un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Nu mai mergeți pe stadioane!

14 Oct 2014  ·

GÂNDURI  ·

42 comentarii

Când este vorba de bătaia de pe stadion, eu țin cu jandarmii și cu BGS-ul.

Să privim situația așa: atât jandarmii cât și firma privată de pază se află acolo pentru a menține ordinea. Dacă suporterii veniți pe stadion n-ar face probleme și n-ar sări la bătaie, atunci nici cei de la pază n-ar avea pe cine bate.

Altfel spus, cei de la pază sunt întotdeauna provocați, așa că dau și ei câte o scatoalcă. Apoi dau mai multe, plus câteva bastoane. Am fost de câteva ori pe stadion, i-am văzut pe paznicii BGS detașați la meciuri – sunt cei din “divizia cea mai solidă”, iar jandarmii au la rândul lor mușchi și echipamente bune. De astfel de oameni s-a ajuns să fie nevoie pe stadioanele noastre.

Este justificată duritatea cu care forțele de pază au intervenit la România – Ungaria? Da, este! Când ești într-o bătaie cu sute de oameni, când se aruncă în tine cu scaune, când te iau unii pe sus și te aruncă peste gardul tribunei, când ești lovit în cap cu obiecte, curele și alte obiecte dure, nu mai ai timp să răspunzi cu măsură, ci dai cât poți cu scopul de a-l pune pe adversar la pământ înainte ca acesta să mai dea iarăși în tine.

Poate ați uitat că în 2008 un cameraman a fost lovit în cap cu o cărămidă, cu forță, intrând în comă, scăpând apoi de o paralizie generală și acum trăiește cu sechele și regim special de muncă.

Duritate nejustificată? Nu aici! Cei de la pază și-au făcut datoria. Probabil că au făcut-o cu plăcere, dar hai să nu fim ipocriți și să recunoaștem că toți acei paznici sunt plătiți tocmai pentru că periodic este nevoie ca ei să-i bată pe scandalagii. Da, și ei sunt la fel de dornici de sânge ca și fanaticii pe care i-au bătut, dar diferența o face partea legii pe care se află unii și alții.

PROBLEMA

Problema pe stadioane rămâne faptul că la meciuri se duc grupuri de suporteri care nu caută altceva decât scandalul. Sunt oameni pentru care asta este singura refulare posibilă din viața nasoală pe care o au, bătaia periodică împotriva celor din alte galerii sau a jandarmilor, totul sub pretextul naiv al faptului că sunt suporteri adevărați ai unei echipe. În fond, sâmbătă pe Arena Națională nu s-au bătut românii cu maghiarii, ci românii între ei. Atât de bine au fost păziți maghiarii încât jandarmeria a neglijat focarul și mai mare de scandal, proprii noștri suporteri psihopați.

Pe stadioanele din alte țări oamenii se duc la un spectacol liniștit. Uitați-vă până și la campionatul englez, patria celebrilor huligani, cum stau toți liniștiți pe scaune chiar lângă teren, fără ziduri de protecție sau plase speciale, cum oamenii beau bere, mănâncă alune și se bucură, inclusiv cu copiii lângă ei, de un meci. Vreau și la noi o astfel de atmosferă pe stadion.

Sigur, numărul fanaticilor bătăuși din galeriile noastre este mic față de marea masă a spectatorilor prezenți pe stadion, mai ales la meciuri precum România – Ungaria. Și totuși, pentru 100-500 de oameni puși pe scandal au de suferit toate celelalte câteva mii, că gazul lacrimogen îi atacă pe toți fără discriminare, iar uneori scapă și pumni pe cocoașa care nu trebuie.

SOLUȚIA

Soluția pe care o propun eu? Nu vă mai duceți pe stadion! Nu vă mai duceți la nici un meci, nu mai plătiți bani pe bilete, până când situația nu se rezolvă! Lăsați Arena Națională să adune doar pe cei 100-500 de fanatici care vin acolo pentru scandal și, după 2, 3, 5 astfel de meciuri, haideți să vedem dacă le convine echipelor să nu mai vândă decât 100-500 de bilete, în loc de 30.000.

Dacă nu le convine, poate că vor lua măsuri. Poate că se vor înăspri legile, așa cum în străinătate fanaticii cu antecedente sunt obligați să se prezinte la poliție în ziua meciului și să-l vadă acolo, la televizor, sub supraveghere, poate că nu li se vor mai vinde bilete, poate că nu vor mai fi primiți pe stadion. Poate că toate acele camere de supraveghere vor fi folosite pentru identificarea scandalagiilor, poate că guvernul și primăria se vor sătura să cheltuie milioane pe securizarea meciurilor combătând efectul problemei, în loc să rezolve cauza ei.

Da, înțeleg foarte bine argumentul “eu sunt om liniștit și vreau doar să văd un meci, nu-i vina mea că alții fac scandal” și îl aprob, dar tocmai acești oameni liniștiți și iubitori de spectacol fotbalistic, nu de vandalism și bătaie, trebuie să pună piciorul în prag și să spună “băi nu se mai poate așa, nu-i mai lăsați pe acei puțini scandalagii să ne strice distracția!”.

BURLEANU

Răzvan Burleanu, noul șef FRF, a apărut imediat la televizor declarând că a fost îngrozit de ce-a văzut și cerându-și scuze scandalagiilor pentru că au încasat bătaie. Să repet: președintele FRF le-a cerut scuze huliganilor care au stricat ordinea și meciul!

Dacă avea sânge unde trebuie, ar fi zis exact opusul și ar fi cerut măsuri de protecție și mai mari și legi și mai bune pentru împiedicarea acestor evenimente în viitor. Dacă avea sânge unde trebuie, își dădea seama că scopul său ar trebui să fie să atragă pe stadion 55.000 de pasionați de fotbal de calitate, nu 500 de huligani cărora este clar că nu le pasă de echipe din moment ce din cauza lor riscăm diverse sancțiuni.

Omul și-a arătat însă limitarea și spaima că nu va deveni un președinte popular. E mai bine că i-a tras-o BGS-ul rupând imediat contractul și lăsându-l să stea el singur pe stadion, dacă asta îi este gândirea.

Nu uitați: dacă sunteți om normal, fan sau nu al fotbalului, nu aveți ce căuta pe stadion în acest moment. Nu vă mai duceți acolo, indiferent de meci, până când nu vi se poate îndeplini o nevoie de bază a oricărui om, securitatea personală, mai ales după ce plătiți biletul.

Citiți și alte articole:

Apropo de știrea că Adrian Mutu s-ar fi prezentat beat la ambasada Indiei și n-a primit viză de India, fotbalistul a pus pe Twitter o fotografie cu viza primită și a negat aceste zvonuri. Inclusiv Gazetta Dello Sport a luat țeapă?

asus s5507

    42 comentarii

  1. Gazetta Dello Sport sa greseasca si sa prezinte informatii false, se intampla cam greu. De regula cand publica o astfel de stire se bazeaza pe surse sigure, nu pe speculatii. Iar Mutu e normal sa infirme. :)

      (Citează)

  2. Daca nu se duce nimeni la stadion in afara celor cu chef de bataie, respectivii vor avea credinta mai mare ca ei sunt ultimii spartani si ca e de datoria lor sa se bata pentru echipa. Vezi cazul suporterilor lui dinamo.

    Altfel, probabil ca Mutu, in istorisirea Gazetei, a fost sa isi ridice pasaportul pe care i se aplicase viza, nu sa aplice pentru viza. El a aratat o poza cu viza cu data de acum 3 zile pentru ca atunci o fi fost emisa. Dar daca nu a putut sa o ridice…

      (Citează)

  3. @nashu_mare: presiune economică. Se încasează bani mulți din vânzarea biletelor, așa că organizatorii au interesul să nu mai lase scandalagii care alungă marea masă a plătitorilor.

      (Citează)

  4. Radu, dar ai uitat ceva, controlul corporal de la intrari este superficial. Aveam la mine destule chestii si am crezut ca o sa ma puna sa le scot din buzunare sa vada ca sunt exact ce spun eu, nici vorba. Legat de batai, iti dau partial dreptate si asta pentru ca am fost acolo si am vazut cu ochii mei cum suporterii se retrageau si BGS-istii + jandarmii dadeau cu spray si cu bate in tot ce nimereau, as putea chiar spune ca isi doreau din suflet ca sa mai riposteze careva, insa in peluza Sud oamenii au ripostat cu totii (fluierandu-i, impingandu-i) si s-au retras. Cum era sa stai linistit acolo cu copilul langa tine si un dobitoc de la BGS sa-ti plesneasca “din greseala” copilul, cred ca aveai alta atitudine, in fine.

      (Citează)

  5. Tin se contrazic putin…eu merg de multi ani la meciuri si pot sa zic ca de cele mai multe ori jandarmii ori agentii de paza sunt cei care provoaca scandal;incepand cu sicanele inca de la prima poarta,’ce te uiti ba esti smecher’,’ba tu stai drept in fata mea?’,poc un bocanc in tibie ca sa pricepi ce te-a intrebat sefu’etc.Daca ti se pare normal ca BGS-ul sa loveasca cu telescopicele intr-o masa de oameni care se retrage inseamna ca ai probleme.La cap.Nu am promovat niciodata violenta,nu am facut scandal la meciuri dar m-am lovit mereu de abuzurile jandarmeriei ori bgs-ului.Inclusiv la meciul cu Ungaria un militian in civil incepuse cu ‘plecati in plm ca mancati toti bataie daca vreau eu’ fapt care a dus la un mare meci de box.Nu iau deloc apararea asa zisilor suporteri,imi este sila de ei dar si ei ca si mine si probabil ca multi altii sunt satui de toate abuzurile si probabil din cauza asta izbucnesc adevarate batalii la cea mai mica scanteie.

      (Citează)

  6. o completare…aproape toata lumea da exemplu anglia…intr-adevar pe stadion lucrurile sunt ireprosabile…dar…..nu stiu cati ati fost la un meci din premier league sau cupa angliei…sa vedeti omor pe strazi cu macete,bate din teflon,lanturi de la bicicleta si alte improvizatii si nu vezi un politist…va spun ca la noi la meciuri ce se intampla sunt niste fasaieli pe langa alte tari asa zise civilizate

      (Citează)

  7. Nu sunt un ultras, nici macar un simpatizant al lor. Si eu imi doresc sa merg cu fiu-meu la meciuri fara frica, aca cum mergea taica-meu cu mine acum 35-40 de ani. Dar:
    1. De ce BGS-ul nu a impiedicat accesul fanilor cu toate acele obiecte interzise (petarde, fumigene)?
    2. De ce organizatorii (FRF?) a distribuit biletele din vecinatatea maghiarilor galeriilor lui Dinamo si U Cluj.
    3. De ce dl Radu Popescu (a carui opinie se gaseste pe blogul Bogdanei Dobre si pe al lui Arhi) a fost avertizat de la inceputul meciului sa stea departe de zona pentru ca vor fi incidente?

      (Citează)

    • @Dan G: biletele se dau pe galerii sau cum? Te duci să declari cu ce echipă ții și în funcție de asta îți dă un bilet sau altul?

      Bănuiesc că au lăsat spațiu de gardă între cele două popoare, așa cum cer normele.

        (Citează)

  8. https://www.youtube.com/watch?v=DRMhMYb6CFg

    Unde vezi tu telescopice? Dar gaze lacrimogene imprastiate otova?
    Baietii de la firmele de paza sunt niste ratati cu chef de bataie. Ei mai intai dau si abia apoi intreaba. Si bat nediscriminatoriu, ca tot se mirau unii ca de ce nu i-au batut doar pe maghiari.. Au reflexul bataii si atat, ca nu au multi neuroni activi.
    Vina lor este pentru ca nu au facut controlul corporal cum trebuie, sau poate nu au vrut sa-l faca ca sa aiba motiv de bataie. Eu cand merg la meci stau in zona “samantarilor”, nu a ultrasilor, si tot ma controleaza ca pe hoti.
    Apoi, in caz de incidente, se evacueaza punctual acei indivizi care merita evacuati. Nu se folosesc gaze lacrimogene in grupuri mari de oameni. Nu se folosesc bastoane telescopice. Ce au facut ei e absolut de blamat.
    De aceea ma intreb daca nu visezi la vreun contract de reclama de la BGS.

      (Citează)

    • @Cipper: da, m-a plătit BGS-ul.

      De ce se face control bun? Că dacă ți-ar băga unul mâna în fund ai țipa tot tu că te-au controlat prea tare. În plus, cum zice “un suporter”, se face coadă, lumea vine târziu la stadion, se îmbulzesc, probabil că unele materiale se bagă pe ascuns prin alte părți, cu complicitatea altora, unele se dau femeilor șamd.

      Mie mi se rupe de torțe și petarde, astea nu pot fi evitate 100%. Cu bătaia și cheful de scandal e o problemă.

        (Citează)

  9. @cipper:iti spun eu de ce de multe ori nu se face controlul corporal cum trebuie…si este un exemplu de la penultimul meci cu ungaria cel cu 3-0…pentru ca se fac cozi f mari,din cauza ca bgs-ul bibiliea la fiecare om care intra in stadion…si au inceput giurgiuvenii sa urle ‘baaa eu am dat bani pe bilet sa il vad pe matel’ si incep sa se imbulzeasca,’hai baaa ca incepe meciul’,’miscati-va baaaa mai repede’,’muie sanduuu’ si tot asa….s-au daramat garduri,s-a intrat cu turma la ingramadeala pana a restabilit jandarmeria ordinea…

      (Citează)

  10. Ciudat, dar cu mine cei de la BGS nu s-au comportat niciodata nerespectuos. Si am intrat si in peluza in meciuri de mare risc. La un moment dat am inhalat niste lacrimogene cand jumatate de peluza a iesit la bataie cu jandarmii dar fizic sa dea careva in mine, chiar in peluza fiind…

    Iar ca vor fi incidente este un fapt nu o posibilitate atunci cand cineva imparte bilete in modul in care a facut-o.

      (Citează)

  11. Tu ai vazut cu ce dadea BGS-ul in oameni si spui ca ti se pare normal? Normal sa dai spray/ bastoane/manusi speciale. Ar fi mai bine sa te rezumi la scris despre it si nu meciuri pentru ca esti complet pe dinafara.

      (Citează)

  12. sunt de acord cu tine…sa nu mai vina nimeni la stadion…dar ca forma de protest pentru schimbarea lucrurilor in bine si anume impunerea unor reguli organizatorice ferme NU de violenta….am aruncat cu un scaun?amenda usturatoare+interdictie,nu bataie…atat timp cat o sa se faca educatie cu pulanul ori mai nou cu telescopica or sa fie vesnic meciuri de k1 pe stadion si vor avea de suferit toti…ca sa nu mai zic ca nu cred ca stii care sunt atributiile unui steward.

      (Citează)

  13. Ai perfecta dreptate cu tot ce ai scris Radu. De obicei nu comentez dar articolul asta e foarte bun.

      (Citează)

  14. La faza asta deja o dai in monica tatoiu. Mai bine scrii despre domeniile la care te pricepi.

      (Citează)

  15. Eu sunt de acord cu ce zice Radu aici. Nu mai poti merge la stadion, ca sunt tot felul de psihopati, al caror singur scop in viata lor nasoala, e sa se bata la meci (nu prea conteaza cu cine!),, sa se laude toata saptamana ce perversa au tras ei jandarmilor, apoi saptamana urmatoare s-o ia de la capat si tot asa. Mai bine lipsa, deci interdictie pe stadioane, la huligani, chit ca vor fi mai putini spectatori!

      (Citează)

  16. Radu, eu daca scriu despre un iphone6 ca e prost fără sa fi pus mana pe el, ti se pare ca ar fi corect?
    Tu ai scris articolul asta din perspectiva omului care se uita la meciuri la tv. Eu iti spun ca nu ai nici o treaba cu subiectul din perspectiva unuia care de vreo 3 ani se duce la fiecare meci oficial al echipei naționale. Ideile tale despre cum ar trebui combătut huliganismul nu sunt deloc realizabile.

      (Citează)

    • @costin: ce-i greu de realizat când le ceri oamenilor să nu mai cumpere bilete și să nu mai meargă pe stadion până nu se rezolvă problemele? Îi silește cineva să meargă?

      E ca și cum ai zice “știu că e război în Siria, dar nu pot să nu-mi cumpăr un concediu acolo și să plec în vacanță”.

        (Citează)

  17. De acord cu tine in sceasta prob. Am fost la un meci steaua dinamo acum ceva vreme cand au fost incidente asemanatoare. Huliganii au sarit si veneau sa i casapeasca pe cei de tribuna 2. So decat cu banii luati si batut mai bine acasa linistit cu o bere pana cand se vor civiliza lucrurile.
    Astia sunt cei care au aprins magenta radule. Asta e nivelul.

      (Citează)

  18. Radu, de data asta ai dat-o de gard. Sper doar ca nu te-ai documentat destul inainte sa scrii, altfel e de rau..

    Ca unii dintre ultrasi sunt idioti, e clar. Unii merg pe stadioane din teribilism, cauta scandal si provoaca si de multe ori tot ei se victimizeaza. Si aceia sunt niste jeguri.
    DAR
    Jandarmeria si firmele de paza mai mereu provoaca. Merg la meciuri in toata tara si pe afara (inclusiv in Serbia sau Bulgaria, deci pot spune ca sunt documentat), si peste tot se intampla asa. Sigur, poate ca nu dau ei prima lovitura, dar mereu fac ceva ca sa instige. E suficient ca o singura persoana sa reactioneze si se porneste scandalul.

    Revenind la meciul asta. Ungurii au intrat peste suporterii de la tribuna 1. De ce? Pentru ca nu era nici urma de jandarmerie, iar cei de la BGS au fugit ca niste fetite. Ungurii n-au patit nimic.
    Tot ei au inceput sa arunce cu torte si petarde in cei de la U, Dinamo si Craiova. Romanii au ripostat, e adevarat, dar in aparare lor. In paranteza fie spus, daca ai nostri nu ripostau, iar nu era bine, romanul de pe net era nemultumit ca maghiarii au facut ce-au vrut si nimeni n-a reactionat.
    Si la peluza cealalta au intrat cei de la BGS si Jandarmeria si s-a dat cu lacrimogene (jandarmii, deci din tunuri). Motivul unei asemenea interventii? Nu-l gasesc, sincer.

    Daca la meciul asta, cei de la Dinamo si Craiova au putut sa stea in aceeasi peluza, fara sa se incaiere, chiar crezi ca scopul ultrasilor a fost bataia si scandalul?
    La cealalta peluza au stat stelisti, hunedoreni, timisoreni, aradeni. Si n-a fost nici o problema intre grupuri.

    Incetati sa mai dati vina mereu pe ultrasi, incetati sa-i considerati pe toti niste idioti si analfabeti.
    Inainte sa scrii articole din domenii la care nu te pricepi, te rog, documenteaza-te mai mult, sau macar nu mai fi in halul asta de radical.

    Nu incerc sa-i scot pe ultrasi nevinovati, e clar ca au si ei partea lor de vina. Dar de data asta e cat se poate de evident din fotografii si filmari ce s-a intamplat cu adevarat.

      (Citează)

  19. O singură data am fost pe stadion. Am văzut oameni care cântau și jandarmi care înjurau mârlănește, împingeau și instigau. #numazic

      (Citează)

  20. De ce nu se uită nimeni la nemți? Uite că poți să ai și ultrași și petarde și tifo și fără violențe. Ce-ar fi ca Jandarmeria și firmele de pază să-și facă treabă și ca băieții interziși pe stadion, chiar să fie interziși?

      (Citează)

  21. Eu am fost pe stadion la tribuna 1 si pot sa zic urmatoarele :
    -la intrare pe la poarta J ungurii ne scuipau in cap si ne faceau tigani…NICIO URMA de BGS sau jandarmi….
    – ungurii au rupt gardul intre peluza si tribuna 1 si au navalit in tribuna… dupa ce au inaintat cativa metri s-au oprit uluiti ca nu e NICIO URMA de stewarzi sau jandarmi.Pe urma au fost fugariti de spectatori inapoi in peluza lor. SPECTATORI nu ultrasi cum tot spuneti… ;)
    – cand au inceput sa arunce unii in altii petarde si scaune ( ungurii si romanii) BGS si jandarmi au intervenit in forta( nu e cazul sa dau detalii ca ati vazut toti la TV ce s.a intamplat ) DOAR in peluza romanilor… Nici macar nu i-au deranjat pe huliganii unguri….

      (Citează)

  22. Problema tine si de modul de organizare al galeriilor si de faptul ca modul asta de organizare paramilitara atrage toti nebunii si sociopatii. Galeria face doua lucruri de baza: ofera un subict pentru care “merita” sa fii loial si te face pe tine, individ neadaptat, sa te simti incus intr-o micro-societate, iti da sentimentul de apartenenta la un grup. In mod ciudat in rugby, desi acolo se impart mult mai des pumni pe teren, nu exista violenta semnificativa in tribune.

    Las mai jos si un link relevant in context:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Serb_Volunteer_Guard

      (Citează)

  23. la un moment am stat la 5 minute de stadionu ghencea, deci ma duceam des la meciuri. Inclusiv d-alea de risc, gen dinamo (in groapa). M-am mutat in Vitan, dar tot ma duceam la meciuri.
    la un dinamo-steaua mi-a fost efectiv lene. Si am stat acasa.
    In seara aia jandarmeria a macealrit TOTI suporterii stelisti. nu conta ca erau femei/copii/adulti. Ba au batut si niste oameni care treceau pe strada.

    Jandarmii stiu sa provoace. E foarte usor. Ai un grup de agitati. Faci cordon in jur si te apropii de ei. In momentu ala cineva explodeaza. Si tu bati tot.

    “tii cu jandarmii si bgsul” – nu prea iti face cinste chestia asta. fix cum zicea cineva de sus. E ca si cand as zice eu ca ifon 6 e prost pentru ca Jobs a fost un dobitoc care nu s-a tratat cum tre de cancer.

      (Citează)

    • Cum ziceam, n-am mari pretenții de la jandarmi și paznici, că nu-s academicieni preocupați de estetica frumosului.

      Dar să spui că te-au provocat ăia, așa că ai sărit la bătaie, e aiurea. Te provoacă? Nu răspunzi. Sau te pomenești că jandarmii, văzând că nu răspunzi, vin pe lângă tine încă 20 de minute, îți zic de mamă, te trag de glugă – doar, doar te-or face să răspunzi. Cineva explodează? Păi de asta ia bătaie și încă niște mii pe lângă el suferă, plus echipele sancționate.

      După cum observi, nu mi-am dat cu părerea nici despre ce-ar trebui să facă suporterii puși pe harță, nici jandarmii. Am zis ce-ar trebui să facă oamenii care vor să meargă liniștiți la stadion, ca la un spectacol oarecare. Nu trebuie să fii mare expert pentru a zice astea.

      A se observa că doar în fotbal se întâmplă așa ceva. Jandarmii și BGS-ul păzesc o grămadă de lucruri și inclusiv alte sporturi, doar numai la fotbal e cu bătaie. Mai poți trage și de aici o concluzie.

        (Citează)

  24. mircea (primul)

    15/10/2014 la 1:06 PM

    ceea ce se intampla este ca toti, fara exceptie si repet: TOTI microbistii din Romania (absolut toti oamenii care se uita la fotbal romanesc la televizor/stadion/terasa) sunt niste idioti incomensurabili care ar trebui eutanasiati la fel de prompt cum ar trebui eutanasiati comunitarii.

    va incapatanati sa va legati de un sport care niciodata in istoria tarii nu a adus vreo performanta notabila. (cacatu ala cu cupa campionilor si mtii msii e din alta era, alti oameni, alte conjuncturi-ca sa nu mai spun ca a fost o greseala ca steaua a castigat cupa, la fel cum a castigat grecia celebrul campionat european).

    asa ca bine va face ba, iubitorilor de fotbal romanesc. sunteti prosti, motiv pt care bucurati-va de mizerie (ca sa parafrazez).

      (Citează)

  25. Mircea esti un trist….

      (Citează)

  26. mircea (primul)

    15/10/2014 la 4:04 PM

    isi acasa!

      (Citează)

  27. radu: nu cred ca intelegi. aia e chestie psihologica. Nu are legatura cu ce vrei tu sa faci sau nu. Daca aia incep sa stranga, s-a dus per pulis tot. Si da, sunt momente in care fac asta. Pentru ca li se pune pata, pentru ca s-a trezit un sefulet pe dreapta, pentru ca har pentru ca mar.
    Oricum, atat jandarmeria cat si agenturile de paza nu sunt acolo pentru repercusiune ci pentru a avea grija ca aceste lucruri nu se intampla.

    daca i-ar batea pe aia 200 care sunt violenti…asta e. viata. Problema e ca dau in toti. Cu placere. abia asteapta.
    Si cum sa iti zic, aia 200 stiu sa incaseze. Tu, prostu de pe margine, nu. Si tu suferi. Saptamana viitoare aia 200 sunt la loc pe stadion, tu prin spitale daca ai ceva ghinion

      (Citează)

    • @animal00: păi asta zic, să-i excludă complet pe cei 200. Îi poți sili să facă treaba asta dacă ceilalți câteva mii nu mai merg la stadion o vreme, că se cunoaște imediat la încasări. Lasă cluburile și FRF-ul să aleagă, plătitorii calmi de bilete sau cei 200 nărăvași?

      Știi cum scrie prin magazine, “ne rezervăm dreptul de a ne alege clienții”

        (Citează)

  28. ma lasasi in moderare?

    da. punctu asta de vedere e ok. Dar…vezi te pe la noi pe cineva facand ceva?

      (Citează)

  29. taie primu rand :)

      (Citează)

  30. Niciodata nu sunt de vina doar suporterii. AIa de la bgs si jandarmeria au in componenta retardati exact in aceeasi masura precum au si galeriile.

      (Citează)

  31. eu unul iti dau dreptate.. daca nu se poate intr-un mod pasnic, stati acasa!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus