbuzul ? Am sunat la politie.”. Soferul a avut grija sa-si cenzureze fata, iar persoanele care coborau, dar si care vroiau sa urce, au inceput sa strige la mine. Dupa cateva minute m-am dus in sectie si i-am relatat totul presedintelui de comisie, cu precizarea ca vreau sa fac o sesizare in scris. Dansul mi-a oferit o coala de hartie iar in timp ce scriam, cam la 10 minute dupa toata scena de afara, apare domnul primar, Petrea Clopotaru, care ma roaga sa nu mai depun sesizarea cu garantia ca nu va mai circula niciun microbuz. Asa i-am spus ca fac, cat sa ma lase in pace.

Presedintele de comisie vazand ca eu totusi am depus sesizarea, a inceput sa rasfoiasca rapid un manual, probabil un ghid al procesului electoral. Ies iar din sala de vot si acesta incepe sa strige nervos dupa mine “Uite, nu ai voie sa parasesti sala, uite ce scrie aici”. Dansul mi-a fluturat in fata articolul in care se precizeaza ca observatorul trebuie sa stea in sala de vot intr-un spatiu definit de presedintele de comisie, dar in niciun caz ca NU AM VOIE SA MA RIDIC DE PE ACEL SCAUN sau sa ies pe hol sau chiar afara. Bineinteles ca el a stiut foarte bine asta de la inceput, dar tot ce a incercat a fost sa ma tina inauntru. Nu era deloc bine pentru ei sa ies pe afara. Articolul se referea la faptul ca DOAR atunci cand te afli in sala sa stai in locul definit de presedinte ca sa nu incurci procesul electoral , in niciun caz sa inlemnesti acolo toata ziua, doar cu exceptia mersului la toaleta, asa cum mi-a precizat presedintele.

Dupa cateva telefoane la BEJ Bacau (Biroul Electoral Judetean), mi s-a spus ca nu mi se poate interzice sa ies, iar faptul ca sunt acreditat imi da voie sa stau si afara, si in holul scolii, dar si in sala de vot. Dansul a refuzat in continuare si mi-a spus ca nu cunosc legea. Intr-un final, i-am dat telefonul sa vorbeasca cu dna de la BEJ care l-a linistit in cele din urma.

La scurt timp il surprind pe domnul presedinte pe hol, iesind din camera politistului si spunand “M-am saturat. Sunt la mijloc, n-am nicio vina eu”. Dupa alte 30 de minute, fiind anuntat probabil de presedintele comisiei care tot dadea telefoane, isi face aparitia pentru a 2-a oara primarul. Vazandu-l cand a parcat masina, mi-am imaginat ca tot pe mine ma cauta si mi-am facut un drum la toaleta. Dupa 5 minute, el inca era pe holurile scolii, ma cauta. A venit spre mine si mi-a soptit: “Auziti, auziti. Sa stiti ca toti oamenii care au venit cu microbuzul voteaza cu ACL, pe cuvant. Lasati asa”. I-am spus ca nu ma intereseaza si apoi l-am ignorat. Indreptandu-ma spre usa salii in care se vota, m-a intrebat “Nu v-a sunat nimeni ? Nu am stabilit o data cu aia ?”. Atunci i-am dat pentru prima data de inteles ca n-are nicio influenta asupra mea si i-am raspuns scurt “Sunt ocupat, va rog sa ma lasati”. Replica lui a fost “Sunteti ocupat, am inteles.” Dupa doar 20 de minute apare la presedintele de comisie o plangere pe numele meu, in care “cineva” reclama faptul ca eu intimidez persoanele care vin la vot si incerc sa le conving sa voteze cu un candidat anume. Acesta a fost primul instrument folosit impotriva mea; o minciuna mare cat nasul primarului. Din acel moment, a inceput haosul.

Presedintele, o doamna blonda din comisie (secretara la primarie din cate am inteles) + alti 2 domni care nu stiu ce functie au avut in sala de vot (unul s-a prezentat ca fiind sotul femeii de serviciu care punea lemne in centrala, iar altul a stat pe un scaun, dar in alt colt al incaperii si nu la masa membrilor comisiei, ambii conducand docil toata ziua grupuri de persoane din sat inspre sectia de votare, pana la intrarea in sala) au inceput sa-mi urmareasca toate miscarile, inclusiv cand mergeam la toaleta. Agitatie, multe telefoane, semne, priviri, multe perindari pe langa rucsacul meu. In acel moment mi-am dat seama ca totul e posibil. De atunci am inceput sa-mi iau cu mine rucsacul si sacosa cu mancare, de fiecare data cand ieseam afara, practic ma caram cu ele peste tot, pana si la toaleta. Cam asa m-am plimbat eu toata ziua. Domnul primar dorea cu orice pret sa ma intimideze. Nu i-a iesit. Din contra, omul m-a ambitionat.

Trecea timpul si in conditiile in care presiunea tot crestea iar rezultatele nu apareau, isi face aparitia din nou domnul Petrea Clopotaru, primarul comunei. De aceasta data, ceva mai hotarat. A inceput sa strige dupa mine, sa ma faca nesimtit, impertinent, sa-mi reproseze ca sunt trimis de ACL, sa-mi spuna ca este un membru PNL in curte si ca o sa cheme politia circ circ. Va intrebati probabil unde era politistul repartizat pe acea sectie de votare. Ei bine, baiatul a stat toata ziua in birou si n-a scos un sunet. Seara la venirea comisarului sef de la Onesti, i-am auzit pentru prima oara vocea, dar despre asta va povestesc pe final.

In tot acest timp am sunat la 112 de cca 3-4 ori, iar dansii imi spuneau de fiecare data ca nu imi pot trimite decat politistul din sat, un domn care, la randul lui, atunci cand a venit m-a facut arogant si tupeist. Deci, zero sprijin in continuare.

Dupa ceva timp, se intorc baietii cu urna mobila, fiind plecati cu ea un tip din comisie, 2 politisti si acel domn care “a stat pe un scaun, dar in alt colt al incaperii si nu la masa membrilor comisiei”. Intrand in sala, l-am vazut pe acel membru de comisie care fusese plecat cu urna, completand de zor niste foi , fiind incercuit de 2 doamne din comisie si de presedinte. M-am dus direct spre masa comisiei, iar in clipa urmatoare presedintele a inceput sa tipe la mine si sa-mi spuna sa “zbor” pe scaun ca nu am voie acolo. Repet, tipa la mine. Am apucat sa vad doar ca erau niste declaratii, cate 3 pe o pagina A4. Mi-am dat seama ca nu e ceva in regula si am insistat sa vad. Acestia strigau in continuare sa “DISPAR” de acolo. Am sunat instant la BEJ si mi s-a repetat ca am voie sa vad tot. Agitatie mare intre timp. Ies din sala si vine la mine tipul care completa declaratiile. A inceput sa-mi explice ce s-a intamplat de fapt (moment in care am pornit telefonul pe inregistrare, deci pot proba audio) si ca intr-adevar completa “niste rubrici” ale declaratiilor pentru cei care au avut nevoie de urna mobila, pe motiv ca au vrut sa economiseasca timp si pentru ca unor persoane cu handicap care au solicitat urna mobila “le tremurau mainile”.

Din acel moment am stat din apel in apel, am sunat iarasi la BEJ, la 112, am discutat chiar si cu o avocata, ca sa-mi dau seama intr-un final ca sunt SINGUR in chestia asta, ca teoria spusa de BEJ nu are nicio legatura cu practica aplicata de presedintele de comisie. Ok.

Se apropie sfarsitul slujbei la biserica si incepe sa apara “grosul” votantilor. In acel moment am decis sa stau pe scaun in sala si sa supraveghez cat de mult pot. Dupa 5 minute, apar primele cazuri cu 2 persoane in cabina. Cate o doamna sau un domn, cu cate un tanar, spunand ca “Doamna nu stie scoala, trebuie sa intru cu ea”, “Domnul nu vede bine, trebuie sa intru cu el”. Presedintele de comisie si-a dat acordul, moment in care am inceput sa-mi pun primele intrebari: Oare cei care nu vad, nu trebuie sa prezinte si vreun document care sa ateste asta? Oare pentru cei care nu stiu carte, exista vreun articol care sa le permita chiar asa, sa intre cate 2 la cabina la mica intelegere cu presedintele de comisie ? Dupa 3 astfel de perechi intrate in cabina de vot, deja am vazut ca se ingroasa situatia cand au mai aparut inca 3-4 perechi, cu un presedinte care si-a dat acordul imediat. M-am ridicat si i-am spus acestuia ca nu este in regula si ca voi suna din nou la BEJ. In acel moment presedintele a inceput sa tipe din nou la mine spunandu-mi ca nu cunosc legea. Am iesit din sala si vorbind la Biroul Electoral, aflu ca legea nu permite asa ceva, decat in cazuri exceptionale si cu documente care sa ateste problemele de vedere ale persoanei in cauza. In toata zapaceala aia nu mai stiu cum a ramas si cu situatiile in care “Doamna nu stie carte”.

Aflandu-ma inca pe hol si vorbind la BEJ, a iesit din sala de vot o doamna membra a comisiei (doamna blonda, mana dreapta a presedintelui) spunandu-mi ca din cauza mea au plecat mai multe persoane, intrucat ele “au asteptat raspunsul meu de la BEJ iar acestia au fost foarte deranjati si s-au razgandit”, acuzandu-ma de impiedicarea exercitarii drepturilor electorale. Ce sa va spun, oamenii doreau in fel si chip sa ma sperie. Au spus ca vor face toti o sesizare la BEJ si ca o vor semna pe rand. Nu stiu sincer daca au mai facut asta sau nu, pentru ca ceva mai tarziu mi-au spus ca nu are nimeni ce sa-mi obiecteze legat de subiectul asta. In fine. Eu le-am zis clar din prima: “In calitate de observator am doar puterea de a transmite presedintelui de comisie eventuale nereguli, nicidecum sa opresc o hoarda de oameni din a vota”.
Dintre cei ramasi inauntru, am aflat mai tarziu ca unii au votat insotiti la cabine, dar alte perechi au decis sa n-o mai faca si-au plecat, probabil ca s-au speriat.

In acele momente simteam ca sunt depasit de situatie, desi sunasem la 112 dar fara rezultat. Realizand ca prezenta mea acolo nu ii impresioneaza foarte mult, v-am rugat prin comentarii la postarea cu microbuzul care transporta oameni la sectie, sa contactati cateva agentii de presa. Primii care au ajuns acolo au fost 2 jurnalisti de la BacauInfo, iar in timp ce le explicam ce se intampla, l-au surprins pe dnul presedinte cum venea din sat cu masina, parcand in curtea scolii si intrand in sectie. Cei 2 baieti l-au filmat. Situatia era la fel de tensionata in continuare. Din cate stiu eu nu avea voie sa paraseasca sectia asa dupa cum avea chef. Apoi am fost contactat de cineva de la Hotnews care mi-a spus sa-i fac rost de numarul de telefon al presedintelui de comisie sau al primarului, ca sa ii sune (in ideea in care poate o vor lasa mai moale).

A urmat o ora in care incepeam sa-mi pierd increderea, sa ma simt singur in gura lupului si sa ma gandesc ca nu mai avea niciun sens sa mai stau acolo, pentru ca probabil raul era deja facut. Eram la un pas de a ma intoarce in Bacau cu masina celor 2 jurnalisti, moment in care sunt sunat de fratele meu care ma anunta ca postarea de pe facebook a devenit virala si ca au aparut deja 2 articole, pe adevarul si hotnews, ca oamenii trimit linkuri in presa si ca anumite pagini de facebook au distribuit deja postarea, cerand celor din zona sa vina sa ma sustina (exemplu: https://www.facebook.com/unitisalvam). Cred ca dupa 5-10 minute a inceput sa-mi sune telefonul in continuu: Digi24, Hotnews din nou, diferite asociatii, etc. Apuc sa intru din nou pe internet de pe telefon si vad 2-3 titluri in presa. Tot atunci am inceput sa primesc multe mesaje de incurajare pe facebook, unele chiar si din diaspora. Va spun sincer, au fost 15-20 de minute in care mi-a crescut moralul si-n care am realizat ca nu mai sunt asa singur, ca stiu oamenii unde sunt si ce se intampla. Primarul deja nu mai era de gasit, isi inchisese telefonul. Atunci am inteles ca nu trebuie sa-mi mai fie frica, pentru ca pana atunci ma gandeam numai la lasarea serii si la cum voi pleca eu de acolo. Au aparut intre timp si cei de la Digi24 si s-au afisat cu camerele de vedere pe acolo.

M-am dus din nou in sala de vot si am simtit alt aer, alta atmosfera. Bineinteles, nicidecum una primitoare, dar macar eram ignorat, iar daca intrebam ceva mi se raspundea in 2 timpi (mai bine decat deloc), mai mult sau mai putin rastit. In fine, pentru mine a fost primul moment de respiro, cred ca era ora 17-18. Atunci am reusit sa ma relaxez putin si sa infulec ceva pentru prima oara.

A aparut in sfarsit un domn de la politie, un comisar sef venit tocmai de la Onesti, acesta inspirandu-mi incredere. I-am explicat tot ce s-a intamplat, iar dansul, la randul lui, mi-a spus sa depun sesizari si contestatii la BEJ. In cele din urma, mi-a dat cuvantul lui ca voi fi in siguranta pana la final, asigurandu-ma de sprijinul politistului repartizat, tipul care nu scosese toata ziua o vorba. Totusi, i-am acordat respectul meu. I-a confirmat dnului comisar ca “s-au mai linistit apele acum”, lasand sa se inteleaga ca am avut dreptate in tot ce am povestit.

Intre timp, observ ca dispare iarasi domnul presedinte, fusese plecat o ora si ceva, fara sa exagerez. A venit cu niste foi scrise la mana. Eram prea epuizat ca sa ma mai intereseze ce sunt. Voiam sa ma bucur de putina liniste pe ziua aia, odihnindu-ma dupa tot haosul. Am inceput sa intru iarasi pe internet de pe telefon, sa vad ca sunt cateva mii de shareuri, inbox-ul plin de incurajari. Atunci mi-am dat seama ca mult a fost, putin mai este. Aparent.

Se apropie ora 20:30 si decid impreuna cu observatorul din sat Versesti, aceeasi comuna, sa facem rocada si sa supraveghem numaratoarea, fiecare in sectia celuilalt, lucru perfect legal (acreditarea era valabila pentru toata Romania si nu doar pentru toata comuna).

La 20:45 intru in sectia de votare din Versesti, cu buletinul in mana. Ma recomand si imediat observ ca oamenii stampilau buletine de vot. Avand telefonul in mana, il scot rapid si trantesc o fotografie. Din clipa aia, a inceput iar haosul. Am fost inconjurat de cativa barbati, tipau toti si imi cereau sa ies afara. Le-am aratat si predat buletinul si au spus ca nu exista observatori pentru sectia lor. M-am rugat de ei cca 2 minute sa mi-l inapoieze, dupa care s-au hotarat de comun acord sa ma zboare afara din sectie. Zis si facut, cei 2 handralai din imaginea postata in seara cu pricina au pus mana pe mine si m-au scos pur si simplu din sectie, moment in care m-am dus in strada si am sunat iar la 112. La 2 minute apare un politist tanar, cel repartizat pe sectia respectiva, care ma invita inapoi in sala de vot. Postez imaginea pe net si apoi intru. Acolo urna era deja desigilata si toata lumea din sala scotea buletine de vot din ea. Mi s-a ordonat sa stau pe scaun la distanta de ei, dar bineinteles ca am refuzat si am stat undeva la cca 2m de acestia. Au fost intruna cu gura pe mine, mai ales cand i-am intrebat daca pot depune contestatie sau daca voi avea acces la procesul verbal de la final. L-au sunat pe primar de vreo 3 ori, iar la un moment dat, presedinta de comisie le-a zis celorlalti – celor care o rugau sa ma dea iar afara- “M-am saturat. Sunati-l voi daca vreti, ca mie mi-a zis ca n-avem ce face”.

Intre timp, au decis sa-mi faca o plangere pe care sa o semneze toti, in care eu i-am: amenintat, santajat, jignit si lista continua. Intr-un final am ajuns din nou pe scaun, cu politistul langa mine care de fiecare data cand voiam sa intreb ceva imi spunea “Liniste te rog, gata”. Asta se intampla pentru ca-si luau foc una-doua membrii de comisie si mai ales presedinta si incepeau sa tipe iar, la orice intrebare legata de procesul de numarare pe care le-o puneam. Ma simteam ca la procesul lui N. Ceausescu, jur.

Paradoxul paradoxurilor a venit cand domnul din fotografia postata ieri noapte (cel din stanga) a inceput sa-mi vorbeasca despre ADEVAR, intrebandu-ma care-i definitia cuvantului, daca stiu ce inseamna. Pentru mintea mea, asta a fost prea mult.
Personal cred ca intr-un proces electoral 100% curat, partidul rosu nu ar fi depasit 30% in procente, cu indulgenta.

Intr-un final, s-a terminat si numaratoarea si-am plecat acasa.

Din fotografie a reiesit faptul ca cele 2 stampile sunt pentru anularea buletinelor de vot nefolosite si inca una de control (sigiliu). Cu toate astea, anularea buletinelor nefolosite inainte de ora de inchidere a sectiei este contrar legii. Nu mi-au dat posibilitatea de a observa procesul verbal intocmit la final si nici de a depune o contestatie (reusind totusi sa fac asta prin mail catre BEJ, direct de pe telefon, in timp real).

Ceea ce s-a vrut a fi o experienta, s-a dovedit a fi un razboi care a durat nu mai putin de 17 ore.Multe lucruri din tot ce am spus mai sus se sustin cu probe audio, foto si video.

Multumesc frumos pentru sprijin Hotnews (au contactat si rugat primarul sa inceteze cu presiunile), BacauInfo (primii jurnalisti ajunsi la sectia de votare), Digi24 (pentru aparitia lor acolo si stirea la tv), Adevarul.ro, Nasul.tv, Ziare.com si Ziarul de Bacau pentru articole.
Multumesc si celor care mi-au trimis zeci de mesaje de incurajare si celor care au aflat de pe internet ce se intampla si care au venit acolo sa se asigure ca sunt ok.

sursa: Facebook

ELENA, București

Cândva după primul tur de scrutin, mânată de gânduri precum: ”așa ceva nu este posibil” și ”nu pot să stau cu mâinile în sân”, am început să mă gândesc ce aș putea eu să fac, realist și concret, pentru a mai diminua din mizeriile care se întâmplaseră în turul 1. Soluția nu a întârziat să apăra. După câteva emoții date de faptul că BEC amâna să dea o decizie în privință noilor acreditari pentru observatori, iată că vine și foaia cu pricina. Sunt observator la turul 2.

Prima mea experiență de observator la alegeri

Duminică, 16 noiembrie. O zi mult așteptată, cu emoție și frică, cu un cumul de sentimente în suflet, dar și cu o picătură de speranță în oceanul de resemnare: «nu avem nicio șansă ». Și cu toate acestea am mers așa cum am/mi-am promis, la observarea alegerilor.

Gabi, băiatul care m-a ajutat să-mi obțin acreditarea îmi spune că sectorul 3 este ”cu probleme” și ”cu probleme” a fost și în turul 1. Are experiența în asta, așa că accept: acolo mergem! Gabi ne distribuie, pe mine și pe încă alți observatori astfel încât să acoperim cât mai multe locații. Cu încă un amic, Paul, pe telefoane, ne îndrumăm spre secția de votare: ”Elena, trebuie să ajungi la Piața Sălăjan, și de acolo mai sunt vreo 200 de metri. Nu știu unde consideră Gabi că e mai bine să stai, vedem”. Ok, Sector 3 începe de la Unirii, de ce Sălăjan?! Nu am fost niciodată acolo, dar din auzite nu e cea mai bună zonă în care să ieși la «plimbare». Nu renunț în ruptul capului. «este safe?», întreb. «este ok», mi se răspunde. (după toată experiență țin să menționez că n-am avut nicio problemă din cele de care mă temeam. Phew!)

Mă întâlnesc cu Paul și plecăm spre școală. Școala are 10 secții la parter și la etaj, Paul dăduse deja un tur și se prezentase la o secție că observator. Să facem același lucru zic.

La unele secții de votare totul a decurs ok, cât am făcut cunoștință, unii președinți de secții știau despre ce vorbim, la altele însă ni s-a spus: «trebuia să fiți prezenți aici la ora 6» – în contextul în care eram acreditați pentru un întreg sector. Omniprezenți nu am putut fi, însă doamnă cu pricina, după ce a vrut să consulte vreo 10 minute legea, a spus: «aveați dreptate».

Chiar va rog să citiți povestea lui Paul, este mai cu haz, și practic noi am trăit aceleași experiențe cât am «prospectat piața», experiențe mai mult sau mai puțin doveditoare de incompetența și/sau lipsă de informare. Ce mi-a «plăcut» însă a fost reacția tuturor președinților din secțiile de votare, când, după ce ne prezentăm acreditările și eram invitați să luăm loc pe un scaun într-o parte a sălii, le spuneam că ”vom reveni, mergem pe la toate secțiile de votare din școală întâi, și poate o să rămânem la numărătoare la dumneavoastră”. Vorbele astea stârneau ceva în ei și nu păreau deloc dornici să ne mai vadă și a două oară. Am primit înapoi: «bine, vă așteptăm» printre dinți sau «cum, să stați 2 observatori?! Toate nelămuririle de genul acesta, care de altfel sunt cuprinse în lege/ghidul alegătorului etc. și pe care, în calitatea lor de președinți ar fi trebuit să le știe, au fost lămurite de Paul, cu mult mai multă experiență observatorică decât mine.

De la un alt observator pe care îl întâlnim pe holurile școlii aflăm că au mai fost probleme și cu o urnă mobilă și că la secția cu doamna președinte fără urna ștampilată și dornică să verifice în lege că trebuia să fim la ora 6 dimineață acolo, cineva și-a dat seamă că buletinul de vot nu avea ștampilă secției pe spate, dar s-a sesizat după ce l-a pus în urnă. După ce omul verifică și la parter o informație greșită pe care o primise de la secție, se întoarce la președinta secției și urmează acolo un mic scandal, care însă nu mai avea cum să se rezolve. În final, Paul stă la această secție la numărătoare și se dovedește că în urnă mai fuseseră alte vreo 7 buletine de vot fără ștampila secției, care au fost declarate nule la deschiderea urnei. Nu știu pentru cine erau, însă din neatenție/rea voință (nu pot să spun exact cauza) acele voturi au fost declarate nule. Căscați ochii când mai votați!

Ora 9 seara.

Pentru cei care nu știu cum decurge numărătoarea vă spun eu în mare: la ora 9 se închid ușile la fiecare secție de votare. Nu ai voie să ieși nici dacă te tăie, nici dacă se tăie curentul etc. Înăuntru membrii comisiei, președintele, vicepreședintele și eventualii observatori. Eu, ghimpele de serviciu, am stat la o secția unde Paul a observat că «fetele erau cam distrate». Așa a și fost.

După ce se închid ușile, se acoperă și sigilează fanta urnei de votare, se anulează buletinele de vot nefolosite și se trece la numărarea listelor permanente și a celei suplimentare, după care se deschide urna și se număra efectiv voturile. Din urnă rezultă: 2 teancuri, câte unul pentru fiecare candidat și unul de voturi nule, din diverse motive. (în special ștampile în ambele cadrane). La final se completează câte un proces verbal per membru de secție, pe care toți ceilalți îl semnează. Am cerut și eu unul și o foaie de hârtie să-mi notez tot ce văd, să fac calcule, etc. Rezultă în final alți 3 saci (legați și sigilați) cu: voturile valabile, voturile anulate și ștampile sigilate + maculatură + alte materiale. În teorie.

În practică a fost cam așa: de la pupitrele lor, imediat cum s-au închis ușile, două doamne mai în vârstă au început să strige numerele lor de pe listele permanente către președintă secției de votare, care în scurt timp a fost depășită de situație. S-a strigat Bingo! Începe o numărătoare haotică a listelor permanente, ba de către doamnă președinte, ba de către membrii comisiei, după vreo 3 minute vice președintele pune un scoci pe fanta urnei. Alte fele mai tinere încep să anuleze buletinele de vot nefolosite – 245. Întreb pe doamnă președinte dacă există și pachete cu buletine de vot neîncepute pentru că și alea trebuie anulate. Îmi spune că mai are «câteva» buletine pe care le-au anulat deja, la 9 fără 10. Ridic o sprânceana. Pe la oră aia am intrat eu în sală și nimeni nu anula nimic. Mă rog. Îi semnalez că voturile se anulează după ce se închide secția de votare și că vreau să le văd. Le scoate de sub birou – 500 («câteva», da?). Fetele din comisie își dau seamă că nu au încotro și că le-aș fi ținut acolo până dimineață, așa că își trag câte un scaun mai aproape și încep să numere buletinele deja anulate, unul câte unul și să verifice dacă sunt anulate. Pe unul din buletine îl zăresc în treacăt că nu era anulat și semnalez. Singurul de altfel. Încep să o întreb pe doamnă președinte niște numere: câte buletine au primit, unde scrie (avea proces verbal) că să văd dacă se verifică cu ce e pe liste, cu ce buletine avem (în final).

Verificăm listele suplimentare, permanentele (arunc un ochi și pe ele, totul pare ok), anulatele. Checked, checked, checked.

Deschidem urna. Voturile se pun toate pe o masă mare formată în mijlocul clasei. Iarăși gălăgie și forfotă. Președintele (o tipă haotică de altfel), propune să facem 3 grupuri și eu să stau la unul din grupuri. Nu zic nici da, nici nu. Celelalte doamne propun diverse variante în timp ce restul începuseră deja să sorteze buletinele. Vicele trage 2 băncuțe separate și începe să-și ia voturi să le numere separat. Îl las preț de un minut, timp în care doamna președinte revine la masă centrală, după ce dăduse sms-uri cu situația de la oră 21.

Iarăși propune 3 grupuri după care îi spun care este procedura corectă: că ea în calitate de șef de secție, să prezinte fiecare vot, față/verso în față întregii comisii, și că toți membrii să îl vadă și să îl valideze. Puțină liniște. Simțeam în aer înjurăturile adresate subsemnatei. Decidem să le sortăm întâi, apoi să unim teancurile în 3: Ponta, Iohannis și nule, urmând ca unul din ei să le numere și să le arate în față tuturor. Zis și făcut. La numărătoare, doamnele mai în vârstă au s-au dovedit proactive. Pe rând au numărat, apoi a intrat și doamnă președintă la dat din degete. Prima data când a greșit la numărat (se numărau câte 10, câte 10) le atrag eu atenția, după care, fetele mai tinere încep și ele să semnaleze când se greșește. Concluzia 489 Viorel, 552 Iohannis, 14 nule. Numerele s-au potrivit cu cele de pe procesul verbal de primire a buletinelor de vot, cu listele permanente și cele suplimentare. Misiune îndeplinită.

Mă așteptăm la mai multe buletine cu free text, însă numai unul s-a remarcat: deja devenită celebra urare adresată domnului Ponta, însoțită de ștampilă în cadranul din dreaptă. Valid!

Lumea ia loc la pupitre și completează ce dictează doamnă președinte de secție. Ca la școală. Noroc că erau corecte. După care se îmbrăca în timp ce semnau procesele verbale și ușă se deschide. Doamna președinte le spune că le va da de veste cum știe ceva de bani, membri îngăduie mulțumiți și pleacă. În timpul asta vicele se străduia să sigileze sacii, căutându-și parcă altceva de făcut și așteptând parcă să-i spună cineva că nu mai este nevoie. Insist.

Cu două mâini stângi părea că spune «ce mă pui pe mine să leg și sigilez sacii, că eu nu am făcut asta niciodată», amâna să sigileze sacul cu voturile valide, pe care îl pune oarecum deoparte. La unul din ei îmi cere ajutorul: «daca știți dumneavoastră cum se face, va rog să mă ajutați», după ce îi spusesem că nu am voie să pun mâna. În fine, totul este băgat în saci și sigilat și ieșim din sală.

A durat o oră și 45 de minute. În timpul asta ai mei să sunau insistent să nu ies în stradă, că au văzut ei la TV ce este în București. Paul era încă reținut la el în secție, mai mă plimb puțin pe hol. Mă îndeamnă să plec acasă și asta îmi propun să fac. Mă îmbrac și dau să ies din școală. La intrare președinți de comisii, 2 agenți de pază și sacii care așteptau transportul.

Dau să ies și când fac culoar printre ei văd saci cu gurile larg deschise. Mă învârt pe călcâi (că Paul în primul tur) și mă întorc. ?!??! Ceva dădea cu virgulă. Printre toți sacii, cei de la secția la care fusesem eu păreau ieșiți din grafic, nu se potriveau deloc în tablou. Mă duc la sacul deschis ostentativ parcă: «Cine este președintele secției cu numărul X?» Un domn de lângă mine, se întoarce: eu”. Știți că sacii trebuie să iasă din secții sigilați și legați, de ce sunt așa?». Încearcă să lege 2 cuvinte, dar nu apucă pentru că unul dintre jandarmi ajunge lângă mine dintr-un singur pas, aproape urlând că cine sunt eu și să părăsesc școală, că votul s-a încheiat. Îi explic politicos că vorbeam cu domnul președinte, care știe că sunt observator și despre ce problemă îi vorbesc. Domnul președinte aprobă dând din cap și închizând ochii, iar agentul se mai calmează puțin: «Dumneavoastră la ce secție ați fost, nu aveți voie să îl întrebați pe domnu’!». Ghinionul lui a fost că eram acreditata și îmi depusesem actele la toate secțiile din școală. Înghite în sec. Mă întorc la domnul președinte, care răspunde ușor părintește și lungind vorbele: «Domnișoară, de ați ști câți saci au plecat nelegați în turul 1». «Nu mă interesează ce s-a întâmplat în turul 1, știți că ce spun este corect, haideți să aplicăm ce spune legea, că asta este corect atât pentru mine, cât și pentru dumneavoastră». El cu glas tot mai mic: «Ah, da unde o fi sfoară?» Mă mai uit după oamenii care păreau să ascundă cu trupurile lor sacii: unii în aceeași situație, alții legați la gură, dar fără niciun număr de secție pe ei. Doamna președinte de la secția la care fusesem la numărătoare mă ignora complet, nu ar fi intervenit în ruptul capului. O ușoară rumoare se instalează.

Insist, stau lângă ei: «haideți să sigilați și să legați toți sacii!», aștept să reacționeze cineva. Între timp, cei doi jandarmi care erau în câmpul meu vizual își făceau semne din cap și făceau ochii mari, de parcă nici nu eram acolo. Unul din jandarmi da verdictul, pe care toți l-au lăsat să răsune pe holul școlii, că o sentință aprobată tacit și de către ei : «domnișoară, cred că este timpul să părăsiți școala!»

Mă duc mai în interiorul holului, că nu cumva să mă împingă pe ușă afară și îl sun pe Paul, îi povestesc rapid, îmi spune să sun la 112, să îi avertizez că fac asta, să nu mă las căci am dreptate. El era încă blocat la numărătoarea din secția lui. Închid repede telefonul și mă întorc la ei, însă holul era gol. Pe o stradă laterală – se urcaseră deja sacii în autocar și niciun picior de om. Mai era doar jandarmul care mă invită mai devreme afară și care brusc nu mai era deranjat de prezența mea acolo. Din curtea școlii sun iarăși, de data asta pe Gabi, și zăresc că poartă era închisă cu cheia și jandarmul intrase în școală. Cât vorbesc la telefon mai vrea cineva să iasă din școală și așa, mă «eliberez» și eu. Gabi îmi spune că trimite el pe cineva la școală, așa că plec spre casă. Mă conectez și încep să mă pun la curent cu ultimele noutăți. Procentele pentru Iohannis sunt în creștere și după miezul nopții sămânța de speranța din sufletul meu începe să încolțească. Ce să se mai întâmple la 53%?

Și încă mă gândesc câte alte situații de genul acesta s-au întâmplat în sector, în municipiul, în județ, în țară și cu cât a pierdut de fapt, Ponta?

sursa: Facebook.

PAUL, București

Povestea lui Paul o puteți citi chiar la el pe blog: turul 1 și turul 2.