un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

O nouă țeapă mare în magazinele online: Fabrica de Discounturi

15 Oct 2014  ·

TEHNOLOGIE  ·

55 comentarii

Scriu și eu, că poate nu ați citit deja excelentul articol al lui Zoso despre țeapa cu Fabrica de Discount-uri (citiți-l acum, dacă nu ați făcut-o).

La aproape 25 de ani de la Caritas și după ce zi de zi poți auzi la știri despre tot felul de țepe, oamenii sunt în continuare creduli când vine vorba despre oferte foarte bune. Chiar ieri îmi spunea Matilda “intră și tu la ăștia pe site să vedem ce au că uite, au reclamă la televizor, sunt legitimi”. Ori, din contră, o ofertă prea bună ar trebui să bată la ochi.

Menționez pe scurt principalele idei, le găsiți cu screenshot la Vali:

  • site-ul oferă discount-uri de 40-50% la produse noi și de ultimă generație (SGS 5, PlayStation 4), chipurile luându-le de la poarta fabricii. Cumpăratul de la poarta fabricii nu este posibil, sper că nu crede nimeni că Samsung vinde telefoane la jumătate de preț acolo prin Coreea sau China.
  • firma este înființată în iunie 2014, iar la Registrul Comerțului figurează cu un telefon fals și o adresă de sector 3 cu cod poștal de sector 5.
  • banii nu se returnează dacă vrei să anulezi comanda dată și plătită.
  • se poate plăti doar cu cardul. Normal, cu plata ramburs nu poți da țeapă, că întâi trebuie să dai produsul comandat.
  • acționarul unic și administratorul este Ben Yehuda Yuval, cetățean israelian.

Cum funcționează țeapa? Simplu, găsim explicația chiar pe site: livrarea durează cam 4 săptămâni, că na, trebuie să ia produsul de la poarta fabricii pentru comanda ta.

În aceste 4 săptămâni, site-ul are suficient timp să ia bani de la proști (de asta se poate plăti doar cu cardul în avans) și apoi să dispară. Abia după o lună vor apărea primii nemulțumiți, primele întrebări despre “unde e comanda, au trecut 4 săptămâni!”.
Site-ul are un răspuns pregătit chiar și pentru această situație:

Livrarile se vor efectua, in medie, in 3-4 saptamani de la incheierea campaniei. In cazul in care produsul va fi livrat cu depasirea termenului susmentionat, FABRICA DE DISCOUNTURI va informa Clientul prin E-mail, in termen de 30 de zile de la incheierea campaniei cu aplicarea prevederilor art. 7.7.3, caz in care, Clientul nu poate renunta la comanda.

Nu poți renunța la comandă și nu primești banii înapoi. Scrie chiar în termenele acceptate de tine atunci când dai comanda, deși așa ceva este ilegal și probabil ANPC-ul ar face ceva, dacă ar avea cui să facă. Teoretic, însă, Fabrica de Discount-uri ar putea să-ți livreze produsul și peste 5 ani și tu nu ai ce face. Părerea mea este că nu-l va livra niciodată.

Frumos site-ul, cineva a cumpărat o temă bună de WordPress, pune produse noi la vânzare șamd. Sfatul meu este să nu cumpărați nimic de acolo! Apelați întotdeauna la magazine de încredere, cu vechime, cu toate actele în regulă și cu termene și condiții ce respectă legile noastre.

Bonus: site-ul menționează ca partener pentru cumpărat de la poarta fabricii pe Arrow Electronics, o companie Fortune 200 și un distribuitor uriaș de componente și IT la nivel mondial. Le-am trimis o întrebare de clarificare.

fabrica_discount

asus s5507

    55 comentarii

  1. Am trimis si eu o intrebare la UTOK, de la care saptamana viitoare vor avea o tableta la 70 RON, direct in poarta fabricii!!! :D

    Astept raspuns si completez si eu in articol. :)

      (Citează)

  2. Nu zic ca nu ai dreptate, dar toate site-urile de fashion sales functioneaza exact la fel de mult timp. Termenii par chiar copiati de acolo, spune undeva ceva legat de schimbarea marimii !!

    Intrebarea e: acele site-uri de fashion functioneaza ? Ca eu nu am comandat de pe ele.

      (Citează)

    • @thundermar: am cumpărat doar de pe Fashion Days, care livrează tot așa, după vreo două săptămâni, dar Fashion Days este prezent în toată Europa și are un sistem verificat de mulți alții înaintea mea.
      În plus, în termenele lor nu scrie că nu-ți dau banii înapoi, poți plăti ramburs la livrare șamd. Nu ai cum să iei țeapă.

      Despre altele nu știu.

        (Citează)

  3. Pe site-ul lor e un Arrow Electronics LTD, aia din Fortune 500 sunt cu INC in coada

      (Citează)

  4. Skin , producatorul/importatorul/distribuitorul brandului propriu UTok are la oferta trimisa catre parteneri tableta la doar 279 lei, pentru cine e interesat pot suna direct la ei sa va confirme acest aspect.
    Sunt curios daca exista cineva in apropierea sediului lor si sa le faca o vizita, fiindca ei au sediu intr-un Casoi de pe acea adresa conform google maps. :)
    Poate reusim sa intrerupem tenta asta de prosteala pe fata, mai ales ca se zice ca dupa ce te frigi cu ciorba (caritas/fni) suflii si in iaurt.

      (Citează)

  5. dar comunicatele le-ai citit?

    Comunicat #1 – 15 octombrie 2014

    Pentru a raspunde solicitarilor dumneavoastra, incepand cu data de 25 octombrie 2015, plata la livrare va fi disponibila pentru toti clientii care au incheiat un ciclu complet de comanda.

    Ciclu complet de comanda = comanda/livrare/acceptare produs.

    Fabricadediscounturi.ro ia in considerare toate solicitarile dumneavoastra, cautand in permanenta solutii pentru a oferi un serviciu de calitate care sa raspunda cat mai bine cerintelor pietei.

    2015 o sa fie un an mai bun

      (Citează)

    • @AndreiArde: nu, dar asta e o altă chestie care ar trebui să ridice un semnal de alarmă.

      Plata cu cardul e scumpă. De obicei toți încep cu plata la livrare, ramburs.

        (Citează)

  6. Faci misto de mine. Ti-am zis sa intram sa vedem ce-i cu ei, nu ti-am zis sa si luam ceva. Am crezut ca-s vreun agregator din asta, gen cautareduceri.

      (Citează)

  7. Țeapă mare, ei spun că “incepand cu data de 25 octombrie 2015, plata la livrare va fi disponibila pentru toti clientii care au incheiat un ciclu complet de comanda.” – Octombrie 2015!!!

      (Citează)

  8. @matilda, eu nu i-aș permite.

      (Citează)

  9. Clar tzeapa, dar asta e…
    – Cine nu casca ochii, casca punga
    – Prost e ala care da, nu ala care cere
    … s.a.m.d.

    Termenii aia sunt cam abuzivi, cred ca merge in mod legal sa desfaci contractul (indiferent ca i-ai acceptat in momentul platii), dar sunt destul de sigur ca pana atunci nenea ala o sa fie de negasit.

    Oricum, va prezint un exemplu concret… PS4 la 900 lei (TVA inclus), rezulta ca fara TVA ei il obtin la pretul fabulos “de fabrica” de cca. 200$. Un hardware teardown facut anul trecut la lansare estimeaza costul de productie pe la 380$.. So yeah……

      (Citează)

  10. foarte interesant Shop

      (Citează)

  11. Nu mai poate omu da o teapa linistit….

      (Citează)

  12. Tapari, tepari, dar mi se pare o lipsa de respect sa ai reclama la tv si niciun advertorial pe bloguri.

      (Citează)

  13. marius, cred că bloggerii s-au prins. la mine vin săptămânal țepari din ăștia cu propuneri care mai de care mai amuzante.

      (Citează)

  14. De fapt de aia scriem noi ca-i teapa, nu ca ar fi, doar ca nu au vrut sa bage niciun leu in advertoriale. Zgarcitii.

      (Citează)

  15. Vali, stiu, era mai mult in spirit de gluma. Adica de la voi ma asteptam oricum sa verificati inainte de a face reclama unei chestii, dar cred ca sunt destui care nu o fac, mai ales cand li se flutura cateva sute de lei prin fata. Aici zicea bine mariciu, tvr si antena gireaza pentru niste tepari care pot fi descoperiti in 5 minute.

      (Citează)

  16. marius, știu/ pe de altă parte, eu mi-am luat-o de la cel.ro. am scris de rău de ei, au venit peste doi ani și au zis că s-au spălat și că au devenit serioși, să facem treabă, au băgat banner o lună, plata în avans, și la câteva zile mi-au atras atenția doi cititori că sunt la fel de mizerabili, și am scris de rău de ei în timp ce aveam banner de la ei.

    pe de altă parte, cabral s-a cufurit pe el când i-a atras atenția lumea ca gireaza niște mizerabili, și întâi a venit cu minciuni și după aia a dat ban și block la toată lumea.

      (Citează)

  17. Eu sunt curios cati au cumparat deja de acolo si in stare se afla comanda lor? :-)

      (Citează)

  18. Si eu am luat teapa cu cei de la cel.ro. Am comandat un televizor , m-au sunat sa-mi confirme comanda si mi-au spus ca o sa ajunga in 2 zile….nici dupa 2 luni nu a ajuns si nici la tel nu mi-au mai rasp….

      (Citează)

  19. @Marian

    pai si platisesi tv-ul ?

      (Citează)

  20. Nu…normal…

      (Citează)

  21. Serban iulian

    15/10/2014 la 4:46 PM

    Eu am cumparat, cred ca eram beat :))… insa am anulat comanda; am sunat la ei, am dat un mail si pana la urma am primit banii inapoi… a durat mai putin de 1h…

    teapa pare a fi, insa banii mi-au dat repede inapoi

    o fi si asta srtategie, ca nu toti cer banii inapoi

      (Citează)

  22. Serios Serban?
    Ce iti luasesi ? :))

    Imediat ai sunat ? sau la cat timp ?

      (Citează)

  23. Oare au autorizatie pentru preluarea si prelucrarea datelor cu carcater personal ?

      (Citează)

  24. baza aia de date e valoroasa. o baza de date cu fraieri…

      (Citează)

  25. nu este nicio teapa..de exemplu atata costa un Samsung s5 care va fi livrat in 40 de zile….cu o politica de achizitie diferita.in care daca cumperi ceva..cumparat ramane….raportata la o politica de pret diferita adoptata de Samsung in condiitiile reducerii preturilor la toate tel cu exceptia alpha si note..ca urmare a scaderii vanzarilor in detrimentul chinezariilor…..exact asta e pretul…la magazinele de specialitate va fi 1799 peste 40 zile doar e acum 1999…dar in 1799 de ex emag trebuie sa includa toate cheltuielile de desfacere..- sute de angajati chirii impozite, bani investiti in cladiri… pe cand fabrica de disc nu le are si se multumeste cu un profit mic pe bucata la cantitate mare …deci chiar asta e pretul..nu va fi nicio teapa…o sa vedeti. chiar pot sa pariez

      (Citează)

  26. sunt numai lucratori la magazinele online consacrata pe aici care discrediteaza un nou tip de afacere

      (Citează)

  27. nu a bagat bani in reclama ca sa dea cateva tepe iar faptul ca s-au vehiculat 14000 de potentiali pagubiti releva ca toti cei care posteaza sunt angajatii emag evomag si altele…pe gadget.ro au fost comenturi pro care au fost sterse imediat.Lasati preturile domnilor apoi comentati

      (Citează)

  28. 6, au venit teparii.

      (Citează)

  29. emag trebuie sa plateasca sute de angajati chirii impozite, bani investiti in cladiri

    Nu, nu e teapa.

      (Citează)

  30. nashu, nu te pricepi, emag sunt fraieri că plătesc angajați și depozite, ăștia vor livra din aer direct, prin porumbei călători.

      (Citează)

  31. Eu imi pun o intrebare totusi, chiar atat de multi pun botul la o astfel de teapa incat sa se renteze sa-ti faci reclama la tv? Scuzati-ma reclamele la tv in prime time sunt scumpe. Mai ales in conditiile in care produsele din campanii sunt si ele scumpe si nu sunt chiar atat de multi care sa si le permita in conditii de comercializare dubioasa.

    In plus vad ca dupa 10 noiembrie va fi disponibila si plata la livrare. Ma rog, pana atunci pot in principiu sa dea un tun bine mersi. Asa ca, vom mai vedea.

      (Citează)

    • @Alexander: păi dacă vrei să dai un tun, bagi și niște bani în el. Și la Caritas unii au luat banii în primele etape, iar următorii n-au mai prins nimic. Și la FNI câțiva au făcut bani.

      Tu dacă ai deschide un astfel de site ce-ai face, te-ai baza doar pe cumpărătorii care intră din Google? Nu vezi ce impact are o reclamă TV, cum crede lumea orice?

        (Citează)

  32. Nu sunt așa de scumpe. Nu confunda Vodafone, Orange sau P&G cu oricine altcineva. Poți cu 1.000€ să cumperi chiar și 10 clipuri dacă plătești în avans. E foame mare la televiziuni. Sau poți să dai oricât și să spui că plătești la 90 de zile, cât e termenul normal în piața de publicitate. Ai contract, totul e legal, dar in 90 de zile tu dispari, ei n-au decât să execute firma.

    Din ce auzisem, în 2009, GRPul în prime time era 50€ la Antena1.

      (Citează)

  33. Becuri cu led

    15/10/2014 la 8:15 PM

    Avem si prima reactie a unei companii implicate in acest scandal.
    http://blog.utok.com/ro/reactia-utok-fata-de-fabricadediscounturi-ro/

      (Citează)

  34. @nwradu Asta logic dar ma gandeam ca trebuie sa ai si o garantie ca iti iese. Si nu stiam de termenul de 90 de zile pentru plata publicitatii, apai daca e asa…ce sa zic. Totusi in ciuda faptului ca si mie mi se pare teapa, astept sa vad ce-o sa iasa pana la urma.

    Eu sunt atat de reticent incat am anulat o comanda la cel.ro urmarind sutele de comentarii nasoale despre cum se poarta cu clientii care au de returnat produse in garantie. Am preferat sa dau 18 lei in plus dar sa fiu sigur. Asa ca de pe situri ca fabrica de discounturi n-am sa comand probabil niciodata mai ales fara sa deschid coletul la livrare si fara plata ramburs.

      (Citează)

  35. E clar, asta e mana lui Basescu. Sau Radu si Zoso au inventat povestea ca sa cumpere ei tot si apoi sa le vanda pe OLX la preturi mai mari….

      (Citează)

  36. Toate produsele au stocul epuizat.

      (Citează)

  37. Aleluia a venit si comunicatul nr.3
    Comunicat #3 – 15 octombrie 2014

    Ca urmare a notificarii prezentate mai jos emisa de catre LIBRA INTERNET BANK SA, SC E-FLASH SALES SRL se afla in imposibilitatea de a-si continua activitatea.

    Pe aceasta cale anuntam public urmatoarele:

    1. Compania noastra, SC E-FLASH SALES SRL – NU A INCASAT NICIO PLATA procesata de catre operatorul mai sus mentionat si nici in viitor nu va opera nicio plata procesata prin intermediul acestui operator.

    2. Compania noastra a furnizat cu celeritate toate informatiile solicitate de catre banca in mod oficial.

    3. Compania noastra nu a intreprins nicio activitate, de nicio natura care sa indreptateasca Banca sa ia aceasta decizie unilaterala.

    4. In mod abuziv si fara notificare, operatorul mentionat a intrerupt furnizarea serviciilor, actionand discretionar si in afara cadrului contractual si legal.

    5. Notificarea prezentata a fost trimisa pe email de catre banca, ulterior actiunilor intreprinse de catre aceasta.

    Multumim tuturor clientilor care si-au manifestat increderea in serviciile oferite de catre compania noastra si le recomandam sa se indrepte cu celeritate impotriva operatorului pentru a solicita returnarea sumelor blocate sau debitate din conturile lor.

    Pe aceasta cale, compania noastra asigura toti partenerii de buna credinta ca vom fi alaturi de ei in efectuarea oricarui demers de clarificare a acestei situatii.

    In perioada urmatoare vom reveni cu un nou comunicat oficial pentru a aduce amanunte vizavi de situatia prezentata mai sus si despre campania negativa orchestrata impotriva noastra din ultimele zile.

    Yuval Ben Yehuda

      (Citează)

  38. superb :))) bravo LIbra Bank. Auzi cica unilateral si abuziv. Golanii cred ca o banca ce are suspiciuni de frauda o sa-i sune sa-i intrebe daca sunt de acord cu masuri de siguranta. Bai Yuval ba, du-te tare.

      (Citează)

  39. In cazul unei plati cu cardurile Visa si Mastercard se poate face chargeback (contestare tranzactie) in termen de 6 luni de la efectuarea platii. Timp suficient pentru a evita tocmai tipul asta de fraude. E altfel legea la voi in .ro?

      (Citează)

  40. Firma asta faimoasa nici nu are numar EORI…. http://www.customs.ro/ro/e-customs/eori/sistem_informatic.aspx

      (Citează)

  41. mi-e foameeeeeeeeeeee

      (Citează)

  42. Am o teorie, nu zic ca nu este teapa, sau ca este, dar este vorba despre sistemul de vanzare flash sale practicat de mult mai renumitul site de articole vestimentare Fashion Days. Ideea de flash sale se face remarcata prin campanii de reduceri foarte mari ce se desfasoara pe cateva zile pe un stoc limitat de produse ( limitarea stocului, complet inexistent la data campanie, are caracter de marketing si nimic mai mult) si cu termen de livrare ce poate dura foarte mult. Paragraf luat de pe site-ul Fashion Days:
    ” 7.6.2. Livrarile se vor efectua, in medie, in 3-4 saptamani de la incheierea campaniei. In cazul in care produsul va fi livrat cu depasirea termenului susmentionat, Fashion Days va informa Clientul prin E-mail, in termen de 30 de zile de la incheierea campaniei cu aplicarea prevederilor art. 7.7.3, caz in care, Clientul poate renunta in scris la comanda, iar in eventualitatea in care plata a fost efectuata prealabil livrarii, sumele platite vor fi rambursate in totalitate conform legii, in termen de 14 zile calendaristice de la data renuntarii”
    Acesta este flash sale-ul, un sistem ce poate sa devina un scam piramidal destul de repede si de simplu. Cum functioneaza?!? Simplu. Se face o campanie cu super reduceri, se vinde tot “stocul”, se incaseaza toti banii apoi alta campanie, aceiasi poveste si alta campanie si asa mai departe, in decursul a 2 saptamani s-au desfasurat 6-7 campanii, s-au vandut toate sau aproape toate produsele, s-au incasat toti banii din toate cele 6-7 campanii si nici un produs nu a fost livrat datorita termenului de livrare foarte mare. Acum piramida este destul de simpla, cu toti banii adunati din 6-7 campanii cumpara produsele pt a onora prima campanie pt ca achizitia de marfa se face mult dupa incasarea banilor. Cu existenta altor campanii in spate, ce merg una dupa alta si clienti ce asteapta cel putin 3-4 saptamani dupa produs, mecanismul piramidal merge fara nici o problema, iar clientii sunt satisfacuti pana cand nu o sa mai primeasca ce au comandat. Diferenta dintre flash sale electronic si flash sale vestimentar este exact ce s-a intamplat cu acest site, a fost oprit atat de repede datorita acestei campanii negative pornita cu siguranta in scopuri concurentiale ( daca poti sa cumperi o camasa de 400 lei la pret de 200 nu deranjeaza pe nimeni, dar daca televizorul de 4000 lei de la altex este la 2000 lei in alta parte altex, domo, mediagalaxy, emag si alti colosi ai pietei elctronicelor nu o sa accepte ca acest sinstem sa traiasca nici macar cateva luni, perioada in care cu siguranta ar exista clienti satisfacuti care ar astepta 3-4 saptamani un produs). Sunt sigur ca intr un final este o teapa, asta este un sistem piramidal, dar la inceput ar fi functionat, la fel cum functioneaza Fashion Days, site de la care am comandat personal o pereche de incaltari redusa la jumatate din pret si am astepta 3-4 saptamani dupa ea, si cand au ajuns s-au dovedit a fi nimic mai mult decat niste replici ieftine ( cu siguranta au si produse originale, poate n am avut noroc sa fiu printre acei clienti care au intrat in targetul de crestere al increderii).

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus