Milionul de euro deja a devenit o șpagă mică

Unde s-au dus banii în afacerea Microsoft cu licențe:

• Gabriel Sandu – 2.700.000 euro.
• Gheorghe Stefan – 4.000.000 euro.
• Dorin Cocos – 9.000.000 euro.

Acum este momentul să vă gândiți din nou în cât timp câștigați voi un milion de euro. Împărțiți 1.000.000 la salariul vostru exprimat în euro, iar rezultatul din nou la 12 și veți vedea de câți ani este nevoie. De exemplu la un salariu lunar de 2.000 de euro veți face milionul în… 41,6 ani. Pe salariul mediu din România (1750 lei ~ 400 euro) este nevoie de 208 ani de muncă.

Nu că ar fi bani ce vă intră în cont, că din ei aveți de plătit toate cele necesare vieții, iar cât vă rămâne știți doar voi.

Oamenii aceia au primit acești bani doar pentru că au fost puși de partid în posturile care trebuie sau pentru că aveau relațiile necesare pentru a influența contracte. Banii, nu vă faceți vreo iluzie, sunt furați de la fiecare dintre noi, că statul a plătit acele licențe.

Întreaga poveste a contractului este bine surprinsă de Digi24. Urmăriți acolo cum o ofertă s-a transformat din “hai să cumpărăm licențe de 41 milioane USD” în “hai să închiriem aceleași licențe pentru 43 milioane USD”, ca apoi să se adauge alte acte adiționale.

Poate că vi se pare uimitor că firma-mamă Fujitsu Austria a făcut o plângere penală împotriva celor de la Fujitsu România (bănuiesc că filiala de aici ține de cea din Austria). Nu este nimic anormal, ci o practică uzuală la nivelul corporațiilor mari.

Corporațiile mari semnează contracte cu distribuitorii locali ce includ reguli reguli foarte stricte privind modul în care faci afaceri în numele lor. Datul de șpagă este puternic descurajat oficial, în acte, din simplul motiv că un astfel de scandal local de amploare poate duce la scăderea acțiunilor companiei mamă la nivel internațional, iar o scădere cât de mică acolo anulează tot profitul tău de câteva milioane de euro făcut aici. Corporațiile mari gândesc la nivel mare și nu au nici o rușine în a-și tăia propriul deget local pentru a se distanța oficial de o posibilă “infecție”.

Asta e în acte. Se fac cursuri angajaților, se semnează anual coduri de conduită, te angajezi ferm către ei să nu faci afaceri ilegale. Sigur, scopul lor este doar pentru a servi ulterior în caz de scandal. Dacă poți da o șpagă și poți scăpa neprins cu asta, nu va zice corporația mamă “nu o face”; este drept, nu va zice nici “ok, fă-o”.

Când afacerile ilegale ies însă la lumină, ți-o trag inclusiv ei.